Drepturile omului. Izvoarele si natura normelor privind drepturile omului ( III ) ( 11 )

Motto : -   Les découvertes, à toutes les époques, ont rencontré l‘opposition fanatique des mandarins de la science  – Maurice Allais dans L’ Anisotropie de l’Espace

-  La tactique la plus redoutable et la plus perfide contre les idées nouvelles est la conspiration du silence, contre laquelle aucune défense n’est possible  - Maurice Allais dans L’ Anisotropie de l’Espace

Drepturile omului. Izvoarele si natura normelor privind drepturile omului ( III )

La baza normelor privind drepturile si libertatile omului, sta o conceptie etica, o idee morala : in unele documente se afirma ca drepturile omului decurg : “ din demnitatea inerenta a persoanei umane “, deci din natura omului.

In timp, mai intai au fost promovate valori umane, de persoane sau grupuri mai mult sau mai putin numeroase ; apoi, ca urmare a unui proces de constientizare, si daca au corespuns unei cereri sociale consistente, aceste valori au fost recunoscute in plan universal sau regional ; ulterior, au fost transpuse in norme juridice, de obicei in plan international, si apoi in plan intern, dar uneori simultan sau chiar in ordine inversa.

Deci, ideile privind drepturi ale omului si-au avut sorgintea in zonele moralei si valorilor eticii.

Este vorba de valori fundamentale,

Ø             Existentã,

Ø             Libertate,

Ø             Integritate,

Ø             Egalitate,

Ø             Participare,

Ø             Justitie,

Ø             Munca,

Ø             Educatie,

Ø             Dezvoltare –

care se exprima ele insele prin numeroase valori derivate :

§       Libertatea fizica,

§       Libertatea de expresie,

§       Libertatea de asociere,

§       Libertatea de reuniune,

§       Libertatea de gandire.

Se realizeaza astfel un conglomerat axiologic, in jurul unor valori fundamentale, exprimat intr-un ansamblu de norme de Drept, care protejeaza valoarea respectiva, sub diferitele sale acceptiuni.

Aceasta nu inseamna insa ca, drepturile omului ar fi fost generate intr-o zona meta-juridica, in afara Dreptului ; recunoasterea valorilor, ca punct de plecare in elaborarea normelor, deci abordarea axiologica a drepturilor omului, nu inseamna un apel la Teoriile dreptului natural, in sensul ca drepturile omului ar fi autonome, ar precede Statele si insusi dreptul international, ci in sensul contemporan al expresiei, ca ele corespund naturii omului si societatii umane.

In realitate, cresterea si generalizarea preocuparilor opiniei publice mondiale, ale Statelor in ultima instanta, pentru a proteja demnitatea umana sub diferitele sale aspecte, sub forma drepturilor si libertatilor care-i dau expresie, au determinat formarea normelor de Drept, care consacra si protejeaza aceste drepturi.

Conceptiile etice, morale au fost factorul motor al atitudinii si preocuparilor Statelor, Organizatiilor internationale, Opiniei publice, al actiunii acestora pentru adoptarea Tratatelor privind drepturile omului si punerea lor in aplicare.

Aceste norme – fie conventionale, fie cutumiare – creeaza drepturi si obligatii pentru State – in unele cazuri pentru toate Statele, in altele pentru majoritatea Statelor, respectiv pentru cele care au ratificat Tratatele in cauza.

In acelasi timp, insa, Statele si-au asumat intre ele obligatia de a respecta, de a garanta, de a promova, de a realiza drepturi si libertati ale persoanelor aflate sub jurisdictia lor.

Deci, beneficiarii acestor norme nu sunt celelalte State parti, ci persoanele fizice – cetateni sau alte persoane, aflate sub jurisdictia Statului.

Aceste norme creeaza, prin urmare, atat obligatii si drepturi intre State, ca orice alte norme ale Dreptului international, a caror punere in aplicare poate fi ceruta in relatiile dintre ele, cat si drepturi si libertati pentru persoane, pe care Statele s-au angajat sa le asigure, si pe care fiecare persoana poate sa le pretinda in ordinea juridica interna, si sub anumite forme, acceptate de Statele in cauza, chiar in ordinea juridica internationala.

Spre deosebire de multe alte norme ale Dreptului international, aplicarea in plan intern a normelor privind drepturile si libertatile omului, este strans legata de numeroase institutii juridice si structuri ale Statului, de la sistemul legislativ si judiciar, pana la serviciile de sanatate, scoala si intitutiile culturale, caci aceste norme vizeaza, in esenta, diferite aspecte ale vietii omului.

De aceea, normele privind drepturile si libertatile omului genereaza, nu numai obligatii internationale in raporturile interstatale, ci, pentru a fi cu adevarat respectate, obligatia de a asigura, in plan intern, o anumita organizare a raporturilor intre puterea publica si populatie, si a functionarii acestei puteri publice.

Intrucat beneficiarii normelor privind drepturile si libertatile omului sunt persoanele, aplicarea acestor norme nu este subordonata principiului reciprocitatii, asa cum este cazul, in general, in dreptul international.

Obiectivul urmarit prin aceste norme, este de a atinge cel mai inalt grad de aplicare posibil, in fiecare din Statele parti, si nu de a reduce drepturile omului la nivele minime de aplicare, daca unul sau altul din State se situeaza la un asemenea nivel redus.

De aceea, un Stat nu poate sa invoce restrictii ori limitari aplicate in alte State, pentru a restrange sau limita drepturile si libertatile acordate persoanelor aflate pe teritoriul, sau sub jurisdictia sa.

Cele doua Pacte ale drepturilor omului ( de la New York din 1966 ) cuprind ca prevedere comuna, clauza potrivit careia, faptul ca aceste Pacte nu prevad, sau nu recunosc, un drept fundamental, - nu poate fi invocat drept pretext pentru a adopta restrictii sau derogari de la asemenea drepturi acordate prin legi, alte conventii sau cutume.

Cum Statele au obligatia de a adopta legi si alte masuri, pentru a da efect prevederilor Pactelor, rezulta ca acestea sunt concepute ca un standard minim de protectie a drepturilor omului.

Prevederea comuna a celor doua Pacte adauga conceptia protectiei maxime a drepturilor omului, indiferent din ce sursa juridica ar proveni.

Problema precaderii intre diferite norme si documente, a fost rezolvata intr-un mod care favorizeaza beneficiul cel mai ridicat al drepturilor omului.

Principiul reciprocitatii nu-si are deci locul in acest domeniu, in relatia dintre State.

Documentele internationale reflecta, ca element fundamental al protectiei drepturilor si libertatilor omului, raspunderea primordiala a fiecarui Stat, pentru a asigura respectarea si garantarea acestor drepturi si libertati ; documentele implica faptul ca prevederile lor pot sa nu fie self-executing – adica aplicabile direct in plan intern -, in care caz adoptarea de legi care sa introduca in ordinea juridica interna drepturile si libertatile respective, este conditia sine qua non a aplicarii prevederilor lor ; chiar si in cazul in care ele sunt self-executing, prevederile documentelor internationale se inscriu intr-un context legislativ complex, pe care-l ofera sistemul juridic al fiecarui Stat parte ; drepturile si libertatile omului se adreseaza, prin urmare, in primul rand, ordinii interne a Statelor ; ele au insa si caracter international, deoarece Statele si-au asumat in plan international, obligatia de a le respecta si garanta ; prin aceasta, ele se adreseaza si ordinii juridice internationale, cu toate consecintele care decurg din aceasta.

( - extras din Protectia drepturilor omului in dreptul international contemporan, curs universitar, prof.univ.dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )