Istoria ( Papa Ioan Paul al II-lea )

Istoria ( Papa Ioan Paul al II-lea )

“Istoria tuturor natiunilor este chemata sa faca parte din istoria mantuirii” : in aceasta afirmatie descoperim o noua dimensiune a conceptelor de “natiune” si de “patrie” : dimensiunea istorico-soteriologica. Cum ati caracteriza mai exact, Sanctitate, aceasta dimensiune a natiunii, care este, fara indoiala, esentiala ?

In sens larg, se poate spune ca tot cosmosul creat este supus timpului, are deci o Istorie.

In sens restrans, fiintele vii au o Istorie.

In consecinta, niciuneia dintre ele, niciuneia dintre speciile animale nu ii putem atribui dimensiunea istorica in sensul in care o atribuim omului, natiunilor, intregii familii omenesti.

Istoricitatea omului se exprimã in capacitatea, care ii este proprie, de obiectivare a istoriei.

Omul nu este pur si simplu supus cursului evenimentelor, nu se multumeste sa actioneze si sa se comporte intr-un anumit fel ca individ si ca element al unui grup, are si capacitatea de a reflecta asupra propriei istorii si de o obiectiva, povestind-o in desfasurarea ei.

O asemenea capacitate o au doar familiile omenesti, precum si societatile omenesti si, mai ales, natiunile.

Acestea, la fel ca indivizii, sunt inzestrate cu memorie istorica.

De aceea, este de inteles de ce natiunile incearca sa fixeze in scris ceea ce isi amintesc.

Astfel, istoria devine istoriografie.

Indivizii scriu istoria grupului omenesc caruia ii apartin.

Uneori scriu si istoria personala, dar, mai relevant este, in general, ceea ce scriu despre natiunile lor.

Iar istoriile natiunilor, obiectivate si fixate in scris, sunt unul dintre elementele esentiale ale culturii – elementul care decide identitatea natiunii in dimensiunea temporala.

“Poate istoria sa mearga impotriva curentului constiintelor ?”

Imi puneam aceasta intrebare cu multi ani in urma, intr-o poezie cu titlul Gandind la Patrie ** [ ** Cfr. Giovanni Paolo II, Opere letterarie – Poesie e drammi (Opere literare – Poezii si drame), Città del Vaticano, 1993, p. 151. Versurile poeziei citate au fost retraduse pentru aceasta editie (n.red.it.). Pentru traducerea versurilor in românã, v. Si Karol Wojtyla, Poeme, trad. Nicolae Mares, Bucuresti, ed. Diacon Coresi, 1992. ].

Intrebarea se naste din reflectia asupra conceptelor de natiune si patriotism.

In acea poezie am incercat sa formulez un raspuns.

Poate ca meritã sa reproduc aici cateva pasaje :

Libertatea – o continuã cucerire.

Nu poate fi doar o posesiune !

Vine ca un dar, dar se pastreaza prin luptã.

Dar si luptã se înscriu amandoua in cartile secrete

si totusi stiute.

 Libertatea o platesti cu toata fiinta – de aceea sa

numesti libertate

Ceea ce, in timp ce o platesti, iti permite sa te ai pe

tine, iarasi, mereu.

Cu acest pret intram in istorie, ii atingem epocile

Unde e despartirea dintre generatii care nu au

platit destul

Si generatii care au platit prea mult ?

Noi de ce parte suntem ?

[...]

Istoria intinde peste lupta constiintelor un strat de

evenimente.

In acest strat vibreaza victorii si infrangeri.

Istoria nu le acoperã, ci le pune in evidenta.

[...]

Slab e poporul cand acceptã infrangerea.

Cand uitã ca a fost chemat sa vegheze

pana ce-i vine ceasul.

Orele revin mereu pe marele cadran al istoriei.

iata liturgia evenimentelor.

Veghea este cuvantul Domnului, dar si cuvantul

Poporului,

pe care il vom primi iarasi, mereu.

Orele devin psalm de vesnice convertiri.

Sa mergem sa participam la Euharistia lumilor.

Si incheiam :

O pamant, ce nu contenesti

sa fii un atom al vremii noastre.

Invatand noua sperantã,

noi traversam acest timp catre un pamant nou.

Si te inãltãm, o batran pamant,

ca rod al iubirii generatiilor,

iubirea care a intrecut ura.

Istoria fiecarui om si, prin intermediul lui, cea a tuturor popoarelor, poartã in sine o nota escatologica speciala.

Conciliul Vatican II a spus multe pe aceasta tema in intreaga sa invatatura si, in special, in Constitutiile Lumen gentium si Gaudium et spes.

Este o lectura a istoriei facuta in lumina Evangheliei si care are o neindoielnica importanta.

Referirea escatologica spune ca viata omului are sens, cum sens are si istoria natiunilor.

Sigur, oamenii sunt cei care trebuie sa infrunte judecata lui Dumnezeu, si nu natiunile, dar in judecata rostita pentru indivizi sunt, intr-un fel, judecate si natiunile.

Existã o escatologie a natiunii ?

Natiunea are sens exclusiv istoric.

Escatologia este, in schimb, vocatia omului.

Dar aceasta din urma are un reflex in istoria natiunilor.

Si aceste lucruri voiam sa le exprim in poezia de mai sus, care poate ca este si un ecou al invatamintelor Conciliului Vatican II.

Popoarele isi fixeaza istoria in naratiuni pe care le consemneaza in multe forme de documente, datorita carora se construieste cultura nationala.

Instrumentul principal al acestei dezvoltari progresive este limba.

Cu ajutorul ei, omul exprimã adevarul despre lume si despre sine si impartaseste celorlalti roadele cautarii sale in diferite domenii ale cunoasterii.

Astfel, se realizeaza o comunicare intre subiecti, care foloseste la o mai profunda cunoastere a adevarului si, prin intermediul sau, la aprofundare si la consolidarea identitatilor.

In lumina acestor consideratii se poate pune in discutie mai precis conceptul de patrie.

In discursul meu de la UNESCO, m-am referit la experienta patriei mele si acest lucru a fost inteles deosebit de bine de reprezentantii acelor societati care traiau faza de formare a patriilor lor si a identitatilor nationale.

Noi, polonezii, am traversat aceasta faza la granita dintre secolele X si XI.

Celebrarile ocazionate de trecerea unui mileniu de la Botezul Poloniei ne-au reamintit-o.

Vorbind de botez, nu este vorba doar de taina initierii crestine primita de primul suveran istoric al Poloniei, ci si de evenimentul care a fost decisiv pentru nasterea natiunii si pentru formarea identitatii crestine.

In acest sens, data Botezului Poloniei marcheaza o cotitura.

Polonia, ca natiune, iese atunci din propria preistorie si incepe sa existe in istorie.

Preistoria inregistreaza prezenta unor triburi slave izolate.

Pentru intemeierea natiunii, din punct de vedere etnic, evenimentul cel mai relevant este, poate, unirea a doua mari triburi :

1. polanii din Nord, si
2. vislanii din Sud.

Dar nu au fost singurele triburi.

Au intrat in natiunea poloneza si

-         slesianii,

-         pomeranii si

-         masovianii.

Din momentul botezului, diferitele triburi au inceput sa existe ca natiune poloneza.

( extras din Memorie si Identitate - Introducere de Cardinal Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Ion Paul al II-lea, Ed. RAO, Bucuresti, 2006 )