Europa în contextul celorlalte continente ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Europa în contextul celorlalte continente ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Sfinte Pãrinte, poate cã ar fi instructiv sa privim Europa din punctul de vedere al legaturii cu celelalte continente.

Dumneavoastra, Sanctitate, ati participat la lucrarile Conciliului si ati avut multe intalniri cu personalitati din intreaga lume, mai ales in timpul numeroaselor pelerinaje apostolice.

Ce amintiri aveti din acele intalniri ?

Mã refer, mai înainte de orice, la experientele pe care le-am avut ca episcop, atat in timpul Conciliului, cat si atunci cand am colaborat, mai apoi, cu diferitele Dicastere ale Curiei romane. Deosebit de importantã a fost pentru mine participarea la adunarile Sinodului episcopilor. Aceste intalniri mi-au permis sa-mi fac o imagine destul de exacta a raporturilor Europei cu tarile extraeuropene si, in special, cu Bisericile extraeuropene.

Aceste raporturi s-au configurat, in lumina invataturilor conciliare, in perspectiva unei communio ecclesiarum, o comuniune care se traduce printr-un schimb de bunuri si de servicii si care are ca rezultat o imbogatire reciproca.

Biserica Catolica din Europa, mai ales din Europa occidentala, convietuieste de secole cu crestinii reformati ; in Orient, predominã ortodocsii. Continentul cel mai catolic, cu exceptia Europei, este America Latinã.

În America de Nord, catolicii constituie majoritatea relativã. Cam la fel stau lucrurile si in Australia si Oceania.

În Filipine, Biserica reuneste majoritatea populatiei. Pe continentul asiatic, catolicii sunt in minoritate. Africa este un continent misionar, unde Biserica continuã sa faca progrese importante.

Majoritatea Bisericilor extraeuropene s-au nascut in urma unor initiative misionare, care aveau ca punct de plecare Europa. Astazi, acestea sunt Biserici cu o identitate proprie si cu un specific definit.

Daca, istoric, atat Bisericile Sud sau Nord-americane, cat si cele africane sau asiatice pot fi considerate o “emanatie” a Europei, de fapt, ele constituie astazi, pentru Batranul Continent, un fel de contragreutate spirituala, cu atat mai evidenta cu cat aici inainteaza un oarecare proces de descrestinare.

In cursul secolului XX se crease o situatie de concurentã intre cele trei lumi. Semnificatia acestor cuvinte este cunoscuta :  in timpul dominatiei comuniste in Estul Europei, a inceput ca lumea de dincolo de Cortina de Fier, lumea “colectivistã”, sa fie calificata ca Lumea a Doua, opunand-o Primei Lumi, capitaliste, care este Occidentul. Tot ceea ce este dincolo de acest cadru era numit Lumea a Treia, facand aluzie mai ales la tarile in curs de dezvoltare.

Intr-o lume atat de impartita, Biserica a inteles repede nevoia de modulare diferitã a sarcinii care ii este specificã, adica evanghelizarea.

Vorbind despre dreptatea sociala, un capitol deloc secundar al evanghelizarii, Biserica, in angajarea sa pastorala fata de populatii ale lumii capitaliste, a continuat sa favorizeze progresul, fara sa dea inapoi inaintea proceselor de descrestinare inradacinate in vechile traditii iluministe.

Insa in legatura cu Lumea a Doua, cea comunistã, Biserica a simtit nevoia sa se inroleze mai ales pentru apararea drepturilor omului si a drepturilor natiunilor. Acest lucru nu s-a intamplat numai in Polonia, ci si in tarile invecinate.

In tarile Lumii a Treia, Biserica, dincolo de sarcina încrestinãrii societatilor locale, si-a asumat-o pe aceea de a pune in evidenta distribuirea nedreapta a bunurilor, nu numai intre grupurile sociale, ci chiar intre zonele globului pamantesc.

Intr-adevar, devenea tot mai evidentã diferenta dintre Nordul bogat, care se imbogatea tot mai mult, si Sudul sarac, care si dupa incheierea colonizarii continua sa fie exploatat si penalizat in multe feluri.

Iar saracia Sudului, in loc sa scada, crestea constant. Era obligatoriu sa recunoastem in aceasta o consedinta a capitalismului salbatic care, daca pe de o parte, folosea la imbogatirea bogatilor, pe de o alta, ii constrangea pe saraci la o conditie de tot mai mare degradare.

Aceasta este imaginea despre Europa si despre lume pe care mi-am facut-o din contactele cu episcopii de pe alte continente in timpul sesiunilor conciliare si cu ocazia intalnirilor postconciliare.

Dupa ce am fost ales la Catedrala lui Petru, la 16 octombrie 1978, fie ca stateam la Roma, fie ca mergeam sa intalnesc in vizite pastorale diferitele Biserici raspandite prin lume, mi-am putut confirma si intari aceasta imagine si, din aceasta perspectiva, mi-am dus mai departe ministeriatul in serviciul evanghelizarii unei lumi care deja este, in mare masura, patrunsa de evanghelie.

In acesti ani am cautat mereu sa ma ingrijesc in mod deosebit de acele sarcini care se profileaza in zona de granita dintre Biserica si lumea contemporana.

Constitutia Gaudium et spes vorbeste de “lume”, dar este stiut ca, prin acest termen, se inteleg, de fapt, niste lumi diferite intre ele.

Tocmai asupra acestui fapt, deja din vremea Conciliului, am atras atentia Parintilor, luand cuvantul ca mitropolit al Cracoviei.

( extras din Memorie si Identitate - Introducere de Cardinal Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Ion Paul al II-lea, Ed. RAO, Bucuresti, 2006 )