Cu mai multi ani înainte de casatoria care se pregateste ( 2 )

Cu mai multi ani înainte de casatoria care se pregateste ( 2 )

“ Fiona Cleary nascu un baietel, cu sase zile inainte ca Meggie sa implineasca nouã ani, considerandu-se norocoasa ca intre timp nu a avut decat cateva avorturi. La nouã ani, Meggie era destul de mare sa fie de ajutor in casã. Fee avea patruzeci de ani, o varsta la care nu mai putea face copii fara sa-si asume un risc considerabil. Copilul, pe nume Harold, era foarte fragil ; pentru prima data, din cate isi aminteau ei, doctorul venea regulat sa-l vada. Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, si problemele lor s-au inmultit. Urmarea razboiului nu a fost prosperitatea, ci o criza economica rurala. Era din ce in ce mai greu sa gasesti de lucru.

Batranul Angus MacWhirter le aduse telegrama intr-o zi cand tocmai terminasera de baut ceaiul, si Paddy o deschise cu mainile tremurande ; telegramele nu contineau niciodata vesti bune. Baietii se stransera in jurul sau, toti in afara de Frank, care-si luã ceasca si se ridicã de la masa. Ochii lui Fee il urmarira, apoi se intoarsera spre Paddy care scoase un oftat.

-         Ce este ?

Paddy privea fix foaia de hartie, de parca-i anunta propria moarte.

-         Archibald se opune venirii noastre.

Incapabil sa se stapaneasca, Bob batu cu pumnul in masa ; asteptase cu atata nerabdare sa plece impreuna cu tatal sau, ca ucenic, si Archibald ar fi fost prima lui sansa.

-         De ce face un lucru atat de josnic, tatã ? Trebuia sa incepem maine.

-         Nu scrie de ce, Bob. Cred ca m-a incondeiat vreun ticalos.

-         O, Paddy ! oftã Fee.

Micutul Hal incepu sa planga, in patutul de langa soba, dar inainte ca Fee sa faca vreo miscare, Meggie se apropie de el ; Frank intrase din nou in camera si statea in picioare, cu cana de ceai in mana, privindu-si fix tatal.

-         Ei bine, o sa ma duc sa vorbesc cu Archibald, spuse Paddy intr-un tarziu. Acum e prea tarziu sa cautam alt loc de munca, dar cred ca-mi datoreaza o explicatie. Va trebui sa gasim de lucru la muls, pana sa inceapa tunsul oilor la Willoughby, in iulie.

Meggie trase un scutec patrat, din gramada de langa sobã, il incalzi, il puse pe masa si luã apoi copilul in brate si il asezã pe scutec. Parul specific familiei Cleary licari pe capul micutului, in timp ce Meggie ii schimba scutecul, cu miscari la fel de indemanatice ca si mama sa.

-         Mica mea Meggie, o necaji Frank.

-         Vorbesti prostii, spuse ea indignata. O ajut numai pe mama.

-         Stiu, raspunse Frank cu blandete. Esti o fetita buna, mica mea Meggie. Se jucã cu fundita de tafta care-i tinea parul, pana cand o desfacu.

[...]

Trei zile mai tarziu dupa pierderea locului de munca de la Archibald, veni scrisoarea de la Mary Carson. Paddy o deschise chiar in oficiul postal si ajunse acasa sarind de bucurie ca un copil.

-         Mergem in Australia ! strigã el, fluturand foile de hartie scumpã pe sub ochii uluiti ai familiei sale.

Toti amutisera, cu privirile asupra lui. Ochii fiecarui barbat straluceau de bucurie. Ai lui Frank, pur si simplu ardeau.

-         Dar, Paddy, de ce s-ar gandi la tine dupa toti acesti ani ? intrebã Fee, in clipa in care terminara de citit scrisoarea. Nu-mi amintesc sa se fi oferit vreodata sa ne ajute.

-         Poate ca-i e frica sa moara singura, continuã el incercand sa se imbarbateze si pe sine, si pe Fee. Ai vazut ce scrie. “Eu am o varsta apreciabila, iar tu si baietii sunteti mostenitorii mei. Cred ca ar treui sa ne vedem inainte de moartea mea, ca sa invatati cum sa va administrati mostenirea. Am de gand sa te numesc admininistrator-sef – este o ucenicie buna, iar pe baietii tai, care sunt destul de mari ca sa munceasca, o sa-i angajam ca ingrijitori de vite. Drogheda va deveni o afacere de familie..., condusa din interior, fara ajutor din afara”.

[...]

-         Ura !!! strigã Bob, imbratisandu-si tatal. Mergem in Australia. Jack, Hughie si Stu chicoteau si sareau prin casa, iar Frank se multumea sa zambeasca, dar ochii lui vedeau mult mai departe. Numai Fee si Meggie se temeau de schimbare, pentru ca vietile lor n-aveau cum sa fie mai usoare in Australia.

-         Unde este Gillanbone ? intrebã Stu.

Scoase repede un atlas vechi ; in ciuda saraciei, familia Cleary avea mai multe rafturi cu carti in bucatarie. Baietii rasfoira paginile ingalbenite de vreme pana cand gasira Noua Galie de Sud. Obisnuiti cu distantele mici din Noua Zeelanda, nu se gandira sa consulte scala din josul paginii. Au presupus, asadar, ca Noua Galie de Sud era cam la fel de mare ca si Insula de Nord a Noii Zeelande. Gillanbone se afla in partea de Nord, spre stanga, cam la aceeasi distanta de Sydney ca si Wanganui, desi densitatea punctelor care indicau orasele era mult mai mica decat pe insula lor.

-         E un atlas foarte vechi, spuse Paddy. Australia e ca America – in continua dezvoltare. Sunt sigur ca exista mai multe orase.

Trebuiau sa calatoreasca cu vaporul, la clasa a IV-a, dar in fond, n-aveau de mers decat trei zile. Nu-si puteau permite sa ia cu ei prea multe haine, nici portelanuri, tacamuri, lenjeria si acele pretioase rafturi cu carti ; mobila urma sa fie vanduta pentru a acoperi costul vaporului, la fel ca si cele cateva amintiri ale lui Fee din salonas – spineta, covorasele, scaunele.

-         Nici sa nu te gandesti, Paddy, spuse Fee hotarata.

-         Crezi ca ne putem descurca altfel ?

-         Sigur. Cat despre mobila, Mary spune ca ne-a pregatit casa administratorului-sef si ca are tot ce ne trebuie. Ma bucur ca nu va trebui sa stam impreuna cu ea sub acelasi acoperis.

-         Si eu.

Paddy se duse la Wanganui sa cumpere bilete pentru vaporul Wahine ; ciudat ca vaporul si orasul din imediata lor apropiere purtau acelasi nume. Trebuiau sa plece la sfarsitul lunii august ; pe la inceputul lunii, toti devenira constienti de dimensiunile aventurii care ii astepta. Aveau de facut o multime de lucruri ; sa vanda cainii, caii si trasura, sa incarce mobila si s-o duca la Wanganui la licitatie, sa impacheteze cele cateva lucruri ale lui Fee, portelanurile si obiectele de bucatarie.

Frank o gasi pe mama sa langa spinetã, privind praful auriu care se adunase pe clape.

-         Ai avut-o dintotdeauna, mamã ?

-         Nu mi-au putut lua toate lucrurile atunci cand m-am casatorit. Spineta, covoarele persane, canapeaua, scaunele Ludovic al XV-lea, biroul. Nu erau multe, dar imi apartineau.

Ochii verzi priveau peste umarul lui, la vechiul tablou in ulei, de pe peretele din spatele sau, care reprezenta o femeie cu pãr auriu, imbracata intr-o rochie cu crinolina roz-deschis, cu o multime de volane.

-         Cine a fost ? intrebã el curios. Intotdeauna mi-am dorit sa stiu.

-         O mare doamnã.

-         Dar trebuie sa-ti fie ruda ; semanati putin.

-         Ea ? Ruda cu mine ? Privirea mamei parasi tabloul si se opri ironica asupra chipului lui Frank. Cu infatisarea mea, as fi putut avea o astfel de ruda ?

-         Da.

-         Ai gargauni in cap – alunga-i !

-         De ce nu vrei sa-mi spui, mamã ?

Ea oftã, lãsã capacul spinetei si-si sterse praful de pe degete.

-         Nu-i nimic de spus. Absolut nimic. Vino, ajuta-ma sa duc toate astea in mijlocul camerei, ca sa le poata impacheta tata.

[...]

Calatoria a fost un cosmar.

[...]

Dupa noaptea rece urmã o zi calduroasa ce devenea sufocanta pe masura ce soarele se ridica pe cer la zenit, iar trenul se legana, oprind din cand in cand in cate un orasel, plin de biciclete si vehicule trase de cai ; se parea ca masinile erau rare prin aceste parti. Paddy deschise ambele geamuri, in ciuda prafului care se aseza peste tot. Simteau ca se sufocã din cauza caldurii, iar hainele groase de iarna, cu care plecasera din Noua Zeelanda, le provocau mancarimi. Nu era posibil ca undeva, in afara de iad, sa fie atat de cald iarna.

Ajunsera la Gillanbone la asfintitul soarelui ; curioasa adunatura de cladiri din lemn si metal, de o parte si de alta a unei strazi largi, prafuite, fara copaci, obosita. Soarele dogoritor parea sa fi asternut o pasta aurie peste tot, ceea ce-i dadea orasului o oarecare demnitate alunecoasa, ce se evaporã sub ochii lor de indata ce coborara pe peron. Aveau senzatia ca se aflau intr-o asezare situata la marginea Tinutului Uitat de Lume, o ultima halta in calea ploilor ; nu departe, spre Vest, incepeau doua mii de mile de pamant – pamantul lui niciodata – desertul unde nu cadeau ploi.

In fata garii stationa o frumoasa masina neagra din care coborî un preot indreptandu-se cu pasi mari spre ei. Sutana lunga parea sa-l transforme intr-un personaj ireal ; nu mergea ca toti oamenii, ci plutea ; in urma lui, praful se ridica si-l invaluia intr-o aurã rosie, ca o ultimã raza de soare inainte de asfintit.

-         Buna ziua. Sunt parintele de Bricassart, spuse el, intinzand mana lui Paddy. Dumneata trebuie sa fii fratele lui Mary, esti oglinda ei. Se intoarse spre Fee, ii luã mana moale si i-o saruta, zambind sincer uimit ; nimeni nu intuia mai repede ca parintele Ralph o femeie educata. Doamne ! Sunteti frumoasa, spuse el ca si cand ar fi facut cea mai naturala remarca in lumea preotilor. Apoi ochii i se indreptara spre baietii care stateau laolalta. Il privi o secunda pe Frank, exprimand o uimire nedisimulata (Frank tinea in brate copilasul). Apoi ochii se oprira pe fiecare copil in parte, pe masura ce ei cresteau in inaltime. In spatele lor, singurã, Meggie il privea cu gura cascata, de parca l-ar fi vazut pe Dumnezeu. Fara sa-i pese ca sutana i se târa in praf, el trecu dincolo de baieti si o luã in bratele lui puternice.

-         Ia te uita ! Tu cine esti ? o intrebã zambind.

-         Meggie, raspunse ea.

-         O cheama Meghann, se rasti Frank, simtind ca-l uraste pe acest om frumos, mai ales pentru inaltimea sa.

-         Este numele meu preferat Meghann. Isi indreptã tinuta, dar continuã s-o tina de mana pe fetita. V-as sfatui sa petreceti noaptea asta in casa parohiala, zise el indreptandu-se spre masina. Maine va duc cu masina la Drogheda ; ar fi un efort prea mare, dupa drumul cu trenul de la Sydney.

In afarã de hotelul Imperial, biserica catolica, scoala, manastirea si casa parohiala erau singurele cladiri din cãrãmidã din Gillanbone, chiar si marea scoala publica fiind construita din lemn. Odata cu lasarea intunericului, aerul se racise incredibil de tare ; in casa parohiala ardea un foc bun, iar mirosul de mancare era foarte apetisant. Menajera, o scotiancã uscata, avea o energie extraordinara si se agita de colo-colo, aratandu-le camerele, vorbind tot timpul cu un puternic accent scotian.

Obisnuita cu atitudinea rezervata a preotilor din Wahine, familiei Cleary ii venea greu sa se acomodeze cu bonomia parintelui Ralph. Numai Paddy fu mai cordial, amintindu-si de firea prietenoasa a preotilor din tinutul sau natal, care manifestau multa intelegere pentru fiintele necajite. Ceilalti mancara intr-o tacere ostila si fugira in camere de indata ce terminara ; Paddy ii urmã cu regret. Pentru el, credinta insemna caldura si consolare ; pentru restul familiei se asocia cu frica, cu o obligatie de felul “de nu te vei supune, o sa fii blestemat”.

Cand ramase singur, parintele Ralph se intinse pe fotoliul sau preferat, cu ochii atintiti asupra flacarilor, fumand o tigara si zambind. Cu ochii mintii ii trecea in revista pe toti membrii familiei Cleary, asa cum ii vazuse pe peronul garii.

Barbatul semana leit cu Mary, dar era asprit de o munca grea si parea lipsit de acea rautate caracteristica surorii sale ; sotia lui, extenuata, dar frumoasa, avea probabil o origine nobiliara ; brunetul si ursuzul Frank, cu ochii negri, fiii, cei mai multi dintre ei, reproduceau imaginea tatalui, dar cel mai mic, Stu, era oglinda mamei si, dupa toate probabilitatile, avea sa fie un barbat ; imposibil de spus cum vor evolua copilasul si Meggie.

Nu mai vazuse niciodata o fetitã atat de dragalasa ; parul de o culoare ce sfida orice descriere, nu era nici rosu, nici auriu, ci o combinatie perfecta a ambelor nuante. L-au impresionat in mod deosebit ochii ei verzi-argintii, de o puritate scanteietoare, asemanatoare unor bijuterii calde. Strangand din umeri, aruncã mucul de tigara in foc si se ridicã. Avea cam multa imaginatie pentru varsta lui ; auzi, bijuterii calde ! Mai degraba, ochii lui erau ca un taciune scanteietor.

Dimineata, ii conduse pe oaspetii sai de peste noapte la Drogheda ; pe tot parcursul drumului s-a distrat copios auzindu-le comentariile pe marginea peisajului inconjurator.

( extras din Pasãrea Spin Volumul 1, Colleen McCullough, Editura Orizonturi, ed. a 2-a, Bucuresti, 2012 ; The Thorn Birds 1977 by Colleen McCullough )