Despre Acatiste si Acatistier

Hrana duhovniceascã (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române) – despre Acatiste si Acatistier

(Cuvânt înainte la “Acatistier”, editia a III-a, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987)

“Faceti în toatã vremea, în Duhul, tot felul de rugãciuni si de cereri si întru aceasta priveghind cu toatã stãruinta si rugãciunea pentru toti sfintii” (Efes. 6, 18)

Ne este plinã de bucurie inima acum, când adresãm acest cuvânt pãrintesc de bunã primire a cãrtii bisericesti, cunoscutã si asteptatã de credinciosii si slujitorii Sfintelor Altare strãmosesti, numitã din vechime Acatistier.

Ea face parte din rândul cãrtilor necesare îndeplinirii slujbelor noastre, cu loc si timp statornicite de rânduiala Bisericii, spre a fi cântate sau citite în fata icoanei praznicale.

Alcãtuite de sfintii autori încã din secolul al V-lea, fie întru adorarea Prea Sfintei Treimi, fie spre implorarea ajutorului Maicii Domnului, al sfintilor Îngeri si al altor Sfinti, ca mijlocitori si ocrotitori ai nostri, aceste imne [imnuri] au ocupat un loc însemnat în cultul Bisericii Ortodoxe.

Cartea aceasta poartã numele de Acatistier, deoarece contine mai multe Acatiste, adicã imne inspirate din izvorul de invãtãturã al Ortodoxiei pentru preamãrirea bunãtãtii dumnezeiesti, a vredniciilor Sfintilor, pilde de credintã si de viatã în Domnul nostru Iisus Hristos.

Evlavia tuturor fiilor Bisericii, statornicia lor în dreapta credintã si mai ales recunostinta fatã de “Dãtãtorul de viatã si Mântuitorul sufletelor noastre” a rodit de-a lungul secolelor o adevãratã vistierie de gândire sub formã de :

-         Canoane,

-         Tropare,

-         Condace,

-         Irmoase,

numite de marele nostru liturgist, regretatul profesr de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, preotul Petre Vintilescu, “Poezie imnograficã”.

De o mare frumusete literarã, de o limpede exprimare a învãtãturii de credintã si de o fermecãtoare zugrãvire poeticã a virtutilor si vredniciei sfintilor bine-plãcuti lui Dumnezeu, a staturii lor omenesti si spirituale, întreagã aceastã Imnografie, cu rãdãcini adânci în Sfânta Scripturã si în Traditia Bisericii, constituie o scumpã mostenire si o hranã duhovniceascã zilnicã, pentru slujitorii si credinciosii ortodocsi.

Este de la sine înteles cã vesmântul poetic si literar al acestor imne, ca de altfel si cel al Psalmilor si Cântãrilor alcãtuite pe alte texte din Biblie, pãstreazã de secole “adâncurile Duhului”, însãsi esenta învãtãturii, pentru care au si fost recunoscute si consacrate încã din preajma anului 626, în cultul dumnezeiesc de obste.

Cel ce a descris un drum nou în câmpul larg al poeziei imnografice, creând un stil literar aparte prin alcãtuirea Acatistelor, a fost mai ales Sfântul Roman Melodul, teolog erudit si înzestrat cu harul poetic.

Autor al multor imne si cântãri, Roman Melodul creeazã o adevãratã Scoalã de melozi în secolele VI si VII, aducând o contributie deosebit de pretioasã în discutiile dogmatice purtate în acea vreme, privind precizarea dreptei invãtãturi a Bisericii si cunoasterea ei de cãtre credinciosi, pe aceastã cale.

Atât de apreciatã a fost încât numele sãu stã alãturi de al patriarhului Serghie al Constantinopolului (V 638) în alcãtuirea si folosirea la slujbe a Acatistului Bunei Vestiri.

Acesta, un adevãrat poem închinat Maicii Domnului, a devenit cunoscut în împrejurãrile grele ale invaziei persilor (626) asupra Constantinopolului, când cântarea Acatistului de cãtre Patriarhul Serghie si clerul Sfintei Sofii, purtând icoana Sfintei Fecioare de la biserica Vlahernilor – adicã a Valahilor – a însufletit armata întru despresurarea capitalei.

Era unul din momentele de grea cumpãnã pentru crestinãtate.

Legat de acest fapt istoric, imnul Acatist numit al Bunei Vestiri a dobândit o însemnãtate deosebitã în cultul ortodox, fiind rânduit a se citi la Denia de Vineri, din sãptãmâna a cincea a Postului Mare, si la sãrbãtoarea Bunei Vestiri.

Pe lângã mesajul teologic, acest frumos poem bisericesc a pãtruns în practica noastrã româneascã, nu numai cu poezia si metaforele de o rarã frumusete poeticã, specifice literaturii secolelor V si VI, ci si cu mesajul luptei dârze duse de poporul nostru pentru apãrarea credintei, a gliei si a neamului.

Cu acest înteles, geniul pictorilor locali din secolul al XVI-lea, la îndemnul domnitorilor români, a vesnicit lupta de apãrare a strãmosilor nostri prin zugrãvirea imnului Acatist în celebrele fresce de la Mânãstirea Cozia a lui Mircea cel Mare [ Mircea cel Bãtrân ] (1386-1418), Mânãstirea Snagov, ctitorie a lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, fondatã de Bogdan al III-lea (1504-1517), Vatra Moldovitei, ctitorie a domnitorilor Alexandru cel Bun (1402- 1432), Petru Rares (1527-1532).

Mesajul de curaj si îmbãrbãtare pentru pãstrarea integritãtii teritoriale a Tãrilor Române periclitatã de repetatele invazii si nãvãliri, ca si sprijinirea luptãtorilor de sub sceptrul domnitorilor nostri, se transmitea neîncetat tuturor prin autoritatea sfinteniei lãcasului de cult si prin graiul culorilor.

Odatã cu dezvoltarea cultului si cu trebuinta de a se preciza invãtãtura dreaptã a Bisericii, harul poetic al multor melozi a adãugat, Imnului Bunei Vestiri, altele, închinate Sfintei Treimi si, aparte pentru fiecare dintre cele Trei Persoane sau Ipostaze, Maicii Domnului, precum si unor Sfinti din calendarul bisericesc.

Citindu-le cu luare aminte, vom întelege cã în fiecare :

-         strofã,

-         condac sau

-         icos,

din care este alcãtuit un asemenea poem bisericesc, aflãm temeiurile teologice ale slãvirii Ortodoxiei si a Sfintilor ei.

Cu rãdãcini în Sfânta Scripturã si în Sfânta Traditie, Acatistele au intrat in rânduiala liturgicã a Bisericii noastre, circulând la început în manuscrise, iar mai pe urmã introduse si tipãrite în Ceaslov.

Un spor duhovnicesc a însemnat adunarea mai multor Acatiste imprimate aparte, cu binecuvântarea regretatului Patriarh Justinian, în anul 1971.

Îmbogãtit acum cu Acatistele Sfintilor români si cu Paraclisele Maicii Domnului, Acatistierul vede din nou lumina tiparului în Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Stim cu câtã evlavie este asteptat si e de la sine înteles folosul rugãciunii si al cântãrii bisericesti, în desãvârsirea crestinã, în îmbogãtirea dragostei fatã de aproapele, a sãvârsirii faptelor bune, a slujirii pãcii si statorniciei în dreapta credintã strãmoseascã, si apreciem cã aparitia Acatistierului va satisface pe deplin aceastã îndreptãtitã cerintã.

“Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatãl si împãrtãsirea Sfântului Duh sã fie cu voi, cu toti !”

La sãrbãtoarea Nasterii Maicii Domnului 1987.

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )