Puterea credintei (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române)

Puterea credintei (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române)

Despre puterea rugãciunii -1-

(Cuvânt rostit in biserica Mânãstirii Golia din Iasi – duminicã 8 februarie 1981)

“Mare este credinta ta ; fie tie dupã cum voiesti” (Matei 15, 28)

Iatã cã ne aflãm in aceasta duminica – slujind in mijlocul dumneavoastra, al credinciosilor din parohia Golia – in intampinarea Postului Mare, cand ni  se pun inainte pilde si invataturi despre ceea ce trebuie sa cunoasca si sa traiasca, zi cu zi, un crestin adevarat.

Mai mult decat in alte perioade ale anului bisericesc, in acest timp de Întâmpinare, de pregatire cu post si rugaciune, pentru Sfanta si Marea Înviere, Sfanta Evanghelie ne prezintã o bogata si aleasa înmãnunchiere de invataturi crestine, deosebit de folositoare vietii crestinesti dreptslavitoare.

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei ne aduce in fatã pilda femeii cananeence ( 15, 21-28 ), ca model de credinta tare si neclintita.

Desigur ca aceasta pilda pentru viata Bisericii noastre are o referire nemijlocita la Iisus, pentru ca subiectul credintei noastre este Insusi Mantuitorul Hristos, “mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, Omul Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru toti” ( I Tim. 2, 5-6 ), pentru cei care cred si marturisesc ca este Dumnezeu ( Rom. 10, 9 ).

Femeia care strigã din popor : “Miluieste-mã Doamne, Fiul lui David !” ( Matei, 15, 22 ) este tocmai acet model de credinta si de marturisire a adevarului despre Hristos.

Numai cel ce va marturisi pe Iisus ca este Dumnezeu va intra in Biserica slavei Sale, va fi ascultat, mangaiat si tamaduit de orice suferinta.

Iisus ne apare astfel ca doctorul, vindecatorul trupurilor si al sufletelor noastre, plin de mila, de compatimire fata de cel in suferinta, plin de purtare de grija ca un adevarat parinte, Care sufera vazand pe fiii Sai patimind.

Pe toti cei ce se indreapta cu sperantã spre ajutorul, mangaierea si tamaduirea Sa, zicand : “Doamne, ajutã-mi !” ( Matei 15, 25 ), Iisus ii vindecã, slobozindu-i de toata boala si de toata greutatea suferintei pacatului.

Asa cum ni-L zugraveste Sfantul Matei, ni-L imaginam pe Iisus undeva in Tara Sfanta, acum aproape doua mii de ani, inconjurat de multimile care ascultã cuvantul Sau, cuvant ca al Celui ce “are putere” (Matei 7, 29).

In fruntea lor se aflã Sfintii Apostoli atenti la cuvantul si la faptele Lui, caci “puterea Domnului se arãta in tamaduirile” (Luca, 5, 17) pe care le savarsea.

De data aceasta – spune Sfantul Apostol si Evanghelist Matei – Iisus Se afla in partile Tirului si ale Sinodului, iar o femeie din popor, avand-o pe fiica sa bolnava, striga cu multa staruinta, fara a deznadajdui, catre Iisus, ca sa-i vindece fiica “chinuita de demon” (Matei 15, 22).

Aceasta boala, atat de zdrobitoare pentru cel care suferea, era dureroasa – ca toate bolile – pentru ca era insotita de suferinte trupesti si sufletesti.

Mantuitorului Iisus Hristos I s-a facut mila de aceasta, ca de altfel de orice bolnav, caci catre acestia se indrepta atentia Sa, asa cum Insusi marturisea : “Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Marcu 2, 17).

Asadar Iisus s–a aratat preocupat permanent de a gasi leacul si alinarea durerilor celor care il inconjurau, aratand ca orice boala isi are originea in pacatul cel venit de la diavol.

De aceea, atat unei boli sufletesti, cat si unei boli trupesti, chiar Iisus ii gaseste originea in rautatea diavolului, a satanei, dupa cum orice suferinta a omului isi are originea in pacatul neascultarii stramosului neamului omenesc, Adam, care s-a lasat ispitit de Eva, femeia sa.

Strigatul femeii cananeence apare astfel, ca strigarul omenirii intregi catre Mantuitorul Iisus Hristos, catre Cel ce a venit ca sa ne izbaveasca din robia pacatului.

In consecinta, aceasta pilda ne cheama si pe noi sa ne aratam credinta in Iisus Hristos, Cel ce S-a jertfit pentru ca sa ne rascumpere din robia pacatului si mortii, durerilor si suferintelor de tot felul.

Asa cum pentru femeia cananeeanca nu era alta iesire decat credinta neclintita ca numai Iisus ii poate vindeca fiica, tot asa si pentru noi nu poate fi nadejde de mantuire in afara de Iisus si de Biserica Sa.

Mijlocirea Apostolilor pentru femeia cananeeanca dovedeste posibilitatea mijlocirii Sfintilor pentru noi, pentru mantuirea noastra.

“Îl rugau ucenicii Lui – spune Sfantul Apostol si Evanghelist Matei – zicand : Slobozeste-o !” ( 15, 23 ).

Si dupa ce Mantuitorul ii incercã credinta, puterea si neclintirea acesteia, o incredintã, ca Cel ce cu adevarat este Fiul lui Dumnezeu : “Fie tie dupa cum voiesti” (Matei 15, 28).

Cati dintre noi nu am dori sa ni se spuna asemenea femeii din Evanghelie : “Mare este credinta ta ; fie tie dupa cum voiesti !”...

Iisus, Care cunoaste cele mai mari si ascunse adancimi ale sufletului omenesc, stie cat de puternica si sincera este credinta fiecaruia dintre noi.

El stie cata incredere avem in iubirea si puterea lui Dumnezeu.

Prin orice cuvant sau fapta, El ne indeamna spre o credinta statornica si neclintita : “numai cel ce crede va vedea slava lui Dumnezeu” (Ioan 11, 40), impartasindu-se din darurile aduse de Iisus tuturor.

Iata deci spre ce nadejde minunata suntem chemati prin credinta in Iisus Hristos si cu ce masura ni se va rasplati pentru nadejdea noastra !

De aceea, Biserica ne cheama neincetat spre o necontenita crestere in credinta si in “nadejdea slavei lui Dumnezeu” ( Rom. 5, 2 ).

Pentru aceasta, Sfantul Apostol Pavel se ruga pentru crestinii din Efes, scriindu-le : “Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatal slavei, sa va dea voua duhul intelepciunii si al descoperirii, spre deplina Lui cunoastere si sa va lumineze ochii inimii, ca sa pricepeti care este nadejdea la care v-a chemat, care este bogatia slavei mostenirii Lui” (Efes. 1, 17-18)

Adevaratul crestin simte oriunde prezenta lui Dumnezeu, dar mai ales in sfantul lacas, in biserica, unde se savarsesc sfintele slujbe si unde Iisus este prezent pe Sfanta Masã, ca o incredintare ca El este prezent cu noi “pana la sfarsitul veacurilor” (Matei 28, 20).

Trairea permanenta a credintei in Dumnezeu nu este decat aceasta prelungire a prezentei lui Iisus in viata noastra cea de toate zilele, incat viata devine o adevarata liturghie, o permanenta slujire si daruire.

Bucuria, pacea, buna intelegere, unirea sunt daruri care ne incununeaza vietuirea cea adevarata in Hristos, in credinta cea nestirbita si in nadejdea cea neclintita in Dumnezeu.

Omul credintei este omul pacii, al bucuriei si comuniunii, al dragostei, pentru ca asa ne invatã Sfantul Apostol Pavel : “credinta este lucratoare prin iubire” (Gal. 5, 6).

Pe aceste doua coordonate – credinta si iubirea – se desfasoara  intreaga viata crestina.

Numai cel ce crede si iubeste are nadejde neclintita.

Fara o credinta lucratoare prin fapte bune, ca dovada a iubirii de aproapele, nimeni nu poate desavarsi darul primit la Botez, si implini chemarea cu care a fost cinstit.

Unul ca acesta se poate ruga cu multumire : “Si ne iartã noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.

Cel ce dã stralucire credintei prin fapte bune, se face partas nadejdii mostenirii vesnice, rugaciunii si trairii adevarurilor crestine, avand incredintarea ca Maica Domnului, Sfintii Apostoli si toti sfintii mijlocesc pentru el la Mantuitorul : Slobozeste-l, Doamne, de povara pacatului, de durerile si intunericul lui ! Asculta-l, ajuta-l si-i iarta lui toata suferinta, caci strigã in urma noastra !

Iar slujitorii Bisericii, ca urmasi ai Sfintilor Apostoli, sunt ca si ei ajutatorii credinciosilor, in rugaciunile lor, catre Dumnezeu.

Mantuitorul a unit odata pentru totdeauna firea omeneasca cu cea dumnezeiasca, aratandu-Se mijlocitor intre om si Dumnezeu ( I Tim. 2, 5 ), iar rugaciunile sfintilor, in frunte cu Maica Domnului, ne ajuta sa ne facem partasi roadelor mantuirii, asa cum ne arata si pilda de astazi.

Daca sfintii apostoli nu pot sa-i vindece femeii cananeence fiica, ei mijlocesc staruitor pentru ca Iisus sa o vindece.

Tot astfel si sfintitii slujitori ai Bisericii mijlocesc prin rugaciunile si slujbele lor.

Lucrarea sfintitoare a harului dumnezeiesc vine de la Iisus, din jertfa Sa de pe Golgota, iar slujitorii altarului o impartasesc credinciosilor, o ofera celor ce se indreapta cu credinta spre Sfantul Altar.

Asadar, cinstirea sfintilor este o parte integranta a vietuirii crestine celei adevarate, a inchinarii celei dreptslavitoare si nestirbite.

Simtindu-ne nevrednici, din cauza pacatelor, de a ne inalta rugaciunile noastre catre Dumnezeu, cerem mijlocirea sfintilor, ca a unor frati mai mari ce au stralucit in urmarea lui Hristos.

Noi, in Biserica noastra stramoseasca, ii avem pe sfinti ca pe cei la al caror ajutor si mijlocire apelam neincetat, caci “minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai”, ne incredinteaza Sfanta Scriptura.

Ei, ca niste frati mai mari, ne ajuta si ne poarta neputintele noastre.

De aceea, ei se bucura cand savarsim fapte bune, cand facem credinta noastra lucratoare, urmandu-le pilda in slavirea lui Hristos Celui Vesnic.

Sfintii ingeri, ca cei ce ne sunt pazitorii nostri, ai caselor si familiilor, ai locasurilor de rugaciune, ai satelor si oraselor, se bucura pentru orice fapta buna a noastra, rugandu-se ca milostivirea lui Dumnezeu sa se pogoare peste noi.

Iar atunci cand slabim in credinta si in nadejde, alunecand din adevarata traire a vietii crestine, ne sprijina si ne ajuta sa ne intarim in credinta.

Asadar ei se fac martorii credintei noastre, intaritorii si sustinatorii ei, mijlocindu-ne, cu rugaciunile lor, harul lui Dumnezeu.

Daca Dumnezeu ne incearca, asa cum a incercat pe dreptul Iov, ei ne ajuta sa trecem peste aceste incercari, care se pot ivi de buna seama in viata fiecaruia dintre noi.

Asa cum femeia a strigat in urma Mantuitorului, cu staruinta si fara sa deznadajduiasca, tot asa si noi trebuie sa staruim in rugaciune.

Caci asa ne invata sfintii pe care ni-i pune Biserica inainte drept pilde, si care ne sunt mijlocitori.

Daca femeia nu staruia, nu s-ar fi bucurat de mijlocirea Apostolilor.

Ea n-a plecat nemiluitã pentru ca in rugaciunea sa, ea nu a deznadajduit.

A cerut cu credinta si i s-a implinit rugamintea.

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )