Scut de întãrire si zid de mântuire (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române) – despre Maica Domnului

Scut de întãrire si zid de mântuire (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române) – despre Maica Domnului

(Cuvânt rostit la Praznicul Nasterii Maicii Domnului, la Mânãstirea Vorona – 8 septembrie 1986)

“Stãtut-a împãrãteasa de-a dreapta Ta, îmbrãcatã în hainã auritã si preaînfrumusetatã” (Psalm 44, 11)

Asemeni unui nesfârsit lan de grâu este calendarul nostru ortodox. Spicele lui frumoase si grele de rod sunt sfintii a cãror viatã a fost plinã de harul primit de la Dumnezeu si pe care noi îi prãznuim zi de zi, potrivit rânduielilor stabilite de Sfânta noastrã Bisericã Ortodoxã Românã.

Printre spicele de grâu se întâlnesc uneori si maci cu petalele lor rosii, maci a cãror culoare este asemenea sângelui Mântuitorului vãrsat pe Cruce.

Precum aceste minunate flori se disting de departe în lanul de grâu, tot astfel avem însemnate cu rosu în calendarul nostru crestinesc, sãrbãtorile si duminicile închinate Domnului si Mântuitorului nostru Hristos, Prea Curatei Sale Maici si altor sfinti.

Prima mare sãrbãtoare ortodoxã a anului bisericesc care începe la 1 septembrie, este Nasterea Sfintei Fecioare Maria, Nãscãtoarea de Dumnezeu, sau Sfântã-Maria Micã, la 8 septembrie, iar cea cu care se încheie anul bisericesc este Adormirea Maicii Domnului sau Sfântã-Maria Mare, la 15 august.

Acest lucru aratã evlavia acordatã de Ortodoxie Maicii Domnului, izbãvitoarea neamului omenesc.

Sãrbãtoarea de astãzi este, asadar, “începãtura sãrbãtorilor”, dupã cum spunea Sfântul Andrei Criteanul, deoarece Maica Domnului, vasul în care Iisus Hristos S-a sãlãsluit cu puterea Duhului Sfânt, face începutul praznicelor nastre.

Prin vrednicia Sfintei Fecioare Maria, Dumnezeu a împlinit fãgãduinta fãcutã, de a trimite pe Rãscumpãrãtorul care va mântui neamul omenesc din lanturile pãcatului si ale mortii, asa cum au grãit si scris proorocii Vechiului Testament.

De fapt, întregul an bisericesc este presãrat de zile închinate Maicii Domnului, pentru cã ea a fost aleasã mai înainte de veci de Dumnezeu, pentru a ni se arãta taina cea din veac, pentru a fi « cer pãmântesc si pãmânt ceresc”, pentru a purta in brate pe “Soarele dreptãtii”, pentru a fi “holda care a odrãslit Spicul cel dumnezeiesc” si “masa care poartã pâinea vietii”.

Hãrãzit din veci, rolul Sfintei Fecioare Maria a fost vestit odatã cu venirea pe lume a Mântuitorului Iisus Hristos, Cel mult asteptat si nãdãjduit, ea rãmânând alãturi de prea iubitul sãu Fiu pe pãmânt si in cer.

Încã de la cãderea în pãcat a protopãrintilor nostri Adam si Eva, Dumnezeu a certat diavolul, care sub chip de sarpe a pricinuit neascultarea, zicându-i : “Dusmãnie voi pune între tine si între femeie, între sãmânta ta si sãmânta ei ; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa cãlcâiul” (Fac. 3, 15).

Aceste cuvinte rostite de Dumnezeu Atottiitorul si Atoatefãcãtorul poartã numele si de “Protoevanghelie”, deoarece reprezintã cea dintâi bunãvestire si fãgãduire a venirii Mântuitorului spre a scãpa lumea din robia pãcatului si a mortii. Si odatã cu aceastã fãgãduintã, Dumnezeu aratã limpede cã din femeie Se va naste Acela care va zdrobi capul sarpelui.

Despre Sfânta Fecioarã din care Se va naste Mesia, aflãm de la multi profeti, care, în frunte cu Isaia, spun :

“Pentru aceasta Domnul meu va da un semn : Iatã Fecioara va lua în pântece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel” (Isaia 7, 14), ceea ce se tãlmãceste “Dumnezeu este cu noi”.

Nasterea lui Mesia se va petrece în chip dumnezeiesc, nu dupã rânduiala omeneascã, deoarece Duhul Sfânt va lucra, iar Maria va asculta si se va supune, rostind cuvintele : “Fie mie dupã cuvântul tãu” (Luca 1, 38).

Nãscând prin puterea Duhului Sfânt, Fecioara Maria va rãmâne fecioarã la nastere si dupã nastere, dupã cum preînchipuia “rugul ce ardea si nu se mistuia”, sub care Se aratã Dumnezeu lui Moise (Ies. 3, 2).

“Rugul cel nears” care nu se mistuia este Maica-Fecioarã în care va sãlãslui focul Dumnezeirii.

Precum rugul ardea si nu se mistuia, tot astfel si Fecioara, care va naste pe Dumnezeu Om, va fi Maicã, dar va rãmâne pururea Fecioarã.

Maica Domnului este asemuitã în cântãri si cu scara descoperitã de patriarhul Iacob, scarã pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau si se coborau (Facere 28, 12), pentru cã prin mijlocirea Fecioarei Maria S-a nãscut Mântuitorul Hristos, Cel ce prin jertfa Sa pe cruce va da omului posibilitatea sã devinã fiu al lui Dumnezeu si sã urce în împãrãtia cerurilor.

Ea este nãstrapa de aur, vasul de manã pus alãturi  de cele douã table de piatrã si de toiagul lui Aaron în chivotul mãrturiei, ca sã se pãstreze în viitor pentru urmasi (Ies. 16, 33), deoarece din trupul Maicii Domnului a odrãslit Hristos care Se împarte tuturor crestinilor prin Sfânta Împãrtãsanie.

Stâlpul de foc dupã care se conduceau israelitii în pustiul Sinai (Num. 9, 15-23) prefigureazã de asemeni pe Maica Domnului, pentru cã ea este povãtuitoarea crestinilor spre limanul vietii vesnice si nu ne lasã sã rãtãcim în întunericul pãcatului.

De aceea proorocul Ieremia i se adreseazã astfel : “Lãcas al dreptãtii si munte sfânt, Domnul sã te binecuvânteze” (31, 23), pentru cã în ea va sãlãslui Însusi Dumnezeu-Fiul, Care va lua chip de om pentru mântuirea noastrã.

Si psalmistul David tot pe ea o slãveste când spune : “Stãtut-a împãrãteasa de-a dreapta Ta, îmbrãcatã în hainã auritã si preaînfrumusetatã” (Ps. 44, 11), ceea ce rosteste preotul liturghisitor la proscomidie.

Dar Dumnezeu ne-a fãcut cunoscut nu numai cã Mesia Se va naste dintr-o Fecioarã, ci cã “va fi din casa lui David”.

Acest adevãr îl aflãm în psalmi : “Juratu-S-a Domnul lui David adevãrul si nu-l va lepãda : Din rodul pântecelui tãu voi pune pe scaunul tãu urmasi” (Ps. 131, 11), iar în altã parte : “O datã m-am jurat pe sfintenia Mea : Oare voi minti pe David ? Semintia lui în veac va rãmâne si scaunul lui ca soarele înaintea Mea si ca luna întocmitã în veac si martor credincios în cer” (Ps. 88, 35-36).

Si proorocul Isaia adaugã :

“Ascultati voi cei din casa lui David.... O Mlãditã va iesi din tulpina lui Iesei si un Lãstar din rãdãcinile lui va da” (Isaia 11, 1).

Toate aceste profetii s-au împlinit întru totul prin Sfânta Fecioarã Maria, smeritã, fãrã prihanã, cu viata închinatã ascultãrii si îndeplinirii voii lui Dumnezeu.

Se trãgea din vita neamului lui David ca fiicã a dreptilor pãrinti Ioachim si Ana din Nazaretul Galileii.

Ei au fost dãruiti de Dumnezeu cu aceastã fiicã în urma multelor si stãruitoarelor lor rugãciuni, pentru care noi îi invocãm la fiecare sfârsit de slujbã.

Încã din fragedã copilãrie, Sfânta Fecioarã Maria a fost adusã la templu, unde cu ajutorul Duhului Sfânt îsi va îmbogãti sufletul si va duce o viatã în Dumnezeu, petrecându-si vremea în rugãciune si în lucrarea a tot ce era frumos si folositor semenilor.

Viata ei se va desfãsura într-o deplinã curãtie trupeascã si neprihãnire sufleteascã.

De aceea Dumnezeu a ales-o pentru a fi lãcas al întrupãrii Unuia-Nãscut Fiului Sãu, iar la “plinirea vremii” (Gal. 4, 4) a trimis pe îngerul Gavriile pentru a-i binevesti cã s-a învrednicit sã fie Maica Mântuitorului lumii.

Sfântul Evanghelist Luca ne redã mesajul adus ei de îngerul Gavriil : “Bucurã-te, ceea ce esti plinã de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântatã esti tu între femei”.

Iar ea, vãzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine : Ce fel de închinãciune poate sã fie aceasta ? Si îngerul i-a zis : « Nu te teme, Marie, cãci ai aflat har la Dumnezeu. Si iatã vei lua în pântece si vei naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, pãrintele Sãu, si va împãrãti peste casa lui Iacob în veci si împãrãtia Lui nu va avea sfârsit “.

Si a zis Maria cãtre înger : “Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de bãrbat ? ».

Si rãspunzând, îngerul i-a zis : « Duhul Sfânt Se va pogorî  peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri ; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 28-35).

Aceeasi veste o aduce îngerul si dreptului Iosif, explicându-i starea supranaturalã a Mariei : “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, cã ce s-a zãmislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui Iisus, cãci El va mântui poporul Sãu de pãcate. Acestea toate s-au fãcut ca sã se plineascã ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul, care zice : “Iatã Fecioara va avea în pântece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste : Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 20-23).

Din cuvintele îngerului Maria aflã, si noi aflãm odatã cu ea, cã va zãmisli si va naste dupã trup pe Mântuitorul, prin lucrarea Duhului Sfânt, find astfel în mod propriu si real cu adevãrat Nãscãtoare de Dumnezeu, cum au numit-o sfintii pãrinti de la Sinodul din Calcedon.

Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan pune pe deplin în luminã curãtia trupeascã a Maicii Domnului, pururea ei feciorie si lucrarea Sfântului Duh zicând despre Cuvântul întrupat : “Care nu din sânge, nici din poftã trupeascã, nici din poftã bãrbãteascã, ci de la Dumnezeu S-a nãscut” (Ioan 1, 13).

Ca Nãscãtoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioarã este recunoscutã si de Elisabeta care, luminatã de Duhul Sfânt, “a strigat cu glas mare : Binecuvântatã esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecului tãu. Si de unde mie aceasta, ca sã vinã la mine Maica Domnului meu ?” (Luca 1, 42-43).

Elisabeta o numeste “Maica Domnului” si asa o numim si noi si întreaga Bisericã Ortodoxã. Si adaugã Elisabeta : “Fericitã este aceea care a crezut cã se vor împlini cele spuse ei de la Domnul” (Luca 1, 45).

Si fericitã cu adevãrat s-a arãtat Sfânta Fecioarã pentru încrederea ei cã se va împlini cu ea “taina cea din veac ascunsã”, fericitã pentru cã s-a învrednicit de o atat de mare cinstire cum n-a mai primit vreodata o alta fiinta omeneasca.

Insasi cantarea rostita de Maica Domnului : “Mareste, suflete al meu, pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu, ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca iata, de acum ma vor ferici toate neamurile. Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui” (Luca 1, 46-48), este un indemn sa credem si sa o slavim ca pe Maica Dumnezeului nostru.

Mantuitorul Insusi a cinstit-o pe “Mama Lui” (Luca 2, 51), in copilarie fiind “supus”, iar pe cruce aflandu-Se rastignit, ii poarta de grija incredintand-o ucenicului Sau iubit Ioan (Ioan 19, 26-27).

Din acel moment Sfantul Ioan “a luat-o cu sine” si ea a devenit mamã duhovniceascã si, prin el, noua tuturor, cinstind-o mai presus decat serafimii si heruvimii si decat toti sfintii.

Sfintii Evanghelisti, aratand ca Sfanta Fecioara este cu adevarat Maica lui Iisus Hristos si Nascatoare de Dumnezeu, o numesc totdeauna “Mama lui Iisus Hristos” (Matei 1, 18 ; 2, 11 ; 13, 55 ; Marcu 3, 31 ; Luca 22, 33, 48 si Ioan 19, 26).

“Maica Domnului” (Luca 1, 43), “Mama lui Iisus” (Ioan 2, 1), iar Cel ce S-a intrupat din ea poarta numele de Iisus, “Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1, 31, 35) sau “Fiul Mariei” (Marcu 6, 3).

Inspirat de Duhul Sfant, Sfantul Apostol Pavel scrie ca Sfanta Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu cand spune ca Iisus Hristos este nascut, dupa trup, din samanta lui David (Rom. 1, 3) si ca Fiul lui Dumnezeu este “nascut din femeie” (Gal. 4, 4).

Maica Domnului cu bunatatea si mijloacele ei de mama a cuprins cerurile si s-a facut limanul mantuirii noastre, ramanand in Biserica si Mama noastra a tuturor.

La ajutorul ei alearga toti crestinii, pentru ca ea, cu iubirea ei de mama, invaluie toata lumea intr-o lumina de iubire si de daruri ceresti.

La icoana Maicii Domnului ne rugam zilnic : si la necaz, si la boala, si la bucurie, si inainte de obstescul sfarsit, pentru ca ea este Maica neamului omenesc pentru care se roaga si mijloceste plangand pentru pacatele lumii si cerand milã Fiului sau.

Rugaciunile, cantarile si imnele catre Maica Domnului au o caldura si o duiosie greu de redat in cuvinte.

Ea este calauza care ne conduce la Fiul ei si, crezand in El, Biserica ii acordã si ei preacinstirea de Maicã a Sa si a noastra, asa cum El insusi a aratat-o de pe Cruce Sfantului Evanghelist Ioan : “Iatã mama ta”, si, prin aceasta, mama noastra a tuturora.

La fiecare Sfanta Liturghie, dupa ce sfintele daruri au fost sfintite, preotul ne indeamna sa inaltam cantare : “Mai ales pentru Prea Sfanta, Prea Curata, Prea Binecuvantata, Slavita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria”, iar noi cu bucurie cantam : “Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim”.

Si din aceasta cantare intelegem ca o cinstim mai mult decat pe ingeri si pe sfinti ; ea este mai presus de cinstire decat cetele ingeresti, ca una care a fost aleasa din toata faptura sa nasca, sa dea trup din trupul ei, sange din sangele ei, sa alapteze la sanul ei, sa legene si sa poarte la pieptul ei cu dragoste si cu diosie pe Fiul lui Dumnezeu, sa sufere durere la patimile si la rastignirea Lui.

Dar alãutele duhovnicesti, cantarile de la sarbatorile ei au pus in gura Preacuratei aceste pline de smerenie cuvinte, care redau vrednicia Sfintei Fecioare : “Sufletul mi l-a curatit, corpul mi l-a sfintit, bisericã incapatoare de Dumnezeu m-a facut pe mine, cort de Dumnezeu impodobit, lacas insufletit m-a facut, venirea Prea Sfantului Duh si curatã Maicã a vietii” (Troparul 3 al Odei a VII-a din Canonul Bunei-Vestiri).

Multe sunt formele de exprimare a cinstirii Maicii Domnului. Cea mai importanta, cea mai plina de semnificatie si de agoniseala duhovniceasca este inchinarea unor zile anumite din cursul anului bisericesc consacrate pomenirii si cinstirii ei deosebite. Le gasim inscrise in calendarele bisericesti.

Pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu o cinstim si prin cantari si rugaciuni adresate ei, si incadrate in randuiala tuturor slujbelor bisericesti de peste an, :

-         Paraclise,

-         Acatiste,

-         Si diferite imne.

Nu existã slujbã bisericeascã in care sa nu fie rugaciuni sau cantari prin care o pomenim, o marim sau o chemam in ajutor.

In tot cursul anului bisericesc, in serviciul religios zilnic, existã tropare speciale ale Nascatoarei :

-         la Vercenie,

-         la Utrenie,

-         stihiri speciale la Sedelnele si la Laudele Utreniei,

-         Canoane la Utrenie,

-         Axionul de la Sfanta Liturghie,

-         etc.

O forma deosebita de cinstire a fost de la inceputul Bisericii zidirea de sfinte lacasuri si manastiri, puse sub ocrotirea si pomenirea ei, sau avand ca hramuri diferite sarbatori inchinate ei.

Dintre primele biserici de acest fel au fost zidite cele de la Ghetsimani, la Nazaret, pe locul casei in care a locuit Sfanta Fecioara cand a primit vestirea ingerului, in apropierea Bethleemului, pe colina Sionului din Ierusalim si vestite in toata lumea, nu numai ca locuri de pelerinaj, dar si ca monumente de arta.

La noi in tara s-au pastrat biserici inchinate Maicii Domnului de la primii Voievozi, de la Stefan cel Mare si Sfant, de la Basarabi, si de la altii numerosi, presarate in toate tinuturile romanesti.

Cunoscut lãcas monahal, inca din secolul al XV-lea, cu o biserica modesta de lemn, cum erau numeroase in acele vremuri, al carei altar existã pana astazi, Manastirea Vorona a strabatut veacurile, dand din randul vietuitorilor ei cuviosi, nevoitori, postitori si, mai ales, mari iubitori de tara si de pamantul strabun.

Bisericile din fata noastra sunt rodul ofrandei credinciosilor din imprejurimi, din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea.

Conducatorii acestei manastiri, insufletiti de dragostea de fii ai poporului roman din aceste locuri, au organizat in incinta acestui Sfant locas, in secolul al XIX-lea, scoli pentru fiii satenilor din imprejurimi si au indrumat cu statornicie, deceniu de deceniu, pe credinciosii ortodocsi români pe drumul slujirii Evangheliei pacii, a muncii si a atasamentului pentru glia strabuna.

Paginile istoriei noastre bisericesti contin numeroase nume de calugari invatati, oameni de cultura, monahi cunoscatori de limbi straine – cum o dovedeste existenta in numar mare a cartilor vechi in diferite limbi, pastrate in biblioteca acestei manastiri -, de mari sihastri, indrumatori duhovnicesti ai credinciosilor, mestesugari si sculptori in lemn – asa cum se vede si in executia catapetesmei bisericii “Sfantul Nicolae” din deal -, de iscusitii scriitori si copisti de manuscrise, despre care marele invatat al poporului roman, Nicolae Iorga, a scris pagini luminoase.

Prin eforturile tuturor, aceasta manastire in care ne aflam, devenita manastire de calugarite, prospera, impletind rugaciunea cu munca.

Sub conducerea vrednicei starete Teofana Scânteie, s-au impodobit bisericile cu picturi in tehnica fresco, s-au facut lucrari gospodaresti, iar cu sprijinul Sfintei Mitropolii a Moldovei si Sucevei s-au organizat, in aceasta cladire nou, spatii pentru adapostirea valorilor de patrimoniu cultural-national : icoane, broderii ferecaturi, carti de cult, toate cu o vechime de peste 250 de ani.

Iata cum grija pentru aceste valori izvoraste din cinstirea Maicii Domnului, ocrotitoarea Bisericii si a credinciosilor.

Cultul inchinat Sfintei Fecioare se exprimã si prin zugravirea de icoane si zugravirea pe peretii bisericilor a chipului Maicii Domnului si cinstirea acestor icoane.

In manastirile si bisericile de la noi din tara se pastreaza multe icoane ale Maicii Domnului.

Vestita este icoana facatoare de minuni de la Manastirea Neamt, daruita in anul 1407 domnitorului Alexandru cel Bun de catre imparatul bizantin Ioan Paleologul.

Cu acelasi prilej, Ana, sotia lui Manuel Paleologul, a trimis in dar Doamnei Ana, sotia lui Alexandru cel Bun, o icoana in care este chipul Sfintei Ana, maica Nascatoarei de Dumnezeu.

Doamna Ana a daruit, la randul ei, aceasta sfanta icoana facatoare de minuni Manastirii Bistrita, unde se pastreaza pana astazi.

La Manastirea Agapia se pastreaza o icoana bizantina din secolul al XIV-lea, iar din secolul al XV-lea avem o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in biserica Manastirii “Dintr-un lemn” din judetul Valcea, icoana care, dupa traditie, isi are modelul in icoanele zugravite de Sfantul Evanghelist Luca.

(Intr-o lucrare a sa – “Oratoriul”, aparuta in anul 1869, invatatul episcop Melchisedec al Romanului, aminteste 18 icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, existente in biserici si manastiri din tara noastra).

Aflandu-ne pe aceste plaiuri botosanene, la Manastirea Vorona, pe unde au calcat si pasii marelui poet al neamului Mihai Eminescu, avand aici rude printre vietuitorii monahi, sa ascultam stihurile inspirate din imnologia noastra, invesmantate aici de geniul sau creator :

“Crãiasã alegându-te,

Îngenunchiem rugându-te,

Înaltã-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie ;

Fii scut de întãrire

Si zid de mântuire,

Privirea-ti adoratã

Asuprã-ne coboarã.

O, Maicã Prea Curatã

Si pururea Fecioarã,

Marie !”

Spre Maica Domnului se indreapta gandul framantat, la ea alearga inima intristata, spre a dobandi inarire sufleteasca.

Ea potoleste si limpezeste gandul, mangaie si veseleste inima, intareste si imbratiseaza mainile si genunchii slabanogiti, dupa porunca primita din Inaltul Crucii : “Femeie, iatã fiul tãu !... Fiule, iatã mama ta !” – care a facut din Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu maica tuturor celor care am fost ziditi in Hristos.

Dar, dupa cum spunea Sfantul Ioan Damaschin in veacul al VIII-lea, “despre Maica Domnului nu se va putea spune totul niciodata, ca una care este mai mare decat toti sfintii si imbelsugat acoperita de slava Fiului ei” (Cuvantul I la Adormirea Maicii Domnului).

De aceea ne si indeamna Sfantul Efrem Sirul, intr-unul din imnele inchinate Nascatoarei de Dumnezeu : “Sa nu cauti dezlegarea acestui lucru minunat in cugetul tau, sãrmane, si sa nu mergi zadarnic pe calea firii ; caci Fiul a intrat pe o cale necunoscuta firii si, intrand, a locuit in pantece pecetluit” (Imnul 18, 31).

Incheiem cu o rugaciune pe care Sfantul Ioan Damaschin a asezat-o la sfarsitul uneia din predicile sale inchinate Sfintei Nascatoare de Dumnezeu :

“O, fiica lui Ioachim si a Anei si Stapana, primeste cuvantul robului tau cel pacatos, dar care te iubeste cu inflacarare si, avandu-te pe tine singura speranta de bucurie, protectoare vietii si mijlocitoare catre Fiul tau si singura fagaduinta a mantuirii. Alunga-mi greutatea pacatelor si norul  care-mi intuneca mintea si ingreunarea trupeasca ; opreste-mi ispitele si carmuieste-mi bine viata ; indrumeaza-ma spre vesnicia cea de sus si dã pace lumii ; daruieste la toti locuitorii ortodocsi ai acestei cetati bucurie deplina si mantuire vesnica pentru rugaciunile celor care ti-au dat viata si ale intregii Biserici. Amin.

Bucura-te, cea cu dar daruita, Domnul este cu tine, binecuvantat este rodul pantecelui tau, Iisus Hristos, a Acestuia este slava impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh in vecii vecilor. Amin. “ (P.G. 96, 680)

                                                                                            

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )