Metodã si metodologie în psihologie. Premise teoretice ale metodelor psihologiei. Conceptul de “metodã”
Obiectul psihologiei, oricare ar fi el, o datã stabilit, urmeazã a fi cercetat si investigat în vederea cunoasterii.
În acest scop, cercetãtorul porneste de la o conceptie teoreticã sau îsi elaboreazã una proprie, face apel la o serie de instrumente si mijloace cu ajutorul cãrora relevã :
- natura,
- continutul,
- structura,
- originea fenomenelor cercetate.
Cu alte cuvinte, el trebuie sã dispunã atât de o conceptie metodologicã definitã, clarã, coerentã, cât si de metode specifice si flexibile de cercetare.
În acest capitol vom trata câteva probleme mai semnificative, legate de metodã si metodologie în psihologie.
Premise teoretice ale metodelor psihologiei. Conceptul de “metodã”
Etimologia termenului de metodã trimite la grecescul methodos, care înseamnã cale, drum.
Putem afirma de aceea, cã metoda este drumul sau calea pe care porneste cercetãtorul în demersurile sale.
În acelasi timp, ea este instrumentul folosit în vederea recoltãrii datelor si a verificãrii lor.
Conceptul de metodã poate fi definit într-o manierã analiticã sau într-una sinteticã.
“Metoda este tocmai acea îmbinare si organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru, care dau corporalitate unui proiect metodologic.
Ea este operatorul care mijloceste trecerea, ridicarea treptatã de la problema de cercetare, enuntatã în plan teoretic, la reconstructia ei – observationalã, experimentalã, actionalã – în vederea :
- corectãrii,
- optimizãrii,
- potentãrii,
- restructurãrii,
unui sector sau altul, al practicii sociale” ( Golu, 1989, pp.153-154 ).
Definitia, formulatã parcã în spiritul postulatelor lui W. Bridgman ( “adevãrata definire a unui concept nu se face în termeni de proprietãti, ci în termeni de operatii efective” ), surprinde, dupã opinia noastrã, esenta conceptului de metodã.
Într-adevãr, metoda este operatorul ( instrumentul ), care “face” ceva ( dã corporalitate, mijloceste ), evident, nu în gol, ci cu o anumitã finalitate ( corectare, optimizare, potentare etc. ).
În Dictionnaire fondamental de la psychologie gãsim urmãtoarea formulare : «Metoda este ansamblul demersurilor desfãsurate de un cercetãtor, pentru a descoperi si verifica cunostintele, sau de un practician pentru a rezolva o problemã concretã, pornind de la cunostintele existente” ( Le Ny, 1997, p. 769 ).
Aceastã definitie nu vrea sã spunã cã existã douã categorii de indivizi, unii care descoperã cunostintele si altii care le aplicã.
Ea aratã cã un individ care lucreazã într-un domeniu al psihologiei, nu utilizeazã aceleasi demersuri de gândire si nici aceleasi tehnici, când stabileste cunostintele si când le aplicã.
Aceastã definitie opereazã totusi distinctia între metodele :
- de descoperire, si cele
- de aplicare a cunostintelor.
Oarecum în acelasi fel definea metoda si Marc Richelle, în 1991 : “Metoda este ansamblul de proceduri, demersuri sau reguli adoptate în conducerea unei cercetãri, sau într-o activitate practicã” ( Richelle, 1999, p. 495 ).
În ceea ce ne priveste, preferãm o formulare mai concisã : “Metoda defineste calea, itinerarul, structura de ordine sau programul dupã care se regleazã actiunile practice si intelectuale în vederea atingerii unui scop”.
Definitia noastrã, în afara elementelor comune pe care le cuprind si celelalte, precizeazã mai bine natura actiunilor, sau a demersurilor cercetãtorului, acestea putând fi atât intelectuale, cât si practice.
( Extras din Introducere în psihologie, editia a III-a, Mielu Zlate, Ed.Polirom, 2000, Iasi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu