Edgar la 77 de ani
Dupa moartea lui Robert Kennedy, norocul vulpoiului se intorsese. Se trezise singur in fata cotetului de gaini, cu usile larg deschise si cu fermierii plecati la oras.
Omul care ‘ zambea fara sa zambeasca “, ca sa folosesc expresia sotiei unui dintre colaboratorii lui apropiati, nu mai dadu inapoi.
Era un fel de ‘ sindrom al lui Moise “, apele marii se despicau in calea sa.
Nixon era un om fara scrupule, o aratase cu ocazia afacerii Alger Hiss, cand distrusese viata acestui inalt functionar care nu voia sa-si recunoasca convingerile comuniste.
Totusi, stiu ca nu s-a implicat niciodata in asasinarea celor doi frati.
Imi inchipui chiar ca privea ca pe un blestem tronul acesta, patat de sangele lor.
Nu constientiza prea bine faptul ca noi fuseseram cei care l-am adus la putere.
Era omul de care America avea nevoie.
Capabil de planuri marete, avea un simt innascut al locului pe care natiunea noastra trebuia sa-l ocupe in lume. Din pacate, aceasta calitate era insotita de o tendinta pronuntata spre meschinarie si pentru intrigi nedemne de un presedinte al Statelor Unite.
Afacerea Watergate a avut loc la cateva zile dupa moartea lui Edgar [ Hoover ] si, trebuie sa recunosc, coplesit de durere cum eram, nu am urmarit acest lamentabil episod al istoriei noastre, care a dus la demisia lui Nixon. El il considera pe Edgar senil, desi acesta abia implinise saptezeci si sapte de ani.
Nu indraznea totusi sa se descotoroseasca de el. Mai putin din recunostinta pentru tot ce facuseram pentru el, cat din teama de represalii. O teama nejustificata.
Nu era omul devierilor sexuale batatoare la ochi, iar micile lui abateri financiare erau mai degraba demne de mila decat condamnabile.
Dar ceea ce il speria, la Edgar, era memoria sa, memoria americana.
Si atunci si-a creat propria lui echipa de carpaci, de ‘ instalatori “, pentru a-i spiona pe democrati.
Tipi formati la scoala luptei impotriva lui Castro. Cubanezi loialisti si fosti ucigasi platiti ai CIA-ului. Care s-au lasat prinsi ca niste braconieri imbuibati.
Nixon si-a negociat demisia pentru a evita rusinea destituirii si a inchisorii.
Un scandal atat de mare pentru lucruri asa neinsemnate, iata exact paradoxul istoriei noastre.
Nixon a cazut pentru metode pe care Edgar le practica din 1924.
Daca Edgar ar fi fost in viata, nu ar fi existat niciun Watergate. Nimeni n-ar fi indraznit.
Asta explicã incrancenarea lui Nixon de a pune mana pe dosarele lui Edgar, in ziua mortii sale.
Spera sa gaseasca in ele un leac pentru propriile sale turpitudini.
Sustragandu-i toate dosarele savuroase, in stare sa creeze deruta printre anumiti membri ai Congresului, l-am privat de sistemul sau de aparare.
Si, daca pe urma a cazut, asta mi s-a datorat mie.
In ultima perioada a vietii noastre in comun, sentimentele lui Edgar pentru mine nu mai erau aceleasi ca in tinerete. Oboseala unui cuplu batran.
Din ziua in care Mafia nu-l mai putea atinge cu nimic, s-a lasat antrenat in tot felul de lucruri nebunesti, pe care eu le condamnam, cu barbati tineri, adesea minori, fara nici cel mai mic scrupul pentru tradarea unei fidelitati de la care eu nu ma abatusem niciodata, decat cu aprobarea lui expresa.
A facut lucruri mari de-a lungul timpului, dar nu si-a asumat niciodata, atunci cand inca mai era timp, ceea ce el considera a fi o teribila slabiciune.
Inteleg ca relatia noastra pierduse din intensitate cu trecerea anilor si ca Edgar, vazand ca imbatraneste, a vrut sa-si biciuiasca imaginatia cu situatii mai picante si sa recupereze timpul pierdut in toata aceasta perioada, in care se sacrificase de dragul imaginii sale.
Insa intrecuse orice limita si trebuie sa spun ca pastrez o amintire ciudata acelor seri petrecute impreuna, in mica sala de cineva a FBI-ului, unde proiectam, dupa ce plecase toata lumea, filme scabroase, cu barbati si femei care se dedau unei destrabalari morbide. Aceste filme proveneau din urmaririle efectuate de agentii nostri de la Moravuri, si le vizionam unul dupa altul, mancand bomboane acidulate.
La sfarsit, nu trecea o seara fara sa ma potopeasca cu un suvoi de cuvinte veninoase de parca s-ar fi razbunat pe mine pentru viata lui, fiindca ii eram cel mai devotat complice si servitor. Chiar daca eram bolnav, starea mea nu-i trezea niciun pic de mila.
- Nu esti decat un pederast batran, Clyde, un pederast batran sortit sa crape. Si adauga, cu o privire de dement : Recunoaste, ti-ar fi placut sa te culci cu ei, cu fratii Kennedy, recunoaste, Clyde. Ei bine, nu ti-am dat ocazia, iar ticalosii astia nu mai cantaresc probabil acum mai mult decat pana de cocos pe care o aveau in cur, ma urmaresti, Clyde, sau esti pe cale sa dai ortul popii ?
El, care era atat de distins atunci cand l-am cunoscut, se cufunda acum intr-o vulgaritate cumplita, ca un betivan care iese ultimul dintr-o carciuma si simte o nevoie de neoprit sa-si strige lumii intregi ura pe care o simte fata de sine insusi.
Si apoi, a doua zi, incerca sa dreaga lucrurile inmultindu-si atentiile, ca si cum nimic jignitor nu fusese rostit.
La acest apus al vietii, amintirea bucuriilor noastre comune se incetosase in fata suferintelor sale, care reveneau mai puternice ca oricand si care pretindeau sa-i devina singurul tovaras.
Nota : Aceasta fictiune se sprijina pe evenimente reale si pune in scena personalitati care apar sub numele lor adevarat. Unele dintre cuvintele lor sunt imaginare, altele sunt fidele manierei in care au fost redate in carti si articole. [ ... ]
( extras din “ Blestemul lui Edgar “, Amintiri atribuite lui Clyde Tolson ( 1932-1972 ), Capitolul 12, - Marc Dugain, Editura RAO, Bucuresti, 2007 pt versiunea in lb romana august 2008 – titlul original “ La malédiction d’ Edgar “, Editions Gallimard, Paris, 2005 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu