Conceptul de natiune ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Conceptul de natiune ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Patriotismul, ca sentiment al atasamentului de natiune si de patrie, trebuie sa evite sa se transforme in nationalism.

Interpretarea corecta depinde de ceea ce vrem sa exprimam prin conceptul de natiune.

Asafar, cum trebuie sa intelegem natiunea, aceasta entitate ideala la care se raporteaza omul in sentimentul lui patriotic ?

Daca examinam atent cei doi termeni, observam ca existã o stransa legatura intre semnificatia cuvintelor “patrie” si “natiune”.

În polonã – dar nu numai in aceasta limba – termenul na-ród (natiune) derivã de la ród (generare) ; patrie (ojczyzna), in schimb, isi are radacina in termenul “tatã” (ojciec).

Tatal este cel care, impreuna cu mama, dã viatã unei noi fiinte omenesti.

Prin aceasta generare din tatã si din mamã se leaga conceptul de patrimoniu, care stã la baza termenului de “patrie”.

In consecinta, patrimoniul si, mai apoi, patria sunt strans unite din punct de vedere conceptual cu generarea ; dar si termenul “natiune” este legat, din punct de vedere etimologic, de nastere.

Prin termenul “natiune” se vrea sa se desemneze o comunitate care locuieste pe un teritoriu si care se distinge de celelalte natiuni prin propria cultura.

Doctrina sociala catolica considerã cã atat familia, cat si natiunea sunt societati naturale, care nu sunt deci rodul unei simple conventii.

De aceea, ele nu pot fi inlocuite de nimic altceva in istoria omenirii.

Nu se poate, de exemplu, sa inlocuiesti natiunea cu Statul, desi natiunea, prin natura sa, tinde sa se constituie in Stat, dupa cum o demonstreaza istoria fiecarei natiuni europene,  precum si cea poloneza.

In lucrarea sa Wyzwolenie (Eliberarea), Stanislaw Wyspianski a scris : “Natiunea trebuie sa existe ca Stat... “ ** [ ** Stanislaw Wyspianski, Wyzwolenie, în Dziela zebrane, v.5, Cracovia, 1959, p.98 ].

Si mai greu se poate identifica natiunea cu asa-numita societate democratica, pentru ca este vorba de doua oranduiri distincte, desi legate intre ele.

O societate democratica este mai apropiata de Stat decat de natiune.

Oricum, natiunea este solul pe care se naste Statul.

Chestiunea sistemului democratic este, intr-un anumit sens, o problema ulterioara, care tine de domeniul politicii interne.

Dupa aceste observatii introductive pe tema natiunii, este foarte potrivit si in acest caz sa revenim la Sfanta Scriptura : in ea sunt prezente elementele unei autentice Teologii a natiunii.

Aceasta este valabila mai ales pentru evrei.

Vechiul Testament aratã genealogia acestei natiuni, aleasa de Domnul ca popor al sau.

Prin termenul “genealogie” se face referintã, in general, la ascendentii in sens biologic.

Dar de genealogie se poate vorbi si – poate ca si mai corect – in sens spiritual.

In acest moment, gandul zboara la Avraam.

Din el se trag nu numai evreii, ci, in sens spiritual, crestinii (cfr. Rom 4, 11-12) si chiar si musulmanii.

Istoria lui Avraam si a chemarii lui de catre Dumnezeu, a insolitei lui paternitati, a nasterii lui Isaac, toate acestea dovedesc in ce fel drumul catre natiune trece, prin intermediul generarii prin familie si semintie.

La inceput este povestea unei generari.

Sotia lui Avraam, Sara, de acum in varsta, aduce pe lume un copil.

Avraam are un descendent de carne si, incet-incet, din aceasta familie a lui Avraam se formeaza semintia.

Cartea Genezei expune etapele succesive ale dezvoltarii neamului : de la Avraam, prin Isaac, pana la Iacob.

Patriarhul Iacob are doisprezece fii, iar acei doisprezece fii formeaza, la randul lor, cele douasprezece triburi care vor constitui neamul lui Israel.

Dumnezeu a ales acest neam si a confirmat aceasta alegere prin interventiile sale in Istorie, incepand de la scoaterea din Egipt, sub conducerea lui Moise.

De pe vremea marelui legiuitor, se poate vorbi de o natiune israelita, chiar daca la inceput ea era constituita doar din familii si din semintii.

Oricum, Istoria poporului lui Israel nu se reduce la acestea.

Dumnezeu a ales acest neam pentru a se arata, in el si prin el, lumii.

Aceasta revelatie isi are punctul de plecare in Avraam, dar isi atinge culmea in misiunea lui Moise.

Lui Moise, Dumnezeu i-a vorbit “intre patru ochi”, calauzind prin el viata spirituala a poporului lui Israel.

Ceea ce a hotarat viata spirituala a poporului lui Israel a fost credinta intr-un singur Dumnezeu – Creatorul cerurilor si al pamantului -, impreuna cu Decalogul, adica legea morala scrisa pe tablele de piatra pe care Moise le-a primit pe muntele Sinai.

Misiunea poporului lui Israel trebuie sa fie definita drept “mesianica”, tocmai pentru cã din acea natiune trebuia sa se nasca Mesia, Unsul lui Dumnezeu.

“Cand a venit implinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis in lume pe Fiul sãu” (Gal 4, 4), care s-a facut om prin lucrarea Duhului Sfant in pantecele unei dintre fiicele lui Israel, Maria din Nazaret.

Misterul Întrupãrii, temelia Bisericii, tine de teologia natiunii.

Intrupandu-se, adica devenind om, Fiul consubstantial cu Tatal, Cuvantul Vesnic al Tatalui, a inceput o generare de alt ordin.

Era generarea “din Duhul Sfant “.

Rodul sãu este filiatiunea noastra supranaturala, filiatiunea adoptiva.

Aici nu este vorba, pentru a folosi cuvintele evanghelistului Ioan, de o nastere “din carne”.

Este vorba de o generare “nu din sange, nici din vointa trupului, nici din vointa barbatului, ci din Dumnezeu”. (cfr. In 1, 13).

Cei care se nasc astfel, “de la Dumnezeu”, devin membri ai “natiunii divine”, potrivit unei formule dragi parintelui Ignacy Rózycki.

Prin Conciliul Vatican II, dupa cum se stie, s-a raspandit expresia “Poporul lui Dumnezeu”.

Daca, in Constitutia Lumen gentium, Conciliul vorbeste de Poporul lui Dumnezeu, nu este nicio indoiala ca vrea sa se refere la cei care “de la Dumnezeu nãscutu-s-au” prin harul Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, care a murit si a inviat pentru a salva omenirea.

Israelul este singura natiune a carei istorie este, in mare parte, povestita in Sfanta Scriptura.

Este o Istorie care apartine Revelatiei divine : Dumnezeu se aratã lumii prin ea.

In “împlinirea vremii”, dupa ce a vorbit in multe alte moduri oamenilor, El insusi se face om.

Misterul Intruparii tine si de Istoria poporului lui Israel, desi in acelasi timp ne introduce deja in Istoria Noului Popor al lui Israel, adica a poporului Noului Legamant.

“Toti oamenii sunt chemati sa formeze noul popor al lui Dumnezeu [...].

Deci in toate natiunile pamantului este înradacinat un singur Popor al lui Dumnezeu, pentru cã, din toate neamurile, el isi ia cetatenii Imparatiei sale nu pamantesti, ci ceresti” ** [ ** Lumen gentium, 13 ].

Cu alte cuvinte, aceasta inseamna ca Istoria tuturor natiunilor este chemata sa faca parte din Istoria mantuirii.

Cristos a venit pe lume ca sa aduca mantuirea tuturor oamenilor.

Biserica, Poporul lui Dumnezeu intemeiat pe Noul Legamant, este noul popor al lui Israel si se propune cu un caracter de universalitate : toate natiunile au in ea drept egal la cetatenie.

( extras din Memorie si Identitate - Introducere de Cardinal Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Ion Paul al II-lea, Ed. RAO, Bucuresti, 2006 )