Psihoterapia rational-emotionalã, sau Rational Emotive Therapy : RET. Teoria ABC a personalitãtii

Psihoterapia rational-emotionalã, sau Rational Emotive Therapy : RET

Teoria ABC a personalitãtii

Cu multi ani în urmã, A. Ellis ( 1962, p. 16 ) accentua faptul cã fiinta umanã “poate fi rãsplãtitã sau sanctionatã negativ de propria sa gândire, chiar si atunci când aceastã gândire este complet separatã de întãririle sau pedepsele din exterior”.

Din aceastã perspectivã, A.T. Beck ( 1976, p. 51-52 ) continuã :

“Continutul specific al interpretãrii unui eveniment conduce la un rãspuns emotional specific ... În functie de tipul de interpretare, persoana respectivã se va simti :

Ø        Veselã,

Ø        Tristã,

Ø        Speriatã sau

Ø        Furioasã –

Ø        sau poate sã nu aibã niciun fel de reactie particularã ».

Desprinsã din psihoterapia cognitiv-comportamentalã, psihoterapia rational-emotionalã ( Rational Emotive Therapy sau RET ) propusã de A. Ellis îsi stabileste douã obiective specifice :

1.      sã ajute pacientul sã-si minimalizeze perturbãrile sale emotionale ;

2.      sã-l ajute sã-si actualizeze potentialitãtile latente, pentru a ajunge la un grad mai mare de autodesãvârsire.

În psihoterapia rational-emotionalã, perturbãrile emotionale se referã la :

1. gânduri irationale,
2. sentimente inadecvate si
3. comportamente disfunctionale.

Toate cele trei componente se aflã într-o interactiune reciprocã.

Atunci când oamenii au probleme “emotionale” severe ( anxietate sau depresie ), RET considerã cã ei au idei irationale si comportamente de autoapãrare care însotesc si creeazã aceste probleme.

De asemenea, credintele irationale “autosabotoare” derivã din comportamente si sentimente inadecvate, iar comportamentele dezadaptative sunt provocate de emotiile si cognitiile disfunctionale.

Albert Ellis oferã o perspectivã complexã, interactivã si holisticã, asupra personalitãtii umane si a tulburãrilor ei.

În acest context, sistemele de credinte ale oamenilor ( Bs ) cu privire la evenimentele activatoare din viata lor ( As ), contribuie într-o mare mãsurã la diversele consecinte emotionale si comportamentale ( Cs ) si, fiecare din aceste trei elemente, se influenteazã si se includ reciproc.

Mai mult, fiecare element în parte presupune elemente integrative :

1. cognitive,
2. emotionale si
3. comportamentale.

Pentru o mai bunã întelegere a cadrului terminologic propus de A. Ellis, se impun câteva precizãri :

Ø      As – eveniment activator ;

Ø      iBs – credinte si opinii irationale ;

Ø      rBs – credinte si opinii rationale ;

Ø      Cs – consecinte emotionale si comportamentale ;

Ø      Das – atitudini disfunctionale ;

Ø      Ds – contraargumente ( “Disputing” ) împotriva iBs ;

Ø      Es – noua filozofie eficientã, propusã de RET ( “Effective New Philosophy” ) ;

Ø      Gs – scopurile, dorintele si valorile fundamentale umane ( « Goals » ).

Din perspectiva psihoterapiei rational-emotionale, un eveniment nefericit activator ( As ) contribuie, dar nu produce perturbare psihicã, si se manifestã la nivelul Cs ( consecinte emotionale si comportamentale ).

De fapt, individul însusi este cel care se autoperturbã, datoritã credintelor si opiniilor lui irationale ( iBs ), cu privire la As.

Numerosi psihoterapeuti au aderat la aceastã teorie a perturbãrilor emotionale, construind sistemul psihoterapiei cognitiv-comportamentale ( Beck, 1967 ; Glasser, 1965 ; Lazarus, 1971 ; Mahoney, 1977 ; Maultsby, 1984 ; Meichenbaum, 1987 ; Seligman, 1991 ; Wessler si Hankin, 1986 ).

Din punctul de vedere al RET, sãnãtatea psihicã se defineste prin urmãtoarele caracteristici :

1. interesul pentru propria persoanã ;
2. interesul social – exersarea asa-numitei “competente interpersonale” ;
3. autodirectionarea – asumarea responsabilitãtii propriei vieti ;
4. toleranta – ne conferã dreptul de a gresi, fãrã a ne condamna ca persoanã ( Ellis si Harper, 1961 ) ;
5. acceptarea ambiguitãtii si a incertitudinii – a privi viata în termeni de aventurã, învãtare si luptã, realitatea nefiind formatã din necesitãti absolute si certitudini depline ;
6. flexibilitate intelectualã – deschidere spre schimbare, fãrã cantonare în idei dogmatice si înguste ;
7. gândire stiintificã – construirea de ipoteze despre cum am vrea sã fim noi însine si ceilalti, si verificarea acestor ipoteze prin aplicarea regulilor logicii si a metodelor stiintifice ;
8. angajarea – a avea un interes creativ major, si a fi implicat în ceea ce faci, determinã o mai bunã directionare a propriei vieti ( Ellis si Becker, 1982 ) ;
9. asumarea riscului – a fi capabil sã te întrebi ce vrei sã faci cu adevãrat în viatã, si a încerca obtinerea acestui deziderat, de fiecare datã asumându-ti riscul înfrângerii / insuccesului ; a fi aventuros, în limitele rezonabilului ( nu nesãbuit ! ) ;
10. acceptarea de sine – a fi bucuros cã existi, cã existã posibilitãti prezente si viitoare de a te bucura ; o acceptare deplinã neconditionatã a propriei persoane, si o asumare a “curajului de a fi” ; a evita sã-ti evaluezi propriul sine, propria fiintã, propria esentã ( Ellis, 1976 ) ;
11. hedonismul cu perspectiva îndelungatã – a cãuta atât plãcerile momentului, cât si pe cele ale viitorului ; a nu fi obsedat de gratificare imediatã ;
12. nonperfectionismul si nonutopismul – a cãuta, dar niciodatã a nu te astepta sã dobândesti bucuria deplinã, fericirea totalã sau perfectiunea ; a nu te astepta la o absentã totalã a tristetii, temerii sau ostilitãtii în viatã ;
13. asumarea responsabilitãtii propriilor tulburãri emotionale – a nu le pune pe seama celorlalti, sau a conditiilor sociale ; a nu considera cã trebuie în mod absolut sã fii acceptat ; a nu te considera un om bun, atunci când reusesti, si un om rãu, atunci când nu reusesti.

Factorul Gs ( “Goals” ) vizeazã :

1. scopurile,
2. valorile si
3. dorintele,

prin intermediul cãrora, oamenii construiesc ABC-ul sãnãtãtii lor mintale si al tulburãrilor emotionale.

Dupã Epstein ( 1990 ), scopurile de bazã ale oamenilor se referã la :

1. dorinta de a dobândi plãcere, si de a evita suferinta ;
2. dorinta de a întelege si de a asimila datele experientei, si mentinerea stabilitãtii si integritãtii informatiilor adunate ;
3. dorinta de relationare cu ceilalti ;
4. dorinta de a avea un sistem propriu de integrare si autoevaluare.

Aceste scopuri prefigureazã contextul, menit sã afecteze modul în care oamenii percep As si lumea exterioarã, în general.

Teoria ABC a personalitãtii se referã la faptul cã, dacã As este interpretat drept sustinãtor al scopurilor proprii ( Gs ), atunci As va actiona explicit sau implicit ( la nivel inconstient ) asupra factorilor Bs si Cs, într-o manierã favorabilã.

Persoana în cauzã va gândi astfel : “E bine ! Îmi place acest As !”, si va experimenta consecinta emotionalã ( a plãcerii sau a fericirii ) si consecinta comportamentalã ( prin încercarea de a repeta acel As ).

În schimb, dacã As este perceput drept un factor de blocare sau sabotare a scopurilor propuse ( Gs ), atunci As va actiona explicit sau implicit ( inconstient ) asupra Bs si Cs ale subiectului, într-o manierã defavorabilã.

Persoana va gândi astfel ( Bs ) : “Nu-i bine ! Îmi displace acest As !” si va experimenta consecinta emotionalã ( a frustrãrii si nefericirii ) si comportamentalã ( prin încercarea de a evita sau a elimina acel As ).

De altfel, aceastã Teorie a personalitãtii a fost sustinutã de Freud ( 1920 ) care a denumit-o principiul plãcerii.

De asemenea, a fost sprijinitã de Teoriile existentialiste si umaniste care neagã modelul stimul-rãspuns conditionat ( behaviorismul radical ) si care au aderat la modelul stimul-organism-rãspuns.

Modelul din urmã include factorul Bs, respectiv sistemul de credinte al oamenilor, conferind un rol important diferentelor individuale si posibilitãtii de alegere ( Heidegger, 1962 ).

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )