Anghinarea :Cynara scolymus L. (Fam. Compositæ)

Anghinarea :

Cynara scolymus L. (Fam. Compositæ)

Originarã din Sudul Spaniei, anghinarea a fost introdusã în terapeuticã încã din secolul al XVI-lea, însã abia în anul 1931 s-a stabilit actiunea colereticã a acestei plante, iar mai târziu, studiile fãcute au confirmat cã aceste proprietãti se datoresc cinarinei si polifenolilor.

De la aceastã plantã se folosesc frunzele – Folium Cynaræ – care contin cinarinã, polifenoli, flavone, un principiu amar, inulinã, sãruri de de potasiu, magneziu, etc.

Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizeazã prin efecte sigure asupra bolilor de ficat si de rinichi, având proprietatea de a mãri secretia biliarã si diureza, reglând în acelasi timp, procesul de formare a colesterolului.

Paralel cu aceste efecte, ceaiul de anghinare are si însusirea de a diminua zahãrul din sânge, dând bune rezultate în unele forme de diabet.

Actiunea antidiabeticã s-ar datora unei oxidaze.

Ca diuretic, ceaiul din aceasta plantã se recomandã în nefritele acute si cronice, deoarece mãreste volumul de urinã si favorizeazã în acelasi timp eliminarea ureei si a substantelor toxice ce se formeazã la nivelul ficatului si rinichilor.

Datoritã eliminãrii de toxine, se observã efecte favorabile în tratamentul urticariilor si a diferitelor forme de prurit (mâncãrime).

Bune rezultate dã ceaiul de anghinare si în bolile tubului digestiv manifestate prin :

Ø        Constipatie,

Ø        Vãrsãturi,

Ø        Enterite,

Ø        Fermentatii intestinale,

Ø        Colite,

Ø        Hemoroizi si

Ø        Lipsa poftei de mâncare.

Ceaiul de anghinare mai este bun adjuvant în unele afectiuni ale inimii, care se manifestã prin :

1.     hipertensiune,

2.     aterosclerozã si

3.     anginã pectoralã.

Cercetãrile mai noi atribuie anghinarei proprietãti antimicrobiene.

Pentru a prepara ceaiul de anghinare se va proceda în felul urmãtor : într-un vas se pune o lingurã de frunze mãruntite, care se opãresc cu 500 g apã clocotitã.

Dupã rãcire se strecoarã lichidul si se îndulceste cu zahãr.

O parte din ceai se bea dimineata pe stomacul gol, dupã care bolnavul va sta culcat o jumãtate de orã pe partea dreaptã.

Restul cantitãtii de ceai se va bea în cursul zilei, cu o jumãtate de orã înaintea meselor principale.

E bine ca tratamentul cu anghinare sã se facã progresiv, începând cu doze mici, în primele zile, care apoi sã creascã treptat.

Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o lunã pauzã, dupã care se va relua.

( extras din Plantele medicinale în apãrarea sãnãtãtii , editia a VII-a, Farm. Corneliu Constantinescu, Bucuresti, 1979,  lucrare editatã de RECOOP )