O zi de toamnã

O zi de toamnã


Am gasit un articol in presa, in "Adevarul" despre rezultatele examenelor de primire in profesie ( stagiatura ) si de definitivat ( pentru cei care si-au incheiat stagiul ), - este vorba de profesia de avocat - organizate de Baroul Bucuresti.
Apoi, m-am mutat pe pagina web a Baroului Bucuresti, si de aici pe pagina INPPA-ului unde, intr-o Anexa, sunt publicate rezultatele.
In Bucuresti sunt 267 de avocati stagiari admisi.
Tot in Bucuresti sunt trei admisi la examenul de definitivat, din totalul de 60 de inscrisi.
Mi se pare ca 267 este o cifra frumoasa, pentru a exprima numarul noilor sau al proaspetilor avocati stagiari.
In ce ii priveste pe avocatii definitivi, tabelul ( centralizatorul cu note si medii ) publicat ne arata adesea note fabuloase care pornesc de la nota unu inclusiv. Si ma intreb cum se explicã ?
Pesemne se explica prin aceea ca, odata ajuns avocat stagiar, proaspatul avocat incepe sa isi insoteasca avocatul definitiv, Maestrul, zi de zi in salile de judecata sau de sedinta, si sa priveasca si el, sa vada, sa asculte, sau sa caute dosarele la Arhiva, la Condici pentru a citi solutia, pronuntarea, termenul urmator, dupa caz.
Cred ca ucenicia aceasta se numeste practica, in continuarea practicii in fond, ceruta obligatoriu in anii facultatii de Drept si serveste mai ales la orientarea pe teren : sa cunoastem Palatul de Justitie ( apropo, ar fi necesara o Harta, mai ales dupa renovare, o harta pe suport de hartie, pe care omul interesat sa si-o poata cumpara din Libraria avocatilor sau din alte librarii ), instantele, sa numaram condicile in care sunt inregistrate dosarele, sa facem mult sport, si, in general, cam atata.
Partea teoretica insa nu este deloc privilegiata in acest caz.
Mi-l amintesc pe unchiul meu, se numea Andrei Dumitru, a fost judecator al Curtii de Casatie, a fost avocat in Baroul Bucuresti pana in octombrie-noiembrie 2008 cand a decedat : comotie cerebrala dupa o zi de munca petrecuta in salile de sedinta ale Curtii de Apel Bucuresti.
Ii placea, pe cat posibil, sa le invete pe tinerele persoane cu care colabora, si care isi faceau stagiul, le dadea chiar teme pentru acasa, asta insa, dupa ce le arata cum trebuie procedat.
Cum se fac anumite actiuni sau cereri de chemare in judecata, care sunt sau pot fi argumentele partii adverse, care trebuiau si ele avute in vedere, prevazute, totul trebuia luat in calcul, in mod ideal, caci nu poti exclude neprevazutul.
Ma intreb daca s-ar putea trage concluzia, nu tocmai insa - ca dreptul civil este cel mai dificil si la aceasta disciplina se obtin adesea note mai mici, sau ceva mai mici, raportat la restul disciplinelor de concurs.

Insa a lucra, a fi avocat sau a avea o alta profesie, meserie implica sa tii cont si de natura relatiilor interumane care se dezvolta inevitabil in acest proces al muncii.

Poate si de aceea multi spun ca "socoteala din targ nu e ca acasa" sau chiar ca teoria si practica pot fi foarte diferite.

Imi spun ca azi realitatea a devenit mai complexa, e mai dinamica decat in trecut ( inainte de 1989 ) si spetele, cauzele, dosarele sunt mai complexe.
Si totusi .... Sa te pregatesti pentru a infaptui Justitia, daca se poate pentru a face si dreptate ( in mod ideal ) presupune sa ai si o experienta de viata si maturitate.
Carti de specialitate ( sau cate o carte, in general insa rezultatele stiintifice sau ale cercetarilor converg ) ne arata ca persoana umana, omul, ajunge sa zicem asa, cu totul, sa se maturizeze in jurul varstei de 25 de ani.
Procesul acesta al maturizarii depinde insa de la om la om, de maniera concreta.
Si exista si persoane care se maturizeaza mai lent, si unele chiar, niciodata.
Sa devii, sa ajungi un om matur implica sa vii sau sa intri in viata cu o experienta, educatie, pregatire profesionala, depinde in ce mediu ai crescut, daca ai crescut intr-un oras, capitala, sau o micuta localitate cocheta si frumoasa, dar totusi o mica localitate.
Imi spun azi ca sub varsta de 30 de ani, o persoana nu ar trebui sa devina magistrat : judecator sau procuror.
Iar pentru tot ce inseamna functie de conducere, pragul fixat ar trebui sa fie cam de la 35 de an in sus.
In schimb un absolvent al facultatii de Drept ar putea fi jurist, consilier juridic, avocat chiar, care ar cauta sa invete de la judecator.

In Romania mai exista un aspect : diferenta poate mai mare decat in alte tari si State intre generatii.
O tara care privilegiaza mult prea mult - totusi, sa fim sinceri, apel la sinceritate, fara prefacatorie - politica, doctrinele politice, ideologiile, si in care din pacate, din toate acestea s-au manifestat mai mult extremismele, are multe de invatat de la altii mai cumpatati, mai pacifici si mai iubitori de semenii lor.
Citesc presa si iata, un lucru bun, am vazut chiar cate un judecator, in fapt am in minte o judecatoare, care scrie si publica cate un articol in vreun ziar, de exemplu in Cotidianul punct ro.
Cum insa, sa se impace generatiile intre ele, dat fiind ca nu este numai o chestiune de varsta ?
Dar, prea adesea de Istorie, de ceea ce unii sau altii au trait, au patimit, intr-o epoca istorica sau alta.
Iata, oamenii trebuie sa se concilieze.
Dar, sa fim sinceri, uneori este mult prea greu, numai sfintii, oamenii bisericii ar putea izbuti, acolo unde au avut loc in timp incalcari de drepturi mari, asa de mari incat li se spune de-a dreptul crime.

Oamenii care, in general, in multe institutii ale Statului - Statului de drept - ocupa posturi, joburi, functii, mai mari sau mai mici, cata incredere nu trebuie sa avem in toti acestia !
Intr-un fel sau altul, direct sau indirect ei tin in mainile lor ( am auzit expresia " in varful pixului, al stiloului", fericirea, libertatea, patrimoniul, practic, destinul omului, al celuilalt.
Si, de multe ori citesti in presa ca toti acestia nu se suporta, nu se impaca intre ei, uneori din pur orgoliu, infatuare, rautate sau deficiente la nivelul caracterului, alteori insa motivele sunt serioase, daca sunt serioase, ce poti spune ?
Citind ceea ce oamenii incep sa dezvaluie despre ei insisi, despre viata lor, sau despre rude, familie, atat cat consimt sa o faca, sau cred ei ca trebuie - si trebuie de multe ori - te pui in locul povestitorului, si da, uneori iti dau lacrimile, sau te infiori.
Multi au trecut prin experiente dureroase si depinde de fiecare cum le primeste, cum le poate 'trata", "solutiona", pentru ca nu de putine ori sunt traume.

De multe ori este util sa vezi, sa vizionezi secvente Video - si sa si asculti desigur, dar interesant este sa vizionezi, fara sonor, fara sa asculti nimic, niciun sunet, sa privesti persoanele din secventa filmata, expresia chipului lor.
Ce citesti pe fata oamenilor ?
Abia dupa aceea, in etapa urmatoare, poti asculta, deschizi sunetul, sau uneori citesti in acelasi articol de presa, ceea ce face subiectul filmului ( nu intotdeauna totul e scris si afli mai multe daca si asculti, nu e destul sa citesti, si trebuie atentie ).
Intr-adevar sunt oameni care se exteriorizeaza mai usor, altii mai greu, dar si asta de gandit, cand vezi de pilda ca un om, pe care il stiai o natura buna, mai degraba vesela, voioasa, iti arata cu totul alt chip, pe care poti citi multe altele, dar nu veselia de altadata, sau lipsa de griji de altadata. Sau optimismul de altadata.

Ce mai desparte, aici la noi, generatiile ?
In afara de varsta, in afara de istoricul familiei ( si istoricul personal ) ?
Poate ca felul in care unii au lucrat concret, metodele de lucru, modul de lucru.
Bine, nu sunt rea, dar vazand ca este adesea suficienta durere, suferinta, neintelegere, ma pot intreba si ne putem intreba daca aici exista metoda ?
Sau, a existat ?
Unii ar raspunde : au existat metode abuzive, daca ne referim la sistemul judiciar, in sensul sau cel mai larg.
Daca vedem ca metode, sau stiluri de lucru, au adus suferinta, confuzie, erori judiciare sau acte infirmate, de ce insa nu renuntam la ele ?
Sa nu uitam ca omul face metoda, dupa cum omul face si legile.
In functie de cum e omul, poate fi si metoda.
De fapt chiar asa este : ca un simplu exemplu, chiar in cursul de psihologie judiciara ne erau aratate mai multe tipuri de anchetatori, fireste, daca fiecare avea un fel al sau de a fi, rezulta de aici ca existau mai multe metode de ancheta.

Am ascultat pe blogul Antoanellei Motoc, cand ea isi prezenta cartea lansata Despre democratie in Europa unita, dar ea lansat si o a doua carte, recent.
O preocupa tema comunismului. Tema Vestului si a Estului.
Marxismul, leninismul si comunismul.
Intr-adevar este o tema care si pe mine m-a preocupat, dar as spune, altfel decat pe ea, in fapt insa e vorba de aceeasi chestiune.
Pe mine m-a preocupat de ce Occidentul si de ce Occidentalii au inchis ochii si au refuzat sa vada destinul nostru sfaramat, drepturile noastre calcate si incalcate, nefericirea noastra, efortul nostru spre mai bine, elanul care nu avea voie sa fie impuls si elan de fericire.
Fericirea interzisa.
Cum sa te implinesti in aceste conditii ?
De ce s-au facut ei ca nu inteleg ce a fost in Romania, nici dupa 1990 ?

Cand eram de varsta liceului, odata, de la niste foarte buni prieteni, am imprumutat o carte in limba franceza ( sau au fost doua ? ) despre Lenin, nu am rezistat insa sa o citesc, viata lui Lenin si doctrina lui Lenin se impleteau cred puternic, incat te intrebai daca a vrut sa traiasca sau vedea viata ca pe o ideologie ?
Dupa moartea lui, creierul i-a fost studiat de medici si s-a constatat ca era structurat diferit de al altor oameni, in general.
Prin urmare nu am citit decat maxim cateva pagini, si fiind ingrozitor de plictisitoare cartea am renuntat rapid la ea, am mai pastrat-o o vreme in casa, zicandu-mi ca intr-o zi ii voi relua lectura, dar in final a trebuit sa admit ca nu pot inghiti asa o lectura si am restituit-o.
Daca ne gandim ca acest Lenin avea creierul diferit structurat, s-au gasit mi se pare niste neuroni de o marime neobisnuita, sau mult mai mari decat neuronii oamenilor in majoritatea lor, ma intreb daca Lenin a cautat in doctrina sa, o cale pentru a se defini pe el insusi, daca nu cumva a vrut sa scape de ceea ce el vedea, simtea mai exact, ca il deosebeste de alti oameni ?
Sa fi vrut Lenin sa scape de el insusi ?

Stim deja ca trebuie sa ne cunoastem. Inainte chiar de a sti asta insa, fiecare cand incepe sa creasca, isi da seama, inevitabil se uita la el, se uita la cei din jurul sãu si percepe mai mult sau mai putin, cat de mult seamana cu ceilalti, ce are el in comun cu ceilalti, si ce are deosebit, asa cum iti dai seama ce calitati si ce defecte ai tu, ce iti place si ce nu iti place, cam la ce te-ai pricepe, ce aplecari ai, si asa mai departe.

Ma gandesc ca si Lenin a procedat la fel si mai ales ma intreb daca nu cumva el nu s-a simtit altfel ?

In ce priveste Vestul sau Europa Occidentala, ei bine, intr-o masura, au existat oameni carora le-a convenit comunismul in Est.Se bucurau de bunastarea lor la ei acasa si de libertatea lor, dar si de saracia si nefericirea noastra.
Sadici.
Din acest punct de vedere ma mira sa vad ca Uniunea Europeana a luat fiinta, a fost totusi creata, desi ea a fost avuta in vedere dupa cel de al doilea razboi mondial.

Francezii au la ei in tara si citim si in carti de specialitate, partide comuniste, comunisti.
Desigur insa ca ii e usor francezului sa predice comunismul intr-o Franta care a luptat pentru egalitate, libertate, fraternitate (solidaritate) si care a afirmat principiile democratiei, pentru ca, din respect pentru aceste principii si valori, omul care predica comunismul, francezul este lasat in voia lui, sa arate ce poate si ce crede el despre aceasta ideologie.
Franta nu a cunoscut totalitarismul, si de la "inaltimea" climatului sau democratic si liber ( mai liber decat la noi, desi libertatea nu este absoluta ) ii e usor sa tina discursuri despre comunism.
Interesant este ca exista mai multe partide, vreo 2, 3, de orientare comunista, dar "nostim", - totusi e nostim, amuzant, - ele nu se inteleg intre ele deloc.
Odata ar fi putut obtine locuri in Parlament, cu conditia sa se fi unit, aliat, insa dimpotriva, s-au indracit si mai rau si nu a fost chip sa se impace si au pierdut fotoliile de parlamentari.
Si daca ne amintim, cat de cat, comunismul se dorea plin de cele mai bune simtaminte pentru fiecare cetatean si toti impreuna, oamenii trebuiau sa fie uniti.
O cunostinta, in urma cu niste ani, prin 2008 chiar, mi-a spus ca pe vremea sa, se studia limba franceza in scoala ( persoana avand oricum peste 70 si ceva de ani... ) pentru ca francezii sunt comunisti, de aici si faptul ca a fost una din primele limbi straine privilegiate in invatamant, dupa limba rusa, in anii comunismului in Romania.

Natura umana e curioasa, de fapt trebuie sa spunem ca uneori e egoista, si mai e si iresponsabila, inconstienta, pentru ca in fond, nu risti mare lucru sa spui ca esti comunist in Franta care te lasa sa o spui cat vrei si care iti respecta toate drepturile, pe care tu, ca un bun comunist le-ai reprima daca ai ajunge la putere, Doamne Fereste !

Dar nici sa cazi in extrema opusa nu e lucru intelept.
Mi-a spus un prieten prin anii 2006 (?) sau putin inainte de acest an, ca in Franta la un moment dat tipa sus si tare impotriva strainilor si a cetatenilor francezi care nu au sange francez, nimeni alta decat o persoana de origine romana, stabilita in Franta.

A existat cineva, un om politic de extrema dreapta care se inversuna impotriva oricarui cetatean fie el si francez, care nu era si de origine franceza ; culmea, era casatorit a doua oara si a doua lui sotie ar fi fost grecoaica.
Iar prima sotie, care fusese frantuzoaica "pur sange",  era indignata de fostul ei sot, intr-atata incat, exasperata, a acceptat sa vorbeasca despre ce a insemnat pentru ea casnicia alaturi de acel om, in presa.

Eu asa imi amintesc ca am citit, in presa franceza. Prin anul 1999 sa fi fost.

Oricum nu e agreabil sa traiesti pe meleaguri straine, uneori poti trai de foarte multi ani in alta tara, de adoptie numita, si totusi sa nu fii acceptat, sa se manifeste miscari si curente impotriva strainilor din tara respectiva, cu urmari si consecinte imprevizibile.

Curios mi se pare, adica mi se pare anapoda direct spus, ca oameni care in tara lor nu au agreat drepturile si libertatile fundamentale, care au impartasit o ideologie sau alta politica, extrema, au plecat nonsalanti sa traiasca in alte State de pe glob, dar nu in oricare, nu, caci ei meritau ce era mai bun si astfel au ales tarile cele mai democratice, precum sunt SUA, Canada, Franta, Anglia, urmand apoi Italia, Austria, Germania.

Ma intreb uneori daca dupa ce au inceput sa traiasca in State democratice au evoluat spiritual, si, daca ar fi sa revina in Romania, cum s-ar comporta ? Ar invata oamenii de aici sa fie liberi, demni, respectuosi fata de natura umana si semenii lor, sau ar reveni la vechile lor comportamente si tipare de comportament ?

Ma intreb iarasi daca unora ca ei, sau si lor, le datoreaza Occidentul faptul de a fi decazut, caci nu mai este nici Occidentul ceea ce a fost candva.
Sigur, pentru declinul tarilor din Europa de Vest exista multe explicatii, multe State au avut colonii, si au avut interesul sa permita celor colonizati sa se instaleze in tara lor, in schimbul bunurilor pe care le obtineau mai ieftin din teritoriile colonizate.
Si astazi Franta are de exemplu cafea foarte buna, si foarte ieftina.
Imi amintesc in 1991 cat de impresionata am fost vazand ca un pachet de cafea, de calitate, costa numai opt franci francezi.
Mi se parea incredibil.

In tot cazul, ceea ce e rau se propaga rapid si sigur, nu cunoaste granite, sau cum s-ar spune e usor sa faci un rau, incearca insa, cand vrei din toata inima sa faci cuiva un bine, si vezi ca uneori nu poti, nu reusesti, oricat ai vrea, oricat te-ai stradui. Sau poti, dar e greu, sau inca poti, dar nu asa cum ar trebui, nu atat de bine.
De asemenea, se pare si ca raul migreaza cu mai multe usurinta, asa cum am auzit ca in general, francezul serios nu isi doreste prea mult sa plece din tara lui, doar daca nu e pentru a munci in alta tara, dar nici asa nu ii place sa ramana prea mult in alt loc.

Inca din anii '72 si urmatorii, francezii isi cautau de lucru in tari din Africa, nu stiu daca mai mult din Maghreb, ei au fost in tot continentul african.
Cu alte cuvinte, se confruntau cu un somaj destul de important.
Dar nu se compara cu ce este astazi in Franta, un articol de presa spunea nu demult, ca tinerii francezi pleaca sa munceasca in Belgia, mai ales la Bruxelles.

Prin comparatie, si e rusinos, orice s-ar spune, dar se intampla, in Romania privata inainte de 22 decembrie 1989 de cafea naturala, de sapun de toaleta bun ( desi existau totusi sapunuri romanesti bune ) si alte produse ca acestea, a existat multa frustrare multi ani dupa anul de gratie 1989.
Imi amintesc si ca, cineva odata, o persoana in varsta prin anii '93 si urmatorii mi-a povestit cum procurorii se ascundeau dupa coloanele sau zidurile Palatului de Justitie, si efectiv ascultau si priveau avocatii vorbind cu clientii lor si se uitau daca clientii le dau ceva.

Cred ca ar trebui sa deosebim traumele suferite de oameni, de legea penala, de fixatiile oamenilor, sau chiar de patologii.

O prietena spunea mai demult, ca, dupa ce unui om i se intampla ceva neplacut, rau in viata lui, el nu are decat doua cai : fie va deveni mai bun, fie va apuca pe calea cea rea.

Ma intreb daca nu tot Barbu Delavrancea a scris si "Hagi Tudose", in care face portretul unui om care traia mai rau decat un om sarac, si nu manca, si nu isi incalzea incaperea in care statea, cand afara era iarna, sufla crivatul si era mare ger, si in plus, murea de foame. Practic, a murit in iarna aceea inghetat, degerat pe o gramada de galbeni din aur pur.

Nicoleta, am primit mesajul tau si am sa iti raspund, asa cum o fac intotdeauna.

Una peste alta, omul este om peste tot, natura umana nu se dezminte si are aceleasi nevoi existentiale.
Ideal este ca oamenii sa nu cunoasca bariere intre ei, in primul rand am avea pacea, da, cu conditia sa se si inteleaga intre ei, sa se accepte, iar Uniunea Europeana, printre altele, asta si vizeaza, o mai buna comunicare intre semeni.
Mai vizeaza si aspecte economice, de putere economica, sa nu fie mai prejos decat SUA.
Totusi este mai in acord cu Dumnezeu cand incurajeaza, intr-o masura oarecare, oamenii sa se iubeasca, sa comunice, sa se cunoasca, sa cunoasca alte tari, culturi si civilizatii si istorii.
In cele din urma nu trebuie uitat ca nu noi hotaram, ci Dumnezeu a hotarat pentru noi dinainte chiar sa ne creeze.
Intrucat suntem toti Creatia Lui, nu ne va permite sa ne luam prea multa libertate, adica sa Il excludem dupa bunul nostru plac si la nesfarsit.
E numai o chestiune de timp.
Insa Dumnezeu are alta perspectiva asupra timpului, caci tot el a creat si timpul, deci el poate avea rabdare, noi insa nu vedem niciodata cam unde duce drumul pe care ne angajam.
Dumnezeu ne vrea pe toti uniti, fara deosebire.
Si multi oameni se lupta din rasputeri sa traiasca pe "bisericute" - asa este o vorba - pe grupuri de interese, in partide politice, in formatiuni, si comunitati, alcatuite dupa felurite criterii.
Practic, a fi impotriva omului inseamna ca esti impotriva lui Dumnezeu.
Sa recunoastem ca e linistitor sa stim ca deasupra tuturor este El si numai El, si nu ne cere nimic, decat sa Il iubim si sa ne respectam si pretuim si iubim intre noi.
E linistitor sa stii ca pe El nu il poate nimeni cumpara si ca nu are nevoie practic, de banii nimanui, iar cat despre functii .... !

Cred ca e o zi frumoasa de toamna si inca nu am lecturat versiunea finala a nuvelei lui Arjen, el a scris o nuvela in limba franceza despre România : " Noter la Roumanie ", cu care participã la un Concurs literar organizat de Institutul Cultural Roman din Paris, numit " Le prix du vagabondage ".
S-a documentat, a vizitat muzee, a citit romane si carti romanesti, este mereu dornic sa citeasca, sa calatoreasca, sa descopere.
Personal cred ca e foarte bine asa.
Ceea ce m-a impresionat mult la el, au fost de fapt parintii lui, familia lui, de religie protestanta, oameni care sunt foarte credinciosi si care au alcatuit grupuri de discutie pe tema Iubirii si a Iertarii lui Isus, ei au calatorit in Franta unde au intalnit catolici, dar si oameni din alte religii.
Sa nu uitam ca in SUA, studiul Bibliei a fost obligatoriu, poate si astazi mai este, in toate scolile, adica si in cele laice, publice, de Stat.
Acolo unde omul crede in Dumnezeu si ii cauta prezenta, este imposibil ca Dumnezeu sa nu se manifeste.
Arjen, dar si parintii lui,  tatal aflat la studii, au cunoscut americani care propovaduiau Biblia, unul dintre ei a scris carti mi-a spus Arjen care s-ar putea intalni si pe internet, il chema Lee Brase ( dar nu am numele lui in fata acum ).
Lee Brase a reaprins scanteia credintei in inima tatalui lui Arjen si asa parintii lui s-au mutat temporar din Olanda, in Franta, unde au animat grupuri de credinciosi care sa vorbeasca despre Isus, sa studieze, sa se roage, sa citeasca impreuna Biblia, credinta crestina.
Eu cred ca sunt oameni binecuvantati de Dumnezeu.

Intotdeauna am fost convinsa ca aceasta e marea deosebire intre SUA si Europa, sau, mai mult, si restul lumii.
Americanii au fost mult mai credinciosi, desi au cunoscut si ei perioade in care credinta a slabit, insa au cunoscut cum scrie si profesorul Costica Voicu in cursul sau de Teoria Generala a Dreptului si Marea Trezire, renasterea credintei si mai puternica.

Sa recunoastem ca Romania nu s-a trezit, si dupa vreo 45 de ani in care Comunismul l-a alungat si negat, contestat si exclus pe Dumnezeu, inca preferã politica si veninul pe care ea il cultiva cu infrigurare, cu consecventa, si multi nu-i asa, si astazi cred in superioritatea comunismului, sau sunt nostalgici dupa el.

Dumnezeu ingaduie raul, dar intotdeauna ii pune o limita.
Ma intreb cat ne va mai ingadui ?
Este o drama, caci oamenii amabili, ok, pasnici, care sunt sociabili si cum trebuie intotdeauna au de suferit, din cauza ambitiilor celor rai.

De ce, intotdeauna sa fie luati la Dumnezeu cei buni ?
Pana cand ?
Daca l-am ruga pe Dumnezeu sa puna si aici o limita ?