“...dar viata omului este sã-l vadã pe Dumnezeu” ( Sf.Irineu )
“Scoalã-te tu, ca sã mã asez eu ! »
Rivalitãtile si mânia
Porunca a 5-a a Decalogului : Sã nu ucizi : sã respecti viata omeneascã.
Dupã episcopii din Belgia
“Iubesc viata !”
Porunca a cincea îl pune pe om în fata darului vietii, primit de la Dumnezeu, si în fata misiunii de a respecta si de a promova viata tuturor fiintelor umane.
Omul nu acceptã decât treptat, zi dupã zi, viata pe care a primit-o.
În ciuda tuturor necazurilor, imensa majoritate a oamenilor este fericitã sã trãiascã, chiar când viata devine greu de acceptat.
Totusi, unii trebuie mai întâi sã se împace cu viata, ca sã o poatã accepta pe deplin.
E, deci, adevãrat cã viata este o luptã : luptã cu sine, cu altii si cu conditiile de viatã date.
Aceastã luptã nu trebuie, totusi, sã degenereze într-un refuz fatã de viatã, fie a noastrã, fie a altuia.
Dumnezeu ne cheamã la viatã pentru totdeauna.
Iubirea fatã de viatã, este mai întâi iubire fatã de sine.
Domnul ne cere sã-l iubim pe aproapele, ca pe noi însine.
Cât de sãracã ar fi iubirea fatã de aproapele, dacã nu ne-am iubi pe noi însine !
Numai cel care se iubeste pe sine, si se respectã, îl poate iubi pe celãlalt cu o dragoste deplinã si împlinitoare.
“Gloria lui Dumnezeu este omul viu...”
Evanghelia aruncã o luminã nouã asupra vietii omului si asupra pretului ei.
În Isus, Dumnezeu si-a asumat conditia umanã, a redat viatã unor oameni si a vindecat bolnavi.
Prin viata nouã pe care ne-a oferit-o, dãruindu-ni-se pânã la moarte, El ne-a fãcut fii ai Tatãlui, frati si surori.
De îndatã ce a existat om pe pãmânt, de îndatã ce existã om în sânul unei mame si atâta vreme cât va exista om care luptã pentru supravietuire, Dumnezeu vrea ca el sã aibã viatã si sã o aibã din belsug.
Crestinul îsi însuseste aceastã vointã a lui Dumnezeu.
El vrea ca oamenii sã trãiascã si sã trãiascã bine.
“...dar viata omului este sã-l vadã pe Dumnezeu” ( Sf. Irineu )
Aceastã iubire fatã de om implicã respectarea vietii umane, în tot ceea ce presupune ea.
Pentru a trãi si pentru a trãi bine, omul are nevoie de o recunoastere socialã si de o reputatie, care nu trebuie murdãritã.
Are dreptul la o viatã moralã si spiritualã, la un climat de viatã socialã si culturalã, care sã nu-l înãbuse ca om.
Pentru a realiza acest lucru, credinciosii nu se multumesc cu o angajare pur individualã : îsi dau seama cã toti trebuie sã influenteze în mod solidar mediul si sã-i comunice suflul vietii lui Dumnezeu.
Credinciosii sunt chemati sã-si mãrturiseascã credinta, favorizând ceea ce duce la o împlinire totalã a vietii umane.
Existã structuri sociale care ucid, treptat, valorile morale si religioase si altele care, treptat, suscitã asemenea valori.
Crestinii sunt solidari cu toti oamenii, fie cã acestia le împãrtãsesc sau nu, credinta.
Acolo unde oamenii se angajeazã pentru drepturile omului, si mai ales pentru drepturile celor mai neajutorati, existã printre ei si crestini.
Acestia sunt chemati sã favorizeze în societate sprijinul, respectul reciproc, colaborarea, întelegerea dincolo de ceea ce dezbinã, si crearea conditiilor de viatã materialã, moralã si spiritualã.
Comunitatea crestinã este recunoscãtoare fatã de aceia care lucreazã pentru a da valoare deplinã omului muncitor, pentru o lume mai dreaptã si pentru pace.
“Scoalã-te tu, ca sã mã asez eu ! »
Rivalitãtile si mânia
Uneori nerespectarea vietii izvorãste din rivalitãti, din angoasã, din mânie.
Isus ne cere sã nu lãsãm invidia si furia sã ne macine inima.
Nu trebuie sã-i provocãm pe altii, si nici sã ne lãsãm provocati.
Domnul ne cere chiar sã ne împãcãm cu aproapele, îndatã ce acesta are ceva împotriva noastrã, si chiar înainte de a ne îndrepta cãtre Dumnezeu în rugãciune ( Mt 5, 21-26 ).
Isus ne invitã la o atitudine evanghelicã de încurajare.
Îi dã si regula de aur : “Tot ceea ce voiti sã facã altii pentru voi, faceti si voi pentru altii » ( Mt 7,12 ).
( extras din Credinta Catolicã exprimatã de Episcopii din Belgia, traducere si adaptare dupã Livre de la Foi, Les Évêques de Belgique, Conferinta Episcopalã din Belgia, Bruxelles, 1987, Arhiepiscopia Romano-Catolicã de Bucuresti, 1991 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu