Al doilea rãzboi mondial si planurile celor rãi ( 3 )
Complotul luase nastere aproape imediat dupa ce dictatorul italian Benito Mussolini a fost indepartat de la putere pe 25 iulie 1943 de catre regele Victor Emmanuel al III-lea si de un grup de fascisti rivali.
Hitler era furios, mai ales pe “iubitorul de evrei” papa Pius al XII-lea, de care era sigur ca incurajase revolta.
Fusese tradat de toti – si asta intr-un moment in care Aliatii amenintau sa invadeze Italia.
In ziua urmatoare, a convocat o intalnire a liderilor sai militari in cartierul sau general din apropiere de Rastenburg, in Prusia Orientala, pentru a decide cum sa razbune aceasta umilinta. Printre participanti se aflau cei mai importanti consilieri militari ai lui Hitler, feldmaresalul Alfred Jodl si feldmaresalul Wilhelm Keitel.
Furia Führerului se reflecta in saracia mobilierului din sala de conferinte – o masa lunga, intinsa in mijloc, dar niciun scaun.
La o intalnire anterioara, comandantul Luftwaffe Hermann Göring fusese prins motaind in timpul discursului inflacarat al lui Hitler, astfel cã, de data aceasta, Führerul s-a asigurat ca participantii vor sta in picioare.
Nu avea sa doarma nimeni in timp ce ardea Roma !
Mussolini trebuie eliberat si readus la putere, urla Hitler. Iar regele si prim-ministrul trebuie gasiti si arestati. Roma trebuie curatata de dusmanii ei, inclusiv de evrei. Pentru asta, trupele germane trebuie sa ocupe Roma.
Cineva a intrebat de Vatican, unde cu siguranta se ascundeau multi evrei. Ar trebui sa blocheze toate drumurile care duc acolo ?
“O sa intru direct in Vatican”, a raspuns Hitler.
“Credeti ca Vaticanul ma impiedica pe mine ? Il ocupãm imediat ! Pentru mine, e acelasi lucru. Gloata e adunata acolo. O sa alungam turma aia de porci. Putem sa ne cerem scuze mai tarziu”.
Apoi a adaugat : “Trebuie sa distrugem puterea Vaticanului, sa-l capturam pe papã, sa-l deportam in Germania si sa spunem ca il protejam”.
Cum putea regele, un slabanog las, sa-l rastoarne pe atotputernicul Mussolini, cel mai bun prieten si colaborator al Germaniei, fara ajutorul si incurajarea unei persoane puternice ca papa, care il ura pe Duce ?
Ura era profunda si fusese demonstrata mai devreme, in timpul razboiului, cand un conspirator german anti-Hitler, Josef Müller, mi-a spus ca i-a dat lui Pius documente care detaliau crimele SS impotriva evreilor si polonezilor din Polonia.
Pius i-a aratat aceste documente ambasadorului italian pe langa Sfantul caun si i-a cerut sa ii spuna lui Mussolini de aceste crime.
Ducele s-ar putea sa reactioneze negativ la implicarea papalã in astfel de chestiuni, a avertizat ambasadorul.
Pius nu s-a lasat intimidat. Putea sa fie aruncat intr-un lagar de concentrare, a raspuns el, dar ar fi vinovat “in fata umanitatii” daca aceste atrocitati ar avea loc in Italia si voia ca Mussolini sa stie asta.
Era ingrijorat mai ales din cauza faptului ca Hitler incerca sa il convinga pe Duce sa-si trimita trupele fasciste la Vatican.
Acum Führerul urma sa afle, cu siguranta, de apropierea papei de ambasador, intarind suspiciunea cã Pius pusese la cale lovitura – si ca planuise sa vorbeasca despre genocidul nazist asupra evreilor.
Papa avea sa dezvaluie lumii cel mai bine pastrat secret al SS-ului, desi s-ar putea ca nici macar poporul german sa nu inteleaga de ce a fost necesara o astfel de politica.
Ar putea fi nevoie ca Pius sa fie ucis, a sugerat Hitler. Intre timp, le-a ordonat trupelor sale sa-i gaseasca pe rege si pe oamenii sai si sa-i faca sa inteleaga ce li se intampla tradatorilor.
Victor Emmanuel al III-lea urcase pe tron la 1900 si devenise marioneta unui lung sir de premieri, dintre care ultimul fusese Mussolini, pe care il adusese la putere in 1922 pentru a-si salva fragila si corupta monarhie.
Din acel moment, regele nu refuzase niciodata semnarea unui decret fascist, in ciuda vederilor sale politice mai moderate.
In 1938, a aprobat, chiar daca ezitant, legile fasciste antisemite si l-a intampinat pe Hitler cu pompã si zambete in timpul vizitei Führerului la Roma.
Regele a prins curaj sa se opuna Ducelui doar dupa ce Marele Consiliu fascist, speriat de invazia Aliatilor din Sicilia si de prima bombardare a Romei, a cerut demisia lui Mussolini pe 25 iulie.
In acea zi, imbracat intr-un costum albastru inchis, cu fata descompusa dupa o noapte nedormita, Mussolini, desi suparat, parea destul de optimist pe cand intra in resedinta regala, Villa Savoia, pentru intalnirea cu regele.
Parea sa-l dispretuiasca mai putin pe micutul om cu mustati mari si albe pe cand punea sub semnul intrebarii legalitatea actiunii Marelui Consiliu.
Regele, a carui privire zbura, de obicei, in toate partile, indiferenta, il fixã acum pe vizitatorul sau si-i spuse fara menajamente :
Dragul meu Duce, nu ne mai foloseste la nimic. Italia este facuta bucati. Moralul armatei este la pamant. Soldatii nu mai vor sa lupte. Votul Marelui Consiliu este coplesitor... In acest moment, esti omul cel mai urât din intreaga Italie. Nu poti conta pe mai mult de un prieten. Dar ti-a mai ramas unul : eu sunt acela. De asta iti spun ca nu trebuie sa te temi pentru siguranta ta personala, caci iti voi asigura protectia. M-am gandit ca omul care ti-ar putea lua locul este maresalul Badoglio.
Mussolini era socat. Cu cativa ani mai devreme, in 1939, semnase un pact cu Hitler, visand la un nou Imperiu Roman, iar acum era demis de cel pe care il considera un rege-marioneta tradator, fara coloana vertebrala.
Victor Emmanuel l-a escortat pe Duce pana la intrarea vilei, zambind sters, si a dat mana cu el. Dupa cateva minute, un grup de politisti l-au luat pe dictator si l-au bagat intr-o ambulanta. Fusese arestat.
Maresalul Pietro Badoglio, cuceritorul Ethiopiei, era urmatorul oaspete al regelui – deloc surprinzator, din moment ce reusea tot timpul sa isi revina dupa o infrangere.
Chiar daca trupele sale fusesera zdrobite in Primul Razboi Mondial, cativa ani mai tarziu ajunsese sef de Stat Major.
In decembrie 1940, Mussolini l-a fortat sa demisioneze din armata dupa un dezastru militar aproape deplin in Grecia, dar a reusit sa revina – de data asta, ca premier.
Cum fascismul nu fusese inca eliminat, cel putin oficial, teama si oportunismul care ii facusera odata pe rege si pe Badoglio sa se umileasca in fata lui Mussolini ii faceau acum sa nu se poata hotari in privinta desprinderii de Axã.
I-au asigurat pe germani ca “razboiul continua”, dar, in acelasi timp, au inceput sa negocieze pe la spate un armistitiu cu Aliatii.
Nu puteau sa abandoneze Axa, spuneau ei, pana cand Aliatii nu aveau sa garanteze ca vor trimite cincisprezece divizii sa apere Roma – si pe ei insisi.
In cele din urma, Aliatii au fost de acord sa parasuteze o singura divizie aeropurtata in Roma.
Simultan, au planificat sa trimita trupe americane in Sud, la Salerno.
La 7 septembrie 1943, in noaptea dinaintea parasutarii trupelor, Badoglio a fost vizitat la Roma de doi americani, generalul de brigada Maxwell Taylor si inca un ofiter, care se strecurasera cu indrazneala de pe o nava italiana pe tarm si fusesera dusi in capitala cu o ambulanta.
Obiectivul lor era sa evalueze conditiile pentru aterizarea trupelor aeropurtate.
Badoglio, imbracat in pijamale si in halat de baie, era pe cale sa-i intampine cand general-maiorul Giacomo Carboni, a carui sarcina era sa apere Roma de germani, fu socat de infatisarea premierului. Avea “o imagine demoralizatoare, cu capul lui chel, gatul galben cu riduri lungi, ochi fara sprancene, sticlosi... o bizarã pasare fara pene”.
“Excelentã”, a spus generalul, “nu puteti aparea asa in fata a doi ofiteri americani necunoscuti. Sunteti inca un maresal al Italiei. Va rog sa va imbracati si sa va aranjati”.
Badoglio a fost de acord, dar hainele sale elegante nu ii puteau ascunde frica.
Fortele italiene, le-a spus el americanilor, nu erau inca pregatite sa garanteze securitatea celor trei aerodromuri pe care trebuia sa aterizeze divizia. Se parea ca nu vor fi niciodata pregatite. Pentru Badoglio si pentru subordonatii sai avea sa fie destul de tragic sa lase adorata lor Romã, leaganul destinului lor, sursa puterii lor, izvorul culturii lor, sa devina un camp de lupta devastat. Dar, mai rau, care puteau fi represaliile germanilor, daca operatiunea esua ?
“Daca anunt armistitiul iar americanii nu trimit suficiente intariri si nu aterizeaza aproape de Roma”, a spus Badoglio aproape in lacrimi, in timp ce statea pe scaun, inconjurat de amintirile unei cariere militare glorioase, “germanii vor ocupa orasul si vor aduce un guvern-marioneta fascist”.
Facand semn spre gat, a adaugat : “Eu sunt cel caruia ii vor taia gatul germanii !”
Totusi, Aliatii au mers mai departe si au anuntat armistitiul, asa cum planificasera, din moment ce trebuia sa coincida cu aterizarea trupelor la Salerno, pentru a se asigura ca trupele italiene nu ii vor ajuta pe germani in timpul invaziei.
Dupa ce a ezitat, Badoglio a transmis, cu o voce deprimata, gatuita, un mesaj la radio ; a confirmat ca Italia se predase Aliatilor si a cerut poporului sa nu le mai reziste invingatorilor, ci “oricarui atac care ar putea veni din partea altcuiva”.
In primele ore ale zilei de 9 septembrie, Badoglio, temandu-se pentru viata lui, l-a trezit pe rege si l-a indemnat sa fuga impreuna catre liniile Aliatilor din Sud.
“Sunt un om batran”, a murmurat monarhul. “Ce ar putea sa imi faca ?”
Nu a asteptat ca sa afle. Purtand o pelerina de ploaie peste uniforma, cu o veche servieta in mana, s-a urcat in limuzina sa Fiat si a plecat din oras, lasandu-i pe romani sa doarma in timp ce li se decidea soarta.
Un general i-a spus atunci lui Badoglio : “O sa dau cateva ordine inainte de a pleca. Banuiesc ca veti face la fel”.
Badoglio a raspuns : “Nu, voi pleca imediat”.
Si i-a abandonat si el pe romani – cu cateva ore inainte ca trupele germane sa marsaluiasca prin etern-chinuita Cetate Eterna. Prea tarziu pentru a-i prinde pe cei doi lideri italieni renegati inainte ca acestia sa sara in bratele americanilor.
Hitler a inceput sa urle de furie cand a aflat de fuga lor.
Dar macar stia unde sa-l gaseasca pe papã – la momentul potrivit, avea sa il faca sa vada al cui era viitorul.
( extras din Complot impotriva Vaticanului, Planul lui Hitler de a-l rapi pe Papa Pius al XII-lea, Dan Kurzman**, Ed. Litera International, Bucuresti, 2009, colectia International Bestseller, aparuta in 2007 sub titlul sau original “A Special Mission Hitler’s Secret Plot to Seize the Vatican
( **Dan Kurzman este primul jurnalist care l-a intervievat pe generalul Wolff la eliberarea lui din inchisoare, dupa razboi. [...] El a fost corespondent de politica externa pentru Washington Post )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu