Cãsãtoria crestinã ( 2 ) ( Episcopii din Belgia )
Rãspunderea pentru mântuirea celuilalt îi incumbã fiecãruia dintre soti
Viata conjugalã cere o seriozitate de zi cu zi, care nu trebuie sã ne striveascã, dar pe care nu o putem pierde din vedere.
Sfântul Paul spune, vorbind de celibatari : “Dacã nu pot trãi în înfrânare, sã se cãsãtoreascã ; fiindcã e mai bine sã se cãsãtoreascã, decât sã ardã” ( 1 Cor 7,9 ).
Pe de altã parte, ucenicii, speriati de indisolubilitatea cãsãtoriei, îi spun lui Isus : “Dacã asa e situatia bãrbatului fatã de sotie, mai bine îi este (lui) sã nu se însoare” ( Mt 19,10 ).
Într-adevãr, nici celibatul crestin, nici cãsãtoria crestinã nu pot fi întelese pe deplin în afara credintei.
Fecioria crestinã este pentru Împãrãtie, ea e iubire autenticã fatã de Cristos ; cãsãtoria crestinã îsi ia puterea si idealul din iubirea lui Cristos pentru Bisericã.
O cãsãtorie lipsitã de iubire este un iad ; o feciorie lipsitã de iubire este un pustiu.
Nici una, nici cealaltã nu este crestinã.
Pregãtirea tinerilor pentru rãspunderile pe care si le asumã
De aceea, Conciliul Vatican II cere ca tinerii sã fie “instruiti la timp si în mod corespunzãtor, în primul rând în sânul familiei însesi, în privinta demnitãtii, functiei si exercitãrii dragostei conjugale pentru ca, formati întru curãtie, la timpul potrivit sã poatã trece de la o logodnã demnã, la cãsãtorie” ( Gaudium et spes, 49 ).
Când moare unul dintre soti...
Logodnicii îsi fãgãduiesc fidelitate “pe viatã”. Va veni o zi, când unul dintre soti va fi luat la Domnul pe care l-a slujit în viata sa.
Cel rãmas singur se poate recãsãtori.
Aceastã a doua cãsãtorie, poate chiar sã fie de dorit pentru el – pentru ea – sau pentru binele copiilor.
Pe de altã parte, Biserica a tinut întotdeauna la mare cinste celibatul pentru Împãrãtia cerurilor.
De la începuturi ea a respectat vãduvia. Dacã cineva socoteste cã este bine pentru el sã rãmânã singur, Biserica dã cinste acestei alegeri.
În fata ambelor optiuni, ea este o adevãratã mamã care întelege ce trãieste inima fiilor ei.
Ea întelege si încurajeazã pe fiecare, ori de câte ori îsi dã seama cã este nevoie sã o facã.
Cãsãtoria dintre necrestini
Crestinii nutresc un respect profund pentru cãsãtoria necrestinilor.
Pretutindeni unde sotii se iubesc cu fidelitate toatã viata, crestinii descoperã fãgãduinta cã Legãmântul dintre Cristos si Bisericã se îndeplineste.
Când trãiesc o astfel de fidelitate, necrestinii sunt aproape de Împãrãtia lui Dumnezeu.
Legea civilã si legea bisericeascã
La noi legea cere ca, înainte de celebrarea cãsãtoriei religioase, sã aibã loc cãsãtoria în fata Ofiterului Stãrii Civile.
Biserica nu recunoaste în aceastã ceremonie, sacramentul cãsãtoriei.
Asadar, numai prin cãsãtoria sacramentalã sunt crestinii sot si sotie pentru comunitatea crestinã, în vreme ce pentru societate sunt sot si sotie, chiar si numai în urma cãsãtoriei civile.
Catolicii care vor sã se cãsãtoreascã se adreseazã parohului lor, cu câteva luni înainte.
Fac aceasta si atunci când cealaltã parte nu este catolicã. Într-adevãr, dacã vor sã rãmânã în comuniune cu Biserica, credinciosii trebuie sã se conformeze dispozitiilor legii bisericesti.
Pentru cazurile de cãsãtorii mixte, adicã dintre catolici si necatolici, existã dispozitii pe care parohii le cunosc.
Cãsãtoria crestinã este indisolubilã, însã este posibil ca unele persoane sã fi contractat cãsãtorii, care, de fapt, sã nu fie valide.
În acest caz, respectivii nu au fost niciodatã cãsãtoriti cu adevãrat, cel putin în sensul în care Biserica întelege acest lucru.
Astfel de cazuri sunt examinate de tribunalele bisericesti. Credinciosii care socotesc cã se aflã în aceastã situatie, se pot sfãtui cu un preot, de preferint cu parohul lor.
Cât despre persoanele divortate si recãsãtorite civil, Biserica întelege descumpãnirea care le poate cuprinde.
Ea este întotdeauna gata sã le stea în ajutor, chiar dacã nu le poate recunoaste cea de a doua cãsãtorie, si nu le poate primi la împãrtãsania euharisticã.
( extras din Credinta Catolicã exprimatã de Episcopii din Belgia, traducere si adaptare dupã Livre de la Foi, Les Évêques de Belgique, Conferinta Episcopalã din Belgia, Bruxelles, 1987, Arhiepiscopia Romano-Catolicã de Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu