Dacia, instantele si tiparele de comportament. Istoria dosarului în care apare Dacia : (1990?)-1998 -1999 / 2006 – 2011 ( 7 ). Mihaela Lãmâita Ciocea ( 4 )

À brebis tondue, Dieu mesure le vent ! – God tempers the wind to the shorn lamb !

Point ne sera noyé qui doit être pendu - If you are born to be hanged, then you’ll never drown !

             

Dacia, instantele si tiparele de comportament

Istoria dosarului în care apare Dacia : (1990?)-1998 -1999 / 2006 – 2011 ( 7 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 4 )

Prin urmare, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti se intamplase ceva, este posibil ca, de la ministerul Justitiei sa fi venit cineva sa faca o ancheta, cu acea ocazie.

Nu am stiut despre ce dosar a fost vorba, sau despre ce incident anume, in mod precis - adica ce se reprosa, de ce, in ce speta, etc. - insa, din nefericire, judecatoarea supusa reprosurilor in biroul conducerii Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti era una dintre cele mai linistite si discrete din colectivul instantei.

Si tot acea judecatoare,  - sub rezerva ca acestea sunt niste reamintiri si memoria este uneori lacunara - a fost cred, da, cea care a luat in pronuntare si a solutionat dosarul  DACIA, in acel sfarsit de an 1998 ( calendaristic ).

Cand precizez calendaristic, cu privire la un an, la o data, explic pentru ca nu toata lumea a lucrat intr-o instanta, o fac pentru ca in lumea instantelor de judecata timpul se masoara si dupa ANUL JUDECATORESC.

Anul judecatoresc si anul calendaristic nu sunt la fel impartiti.

Anul judecatoresc se incheie la 1 iulie, dupa care incepe vacanta judecatoreasca, si se redeschide la data de 1 septembrie.

Iar tanara judecatoare, aceea care era o persoana linistita si discreta, o prezenta discreta in instanta, se numea Nicolau, doamna Nicolau, era tanara, dar impunea prin prestanta.

Numele de "Nicolau" imi amintea mie de un coleg profesor al tatalui meu ( profesor de matematica ) care se numea tot Nicolau, de aceea chiar ma intrebam - desi in mod precis este un nume de familie destul de raspandit in Romania, daca totusi, nu cumva o avea judecatoarea Nicolau vreo asecendenta de matematician ?

(Mi-l aminteam si pe Cezar Nicolau, fiul Profesorului universitar Nicolau - colegul tatei - care in treapta intai de liceu, a fost coleg cu mine, cu noi la liceul Nicolae Balcescu, si care in treapta a doua de liceu s-a mutat la un liceu, aflat nu departe de noi, anume la liceul de arta Tonitza).

Oricum, am ramas totusi nedumerita, putin nelinistita auzind ca doamna, tanara judecatoare Nicolau este supusa unor reprosuri vii in biroul presedintelui judecatoriei sector 1 bucuresti, in acel sfarsit de an 1998, sau poate, in primele zile ale anului 1999 !

Despre tiparele de comportament, mai precis despre reactiile presedintilor instantelor, grefierilor-sefi ( uneori ) sau ale altor angajati, daca e cazul, dupa caz sau de la caz la caz, se mai poate scrie.

Oamenii traiesc intr-o instanta, ca intr-un mediu militarizat, la ordin, partial se explica de ce, totusi instantele acelea si de fapt cele mai multe, sunt instante civile, nu vor sa aiba necazuri daca nu asculta "ordinul" si atunci indeplinesc "orbeste" tot ce li se spune de unul sau altul dintre sefi.

Ma gandesc ca nu as fi stiut niciodata ca presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti a avut o reactie atat de urata si de nedreapta cu privire la mine, daca nu mi-ar fi spus despre ea, insasi grefiera-sefa a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, in anul 1998, - in acel an, judecatoria sector 1 bucuresti a avut, cred eu, doua grefiere-sefe, succesiv, iar a doua si ultima a fost una din primele mele colege grefiere din colectivul judecatoriei sectorului 1 bucuresti din anul 1993 !
In anul 1993, cand m-am angajat la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, colega mea care in 1998 a devenit grefiera-sefa a instantei, era grefiera la serviciul Executari Penale al Judecatoriei Sector 1 Bucuresti.

In anul 1998 s-a intamplat o minune, din pacate minunea a ramas un eveniment izolat si neobisnuit in mediul instantelor de judecata.
Ce s-a intamplat ?
Dintr-o data, fara ca eu sa stiu, sa banuiesc, in ziua de salariu am constatat ca mi se platesc ORE SUPLIMENTARE.
Trebuie sa spun ca aceste Ore Suplimentare au fost destul de consistente, suficient cat sa se simta la salariul obisnuit pe care il incasam lunar.

Am fost uimita, desi m-am bucurat, pentru ca, fiind foarte mult de lucru si munca fiind nenormata in instantele de judecata, ore suplimentare erai nevoit sa faci, continuu, tot timpul si asa ca nu mai tineai cont, nu mai numarai cat stai peste program, cat muncesti dupa orele de program sau la sfarsitul saptamanii, era o munca titanica, non-stop !

Dar, dupa ce colega mea grefiera de la Executari Penale din anii trecuti ( 1993-1995 ) mi-a platit acele ore suplimentare, in sensul ca ea mi le-a mentionat in Pontajul orelor lucrate si pe baza acestuia s-au calculat salariile, intr-o buna zi, dupa ce imi primisem acel salariu consistent, cand am urcat la etajul 2 in biroul grefierei-sefe, ea era suparata si m-a intrebat ce se intampla ?

Am fost mirata si am asteptat sa continue, sa ma lamureasca, ea mi-a spus ca a primit telefon de la Presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti care a certatat-o si a intrebat-o : "De ce i-ati platit ore suplimentare lui Marcov, dna grefier-sef ?"

Iar, in alta imprejurare cand s-au platit niste prime, al caror cuantum era mai mult simbolic, a primit indemn si ordin sa ma taie de pe lista cu angajatii care trebuiau sa ia prima.

(Nu stiu daca chiar ea, sau poate grefiera-sefa dinaintea ei ! )

Problema este ca in instante muncesti si esti sanctionat desi muncesti mult si se stie acest lucru foarte bine.

In anii in care am lucrat si am fost grefiera de sedinta, la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, apoi la Judecatoria Sector 2 Bucuresti, apoi din nou, la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, de unde mi-am dat demisia in vara anului 1999, am constatat si dupa cativa ani si eu am procedat in acelasi mod, ca, intrucat erau multe dosare, grefierele care abia ieseau din ele, sau nu mai ieseau din ele, lucrau Citatiile si Comunicarile cu rude sau prieteni, acasa.

Fiecare era ajutat acasa in munca sa de la judecatorie, de o ruda, de un parinte, de mama, sau de sot, sau de iubit, sau de cineva apropiat.

In primii ani eu nu am procedat asa si stiu ca pe atunci Citatiile, Comunicarile se completau ( erau formulare tipizate ) de mana, ori eu nu am viteza la scrisul de mana, si alte colege scriau mai repede decat mine, prin urmare lucrau mai multe citatii / comunicari pe zi.

Astazi insa, citatii si comunicari am impresia ca au inceput sa se scrie la computer ( ca si cum in trecut le-ai fi dactilografiat la masina de scris ), dar eu nu mai lucrez din 1999 in judecatorie, de aceea nu am cele mai actuale si precise informatii.

Totusi, la un moment dat mamei mele i se facuse mila de mine, sa ma vada mereu cufundata in dosare si hartoage, pentru ca, unele fiind vechi aratau ca niste hartoage.

Si asa, mama mea care in vara anului 1997 s-a pensionat dupa o lunga activitate in munca - lucreaza de la varsta de 19 ani - a inceput sa ma ajute si sa imi completeze citatiile si comunicarile, cred ca incepusem sa o invat sa completeze si mandatele de aducere.

Nu mai stiu data exacta cand mama mea a inceput acasa sa lucreze citatii si comunicari, in timp ce eu la serviciu, fie ma aflam in plina sedinta de judecata, fie lucram incheierile de sedinta, si adesea continuam si acasa la sfarsit de saptamana.

Mama mea a terminat liceul Gheorghe Sincai din Bucuresti si dupa absolvirea liceului - exista o parte a povestii ei de viata pe care mi-a spus-o bunicul meu Paraschiv Mardale, tatal ei, dar pe care ea niciodata, dar niciodata nu mi-a spus-o - a dat admitere la Facultatea de Drept, si a reusit, s-a aflat pe listele celor admisi, e corect printre ultimii admisi, dar pe listele cu cei intrati la facultate.

In acei ani, se pare ca, Securitatea - in fine, asta inseamna, cineva din cadrul Securitatii regimului comunist - a solicitat-o si a dorit sa o recruteze in randurile ei, dar mama mea ( care e o faptura totusi mai fragila ) a refuzat, ca urmare i s-a spus ca nu se stie daca va intra la facultate, si tot ca urmare Ministerul de Interne ar fi facut schimbari, in mod discretionar in listele admisilor si i-ar fi inlaturat pe ultimii zece intrati, si in locul lor ar fi introdus alte nume, alte persoane care lucrau pentru acel minister !

Printre cei inlaturati, dar care luasera admiterea se numara si mama mea.

Se prea poate ca de aceea si din acel moment mama mea sa se fi suparat rau pe viata, caci toata viata ei a fost suparata, nervoasa, obosita ( muncea mult ) si se pare ca uneori ar fi avut si neplaceri la serviciu.

Nemaifiind pe listele admisilor la Drept, mama mea a fost nevoita sa inceapa sa munceasca, la inceput, la uzina sau intreprinderea de Stat - toate erau de Stat - numita "9 Mai".
In paralel, mama s-a inscris si a urmat o Scoala post-liceala profesionala de desenatori-tehnicieni-proiectanti, timp de vreo 2 sau 3 ani ( durata scolii ).

Mama mea a lucrat toata viata ei pana la pensionarea din vara 1997, pentru limita de varsta, in domeniul Proiectarilor si Desenului Tehnic, si de la uzina "9 Mai" unde a ramas destul de putin, s-a mutat ea, la uzina "VULCAN", unde a lucrat toata viata ei.

Intreprinderea sau uzina "VULCAN", la un moment dat, si-a construit un sediu modern, o cladire inalta, cu multe etaje, frumoasa intrucat era noua, pe care a numit-o Institutul de Proiectari al uzinei Vulcan.

Ea se afla pe strada Sebastian, exact peste drum ( si drumul era destul de ingust ) de casa in care locuia bunicul meu Paraschiv Mardale, tatal mamei, - pe frontispiciul casei scria "1933".

Uzina Vulcan si Institutul sau de proiectari, se ocupau cu desenatul, proiectatul, construirea utilajelor necesare in exploatarea Petrolului, precum : unitati de pompare, forare, cazane si altele ( nu le stiu pe toate ).
Mama lucra in birou cu inginerii, care alaturi de desenatorii-tehnicieni-proiectanti aveau proiecte de facut, si imi amintesc de trusele de Rotringuri ale mamei, caci lucra in tus, si de trusa ei de compas, si de sabloanele mamei, caci scria "stas" de mana, si cu ajutorul sablonului, si de mana, simplu, fara sablon adica.

Asa fiind, mama mea era obisnuita sa scrie, sa tot scrie, si sa si deseneze, sa proiecteze, lucra pe calc, hartie de calc, cand eram mica imi placea sa folosesc hartia de calc si sa desenez printese si desene frumoase din cartile pentru copii, cu ajutorul calcului.

Insa, intr-o buna zi, s-a intamplat ca mama a clacat !
Pur si simplu, a pus capul pe masa din sufragerie si a inceput sa planga si sa se planga ca toata ziua de cand este la pensie, scrie Citatii si Comunicari si acetea nu se termina niciodata !

Din acel moment, tata s-a suparat pe mine ca o obosesc pe mama !
Insa norocul meu in acei ani a fost mama si munca ei asidua, acasa, ea scriind toate Citatiile si comunicarile, cu scrisul ei clar, frumos, "stas", de mana.
Nu stiu ce m-as fi facut fara ea !

Aveam in lucru foarte multe dosare si practic nu aveam timp sa lucrez citatiile sau comunicarile.

Catre inceputul verii anului 1998, judecatoria sector 1 bucuresti, despre care se spunea atunci, ca nu ar suficient Personal angajat, cel putin raportat la volumul prea mare de munca, la numarul mereu si continuu in crestere al dosarelor pe rol - presedintele Judecatoriei, se spune, a solicitat Presedintelui Tribunalului Municipiului Bucuresti, marirea numarului de grefieri, sa fie macar temporar delegati grefieri de la capitala, adica de la TMB, la noi la judecatorie, pentru a ne ajuta sa iesim din dosare !

Dosarele ocupau toate spatiile disponibile din biroul cel mare de la parterul Palatului de Justitie, de langa Registratura si Legalizari - in acel an eu am schimbat, fara voia mea, trei birouri, adica 3 locatii  - in biroul nostru dosare erau peste tot si la un moment dat, persoanele care intrau si avocatii erau nevoiti sa se uite pe unde pasesc si calca si paseau sarind peste dosare, nu aveau unde pune piciorul !

Pe scaunele noastre, langa birou, pe birou, sub birou, in dulapuri, pe dulapuri, pe pervazul ferestrei, pe covorul din birou, peste tot se aflau dosare, si cred ca, in schimb se golisera Arhivele, civila si penala !

Raspunsul presedintelui Tribunalului Municipiului Bucuresti, catre presedintele judecatoriei sectorului 1 bucuresti, judecatorul Vasile Bãjan la acea data ( 1998 ) a fost simplu si categoric : NU.
NU.
Nu putem delega grefieri de la alte instante, pentru a-i ajuta pe grefierii - aflati in numar mic - de la judecatoria sectorului 1 bucuresti.

Mi-o amintesc pe colega mea de birou, si ma aflam langa biroul ei, Arabela Geamãnu, pe la inceputul verii 1998, mamica Arabelei, care era la pensie si lucrase in Justitie, in instante, a venit sa o ajute pe Arabela si lucra Citatii la un birou in fata noastra, desi mai mereu toate birourile ( mese de lucru ) erau ocupate.

Dintre colegele mele de birou, din acel birou - in 1998, au fost : Arabela Geamãnu, Alexandra Horga-Marinide, Dana Golea, Simona Ciugureanu si Flori Diaconu - ele doua erau mai noi, si nou venite, ele lucrasera la un Institut ( unicul din Bucuresti ) de Cartografie, Topografie si Cadastru, aflat inspre zona Casa Scanteii din Bucuresti, si aveau multi ani vechime in acea munca, dar, la un moment dat Simona si Flori si-au schimbat profesia si au devenit grefiere de sedinta.

Arabela Geamãnu a fost o colega buna si intotdeauna s-a purtat frumos si frumos cu mine si m-a apreciat, ii pastrez o amintire foarte frumoasa.

In biroul de langa noi, cel mai apropiat, in fapt acela era un birou - ca incapere - foarte mic, se afla serviciul "Legalizari" al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, unde aveam sa fiu mutata, tot in acel an 1998, aici colegele mele de birou au fost : Dana Ghelbãnoiu, care legaliza, Sanda Burlacu, apoi, mai tarziu, Laura Simion ( o fata foarte blonda, cu ochi albastri, amabila, deschisa si care era cred din Bucovina, de fel ).
Dana si Sanda in schimb, aveau o mare vechime, mult mai mare decat mine, in munca din judecatorie.

Langa biroul de "Legalizari" - biroul in sine de legalizari, era mica masuta de lucru a grefierei Dana Ghelbanoiu, si in acel birou, in acea incapere, toate mesele de lucru erau mult mai mici, si aproape ca nu erau propriu-zis birouri, ci mese simple.

Alaturi se afla biroul mai mare, al Registraturii Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, unde lucra dna Draga, toata lumea auzise de doamna Draga de la Registratura !

La un moment dat, ma aflam fara birou, si dupa insistente la maniera : "Bine, dar eu unde lucrez ? ", m-au repartizat intr-un birou de la subsolul/ demisolul Palatului de Justitie, al judecatoriei sectorului 1 bucuresti, unde colectivul era impartit in grefieri dupa specializarile lor concrete in munca instantei, anume : o parte dintre grefieri lucrau in dosarele care primisera viza judecatorului de serviciu, si un prim termen, Citatiile pentru ca partile sa stie sa vina la judecata la primul termen fixat in noul dosar ; tot acolo, o grefiera lucra serviciul Executari Civile al judecatoriei, alaturi de colegii executori judecatoresti, care si ei se aflau in acelasi birou.

Astfel, citatiile pentru primul termen intotdeauna le-a lucrat colega noastra care avea un prenume asa de frumos, ARLEZIANA, sau  ZIZI, o colega mai noua, o ajuta, si lucra si ea citatii la prim termen, Ioana Pavel sau VIVI.
( Imi placea mult prenumele Arleziana ( sau Arlesiana ) - existã in Franta, o regiune in care exista Arles, si anume Les Bouches-du Rhone ( Gurile Ronului ), departament ( "judet" ) francez, avand ca oras de resedinta Marseille, si ca oras de resedinta al arondismentului ( o alta unitate administrativ-teritoriala franceza este arondismentul ) Aix-en-PROVENCE, existã deci aici ARLES, si Istres.
De asemenea existã si o bucata frumoasa de muzica clasica, care se numeste "Arleziana" ).


Doua colege foarte ok, foarte amabile si fete bune.

Mai era in acel birou de la subsol - demisol si colega mea, mereu o fata buna si de treaba, Nina ( careia i-am uitat numele de familie ).

Apoi se aflau si colegii, barbatii, executori judecatoresti, unii, macar unul din ei, cu mare, mare vechime in instanta, si avea si o varsta de acuma.

Grefiera-sefa a instantei, colega mea din 1993-1995 de la Executari Penale ( Judecatoria Sector 1 Bucuresti ), in 1998 se numea Raluca Nicolae, cea blonda, cu parul scurt si ochii ei caprui si frumosi.

O singura nedumerire am, daca Raluca Nicolae, despre care se spunea ca, in virtutea relatiilor de munca, create la locul muncii, in instantele de judecata, o cunostea ceva mai bine pe judecatoarea si inspectoarea, care a fost si presedinta uneia din sectiile ( sectia penala ? )  Tribunalului Municipiului Bucuresti, dna Doina Popescu, nu cumva, fara suparare, Raluca a montat-o contra mea pe Doina Popescu ?

Avand in vedere ca sunt o fata sociabila si intotdeauna eu iubesc oamenii, - dintre care cei mai multi nu ma iubesc, adica iubirea se manifesta in sens unic - dar sunt sincera, eu intotdeauna gasesc ceva bun, ceva frumos, calitati, in fiecare om si persoana fizica ! - am cautat sa inteleg si comportamentul Doinei Popescu.

In general, pe biata Doina Popescu nu o iubea cam nimeni la judecatoria sectorului 1 bucuresti, o vreme nici nu a luat-o nimeni in serios sau in seama, pentru ca toti aveam mult de lucru.
Sigur ca avea si ea pozitia ei, si punctul ei de vedere si atributiile ei.
Doina Popescu in mod sigur era "rodata" in munca instantelor si prin urmare inteligenta, deprinsese mecanismele particulare, de functionare ale instantelor si in general ale muncii care presupune birocratie.

Dar, cand aparea, prea adesea era imbufnata si suparata si nimic nu ii placea la noi, si mereu ne reprosa cate ceva.

Am auzit mai tarziu ca ea a dorit sa promoveze la "Cimitirul Elefantilor", adica unde ?
Asa spunea un coleg al meu in 1993-1995, grefier la judecatoria sectorului 1 bucuresti, cu privire la cariera unui magistrat-judecator, cu privire la ascensiunea lor : "Pana ajung toti la Cimitirul Elefantilor, caci, de acolo, unde sa se mai duca ?"
Adica, acolo le raman oasele.
Ati banuit poate, Cimitirul Elefantilor este Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Cand a dorit Doina Popescu sa se alature elefantilor din acel cimitir, colegii judecatori, care erau deja "ascensionati" acolo, in cor, s-ar fi ridicat in picioare si ar fi spus : NU. MAI ALES, NU.

Colegul meu era grefierul Catalin Mândroc, care ulterior a devenit avocat in Baroul Bucuresti.

Si asa, Doina Popescu putea chiar sa fie Ok, sa stiti, pentru cei care nu stiu, dar era severa si aspra si nu cruta vorbele pline de repros !
Eu nu m-am suparat pe ea prea rau, pentru ca, desi ea incerca sa faca lumina uneori la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si era suparata, si noi grefierele sufeream neajunsurile noastre in acea instanta, ca in orice instanta, si aveam motivele noastre sa fim necajite.

Un aspect important ar fi daca in Justitie si instante, astfel de maniere de a reactiona, de a dialoga, de a comunica, de a face lumina, ar putea fi schimbate radical, in bine.
In relatii armonioase de lucru.
Caci, in definitiv, o instanta prin Personalul ei, rezolva litigiile sau pricinile justitiabililor si nu intra in atributiile personalului angajat sa se certe, pe linie ierarhica de sus in jos, de jos in sus, sau de pe aceeasi pozitie ierarhica.

Voi continua in alta postare, pe blog....