Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Golful Porcilor ( 11 )

Anii ’60. O zi din viata presedintelui. Golful Porcilor ( 11 )

In momentul preluarii functiei, Kennedy a fost informat cu privire la amploarea eforturilor disimulate ale Administratiei Eisenhower de a submina puterea lui Castro.

In timpul campaniei electorale, Kennedy a sprijinit indepartarea lui Castro de la putere.

Dupa investire, CIA i-a prezentat noului presedinte SUA un plan de folosire a exilatilor cubanezi ca o forta cu ajutorul careia sa invadeze insula, in speranta de a aprinde scanteia unei revolte populare impotriva a ceea ce era considerat a fi o dictatura comunista.

Planul i-a fost prezentat de Richard Bissell, directorul de Operatiuni al Agentiei.

Kennedy a primit asigurari ca acest plan va functiona.

Avand incredere in sfatul primit, fiind recent numit in aceasta functie, angajat politic in indepartarea lui Castro, aflat inca in procesul de organizare a Administratiei americane si de stabilire a procedurilor sale de lucru, presedintele a fost de acord cu  CIA.

Kennedy avea sentimentul ca, desi detinea puterea prezidentiala de a-si exercita dreptul de Veto impotriva planului, nu avea autoritatea personala necesara pentru a contesta convingerile lui Bissell si ale Agentiei.

Armata a sprijinit planul si, in ciuda rezervelor exprimate de Departamentul de Stat, Kennedy a dat unda verde pentru punerea lui in practica.

Presedintele era probabil influentat si de un anume romantism.

Debarcarea cubanezilor in patria lor, pentru a-si elibera conationalii de tirania comunismului ar fi fost o expresie practica a retoricii Noilor Frontiere sustinute de Kennedy.

Detaliile precise ale planului de invadare aveau sa se dovedeasca insa romantice si fara speranta, in loc sa fie abile, practice si realiste.

Debarcarile din 17 aprilie 1961 nu au dus la o revolta de masa.

Golful Porcilor era locul perfect unde putea fi infranta o armata, iar debarcarile nu au fost insotite de operatiuni ofensive din partea fortelor anti-Castro deja existente in Cuba.

Confruntat cu acest esec, Kennedy a inceput sa tergiverseze lucrurile.

Ceea ce este si mai important este ca acesta a refuzat sa permita Marinei Militare a Statelor Unite sa intervina in lupta.

In parte, Kennedy dorea sa limiteze amploarea dezastrului care urma, dar dorea, de asemenea, sa preintampine o escaladare a incidentului.

In plus, nu dorea sa-si depaseasca puterile constitutionale, lasand impresia ca poarta razboi impotriva unui stat suveran din emisfera vestica.

Rezultatul a fost ca majoritatea cubanezilor care erau impotriva lui Castro au fost luati prizonieri, iar Kennedy a fost umilit, pentru ca in cele din urma a fost silit sa-si asume raspunderea personala, pentru ceea ce in multe cercuri era considerat un act de agresiune.

Evenimentele din Golful Porcilor au avut repercusiuni importante pentru Kennedy.

Credibilitatea prezidentiala a acestuia a fost pusa sub semnul intrebarii.

Unii se intrebau daca nu cumva Nixon avusese dreptate atunci cand se intreba daca un om atat de tanar are experienta necesara pentru a conduce natiunea in mod eficient, ceea ce l-a obligat pe Kennedy sa-si demonstreze abilitatile de conducator.

Pe termen lung, aceasta avea sa se manifeste in politica externa autoritara a Administratiei sale.

Pe termen scurt, s-a concretizat in concedierea lui Allen Dulles, directorul CIA, si a lui Richard Bissell.

Kennedy era hotarat sa preia din nou fraiele puterii unui organism, a carui influenta crescuse continuu din 1947, pana acolo incat unii credeau ca reprezinta o lege in sine.

Kennedy nu era singurul care arunca vina pentru evenimentele din Golful Porcilor pe spionaj si pe securitatea nationala.

Norman Mailer, de pilda, a pus public problema daca presedintele Kennedy nu era victima unui grup de iluzii cu privire la Castro, la Cuba si la razboiul rece, elaborate in mod deliberat de agentiile de informatii :

Ceea ce s-a intamplat insa in Golful Porcilor ramane un mister. Exista mari dubii ca s-ar putea afla vreodata cum s-au petrecut lucrurile cu adevarat sau care au fost fortele reale din spatele lor. Dar exista un instrument de investigare pentru misterele politice. Este formula lui Lenin. “ Cui ? “ Cui ii foloseste ? ... Ei bine, cui ? Kennedy si centrul liberal nu au castigat niciun fel de onoruri in urma a ceea ce s-a intamplat in Golful Porcilor. Nici Castro in mod cert nu a castigat niciun avantaj, pentru ca a fost silit in aceste momente sa se dea cu totul pe mana rusilor. Stanga din America, aceasta Stanga noua a pacifistilor, beatnicilor, a militantilor negri si a studentilor care stiau ca ceva nu era in ordine – aceasta Stanga in mod cert nu a avut nici ea nimic de castigat din evenimentele de pe Plaja Porcilor ... Nu, cei care au avut realmente de castigat de pe urma evenimentelor din Golful Porcilor erau aceia care doreau sa existe o amenintare comunista serioasa pe o raza de 150 de kilometri de coasta Americii.

Erau cei care au luat Partidul Comunist  American  si au incercat sa exagereze pericolul reprezentat de acesta in asa masura, incat tara ajunsese sa poata fi redusa imediat la tacere la simpla mentionare a numelui sau.

Infiltrasera acest partid pana si in ziarul Saturday Evening Post, facand aluzii la faptul ca o mare parte din Partidul Comunist American era format acum din oameni de la FBI ... Daca nu mai erau comunistii,  FBI-ul ar fi fost solicitat sa se ocupe de urmatoarea mare amenintare din viata Americii, Mafia. Si cum ar fi putut sa faca acest lucru, cum ar fi putut sa investigheze Mafia fara sa cerceteze Partidul Democrat si Partidul Republican ? Pentru ca Partidul Democrat era sprijinit de Mafie si, la fel, Partidul Republican. ( Mailer, 1976, pp. 78-79 ).

Indiferent ce intentii ar fi putut avea Kennedy cu privire la securitatea nationala si la Mafie atacul impotriva  CIA insemna, de fapt, afirmarea puterii si autoritatii lui personale in cadrul guvernarii americane.

Concedierea lui Dulles a trimis un semnal clar si catre celelalte segmente ale Guvernului in legatura cu modul cum trebuie sa-l sustina in viitor pe presedinte.

Dorinta lui Kennedy de a detine un control personal mai mare a fost exprimata de instructiunile date de acesta lui Robert Kennedy de a lua operatiunile impotriva Cubei sub controlul sau.

Din 1961 incoace se poate spune ca presedintele Kennedy a urmat o politica de vendeta personala impotriva lui Castro.                    (  – ( ? )  )

Faptul ca era vorba de o politica foarte personala arata cat de mult l-au convins pe Kennedy evenimentele din Golful Porcilor sa adopte o conducere mai ferma la presedintie.

May si Zellikow au notat si alte efecte colaterale a ceea ce se intamplase in Golful Porcilor asupra “ modului de luare a deciziilor “ :

Dupa aceea, Kennedy a recunoscut nu numai ca ascultase prea putin de proprii consilieri, dar si ca acordase prea putin timp acestei probleme.

Inainte de a-i oferi sprijinul public de care avea atat de mare nevoie, Eisenhower l-a supus unui test asemanator celor de la scoala : “ Domnule presedinte, i s-a adresat Eisenhower, inainte de a aproba acest plan i-ati adus pe toti in fata dumneavoastra pentru a dezbate problema in asa fel incat sa detineti toate argumentele pro si contra, si dupa aceea sa luati decizia ? “

Kennedy a trebuit sa marturiseasca ca nu facuse acest lucru.

Bundy, a carui demisie a fost refuzata de Kennedy, l-a sfatuit si el sa fie mai deliberativ ( May si Zellikow, 1997, p. 28 ).

Astfel, dupa evenimentele din Golful Porcilor, puterea si autoritatea lui Kennedy ca presedinte au crescut, pentru ca acesta a adoptat o pozitie mai ferma in guvernarea americana.

Presedintele si-a dat seama ca se bazase prea mult pe inteligenta stralucita a consilierilor sai, si ca va trebui de acum incolo sa faca clar distinctia intre aspiratiile in politica externa, realitatile acesteia si rezultatele lor probabile.

Dar, ca si in timpul lui Eisenhower, si in cel al lui Kennedy problemele prezidentiale cu Congresul aveau sa accentueze importanta afacerilor externe.

Congresul era controlat de o coalitie conservatoare, alcatuita din senatori democrati si republicani, precum si de membri ai Camerei Reprezentantilor.

Kennedy nu reusea sa determine Congresul sa aprobe elementele-cheie ale programului sau de politica interna : asigurarile de sanatate pentru persoanele in varsta, crearea Departamentului pentru Afacerile Urbane, si cresterea ajutorului pentru Educatie, toate se loveau de incapacitatea lui Kennedy de a lucra cu Congresul, in asa masura, incat acesta a devenit reticent cand era vorba sa-i ceara presedintelui sa aprobe noua legislatie.

Astfel ca, in timp ce seful statului credea in principiul drepturilor civile, si in timpul presedintiei sale a demonstrat ca era dispus sa-si foloseasca autoritatea federala pentru a sprijini cauza in acelasi fel in care o facuse si predecesorul sau, se temea sa introduca o noua lege cu privire la drepturile civile.

Iar cand a facut acest lucru, coalitia conservatorilor din Sud, din Congres, s-a mobilizat pentru a bloca propunerea.

Casa Alba se putea bizui pe sprijinul legislativului numai in domeniul afacerilor externe.

Intr-adevar, Congresul a votat, in general, sume de bani pentru aparare mai mari decat a cerut presedintele.

Senatul a refuzat sa aprobe o scadere a impozitelor in 1963, dar era dispus sa sprijine un program spatial destinat sa trimita un om pe Luna, pentru a demonstra superioritatea americana in fata rusilor.

La fel, Congresul s-a opus deciziilor destinate sa-i ajute pe muncitorii imigranti someri, dar a sprijinit crearea unui corp al pacii pentru a oferi voluntari in domeniul educational si tehnic, in vederea sprijinirii lumii a treia.

Aceasta masura a gasit sprijin, deoarece Congresul considera ca saracia din America Latina, Asia si Africa va facilita raspandirea comunismului.

Prin inclinatia sa personala si sub presiunea Congresului, presedintia lui Kennedy era pe un fagas in care succesele sau esecurile aveau sa se bazeze pe afacerile externe mai mult decat in cazul administratiilor precedente.

( extras din  «  Presedintii americani : 1945-2004 « , Capitolul 4 : John F. Kennedy, G.H. Bennett, Editura Stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2004 ; titlul original : “ The American Presidency “, Ed. Sutton Publishing, G. H. Bennett, 2000 )