Întru cinstirea eroilor (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române)

Întru cinstirea eroilor (Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române)

(Cinci meditatii rostite la pomenirea eroilor Revolutiei din decembrie 1989 : 24 decembrie 1989, 12 ianuarie 1990, 22 iunie 1990, 22 decembrie 1990 si 22 decembrie 1991)

(Prima meditatie : Cuvant rostit la Catedrala Patriarhala, dupa sfanta Liturghie, duminicã 24 decembrie 1989)

Ne aflãm în ajunul marii si sfintei sarbatori a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Pentru prima data, cum stiti cu totii, dupa multi ani praznuim acest ajun si acest Crãciun batran, cu adevarat dupa traditia scumpã si sfanta a neamului romanesc.

Intampinam acest ajun cu sufletele nestinse de bucuria cea mare pe care o traieste poporul român de pretutindeni, de a se fi izbavit de tirania ateistã si comunistã.

Cu harul lui Dumnezeu, cu rugaciunile dumneavoastra ale credinciosilor, cu rugaciunile slujitorilor sfintelor altare, trãim aceste zile cu sufletele nestinse, cum am spus, si de bucuria sarbatorii Nasterii Domnului, dar, in acelasi timp, si de durere adâncã pentru acei fii scumpi poporului român, floarea tãrii, care, ca si in alte momente cruciale din viata poporului roman, au trebuit sa se jertfeasca pentru aceasta lumina, pentru aceasta libertate, pentru ca Biserica sa fie liberã, pentru ca noi sa putem vorbi, sa putem predica, sa putem scrie ceea ce cer credinciosii.

Iatã, asadar, cã atat bucuria Nasterii Domnului, cat si durerea vietilor care s-au stins atat de maret si atat de eroic sunt roade ale jertfelor martirice date din randul tinerilor, copiilor nevinovati si varstnicilor.

Scenele acestea dureroase si necrutatoare care s-au petrecut si se petrec inca in multe localitati din tara pentru credinta in Dumnezeu si libertate ne zguduie pe toti.

Ele ne indreapta gandul la cruzimea lui Irod, care a poruncit moartea pruncilor nevinovati de doi ani si mai jos, cu scopul de a-L ucide si pe pruncul Iisus.

Jertfele din aceste zile, demonstrand ce poate face tirania, necredinta si ura omului – chip al lui Dumnezeu -, se adaugã ca niste pietre scumpe la temelia valorilor noastre nationale, a valorilor noastre ortodoxe, a valorilor noastre crestinesti.

Se vede, iubitii mei, cã tot ceea ce ete frumos si inaltator, tot ceea ce este cuceritor si vesnic, chiar in ordinea omeneasca, pentru a fi simtit, pentru a fi trait, trebuie sa se intemeieze pe jertfã de vieti nevinovate.

I-am vazut si eu, ca si dumneavoastra, pe acesti tineri, fiii si fiicele poporului român.

Cu curajul lor nebiruit, ei au infruntat mutenia si asprimea anilor de propagandã atee si acum înfruntã primejdia care ii paste in fiecare clipa.

In timp ce noi am ingenunchiat astazi la Sfantul Altar, multumind lui Dumnezeu ca si-a intors fata catre noi, catre tara si poporul roman, cum s-a spus cu multa dreptate si cu mult adevar ; in timp ce noi ne reculegem aici inainta memoriei eroilor martiri care s-au jertfit in aceste zile pentru libertate si demnitate si care se adauga la salba eroilor pe care de secole i-a dat neamul nostru, in clipele acestea alti fii si fiice ale poporului roman trec dincolo de pragul vietii.

Simtim o mare durere in fata acestei salbaticii nemaiîntalnite.

Ce rost mai poate acea prelungirea varsarii de sange de catre cei care incearca sa permanentizeze vechea stare de lucruri ?

Cat dispret fata de semeni si fata de cei de un neam manifestã cei care trag in oameni nevinovati, cei care au împuscat copii pe treptele Catedralei mitropolitane din Timisoara si cei care au secerat sute de vieti tinere in Bucuresti !

Ce vinã au avut acesti tineri pe care i-am vazut strajuind zi si noapte in zonele fierbinti ale Capitalei ?

De unde atata fortã, de unde atata putere, de unde atata curaj la aceasta generatie de tineri care acum si-au descoperit fortele sufletesti si au adus lumina libertatii, au facut sa rasara soarele dreptatii noastre romanesti, dupa lunga noapte a suferintelor si a starilor de cosmar pe care le-am trait in anii de dictaturã comunistã in aceasta catedrala si pe Dealul Mitropoliei ?

Impreuna cu luptatorii revolutionari se aflã si ostasii tarii, la inaltimea inaintasilor lor din toata Istoria neamului romanesc ; acum, in acest zile, s-au aratat la nivelul si lumina vitejilor lui Stefan cel Mare, ai lui Mihai Vitazul si ai celorlalti mari luptatori din trecutul nostru.

Pe ei, iubitii mei, i-am cinstit astazi, pe ei i-am asezat in chivotele sufletelor noastre, cu chipurile lor nevinovate si hotarate a sluji sfanta dreptate a neamului romanesc si a infrunta primejdiile de orice natura.

Pe ei i-am pomenit noi astazi si i-am asezat, cum am spus, spre neuitare in sufletele noastre.

Ei au deschis de doua zile incoace pagina aceasta a Istoriei noastre adevarate, a Istoriei de libertate a fiecaruia si a Bisericii, si a tarii si a neamului nostru.

Pe ei sa nu-i uitam ; pe ei sa-i pomenim neincetat ; pe ei, care prin aceasta minune dumnezeiasca, au actualizat vitejia strabuna, curajul stramosesc.

Acesti tineri n-au invatat sa se strecoare printre gloante, n-au invatat sa se apere, n-au facut teme de lupta, n-au invatat cum sa evite o capcana, dar, iata, uimesc lumea intreaga, nu numai pe noi cei mai in varsta, prin intelepctiunea lor.

Cum de au putut acesti tineri, in momente cruciale din viata poporului roman, in moment dramatice, sa se valideze cu simt de adevarata iubire de tara, de pamantul stramosesc, cu simt de emancipare eroica, ei, acesti tineri, fiii si fiicele poporului roman, cei pe care acum i-am pomenit si cei care in aceste clipe se daruiesc pentru a sluji aceasta cauza sfanta pana la capat ?

Dumnezeu este cu noi si ne va ajuta, asa cum de atatea ori a spus.

Sarbatoarea Nasterii Domnului este sarbatoare prunciei, este sarbatoarea vietii, este sarbatoarea luminii.

Jertfele acestea si luptele care se dau acum si atitudinea curajoasa a tinerilor intruchipeaza, prin suferinta lor, prin rabdarea lor, prin curajul lor, viata adevarata, viata pe pamant pentru care Mantuitorul Iisus Hristos s-a nascut, viata care se naste, viata cea noua a poporului roman si a noastra, a Bisericii Ortodoxe Romane.

Ne-am rugat si ne rugam continuu, dar trebuie ca rugaciunile sa le insotim si cu sprijinul nostru dupa putere, dupa cerinta locului.

Un pahar cu ceai, o bucatica de hrana pentru acesti tineri si pentru acesti ostasi care stau noaptea intreaga pe la locurile primejdioase.

Totdeauna, noi, cei mai in varsta, vedem viitorul in ei, dar parca mai puternic ca acum, in aceste zile, n-a stralucit niciodata acest adevar.

Ei sunt cei curajosi, ei vor cladi cu adevarat poporului roman un viitor al credintei noastre stramosesti, al demnitatii noastre romanesti, pentru ca astfel tara si poporul roman sa paseasca in randul popoarelor cunoscute cu traditii si legaturi de cultura cu Europa si cu lumea intreaga.

Pentru cei care s-au jertfit sa spunem : Dumnezeu sa-i ierte.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu tuturor si sa le intareasca curajul celor care acum sunt in primejdii.

Dumnezeu este cu noi intotdeauna, s-a aratat cu noi totdeauna.

Sa-I multumim ca a ascultat rugaciunile pe care le-am inaltat noi, parintii nostri si ceilalti fii ai poporului roman.

Pururea sa ne rugam spre a fi vrednici de darul sfant al libertatii.

Sa ne rugam de iertarea pacatelor noastre si de lumina gandurilor, inimilor si faptelor noastre crestinesti si romanesti. Amin.

                                                                                              

( extras din Pe Treptele Slujirii Crestine, Vol.VI, V Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Române, Bucuresti, 1992 )