Limita impusã rãului in Istoria Europei ( Papa Ioan Paul al II-lea )
Uneori omul are impresia cã rãul este omnipotent, cã dominã in mod absolut lumea. Sanctitate, dumneavoastra credeti cã existã o limitã de netrecut a rãului ?
Mi-a fost dat sa traiesc personal “ideologiile rãului”.
E ceva de nesters din amintirea mea. Mai intai a fost nazismul. Ceea ce se putea vedea in acei ani era groaznic. Dar multe aspecte ale nazismului, in acea fazã, au ramas, de fapt, ascunse.
Adevarata dimensiune a rãului care lovea Europa nu a fost perceputa de toti, nici macar de aceia dintre noi care eram chiar in ochiul vârtejului. Trãiam cufundati intr-o mare eruptie a rãului si doar treptat am inceput sa ne dãm seama de adevarata sa esentã.
Intr-adevar, responsabilii faceau multe eforturi pentru a-si ascunde faradelegile de ochii lumii.
Atat nazistii, in timpul razboiului, cat si, mai tarziu, comunistii din Europa de Est încercau sa ascunda opiniei publice ceea ce faceau.
Mult timp Occidentul nu a vrut sa creada cã evreii erau exterminati.
Acest lucru a iesit pe deplin la lumina doar pe urma.
Nici in Polonia nu se stia totul despre ce le facusera sau le faceau nazistii polonezilor, nici despre ceea ce le facusera sovieticii ofiterilor polonezi la Katyn, si chiar faptul foarte grav al deportarilor era cunoscut doar in parte.
Mai tarziu, cand razboiul se terminase, ma gandeam : “Domnul Dumnezeu le-a permis nazistilor doisprezece ani de existentã si, dupa doisprezece ani, acel sistem s-a prabusit”.
Se vede ca aceea era limita impusa de Pronia Cereasca unei asemenea nebunii.
De fapt, nu fusese doar o nebunie – fusese o “bestialitate”, cum a scris Konstantyn Michalski ** [ ** Cfr. Konstantyn Michalski, Miedzy heroizmem a bestialstwem (Între eroism si bestialitate), Czßstchowa, 1984 ].
Dar Providenta a acordat dezlantuirii furiei bestiale doar acei doisprezece ani. “Daca totusi comunismul a supravietuit mai mult si inca se mai dezvoltã, ma gandeam atunci de unul singur, trebuie ca este un sens in toate astea”.
In 1945, la incheierea razboiului, comunismul parea foarte solid si periculos – mult mai mult decat in 1920. Deja se banuia ca Polonia va fi cucerita de comunisti si ca ei vor merge si mai departe, in Europa de Vest, lansandu-se in cucerirea lumii.
In realitate, nu s-a ajuns pana acolo. “Miracolul de pe Vistula”, adica triumful lui Pilsudski in batalia dusa impotriva Armatei Rosii, a redimensionat pretentiile sovietice.
Dar, dupa victoria asupra nazismului in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, comunistii s-au simtit eliberati si s-au apucat cu nerusinare sa se înstapaneasca pe lume sau, cel putin, pe Europa.
La inceput, aceasta a insemnat impartirea continentului in sfere de influenta, potrivit Acordului incheiat la Conferinta de la Ialta, in februarie 1945.
Comunistii au respectat doar in aparenta acest Acord, pe care, de fapt, l-au violat in multe feluri, mai ales prin invadarea ideologica si propaganda politica facuta nu doar in Europa, ci si in alte parti ale lumii. Pentru mine a fost limpede atunci ca stapanirea lor va dura mai mult decat cea a nazistilor.
Cat ? Era greu de spus. Dorea sa se creada ca acel rau era, intr-o oarecare masura, necesar lumii si omului.
Intr-adevar, se intâmplã ca, in unele situatii concrete din viata omului, raul sa se dovedeasca oarecum util, pentru ca el creeaza ocazii pentru manifestarea binelui.
Oare Johann Wolfgang von Gœthe nu l-a calificat pe diavol ca “ein Teil von jener Kraft, / die stets das Böse will und stets das Gute schafft – o parte din acea forta, / care cautã mereu raul si face intotdeauna binele“ ? * [ * Johann Wolfgang von Gœthe, Faust, prima parte, scena III, “Studio” ]
Sfantul Pavel, la randul sau, atrage atentia : “Nu te lãsa invins de rãu, ci invinge raul prin bine ». ( Rom 12, 21 ).
In definitiv, astfel se ajunge ca sub impulsul raului sa se infaptuiasca un bine mai mare.
Daca am aratat limita impusa raului in Istoria Europei, acum trebuie sa inchei prin a spune ca aceasta limita este constituita de bine – binele dumnezeiesc si cel omenesc care s-au manifestat in cadrul aceleiasi Istorii, de-a lungul secolului trecut si a intregi milenii. Oricum, nu uiti usor raul pe care l-ai trait personal. Poti doar sa-l ierti. Si ce inseamna sa ierti, daca nu sa faci apel la bine, care este mai mare decat raul ?
Acest bine, in definitiv, isi are radacina numai in Dumnezeu. Doar Dumnezeu este acest bine. Aceasta limita pusa raului de catre Binele divin a devenit parte din Istoria umanitatii, mai ales din Istoria Europei, prin lucrarea lui Cristos.
Prin urmare, Cristos nu poate fi separat de Istoria omenirii.
Chiar asa am spus cu ocazia primei mele vizite in Polonia, la Varsovia, in Piata Victoriei.
Am afirmat atunci ca nu se poate sa-l separi pe Cristos de Istoria poporului meu.
Poate El sa fie separat de Istoria oricarui alt popor ? Poate El sa fie separat de Istoria Europei ? Doar cu El toate popoarele si toata omenirea pot “pãsi peste pragul sperantei” !
( extras din Memorie si Identitate - Introducere de Cardinal Joseph Ratzinger Papa Benedict al XVI-lea, Ion Paul al II-lea, Ed. RAO, Bucuresti, 2006 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu