Pacientul fatã în fatã cu tulburarea sa psihicã si cu psihoterapeutul

Pacientul fatã în fatã cu tulburarea sa psihicã si cu psihoterapeutul

Spre deosebire de psihoterapeut, aflat în general în situatia unui om sãnãtos, pacientul, înainte de a decide sã apeleze la un cabinet de psihoterapie, este deja confruntat cu o problemã existentialã.

Analizând situatia de pacient, putem delimita mai multe trãsãturi esentiale, care au repercusiuni asupra personalitãtii acestuia :

1. situatia marginalã ( între lumea sãnãtãtii si cea a tulburãrii psihice, negând când una, când cealaltã ), fapt care-l determinã sã fie instabil si dominat de stãri conflictuale ;
2. restrângerea orizontului ( de interese, de ambiantã ) ;
3. egocentrismul ;
4. sporirea anxietãtii de bazã ( ca urmare a perspectivei temporale îndelungate a tulburãrii sale psihice ).

Personalitatea pacientului trebuie înteleasã, nu atât în mod individual, cât sub aspectul relatiei sale cu terapeutul, cu întreaga situatie terapeuticã axatã pe oferirea sprijinului psihologic.

Educatia, nivelul de instructie, vârsta, sexul, statutul profesional si cel marital, îi conferã pacientului un set de roluri care sunt, nu numai asumate, ci si interiorizate.

Într-o situatie de boalã, matricea socialã a insului influenteazã atât rãspunsul la tratament, cât si caracterul manifestãrilor clinice, atitudinea fatã de boalã, modul în care îsi apreciazã propria simptomatologie.

De pildã, din perspectiva clinicii psihiatrice, unele studii evidentiazã modul în care contextul psihosocial al pacientului, influenteazã tipul de tratament pe care acesta îl solicitã, îl acceptã, precum si modul în care el interpreteazã efectele secundare.

În general, fiecare fiintã care suferã de ceva, din punct de vedere al patologiei, îsi conferã cu de la sine putere, prerogativele unicatului.

Fiecare vorbeste convins despre fobia sa, despre depresia sa. Aceastã nuantã de personalizare este imprimatã, nu atât de tulburarea în sine, cât de rãsunetul ei psihologic.

I.B. Iamandescu ( 1997, p. 132 ), considerã cã “în aceastã trãire a bolii unicat, pacientul reflectã cadrul psihologic si familial, ca si traiectoria de moment a evolutiei sale, în care l-a surprins aparitia tulburãrii”.

Toate aceste elemente de context psihosocial se adaugã celor care derivã din structura personalitãtii pacientului, ca si din eventuale experiente ale unor îmbolnãviri anterioare”.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )