Personalitatea sadicã

Personalitatea sadicã

Aceasta tulburare de personalitate se caracterizeaza printr-o serie de comportamente sau atitudini, menite sa aduca suferinta celuilalt, sa-l domine.

Sadicul il face pe celalalt sa sufere sau il dominã « din placere », si nu pentru ca urmareste un scop.

( De pilda, faptul de a lovi o persoana pentru a o prada nu reprezinta un act sadic : scopul urmarit de agresor este acela de a fura si nu de a-si face victima sa sufere ).

O personalitate sadica poate proceda astfel incat sa nu-i poata fi adusa invinuirea de incalcare a legii, ci sa starneasca suferinta celuilalt, printr-o serie de comportamente “permise”.

Faptul de a ofensa pe cineva, de a umili in public pe cineva, de a-si pedepsi copiii mai aspru decat s-ar cuveni, de a le flutura subalternilor amenintari de sanctiuni, de a maltrata animalele, de a se desfãta de suferinta altuia, de a le impune celorlalti comportamente umilitoare sau degradante, pot fi tot atatea indicii ale unei personalitati sadice.

Tulburarea apare inca din adolescenta, si intr-o majoritate covarsitoare la persoanele de sex masculin.

In societatile de razboinici, comportamentele sadice erau considerate ca semn de virilitate si ca mijloc potrivit de a vârî spaima in triburile rivale.

Dintr-un punct de vedere evolutionist, s-ar putea afirma ca sadismul constituia un avantaj in a-i ingenunchea pe rivali si a nimici dusmanii, facand ca sansele de supravietuire sa sporeasca.

La unele triburi de indieni din America de Nord, adolescentii trebuiau sa-si dovedeasca virilitatea torturand indelung prizonierii ( inca o fisura in mitul “salbaticului bland” ! * ) [ * Relation de quelques missions des pères de la Compagnie de Jésus dans la Nouvelle France, par le Révérend Père F.G. Bressani, Montreal, Press de la Vapeur, 1852 ].

La vikingi, alta comunitate de razboinici, o capetenie din secolul al IX-lea, a fost supranumita “Barbatul cu copilasi” caci le interzisese oamenilor sai, sa strapunga cu lancea copiii dusmanilor, cum se obisnuia pana atunci.

Faptul i-a impresionat atat de puternic pe compatriotii lui, incat i-au dat aceasta porecla mangaietoare.

Asta ne da o idee asupra gradului “firesc” de sadism din acel timp, care, din pacate, a reaparut de nenumarate ori in Istorie.

Intr-o descendenta mai putin sangeroasa, dar uneori extrem de nemiloasa, tinerii sadici pot fi, la ora actuala, participanti activi la unele practici in care vor incerca placerea de a-i umili si ingenunchea pe mai tinerii lor colegi de studii.

Daca intr-un regim democratic personalitatile sadice sunt nevoite sa se “abtina”, razboaiele sau revolutiile, insa, le deschid perspective nesperate.

Personalitatile sadice vor fi cele care vor interoga suspectii, vor supraveghea lagarele de concentrare, vor conduce represiunile si vor teroriza populatia civila.

Comportamentul sadic poate sfarsi prin a deveni o norma si pentru personalitatile normale, si aceasta este una din ororile razboiului.

Unul din meritele democratiei este acela de a cauta sa controleze si sa sanctioneze un astfel de comportament la soldatii lor, chiar in timp de razboi.

Rareori se intampla ca sadicii din armata unui dictator sa ajunga in fata Curtii Martiale.

Deseori, personalitatea sadica apare asociata unei alte tulburari de personalitate ( mai ales paranoica, narcisica si antisociala ).

Nu e cazul sa ne facem iluzii, sadismul nu exista doar la ucigasii in serie sau la criminalii de razboi, ci picoteste in fiecare din noi si se poate trezi in diferite imprejurari : antrenament dirijat de o persoana carismatica, inraurirea unui grup, nevoia de a compensa o frustrare, dorinta de razbunare.

Exemple de personalitati sadice :

In filmul Bucatarul, hotul, nevasta lui si amantul ei ( 1989 ), de Peter Greenway, personajul interpretat de Michel Gambon pare a fi un sociopat redutabil ( este unul din cei mai temuti sefi ai lumii interlope ), dar si o personalitate sadica : la cateva dineuri gargantuesti, pare sa incerce o imensa desfatare in a-i umili si ingrozi pe cei din propriul anturaj, prin violenta lui verbala si fizica.

Il ucide pe amantul sotiei sale, intr-un mod absolut infiorator. Sotia sa, insa, ii va arunca – ca sa spunem asa – in fata intregul sau sadism.

In remarcabilul Doctorul Jekyll si domnul Hyde ( 1941 ) de Victor Fleming ( dupa romanul lui Stevenson ), bunul doctor jucat de Spencer Tracy se preschimba fara voie intr-un sadic, Mister Hyde, a carui placere resimtita la privelistea suferintei, pe care o provoaca altora, este fara margini ; el resimte o incantare imensa cand o umileste si o inspaimanta pe Ingrid Bergman.

Dennis Hopper, in angoasantul film Catifeaua albastra ( 1986 ) de David Lynch, chinuie in aceeasi maniera o femeie dependenta, interpretata de Isabella Rossellini, intr-un terifiant model de relatie sado-masochista.

( extras din Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, François Lelord, Christophe André, Ed. Trei, Tipografia Multiprint, Iasi, 1998 )