Metoda biograficã

Metoda biograficã

Aceastã metodã vizeazã strângerea, a cât mai multe informatii despre principalele evenimente parcurse de individ în existenta sa, despre relatiile prezente între ele, ca si despre semnificatia lor, în vederea cunoasterii “istoriei personale” a fiecãrui individ, atât de necesarã în stabilirea profilului personalitãtii sale, cât si pentru explicarea comportamentului actual al persoanei.

Este prin excelentã evenimentialã, concentrându-se asupra :

1. succesiunii diferitelor evenimente din viata individului,
2. a relatiilor dintre evenimentele-cauzã si evenimentele-efect,
3. dintre evenimentele-scop si evenimentele-mijloc.

Biografia oferã o imagine unitarã asupra omului, facilitând cunoasterea sa concretã si contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei.

Cu toate acestea, biografia, ca metodã de cercetare, ridicã o serie de probleme :

1. poate fi ea consideratã, o metodã de sine stãtãtoare, independentã ? ;
2. în ce fel, indicatiile biografice ar putea fi convertite, în date stiintifice ?

La prima întrebare rãspunsul este negativ.

“Statutul ei de metodã independentã poate fi pus în discutie, deoarece principalele surse de informatii biografice, sunt convorbirea si observatia” ( Cosmovici, 1980, p.118 ).

Alti autori ( W. Schraml, 1964 ) o înglobeazã în convorbire.

Se pare însã, cã nu atât calea prin care se recolteazã informatiile biografice este esentialã, cât valoarea si utilitatea acestora.

Specificul biografiei, ca metodã de investigatie psihologicã, ar putea sã se contureze pornind tocmai de la analiza si interpretarea datelor biografice.

La cea de-a doua întrebare, rãspunsurile formulate sunt pozitive si mult mai încurajatoare.

Au fost imaginate douã categorii de procedee pentru analiza datelor biografice, :

1. unele cantitative si selective,
2. altele calitative si integrale.

H. Thomae ( 1968 ) propune analiza cursului vietii, în întregimea ei ; si analiza unor microunitãti biografice, a unei zile obisnuite, de exemplu.

Subiectul este pus sã descrie, modul în care îsi petrece o zi obisnuitã din viata sa, din momentul trezirii si pânã la cel al culcãrii.

Datele astfel obtinute, sunt analizate prin prisma a 29 de categorii împãrtite în patru grupe:

1. categorii formale ( uniformitate-schimbare ; armonie-perturbare ) ;
2. categorii cognitive ( închis-deschis ; prietenos-dusmãnos ) ;
3. categorii existentiale ( aflate în legãturã cu motivatia : tematica reglatoare, tematica creativã ) ;
4. categorii reactionale ( adaptare, mecanisme de apãrare ).

Andrei Cosmovici apreciazã cã, desi contributiile aduse de Thomae în studiul biografic al personalitãtilor sunt interesante, categoriile propuse de autorul german, nu permit o prognozã fermã asupra însusirilor de personalitate si, mai mult decât atât, ele “fãrâmiteazã” personalitatea.

Variantele mai noi ale metodei biografice, sunt cunoscute sub denumirea de cauzometrie sau cauzogramã, si îsi propun sã surprindã mai exact, relatiile dintre diferitele tipuri de evenimente trãite de individ, de-a lungul vietii sale.

E.I. Golovahna si A.A. Kronik ( 1984 ) propun o metodicã interesantã în acest sens.

Subiectii, dupã un scurt interviu de tip non-directiv, sunt rugati ca, în calitate de “experti” în demersul de reflectie asupra propriei vieti, sã participe la alcãtuirea unui Inventar de 15 evenimente care redau :

1. aspecte,
2. întâmplãri,
3. transformãri

semnificative din viata lor.

Evenimentele sunt analizate, prin relationarea lor pe perechi :

1. cauzã-efect ( analizã de cauzalitate ) ;
2. scop-mijloc ( analizã finalistã ).

Interpretarea cantitativã se face prin intermediul a douã modalitãti :

1. tabelarea relatiilor dintre evenimente ( alcãtuirea cauzomatricei ) ;
2. prezentarea lor graficã ( alcãtuirea cauzogramei ).

Modele ilustrative ale unor astfel de interpretãri pot fi gãsite într-un studiu publicat de Elena Mare ( 1987 ).

Pentru a pãtrunde în esenta vietii unui individ si a o explica, metodica de cercetare ar trebui sã urmeze traseul adâncirii treptate a investigatiei, trecând de la momentele si evenimentele externe, formale, superficiale, la cele interne, psihologice, de continut.

N.A. Loghinova ( 1986 ) dezvoltã metoda biograficã, propunând chiar si o nouã variantã a ei, pornind de la ideile lui B.G. Ananiev asupra personalitãtii umane.

Ea propune reprezentarea întregului drum de viatã parcurs de un individ, si apoi marcarea pe el a momentelor semnificative, care vor cãpãta sens în raport cu întregul.

Sunt imaginate si o serie de metodici particulare, cum ar fi :

1. metodica “evenimente” ( enumerarea si caracterizarea de cãtre subiect, a acelor fapte pe care el însusi le considerã, a reprezenta într-adevãr “evenimente” în cursul biografiei sale ) ;
2. metodica “impresii” ( reamintirea, descrierea si datarea de cãtre subiect, a acelor episoade din viata sa, care i-au provocat trãiri emotionale puternice, chiar dacã n-au devenit evenimente ) ;
3. metodica “depozitiilor martorilor” ( care constã în consultarea altor persoane aflate în preajma celui cercetat, a produselor activitãtii persoanei în cauzã ).

Analizele cantitative si calitative, reprezentãrile grafice, permit :

1. determinarea saturatiei în evenimente, a unei perioade din viata individului,
2. stabilirea preocupãrilor,
3. a relatiilor persoanei respective.

În afara acestor procedee, care accentueazã caracterul metric si operational al metodei biografice, existã si altele, centrate pe surprinderea integralitãtii vietii unui individ, a “intimitãtii” ei.

Scriitorii oferã cele mai concludente exemple de analize biografice monografice.

Pentru ei, sondarea biograficã a vietii unui personaj devine instrumentul predilect, reconstituirea trecutului fiind semnificativã pentru explicarea unor comportamente si atitudini din prezent.

Analiza biografiilor redactate de unii scriitori ar putea fi, de aceea, sugestivã pentru un psiholog cercetãtor.

Marile avantaje ale metodei biografice sunt reprezentate de naturalitatea si autenticitatea datelor furnizate.

În acelasi timp, dat fiind faptul cã ea nu este o metodã de reproducere în laborator a vietii unui individ, ci doar de reconstituire a acesteia pornind de la diverse surse :

1. relatãrile verbale ale subiectului,
2. documentele personale etc.,

nu este exclus ca aceastã reconstituire sã fie uneori incompletã, sau chiar voit deformatã

Clinica psihiatricã oferã suficiente exemple de biografii « inventate » de pacienti.

Este necesar, de aceea, ca psihologul sã manifeste multã prudentã si chiar suspiciune, în legãturã cu unele date furnizate de persoana studiatã, verificarea acestor informatii prin alte metode fiind obligatorie.

( Extras din Introducere în psihologie, editia a III-a, Mielu Zlate, Ed.Polirom, 2000, Iasi )