Drepturile omului. Izvoarele si natura normelor privind drepturile omului ( I ) ( 9 )

Motto :   -  Surdis auribus canere : “  A canta unor urechi surde “ sau despre cei care vor sa ii convinga pe “ incuiati “

Drepturile omului. Izvoarele si natura normelor privind drepturile omului ( I )

Fara indoiala, predomina ca izvoare Tratatele, iar in randul acestora, Tratatele multilaterale.

Dintre acestea, distingem – din punctul de vedere al aplicarii lor geografice – Conventii universale sau regionale ; din punctul de vedere al obiectului lor, Conventii generale ( care acopera un ansamblu de drepturi si libertati ) sau Conventii speciale, care proclama un set de drepturi si se ocupa de garantarea si promovarea acestora.

In putine cazuri, norme privind drepturile omului sunt incluse in Tratate bilaterale, cel putin dupa adoptarea Cartei ONU.

Dupa cum am vazut, tratatele moderne privind drepturile omului au fost precedate de adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, in 1948.

Declaratia a fost un Ghid practic pentru ONU, pentru Statele membre, a umplut un gol multa vreme, a dat o definitie minima a ceea ce, comunitatea internationala intelegea atunci prin drepturile si libertatile omului, deoarece redactarea Pactelor a mai durat inca 18 ani.

Multe State si-au modificat legislatia pentru a corespunde Declaratiei ; unele State europene au adoptat in 1950 Conventia de la Roma, care a preluat si dezvoltat o serie de prevederi ale Declaratiei ( referitoare la drepturile civile si politice ) ; Declaratia a fost invocata in numeroase texte si contexte politice si juridice.

Prin adoptarea Tratatelor, care se inspira din Declaratie, s-a creat obligatia juridica pentru partile contractante, de a-si pune legile si practicile in conformitate cu prevederile Tratatelor.

Tratatele au detaliat si au definit, in termeni juridici, drepturile si libertatile enuntate in Declaratie.

Prin aceste Tratate, Statele parti au dobandit, nu numai obligatia de a pune in aplicare prevederile lor ( ale tratatelor ) , dar si dreptul de a cere altor State parti sa le puna in aplicare, in baza principiului Pacta sunt servanda.

Este evident ca, dupa adoptarea intr-o perioada de timp relativ scurta, a unui mare numar de Tratate multilaterale privind drepturile omului, aceste tratate au devenit principala sursa care defineste fiecare din drepturile omului, conditiile si cerintele, conform carora Statele sunt chemate sa le respecte si sa le garanteze.

In acelasi timp, multe din aceste norme au devenit norme cutumiare ale dreptului international.

La aceasta au contribuit, in primul rand, Tratatele multilaterale, ratificate de un mare numar de State, dar si practica internationala consecutiva a Statelor, si a diferitelor organisme internationale.

Au fost reunite astfel, practica indelungata si constanta, treptat generalizata, a unui mare numar de State, si convingerea juridica, Opinio juris sive necessitatis – proprie normelor cutumiare.

Pe langa diversitatea de surse de Drept, exista si o diversitate materiala a drepturilor omului.

Experienta practica a aplicarii, si mai ales a incalcarii, normelor privind drepturile si libertatile omului, arata ca exista diferente intre acestea.

Marea majoritate a drepturilor si libertatilor sunt considerate drepturi individuale, in sensul ca ele se raporteaza direct la persoana umana ; afirmate deja in Declaratiile americana si franceza, ele sunt de inspiratie individualista, si au avut o influenta determinanta asupra Declaratiei Universale si  a documentelor ulterior adoptate.

Regasim aici drepturi de ordin personal si drepturi civile – la viata, la libertate, siguranta, la demnitatea persoanei, la egalitatea in fata legii ; drepturi sociale – dreptul la cetatenie, la respectul personalitatii, la casatorie ; libertati publice si politice – libertatea de credinta si constiinta, de expresie, de reuniune, de asociere, de alegere ; drepturi economice si culturale – dreptul la conditii de munca echitabile, dreptul la educatie, dreptul la un standard de viata adecvat.

Alti autori clasifica drepturile, dupa cum sunt dobandite de la nastere, ori drepturi care pot fi exercitate de la o anumita varsta : dreptul la vot, dreptul la incheierea unei casatorii ; sau, dupa cum sunt drepturi absolute, adica opozabile erga omnes, sau drepturi relative, opozabile, de exemplu, numai Statului ; s-au intocmit liste, mai numeroase sau mai putin numeroase, ale drepturilor omului.

Multe din aceste drepturi nu pot fi exercitate in mod izolat : ele presupun un anumit grad de organizare sociala, respectiv structuri si institutii, care sa permita participarea unui numar mai mare de persoane ; desi ele raman centrate asupra persoanei, - care are libertatea de a le exercita sau nu, de a-si alege institutiile si structurile in cadrul carora doreste sa le exercite, ca si de a pretinde individual respectarea lor, - aceste drepturi au o dimensiune colectiva.

In unele lucrari, asemenea drepturi sunt uneori prezentate ca drepturi colective, operandu-se de fapt, o confuzie intre natura dreptului si modalitatile de exercitare a lui ; este exact, ca ele se exercita in comun cu alti membri ai diferitelor grupuri sociale, dar dreptul respectiv ramane, in esenta, individual, depinzand de vointa fiecarei persoane.

Analiza documentelor internationale care consacra fiecare din aceste dreputri, privind atat pe titularii drepturilor si libertatilor, cat si recursurile de care ei dispun, pentru a reclama eventuale incalcari, nu lasa dubii in aceasta privinta.

Chiar si drepturile persoanelor care fac parte din minoritati, sunt drepturi individuale, desi exercitarea lor poate avea loc, si de regula are loc, in comun cu alti membri ai grupului minoritar respectiv.

Afirmarea dimensiunii colective a exercitarii acestor drepturi este importanta in plan teoretic, pentru clarificarea diferitelor lor aspecte, dar mai ales in plan practic, deoarece determina directiile in care trebuie sa actioneze Statele, pentru a asigura exercitarea lor.

Sunt considerate drepturi colective, acele drepturi a caror exercitare depinde de o comunitate de persoane, desemnata ca titular de drepturi ( poporul, o alta comunitate umana constituita, comunitatea internationala ).

Acestea sunt denumite si drepturi de solidaritate :

-         dreptul la dezvoltare,

-         dreptul la pace,

-         dreptul la un mediu inconjurator sanatos,

-         drepturi asupra spatiilor care formeaza patrimoniul comun al umanitatii.

Nota :
* Opinio juris sive necessitatis /  "Parerea dreptului ( ca obiceiul este conform ) sau a necesitatii lui " - ( Dictionar de expresii juridice latine, conf.dr. Felicia Stef, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1995 )

( - extras din Protectia drepturilor omului in dreptul international contemporan, curs universitar, prof.univ.dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )