Tehnica conectãrii sau “bridging” ( psihoterapie multimodalã )
Fragment de dialog terapeut-pacientã
Mai putin supusã atentiei în câmpul psihoterapiei actuale românesti, terapia multimodalã ( A.A. Lazarus, 1981, 1989 ) reprezintã un demers eclectic în care personalitatea umanã este abordatã în termenii a sapte modalitãti interactive :
- comportament, sau B de la « behavior » ;
- afectivitate, sau A de la « affect » ;
- senzatii, sau S de la « sensations » ;
- imagerie, sau I de la « images » ;
- cognitii, sau C de la « cognitions » ;
- relatii interpersonale, sau I de la « interpersonal relationships » ;
- si functionare biologicã, sau D de la « drugs, alcohol, nutrition, exercise »,
fiind simbolizate prin literele BASIC I.D.
Cadrul teoretic al terapiei multimodale provine din principiile :
Ø teoriei învãtãrii sociale,
Ø teoria sistemelor generale
Ø si teoria comunicãrii.
Adoptând modelul teoretic al tulburãrilor comportamentale, practicienii multimodali au o conceptia pluralistã cu privire la etiologia si tratamentul tulburãrilor nevrotice.
În aceastã perspectivã, se considerã cã, în mod obisnuit, pacientul este afectat de o multitudine de probleme specifice, care pot fi abordate printr-o multitudine de strategii specifice.
În final, cu cât un pacient învatã mai mult din psihoterapie, cu atât existã o probabilitate mai micã a aparitiei recãderilor.
Dupã A.A. Lazarus ( 1987, [...] ), “pozitia multimodalã afirmã cã un tratament cuprinzãtor necesitã o corectie a comportamentelor dezadaptative, a sentimentelor neplãcute, a senzatiilor neplãcute, a imaginilor intruzive, a credintelor irationale, a relatiilor interpersonale tensionate si a posibilului dezechilibru biochimic”.
În mãsura în care problemele interactive manifestate pe aceste paliere sunt sistematic explorate, procesul de diagnosticare poate fi socotit complet.
De asemenea, în mãsura în care interventiile terapeutice remediazã pattern-urile dezadaptative si deficiente prezente, rezultatele tratamentului vor fi mai benefice si de duratã mai lungã.
Terapia multimodalã necesitã o “croire” precisã a climatului terapeutic, care sã se muleze pe nevoile si asteptãrile pacientului.
Termenul de “terapie fãcutã la comandã” sau “bespoke therapy”, descrie sugestiv terapia multimodalã ( B. Zilbergeld, 1982 ).
Forma, cadenta si stilul psihoterapiei sunt adaptate necesitãtilor fiecãrui pacient în parte.
Întrebarea de bazã a terapeutului multimodal, este de genul : “Cine, sau ce, se potriveste cel mai bine acestui individ, cuplu, familie sau grup ?”
De altfel, autorul acestei terapii introduce notiunea de eclectism tehnic, referindu-se la faptul cã terapeutul trebuie sã determine exact, ce tip de relatie, si ce strategii terapeutice sunt cele mai potrivite în cazul fiecãrui pacient în parte, si în ce conditii.
A.A. Lazarus ( 1987, [...] ) considerã cã este “contraproductiv cu unii pacienti sã ofere mai mult decât o ureche simpateticã.
Cu altii, chiar dacã terapia este foarte bine structuratã, activã si directivã, nu vor apãrea progrese semnificative”.
Prin urmare, terapeutul multimodal trebuie sã-si ajusteze în permanentã strategiile, pentru a schimba cursul terapiei.
De pildã, pot apãrea situatii în care ar trebui mai degrabã tratat sistemul familial, decât individul, sau invers.
Întrebarea este, cum sã potrivesti sau sã ajustezi tratamentul la pacient, si nu invers.
Interviul individual din cadrul psihoterapiei multimodale, are drept scop identificarea problemei pacientului, si se bazeazã pe un set de 12 întrebãri.
Aceste întrebãri vizeazã urmãtoarele aspecte :
- Dacã pacientul manifestã semne de psihozã ( iluzii, halucinatii, tulburãri de gândire, comportamente inadecvate si / sau bizare, incongruentã afectivã ;
- Dacã sunt semne de patologie organicã sau de perturbare a activitãtii motorii ( posturã rigidã, ticuri, manierisme ) ;
- Dacã existã semne de depresie, gânduri suicidare ;
- Evidentierea plângerilor actuale ale pacientului, si monitorizarea evenimentelor principale care le-au precipitat ;
- Care sunt factorii antecedenti importanti ;
- Cine, sau ce factori par sã mentinã închisã sau deschisã problema pacientului ;
- Ce îsi doreste pacientul sã obtinã în urma psihoterapiei ;
- Care sunt indicatiile si contraindicatiile în vederea adoptãrii unui anumit stil terapeutic ( dacã este preferabilã o abordare directivã sau nondirectivã ) ;
- Cum poate fi abordat pacientul, pentru a i se sustine cel mai bine interesele : ca persoanã individualã, ca parte dintr-o diadã, triadã, familie si / sau grup ;
- Dacã pacientul poate stabili o relatie mutualã satisfãcãtoare cu terapeutul, sau dacã ar trebui sã se adreseze în altã parte ;
- Care sunt motivele care l-au determinat pe pacient sã caute sprijin psihologic în acel moment – de ce nu mai devreme, sau mai târziu ;
- Care sunt aspectele pozitive, punctele tari ale pacientului.
Informatiile care derivã din interviul initial, îi vor oferi terapeutului suficiente date în vederea stabilirii programului de tratament.
Pasul urmãtor va consta în construirea profilului celor sapte modalitãti interactive - BASIC I.D., profil care stabileste o punte de legãturã între evaluare si psihoterapie.
Pe baza acestor modalitãti, se vor elabora ipoteze de lucru care pot fi modificate sau revizuite pe parcursul derulãrii terapiei.
Adeseori, pacientilor li se cere sã-si elaboreze ei însisi propriul profil al modalitãtilor interactive.
Terapeutul si pacientul vor realiza acest exercitiu în mod independent, si apoi vor compara datele.
[...]
Din punctul de vedere al terapiei multimodale, construirea relatiei terapeutice devine o parte integrantã în procesul de identificare a problemei pacientului.
Cu alte cuvinte, în timp ce sunt strânse informatii cu privire la factorii antecedenti, dificultãtile actuale cu care se confruntã, variabilele care mentin problema, si în timp ce sunt cãutate tehnicile cele mai adecvate care urmeazã sã fie puse în actiune, “terapeutul dovedeste empatie, întelegere, acceptare si bunãvointã fatã de pacient.
Pentru o micã parte a pacientilor, terapia de relatie este atât necesarã, cât si suficientã pentru a se înregistra un progres în terapie.
Pentru majoritatea însã, contextul pe care-l oferã raportul pacient-terapeut reprezintã acel sol în care tehnicile terapeutice prind rãdãcini”. ( A.A. Lazarus si A. Fay, 1984, [...] ).
[...]
Terapeutul trebuie sã dea dovadã de vigilentã, pentru ca psihoterapia sã rãmânã orientatã pe scopul propus.
Lazarus utilizeazã adeseori tehnica “bridging” ( conectarea ), care se dovedeste eficientã în numeroase situatii apãrute în derularea terapiei.
În fapt, “bridging”-ul se referã la o strategie prin intermediul cãreia, terapeutul se situeazã în mod deliberat pe modalitatea preferatã de pacient – ( B, A, S, I, C, I, D ) -, dupã care se va îndrepta spre celelalte modalitãti care par a fi, mult mai productive din punct de vedere terapeutic.
Pentru exemplificare, oferim un Fragment de dialog, în care terapeutul doreste sã obtinã din partea pacientului mai multe date despre reactiile emotionale si sentimentele acestuia, în legãturã cu o situatie datã ( A.A. Lazarus, 1987, p.296-298 ) :
Terapeutul : Ce ai simtit in legatura cu faptul ca Sol a plecat de la masã ?
Pacienta : Probabil, Sol mosteneste aceasta natura irascibila de la propria sa mama. Pot vorbi ore in sir despre familia lui.
Terapeutul ( incercand sa ramana centrat pe problema ) : Te-a suparat acest comportament, faptul ca s-a ridicat si a plecat de la masa ?
Pacienta : Fratele lui se comportã in acelasi mod. Au invatat aceste lucruri de la mama lor. Tatal lor, in schimb, era atat de dragut si amabil ...
Comentariu : In acest moment, multi terapeuti sunt inclinati sa intrerupa discursul pacientului si sa puncteze faptul ca nu i (li) s-a raspuns la intrebare. Pacientul rezistent este provocat de terapeut sa renunte la intelectualizare.
In opinia lui Lazarus, aceste atacuri sunt contraproductive de cele mai multe ori.
Pacientii se pot simti adeseori neintelesi, criticati sau atacati, atunci cand terapeutul schimbã cursul ideilor, sau simt cã terapeutul nu vorbeste pe limba lor.
Terapia multimodala porneste de acolo de unde se situeaza pacientul, si apoi, trage o punte de legatura cu ariile de discurs mai productive.
In acest exemplu, terapeutul intentioneaza sa patrunda in lumea afectiva a pacientului sau, in timp ce acesta insistã sa ramana centrat pe modalitatea cognitiva.
Castigarea accesului la modalitatea afectiva, prin intermediul strategiei “bridging”, necesitã ca terapeutul sa se situeze pe continutul cognitiv propus de pacient ( nu mai mult de 2, pana la 5 minute ), dupa care se va face trecerea la o modalitate mai putin “amenintatoare” ( de pilda, modalitatea senzoriala ), iar, in final, se va adresa din nou reactiilor afective ale acestuia.
Discutia poate urma in acest mod :
Terapeutul ( continuand sa ramana centrat pe modalitatea cognitiva ) : Asadar, Sol este o copie fidela a propriei ale mame.
Pacienta : Da, este interesant cum Sol si fratele lui au grija de mama lor, in timp ce sora lor seamana cu tatal – freudienii ar putea sa analizeze aceste identificari in familia lor. Mildred, sora lor, a ales sa se casatoreasca cu un barbat care este asemanator lui Sol in multe privinte... ( Discutia ramane centrata pe dinamica familiei lui Sol timp de cateva minute ).
Terapeutul ( bridging ) : Apropo, atunci cand vorbeai despre Sol si familia lui, ai observat cumva o anumita senzatie in corpul tau ?
Pacienta : Senzatie ? ( pauza ) Nu-mi dau seama ce vrei sa spui..., cred ca pieptul, nu, ... mai degraba gatul si maxilarele le simt tensionate.
Terapeutul : Hai sa ne concentram mai mult pe aceste senzatii din gatul si maxilarele tale. Te superi daca inchizi ochii pentru o clipa si analizezi aceste senzatii ?
Pacienta ( se supune si inchide ochii timp de 45 secunde ) : Am observat ca am o respiratie mai accelerata.
Terapeutul : Aceasta stare de tensiune si respiratie accelerata au vreo legatura cu propriile tale sentimente fata de Sol ?
Pacienta ( deschizand ochii ) : Nu-mi dau seama ce vrei sa spui ! ( pauza ) Simt ca imi vine sa plang... Poate sa fie atat de ticalos ( izbucnind in lacrimi ) ! Lasa-ma sa-ti spun ceva ! Nu merit sa fiu tratata in acest mod de el ( plangand ) !
Terapeutul : Asadar, cred ca te simti nu numai trista, dar si furioasa.
Pacienta ( suspinand ) : Si ma simt abandonata ( continuã sa planga ). Ei bine, nu cred ca rezolv ceva, smiorcaindu-ma in acest fel...
Terapeutul : Asadar, iti exprimi aceste sentimente fata de Sol, sau continui sa pretinzi ca nu te deranjeaza in niciun mod comportamentul lui ?
Pacienta ( stergandu-si lacrimile ) : Cred ca ar trebui sa mai repetam putin, ca in sedinta anterioara cand am vorbit despre sefa mea.
In mod obisnuit, terapeutul ar fi trebuit sa insiste pe reactiile afective ale pacientei sale, pana cand ar fi fost convins ca ea isi acceptã pe deplin propriile sentimente.
In exemplul de mai sus, deoarece pacienta a dorit sa se indrepte spre o solutie centrata pe actiune, terapeutul s-a lansat intr-un training asertiv propus de pacienta.
( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu