Atributele lui Dumnezeu ( Teologia dogmaticã )

Atributele lui Dumnezeu ( Teologia dogmaticã )

Obârsia divin-umanã a atributelor lui Dumnezeu

Atributele sau însusirile lui Dumnezeu sunt proprietãti reale ale fiintei dumnezeiesti prin care Dumnezeu se manifestã, comunicându-se potrivit posibilitãtii omenesti de cunoastere, în lucrãrile divine, anume în :

1. creatie,
2. providentã,
3. mântuire,
4. sfintire,
5. judecatã,
6. desãvârsire.

Dumnezeu se îndreaptã spre om, se coboarã, si prin energiile sale intrã în comuniune cu cei ce se deschid Lui, cu credinciosii care se îndreaptã spre El. Astfel cã, desi Dumnezeu rãmâne cu fiinta in transcendentã absolutã, intru totul diferit de creaturã, de om, “cãile” si “cugetele” Lui fiind departe de caile si cugetele omului ( Isaia, 55, 9 ), El nefiind “om” ( Osea, 11, 9 ) si nici “ca omul” ( Num. 13, 9 ), totusi teologia poate, dupa chiar modelul izvoarelor Revelatiei, Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, sa intrebuinteze numiri de functii si de atribute omenesti pentru a descrie si explica atribute proprii ale lui Dumnezeu, pornind de la faptul cã omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, bineînteles fara ca prin aceasta sã se atribuie lui Dumnezeu ceea ce este propriu fiintelor create, toate mãrginite.

Si aici se cere reamintit faptul cã Dumnezeu, fiind personalitatea absolutã, El singur are toate atributele bune si niciunul din cele rele si, tot asa, cã noi necunoscând toate atributele lui Dumnezeu, ci numai pe cele care ne-au fost descoperite si pe care le întelegem în parte numai, trebuie sa ne ferim de iluzia cã am pãtrunde cu cunoasterea noastra in insasi fiinta lui Dumnezeu, nemarginita si nepatrunsa in sine.

Cu toate acestea, stim totusi ca Dumnezeu fiind unitatea absoluta, unul si de neîmpãrtit, atributele Lui nu sunt deosebite de fiinta dumnezeiasca, ci sunt una cu ea, inseparabile de ea, în unitatea desavarsita cu ea.

De aceea numim pe Dumnezeu nu numai bun, întelept, iubitor al adevãrului, etc., ci si cã El este insasi bunãtatea, întelepciunea, adevarul etc. Tot asa si cu privire la raportul atributelor divine intre ele : caci în esenta lor ele nu sunt deosebite, ci constituie o unitate perfecta, de pilda bunatatea si dreptatea, iubirea si dreptatea, atotstiinta si libertatea etc., noi le numim diferit, dupa chipul manifestarilor energiilor dumnezeiesti necreate si dupa modalitatea umanã de cunoastere si exprimare.

Împãrtirea atributelor dumnezeiesti

Împãrtirea atributelor dumnezeiesti, prezentate intr-un tablou multumitor intru toate, este un lucru foarte greu ; si, de fapt, o impartire, general recunoscuta in teologie, a atributelor lui Dumnezeu inca n-a reusit sa se formuleze.

Aceasta, din cauza unor conceptii deosebite referitoare la raportul atributelor cu fiinta dumnezeiasca si la legatura atributelor intre ele.

În teologia Bisericii noastre se folosesc mai ales doua impartiri, deosebite intre ele prin premisele de la care pleaca.

Prima pleaca de la ideea de Dumnezeu ca spirit absolut sau infinit, si imparte atributele divine în :

1. principale, spiritualitatea si infinitatea, si
2. speciale, care se deduc sau derivã din cele principale, anume, din spiritualitate :

Ø      atributele ratiunii sau intelectului divin, deci intelectuale ( atotstiinta, intelepciunea absoluta ),

Ø      ale sentimentului si vointei divine, deci morale ( libertatea absoluta, sfintenia, bunatatea, dreptatea absoluta, veracitatea, si fidelitatea ),

; iar din infinitate :

Ø        aseitatea,

Ø        neschimbabilitatea,

Ø        eternitatea,

Ø        omniprezenta,

Ø        atotputernicia,

Ø        unitatea fiintialã

Potrivit celei de a doua impartiri, pe care o adoptã în expunerea care urmeaza, atributele divine sunt :

1.      naturale sau fizice, adica specifice naturii sau firii dumnezeiesti absolute si infinite :

Ø      aseitatea,

Ø      spiritualitatea,

Ø      atotprezenta,

Ø      vesnicia,

Ø      neschimbabilitatea,

Ø      atotputernicia,

Ø      unitatea,

2.      intelectuale, specifice cunoasterii dumnezeiesti :

Ø      atotstiinta,

Ø      atotîntelepciunea

3.      si morale, specifice vointei dumnezeiesti :

Ø        libertatea,

Ø        sfintenia,

Ø        bunatatea-iubirea,

Ø        dreptatea,

Ø        veracitatea,

Ø        fidelitatea.

( extras din Teologia Dogmaticã, manual pentru seminariile teologice, Pr.prof.dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zãgrean, Tiparita cu Binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Teoctist Patriarhul BOR, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1991 )