Metodele psihometrice ( 1 )

Metodele psihometrice ( 1 )

Termenul de psihometrie a fost utilizat pentru prima datã de Christian Wolf în 1732 (Psihologia empirica). Psihometria este ansamblul metodelor cantitative folosite în psihologie, pentru a pune în corespondentã anumite proprietãti ale numerelor, cu anumite proprietãti ale faptelor psihice.

Mai exact, dupã cum o aratã si numele lor, metodele psihometrice vizeazã mãsurarea capacitãtilor psihice ale individului, în vederea stabilirii prezentei sau absentei lor, si mai ales a nivelului (gradului) lor de dezvoltare.

Cea mai rãspânditã si mai cunoscutã este metoda testelor psihologice.

Termenul de test a fost introdus în Psihologie, în 1890, de cãtre J. McKeen Cattell ( 1860-1944 ).

Testele au fost utilizate mai întâi de cãtre Binet ( 1857-1911 ), în determinarea dezvoltãrii intelectuale a copiilor, extinse apoi de H. Münsterberg ( 1863-1916 ) la determinarea aptitudinilor în vederea selectiei profesionale, pentru ca în momentul de fatã sã fie folosite în legãturã cu orice functie psihicã, si în orice domeniu de activitate.

Testul psihologic este o probã relativ scurtã, care permite cercetãtorului strângerea unor informatii obiective despre subiect, pe baza cãrora sã se poatã diagnostica nivelul dezvoltãrii capacitãtilor mãsurate, si sã se poatã formula un prognostic asupra evolutiei lui ulterioare.

Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sã îndeplineascã anumite conditii :

1. validitatea (sã mãsoare exact ceea ce îsi propune) ;
2. fidelitatea (sã permitã obtinerea unor performante, relativ asemãnãtoare la o nouã aplicare) ;
3. standardizarea :

Ø  (sã creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testãrii, fãrã a-i favoriza pe unii si defavoriza pe altii ; de regulã, se standardizeazã : continutul probei – acelasi test, cu acelasi continut, distribuit tuturor subiectilor ;

Ø      conduita cercetãtorului fatã de subiecti – se recomandã utilizarea aceluiasi instructaj verbal, a aceleiasi conduite fatã de toti subiectii, pentru cã dacã un subiect este primit într-o manierã atentã, afectuoasã, binevoitoare, iar altul într-una repezitã, brutalã, vor fi induse stãri afective diferite, ce-si vor pune amprenta asupra performantelor la test ;

Ø      timpul de aplicare a probei – care trebuie sã fie egal pentru absolut toti subiectii, aceasta, evident, în cazul Testelor cu duratã determinat) ;

4. etalonarea (adicã stabilirea unui etalon, a unei unitãti de mãsurã a rezultatelor obtinute, pentru a se cunoaste valoarea lor).

Testele psihologice se clasificã dupã mai multe criterii :

1. dupã modul de aplicare ( individuale ; colective ) ;
2. dupã materialul folosit ( verbale ; nonverbale ) ;
3. dupã durata lor ( cu duratã strict determinatã ; cu duratã la alegerea subiectului ) ;
4. dupã continutul mãsurat,
5. dupã scopul urmãrit prin aplicarea lor ( teste de performantã ; teste de personalitate ; teste de comportament – primele cuprinzând urmãtoarele sub-diviziuni :

Ø      teste de cunostinte ;

Ø      teste de nivel intelectual ;

Ø      teste de aptitudini ;

Ø      teste de inteligentã.

În figura 3.9 prezentãm câteva exemple de itemi, din testele de performantã [ sunt arãtate figuri geometrice si litere ] :

Exemple :

Alegeti dintre cele cinci figuri notate cu litere, pe aceea care se potriveste logic în problema propusã : [ aici sunt prezentate figurile geometrice care intrã în alcãtuirea unei fraze interogative ]

“Triunghiul ( desenat din linii întrerupte ) este pentru pãtratul ( desenat din linii continue ), ceea ce pãtratul ( desenat din linii întrerupte ) este pentru ? [ semnul întrebã ] :

1. cercul ( desenat din linii întrerupte ) ;
2. triunghiul ( desenat din linii continue ) ;
3. triunghiul ( desenat din linii întrerupte ) ;
4. pãtratul ( desenat din linii continue ) ;
5. pãtratul ( desenat din linii întrerupte ).”

“Radu are 12 ani, de trei ori mai mult decât fratele sãu. Câti ani va avea Radu când va fi numai de douã ori mai în vârstã decât fratele sãu ? :

Ø      15

Ø      16

Ø      18

Ø      20

Ø      21.”

“Alegeti cuvântul potrivit pentru rezolvarea rationamentului :

FRATELE ESTE PENTRU SORÃ CA SI NEPOTUL PENTRU ... :

1. mamã
2. tatã
3. mãtusã
4. unchi
5. nepoatã.”

“Care dintre cele cinci figuri se aseamãnã cel mai putin cu celelalte 4 ?

A Z V N E”.

Cele mai complexe sunt testele de personalitate, care îsi propun sã investigheze resorturile profunde ale individului, trãsãturile lui invizibile, deseori mascate, necunoscute sau neacceptate de subiect ( vezi M. Rosca, 1972 ).

Aplicarea lor necesitã luarea unor mãsuri speciale ( cerinta adresatã subiectului de a cumpãni bine, pentru a se referi la însusirile dominante din conduita lui ; cerinta de a fi sincer în rãspunsurile formulate ; asigurarea caracterului confidential al rãspunsului etc. ).

Cât priveste interpretarea lor, uneori aceasta este atât de dificilã, încât trebuie sã se apeleze la ajutorul computerului.

Oricât de abilitat ar fi cercetãtorul, prin cunostintele sale psihologice, si oricât de înzestrat ar fi el cu diverse grile de prelucrare, în interpretarea rezultatelor îsi spune cuvântul propria sa subiectivitate ( cel putin în unele tipuri de teste ).

Dintre testele de personalitate, rãspândite si usor de aplicat sunt :

1. chestionarele sau
2. inventarele de personalitate.

Acestea contin un sir de întrebãri, la care trebuie sã se rãspundã prin :  DA sau NU ( de exemplu :

1. Ai deseori dorinta de a simti emotii puternice ? ;
2. De obicei esti nepãsãtor ? ;
3. Te temi de întuneric ? etc.,

sau întrebãri ce cuprind mai multe rãspunsuri, subiectul optând doar pentru unul dintre ele ( de pildã :

1. Îmi place sã asist la meciuri : (a) da ; (b) câteodatã ; (c) nu ;
2. Prefer oamenii : (a) rezervati ; (b) între rezervati si sociabili ; (c) sociabili si usor adaptabili ;
3. Dacã as vedea doi copii ai vecinilor, gata sã se batã : (a) îi las sã se descurce între ei ; (b) nu stiu ce as face ; (c) i-as potoli.

Chestionarele de personalitate pot fi :

1. bifactoriale, sau
2. multifactoriale.

J.H. Eysenck, aplicând un chestionar ce continea 57 de întrebãri, a ajuns la stabilirea tipurilor de personalitate extravertite si introvertite.

Woodworth si Metheus, pe baza unui chestionar cu 76 de întrebãri, au determinat 8 tendinte psihonevrotice ale personalitãtii :

1. hiperemotivitate,
2. impulsivitate,
3. instabilitate, etc.

R.B. Cattell, cu un chestionar de 187 de întrebãri, a stabilit 16 factori de personalitate, de unde si numele chestionarului sãu : PF 16 (pentru informatii suplimentare despre chestionarele si inventarele de persnalitate, vezi Minulescu, 1996).

O altã categorie de teste de personalitate o reprezintã cele :

Ø      de completare sau

Ø      de descriptie.

Ele presupun formularea unor începuturi de fraze, ce vizeazã interesele, aspiratiile, convingerile, conceptiile subiectului, care sunt mai apoi terminate de subiect.

De exemplu :

1. Cel mai mult îmi doresc sã ... ;
2. Cele mai mari bucurii le am atunci când ... ;
3. Calitãtile pe care le apreciez cel mai mult la altii sunt ... .

O formã interesantã este “Testul celor 20 de propozitii”, propus de M.H. Kuhn si T.S. McPartland ( 1954 ).

Testul constã în completarea a 20 de propozitii care încep cu formularea “Eu sunt...”.

Louis Zurcher ( 1972 ), aplicând acest test, a obtinut patru tipuri de propozitii :

1. propozitii de tip A (contin caracterizãri generale si particulare, de ordin fizic) ;
2. propozitii de tip B ( se referã la caracteristicile statutului social al subiectului ) ;
3. propozitii de tip C (cuprind particularitãtile de ordin psihic ale subiectului) ;
4. propozitii de tip D (includ identificãri complexe de tip filosofic).

Dominatia unora dintre aceste propozitii, în totalul celorlalte, aratã prezenta unor tendinte psihocomportamentale ale subiectului.

O probã oarecum asemãnãtoare am propus si noi, proba CSE – Cine sunt Eu ? ( Vezi Zlate, 1989 ).

În sfârsit, o ultimã categorie de teste de personalitate o reprezintã testele proiective, care surprind dinamica psihicã a unei persoane, cu elementele ei constitutive si cu relatiile dintre ele.

În testele proiective nu existã rãspunsuri pre-stabilite ( bune sau mai putin bune ), valoarea lor fiind datã de capacitatea :

1. de proiectie a subiectului, si
2. de cea de analizã, decodificare si interpretare a psihologului.

Didier Anzieu, care s-a ocupat cu testele proiective si a scris mult despre ele, considera cã acestea au o mai redusã rigoare psihometricã în standardizare, etalonare, ca si în estimarea sensibilitãtii, fidelitãtii si validitãtii.

De aceea, unii autori evitã deseori termenul de teste proiective, înlocuindu-l cu cel de metode sau tehnici proiective ( vezi Anzieu, 1997 ).

Cele mai cunoscute sunt :

1. Testul Rorschach, sau testul petelor de cernealã ( propus de psihiatrul elvetian H. Rorschach în 1921 ),
2. TAT-ul sau Testul Aperceptiv Tematic, propus de H.A. Murray în 1938,
3. Testul de frustratie Rosenzweig ( 1948 ).

( 1 ) Primul cere subiectului ca, pornind de la stimuli vagi, nestructurati ( vezi fig. 3.10 ), sã spunã ce crede cã reprezintã plansa respectivã.

( 2 ) Cel de-al doilea, pornind de la o imagine ( vezi fig. 3.11 ), cere subiectului sã construiascã o Povestire, de aproximativ 300 de cuvinte, în care sã precizeze :

Ø      Ce s-a întâmplat în imaginea respectivã ;

Ø      Care sunt gândurile, sentimentele personajelor ? ;

Ø      Ce anume a determinat situatia respectivã ? ;

Ø      Care va fi deznodãmântul ei ?

Mai recent, Eric Loonis a propus o nouã variantã, nedefinitivatã, numitã TAST ( test aperceptiv sistemic tematic ), pentru abordarea relatiilor inter-personale, care valorificã lucrãrile unor autori ca D. Anzieu, R. Caes, A. Rufiot, fiind bazatã pe un model psihosistemic familial, rezultat din transpozitia conceptelor psihologiei proiective individuale, în psihologia grupurilor sau familialã ( vezi Le Journal des psychologues, nr. 101, 1992 ).

( 3 ) Cel de-al treilea test modeleazã diferite situatii, în care oamenii sunt frustrati ( vezi fig. 3.12 ).

[ În carte sunt figuri care reprezintã douã situatii : ( 1 ) o masinã în care se aflã douã persoane ( una fiind conducãtorul masinii ) se opreste în dreptul unei a treia persoane ( pieton, nu are masinã ), iar conducãtorul masinii i se adreseazã pietonului : “Îmi pare foarte rãu cã v-am stropit hainele cu noroi. Am fãcut tot ce a fost posibil, ca sã evit bãltoaca.” Cel cãruia i se adreseazã astfel trebuie / sau va formula un rãspuns ( spatiu gol : rãspuns de completat ).

A doua situatie : Douã femei : una dintre ele i se adreseazã celeilalte si îi spune : “E groaznic ! Ati spart tocmai vasul preferat al mamei mele.” Interlocutoarea va formula rãspunsul ei ( spatiu gol ).

Aceste teste se numesc proiective deoarece subiectul, în încercarea sa de a structura imaginea, de a-i da un sens, de a elabora o Povestire, îsi proiecteazã, îsi exteriorizeazã propriile trãsãturi de personalitate, modul sã de a fi si de a gândi, dorintele cele mai ascunse.

Desi testele proiective sunt cele mai dificile, mai ales în partea lor de interpretare, ele rãmân cele mai semnificative si mai eficiente instrumente de sondare a personalitãtii, chiar dacã, asa cum constatã un autor, adeseori s-a fãcut abuz de ele, mai ales în Psihopatologie ( vei Anzieu, 1997 ).

( Extras din Introducere în psihologie, editia a III-a, Mielu Zlate, Ed.Polirom, 2000, Iasi )