O carte pe care mi-a oferit-o prietena mea spaniolã Natalia Izquierdo de Lopez in vara anului 2005 la Bucuresti, si mi-a scris si o dedicatie : “Pentru draga mea, Olivia, cu dragoste de inima. Natalia – De a ta revolutionara rezemnatã.”
Modernitatea ca tehnicã spiritualã ( Horia Roman Patapievici )
Avem douã rezultate, sub forma a douã întrebãri si douã rãspunsuri. Prima intrebare se referã la ce este modernitatea. Raspunsul la care am ajuns este cã modernitatea, modernitatea cea buna, nu este o substanta, ci un instrument ; cã toate marile inventii ale modernitatii sunt ontologii procedurale, cã ele isi poarta propriul temei cu ele, fiind naturaliter ex-fundate. A doua mare intrebare se referã la cum trebuie evaluatã modernitatea. Iar raspunsul la care am ajuns este cã modernitatea e rea numai atunci cand, dintr-o tehnica, este transformata intr-o teologie ; si este, dimpotriva, bunã, atunci cand e tratata in datele ei “naturale”. Care sunt acestea ? – sa fie adusa din impostura de substanta in postura de instrument.
Ce înseamnã toate astea ? Înseamnã douã lucruri.
Tehnic, inseamna calibrarea modernitatii recente in mãsura modernitatii clasice : altfel spus, teologii seculari ai secolului al XVII-lea trebuie invitati sa se pronunte asupra filozofilor postmoderni din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Modernitatea recentã trebuie recentratã in datele ei clasice.
Spiritual vorbind insa, chestiunea se prezinta mult mai pasionant si mai enigmatic. Potrivit principiului cã rãul creeazã intotdeauna, simultan, si ocazia binelui, trebuie sa ne intrebam ce prilej anume ne oferã modernitatea recentã ? Existã vreun avantaj paradoxal in a te afla in aceasta situatie ? Sa recapitulam – rãul modernitatii constã in transformarea unui mecanism procedural regional intr-o substanta universala ; binele ei, atunci, ar putea consta in lucrarea spirituala la care ne forteaza.
As vrea sa dezvolt acum, foarte sumar, argumentul modernitatii – nu ca ontologie procedurala, ci – ca tehnica spirituala. (1) Principiul este : in treburile publice si politice trebuie sa facem abstractie de faptul ca Dumnezeu pare a ne spune prin Scripturã care este adevarul si ce anume trebuie sa facem. De ce este legitim sa facem asta ? – deoarece nu ignorãm totul, ci ignorãm pe portiuni, adica cum e mai rãu : ignorãm cu atat mai mult cu cat nu ignorãm intotdeauna. Or, e suficient sa ne uitam cu atentie la viata noastra, a oricaruia dintre noi : noi suntem constant in prezenta unei revelatii religioase absolute. Dar cititorul nostru de mesaje, decodorul nostru e relativ. In privinta certitudinii interpretarii noastre la revelatie nu avem decat credinta, care nu e universalizabila, e individuala si nu poate fi transmisa. Concluzie : desti trãim intr-o lume a lui Dumnezeu, plina de mesaje absolute, noi nu putem depasi conditia limitata a individuatiei – Duns Scot spunea : persona est ultima solitudo. (2) In acelasi timp, trebuie sa continuam sa ne orientam viata dupa cuvantul lui Dumnezeu. De ce trebuie sa facem asta ? Deoarece, altminteri, admitem ca nu suntem decat niste animale : mai norocoase decat alte animale, e drept, dar totusi nu mai mult decat niste animale. (1) si (2) sunt incompatibile. Trebuie insa se le gandim simultan pe amandoua si sa traim simultan imprena cu ele. Cum ?
Raspunsul este – ex-fundare. Raspunsul este – aprofundarea spirituala a naturii efemerului, trecatorului, evanescentului. Inseamna explorarea ontologiilor care nu tin de apucat, ci de miros : nu e obiectele care pot fi vazute, ci de acelea care pot fi zarite, intrezarite ; nu de cele care pot fi apucate ( si transformate in ustensile ), ci de acelea care pot fi sesizate numai ca mirosuri, ca miresme, ca treceri si petreceri prin transparenta diafanului ; nu de aceea ce poate fi posedat, ci de ceea ce poate fi invocat. Ce inseamna asta ?
Iatã o posibilã interpretare. Daca admitem cã omul celei mai recente modernitati este consecinta inevitabila a primului om modern, iar conditia de functionare a definitiei modernitatii ( noutatea cu orice pret ) este producerea pe scarã industrialã a acestui tip de om, recent, atunci e logic necesar cã modernitatea nu poate functiona altfel decat prin excluderea oricarei dimensiuni de tip homo religiosus. Ea, altfel spus, este naturaliter imiscibilã cu traditia religioasa. Perfect. Fara replicã. Ce inseamna asta ? Un singur lucru : cã modernitatea este incompatibila cu omul religios traditional, adica este contrariul modului substantial, traditional, de a vedea traditia si religia. Este posibil, mã veti intreba, un altul ? Cred ca da. Si aceasta este, am impresia, solutia spre care ne împinge modernitatea iesita din tâtânã, adica, in termeni religiosi, prezenta lui Dumnezeu in lume, acum. ACUM, nu pe vremea patristicii.
Iatã solutia. Modernitatea de-substantializeaza totul. Ea transforma totul in lichiditati, in temporalitati. Sa luam simbolul traditiei noastre religioase, Trinitatea. Dumnezeu, acolo, apare in trei ipostasuri. Ca nume lipsit de chip, imposibil de imaginat, adica imposibil de a fi pus in corespondenta cu o imagine a lui proprie, Dumnezeu este Tatãl. Ca chip vizibil si întrupat, este Fiul. Ca dar acordat si prezentã imposibil de prins ori determinat, este Sfânt Duh. Am impresia ca modalitatea traditionala a religiei se situeaza in datele primelor doua ipostasuri ale Trinitatii crestine. Homo religiosus traditional a trait relatia cu Dumnezeu ca pe o relatie cu transcendenta absoluta fara chip si reprezentari ( Tatãl ) ori ca pe o relatie cu transcendenta reprezentabila, apropiata, umana si divina in acelasi timp ( Fiul ). Tote, dar absolut toate variantele religioase traditionale intrã in aceasta schema. Numai misticismul, prin fluiditatea si imponderabilul relatiei sale cu transcendenta, prin caracterul sau deopotriva personal si de neinteles, scapã acestei scheme. Ei bine, am sentimentul ca daca omul recent ar fi sa fie religios, el ar putea-o face numai in maniera ex-fundatã, non-traditionala, a misticilor. Iar acest mod de a fi religios ESTE compatibil cu modernitatea, pentru ca e solidar cu ea in datele ei ontologice : ex-fundare, fluiditate, accentul pus numai pe noutatea acum prezentã – hic et nunc al recentilor ca nunc stans al misticilor. Cu o conditie insa : sa se renunte la postulatul ontologic radical Gott ist tot si sa se revina la ontologia procedurala practicata de teologii seculari ai secolului al XVII-lea – Dumnezeu existã, dar cel putin din punct de vedere politic ignorãm ce ne spune : cunoastem ca “prin ghiciturã” ( ca sa reiau formula apostolului ).
Altfel spus, trebuie sa ne straduim sa traim realitatea in orizontul existentei lui Dumnezeu si trebuie sa nu uitam nicio clipa ca mecanismele procedurale prin intermediul carora oamenii ajung la un modus vivendi local nu inseamna nimic mai mult decat ceea ce reprezinta : o tehnica si nu o teologie. Cum sa le deosebim ?
Aceasta intrebare ridicã problema cruciala a discernamantului. Am certitudinea ca omul modern trebuie sa regaseasca, in plina modernitate, discernamantul care le permitea celor vechi sa deosebeasca duhurile : spiritul bun al modernitatii de spiritul ei rãu, cam ca in tehnicile spirituale ale lui Ignatiu de Loyola. Fireste, tinand seama de amanuntul crucial cã discernamantul nu este un procedeu mecanic de evaluare, ci o virtute, in fond, religioasa. Adica ceva pe care il poti capata numai prin intermediul, in timpul si la capatul unei experiente religioase.
Fireste, ramane intrebarea : cine e capabil de asa ceva ? Noi oare suntem ? Eu, care vã vorbesc, sunt ? Nu stiu. Dar, dincolo de putintele si neputintele noastre, ale mele ca biet om, in ordine religioasa, posibilitatea este deja creata la scarã mare ( democratic, nu ? ), iar Dumnezeu ne asteapta. Dumnezeu nu ne-a parasit. El ne asteapta si pe acest drum, care pare sa ne indeparteze tot mai mult de el. Va amintiti vorba apostolului : cu cat sunt mai puternic, sunt mai slab ; si cu cat sunt mai slab, sunt mai puternic. Ne apropiem cel mai bine de Dumnezeu prin distanta care ne separã de el.
( extras din Discernamantul modernizarii 7 Conferinte despre Situatia de Fapt, H.-R. Patapievici, Ed.Humanitas, Bucuresti, 2004 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu