Cu mai multi ani înainte de casatoria care se pregateste ( 4 )

Cu mai multi ani înainte de casatoria care se pregateste ( 4 )

              

“Vazand norii ingramaditi pe cer, Paddy incepu sa spere ca va ploua.

-         Furtuni uscate, ii spuse Mary Carson. Nu va ploua multa vreme de-acum incolo.

Daca familia Cleary isi inchipuia ca simtise pe propria piele asprimea climatului australian, se insela pentru ca n-avusese ocazia sa treaca printr-o furtuna uscata, care aducea seceta. In absenta umezelii, uscaciunea pamantului si a aerului parjolea totul, frictiunea permanenta provoca incarcarea atmosferei si in final se producea o descatusare gigantica a energiilor acumulate. Norii erau atat de jos si intunecati, incat Fee a trebuit sa aprinda lampile in toata casa ; in curte, caii tremurau si se speriau la cea mai mica miscare ; gainile isi cautau cuibarele si isi cufundau capul in pene ; cainii latrau si dadeau semne de neliniste, porcii imblanziti, care râmau prin gunoaiele fermei isi bagau râturile in praf si iscodeau cu ochii stralucitori. Fortele rebele care se acumulau in ceruri strecurau frica in fiecare fiinta, in timp ce norii care inghitisera soarele se pregateau sa imprastie focul pe intreg pamantul.

Tunetul se auzi din ce in ce mai tare, fulgerele isi descarcau flacarile la orizont, crestele albe, stralucitoare, frematau si se miscau in bezna noptii. Apoi, cu un urlet de vant, care a starnit praful, bagandu-l in ochi, in urechi si-n guri, s-a pornit cataclismul. Nu mai incerca nimeni sa-si imagineze urgia biblica ; o traiau in toata grozavia ei.

Toata lumea tresarea involuntar ori de cate ori se auzea tunetul – exploda cu un zgomot si o furie atat de mare de parca s-ar fi dezintegrat lumea – dar, dupa o vreme, se obisnuisera cu el si iesisera pe verandã sa scruteze departarile.

Ramificatii uriase de fulger se intindeau ca niste vene de foc pe tot cerul ; jerba de flacari strapungea norii, se strecura printre copaci, intr-un fantastic joc de-a v-ati ascunselea. Copaci distrusi se ridicau din iarba parjolita, fumegand, si abia atunci isi dadura cu totii seama ca murisera aceste ultime santinele ale domeniului.

O incandescentã sinistrã, nepamanteana, se infiltrã in aerul care ardea in fluorescente roz, liliachii sau galben sulfuroase, imprastiind un miros dulceag, greu de identificat.

Copacii straluceau, parul rosu al Cleary-lor era ca un halo din limbi de foc, perii de pe brate stateau ridicati. Si furtuna continuã toata dupa-amiaza, pierzandu-se spre Est, pentru a-i elibera de ciudata vrajã abia la asfintit, cand ei erau surescitati la maximum si cuprinsi de neliniste. Nu cazuse nicio picatura de ploaie. Dar fusese ca si cum totul ar fi murit si apoi ar fi renascut din cenusa ; nu puturã vorbi despre altceva timp de o saptamana.

-         O sa fie si mai rau, spuse Mary Carson, plictisita.

Si, intr-adevar, a fost si mai rau. In cea de-a doua iarna secetoasa s-a lasat un ger mai aspru decat si-ar fi putut ei imagina : bruma groasa de cativa centimetri facea si mai greu de suportat frigul, mai ales noaptea, si cainii urlau tremurand in custi, rezistand doar cu carne de cangur sau cu unturã de la vitele taiate la ferma. Cel putin, odata cu racirea vremii, puteau manca si carne de porc sau de vita in locul eternei carni de oaie. In incaperi se faceau focuri zdravene, iar barbatii erau nevoiti sa vina acasa, pentru ca n-ar fi rezistat o noapte la padocuri. Dar muncitorii nu-si pierdeau buna dispozitie ; ei suportau mai usor frigul si transpirau mai putin ; la fiecare loc de munca exista pe dusumea un cerc deschis la culoare, locul unde timp de cincizeci de ani picurasera stropii de sudoare.

In fiecare zi cerul era acoperit, lumina difuza, dar nu ploua.

Vantul urla trist prin padocuri, ridicand cortine de praf cenusiu, care biciuiau imaginatia cu obsesia ploii. Praful ridicat in valuri semãna atat de bine cu ploaia !

[...]

Ciclul vietii se relua la nesfarsit pe acele meleaguri. Vara urmatoare venirã si ploile, nu musonice, ci un fel de rezultat al musonilor, umpland pârâul si rezervoarele cu apã, saturând pamantul uscat, alungând praful. Aproape plangand de bucurie, barbatii si-au inceput treburile de sezon, linistiti la gandul ca aveau hrana pentru oi. Iarba adunata intre timp fusese suficienta, caci facusera economii taind ramuri din copacii cu mai multa seva ; dar situatia nu era aceeasi la toate fermele de langa Gilly. In raport cu suprafata sa, ferma Drogheda se afla sub stocul de siguranta, ceea ce insemna ca iarba le ajunsese la limita.

Saptamanile care urmau dupa fatatul mieilor erau cele mai aglomerate zile in calendarul oierilor. Fiecarui miel nou-nascut i se punea un inel pe coada, i se insemna urechea si era castrat in cazul in care masculul se dovedea necorespunzator pentru prãsilã.

[...]

Munca la oi nu se sfarsea niciodata ; cum terminau ceva, trebuiau sa inceapa altceva. Totul era planificat : trierea masculilor de prasila, tunsul, spalatul si “infundatul”, taierile pentru carne, alegerea oilor ce urmau sa fie vandute.

Drogheda mai avea si o mie de vite, de prima calitate, la fel de bune ca si oile ; dar oile erau mult mai profitabile, asa ca, la un moment dat, Drogheda ajunsese sa aiba o oaie la doi acri de pamant, cam 125 000 in total. Fiind oi merinos, nu erau niciodata vandute pentru carne ; la capatul unui ciclu de productie se foloseau pieile, se facea lanolina, sau seu de lumanari si clei.

Asa se face ca literatura stepei devenea realitate, capatand virtuti instructive. Cititul se transformã intr-una din cele mai importante indeletniciri ale familiei Cleary, izolata de lume la Drogheda ; singurul sau contact cu lumea se facea prin lectura, prin magicul cuvant scris. Dar aici nu mai existau biblioteci prin apropriere, cum fusese la Wahine si nu mai erau nici calatoriile saptamanale in oras, pentru corespondenta si presa. Parintele Ralph umplu golul si rascoli bibliotecile din Gilly si pe aceea a manastirii pentru a pune pe roate o adevarata biblioteca itineranta, transportata de Bluey Williams cu caruta sa. Era in permanenta plina de carti – volume uzate, murdare, care calatoreau de la Drogheda, la Bugela, Dibban-Dibban, Braich y Pwll, Cunnamutta si Each-Uisge, aducand hranã spiritualã unor minti infometate. Povestile cele mai frumoase se returnau intotdeauna mai greu, dar parintele Ralph si calugaritele tineau o evidenta foarte stricta a cartilor, ce stateau mai mult, apoi preotul comanda titlurile respective prin agentia de stiri din Gilly si nu-si facea probleme sa incarce nota de plata a lui Mary Carson, in calitatea ei de donator pentru Societatea Bibliofilã a Sfintei Cruci.

Acestea erau zilele fericite, cand o carte primea sarutul cast al cititorilor si cand simturile incetau sa mai fie rascolite de pasaje erotice, astfel incat se estompa linia de demarcatie intre semnificatiile unei carti prin prisma unui adult sau a unui tanar. Astfel, un om de varsta lui Paddy manifesta aceleasi preferinte ca si copiii sai in materie de carti : Dot si Cangurul, seria “Billabong” cu personajele ei Jim, Norah si Wally, nemuritoarea carte a doamnei Aeneas Gunn Noi si acel Niciodatã. In bucatarie, seara, se bateau pe poeziile lui Banjo Patterson si citeau cu voce tare poemele lui C.J. Dennis, emotionati de Omul de pe râul inghetat, razand cu Sentimentalii au stergandu-si pe furis lacrimile provocate de Maria cea zambitoare a lui John O’Hara.

Clancy de la râu, o poezie inchinata unui oier australian, erau versurile lor preferate, iar dintre poeti, il indragisera cel mai mult pe “Banjo”. In ciuda simplitatii acelor poezii, cei mai multi dintre australieni le invatasera pe dinafara, fara sa stie de existenta poemelor pretentioase ale lui Tennyson sau Wordsworth, pentru ca opera acestora era de inspiratie engleza, nu australiana. Buchetele de narcise si campuri intregi de asfodel nu insemnau nimic pentru familia Cleary, fiindca ei traiau intr-un climat unde acestea nu existau. Familia Cleary intelegea cel mai bine poetii stepei, pentru ca stepa era viata lor de zi cu zi si transhumanta o realitate palpabila. Exista o Rutã Fixã de Transport ( R.T.F. ) care serpuia pe langa râul Barwon, acet teritoriu apartinand coroanei, fiind folosit pentru trecerea marfurilor vii din partea Estica a continentului in cealalta. In alte timpuri, pãstorii si turmele lor flãmânde nu erau bine-veniti, pentru ca distrugeau cele mai bune pãsuni si fânete. Acum, de cand s-a inaugurat ruta de tranzit, pentru ciobani si turmele de boi, relatiile devenisera mai prietenoase intre itineranti si locuitori.”

( extras din Pasãrea Spin Volumul 1, Colleen McCullough, Editura Orizonturi, ed. a 2-a, Bucuresti, 2012 ; The Thorn Birds 1977 by Colleen McCullough )