Mihaela Lãmâita Ciocea ( 9 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 9 )

Pentru cei care nu au citit postarile anterioare cu titlul "Dacia, instantele si tiparele de comportament", si "Mihaela Ciocea", as dori sa precizez ca am inceput sa scriu pe blogul meu despre realitatea instantelor de judecata, atunci cand in ziarul Lumea Justitiei a fost infatisat cazul - in instante adesea ajungem un caz, mai exact sa se faca caz de noi - judecatoarei Mihaela Lamaita Ciocea, de la Sectia a IX-a a Curtii de Apel Bucuresti, sectie civila si pentru cauze de proprietate intelectuala.

Intrucat lumea instantelor nu mi-a fost straina si nici indiferenta, si am avut de patimit de pe urma ei, am inceput sa povestesc pe blogul meu despre viata intr-o instanta, fie ea judecatorie, tribunal sau curte.

De asemenea, pentru cei care nu au citit postarile anterioare, mentionate mai sus, as vrea sa se stie ca inteleg in ce situatie a fost pusa Mihaela Lamaita Ciocea si ca o sustin.

Cum se formeaza un tipar de comportament : bun sau rau ?

Intr-adevar, pe de o parte psihologia obisnuieste sa vorbeasca despre "tipare", sau inca denumite "pattern-uri", de exemplu putem vorbi despre pattern-ul interactional, adica fiecare om are un mod al sau, care este sau devine si un tipar, de a interactiona cu semenii sai, de a comunica.

Dar, psihologia ne arata ca orice comportament se invata, si daca il repeti, el devine un tipar.

La randul ei, o disciplina mai putin cunoscuta, psihologia judiciara ne vorbeste despre matrice, si anume despre matricea infractionala si matricea morala, adica despre bine si rau.

Atunci cand repeti o actiune, ca si atunci cand inveti si repeti un text, un fragment dintr-un text, o lectie, in fond ea se engraveaza pe creier, adica se inregistreaza, ramane pe creier, asa cum, daca mergi mereu prin acelasi loc, incepi sa faci o poteca, sau sa lasi urma pasilor ( cel putin ).

Odata ce "poteca", sau "drumul" s-a format, odata ce ti-a intrat in cap un anume fel de a te comporta, exista o sansa mare, ca sa reiei acest drum, sau ca sa reproduci acest comportament.

Uneori poate deveni un obicei.

Ceea ce ramane inregistrat pe creier si revazut in memorie, in amintirea persoanei, psihologia judiciara numeste matrice, in special atunci cand vorbim despre o actiune infaptuita, despre o conduita.

Unii identifica o persoana, atunci cand identifica un anumit mod de comportament la ea, de exemplu, spun psihologii judiciari, un infractor dezvolta o matrice infractionala si el va reproduce acel comportament infractional, sau va comite (savarsi) o noua infractiune, dupa tiparul primei infractiuni, sau al infractiunilor anterioare.

Adesea, cate unii infractori nu se pot opri, odata ce se pornesc, odata ce dezvolta in ei, o astfel de matrice infractionala.

La randul ei matricea morala ne arata un comportament moral, sanatos si onest, pe care un om cinstit il va reproduce si de la care, in principiu, nu se va abate.

Inca de mic, copilul invata.
Orice om se naste cu instinctele ce ii sunt necesare supravietuirii, apararii, reproducerii, sunt instincte de baza, pentru a supravietui omul - a fost evident si s-a putut vedea mai ales la primii oameni, aceia care locuiau in pesteri si omorau animale pentru a se apara, de unele, sau pentru a se hrani, pe altele - a fost inzestrat si un instinct agresiv, si mai dur, psihologii judiciari spun chiar unii, cu instinctul criminal.

De aceea, pe masura ce creste, copilul este supravegheat de parinti, atat pentru ca parintii sau alte persoane care au in grija cresterea lui - sa subvina nevoilor copilului, pentru a-l hrani, a-l spala, a-l culca, a-i schimba scutecele, dar si pentru ca treptat copilul sa fie educat.

De regula, copilul este invatat sa isi domine instinctele de agresivitate, i se spune ca trebuie sa fie un copil bun, si sa nu se comporte urat, sau agresiv.

Unii copii asimileaza educatia, dar se pare ca sunt si unii care nu pot asimila educatia.

Mai sunt si copii, si cazurile sunt triste, care nu au parinti, sau care au parinti care nici ei nu au avut parinti care sa ii educe cat mai frumos, cel putin cat mai corect.
Mai sunt si copiii care au parinti saraci.
Sigur, rolul parintelui e chiar mai complex putin, trebuie sa isi invete copilul, potrivit varstei sale, sa ii arate, ofere, cumpere jocuri pentru copii, jucarii, toate cu scopul si de a-l face sa dezvolte anumite capacitati innascute de altfel, dar care se dezvolta, de pilda, atentia, perspicacitatea, memoria, invatarea, si tot parintele trebuie sa vegheze in fiecare zi, sa vada ce aptitudini dezvolta copilul, ce preferinte are, sigur pe masura ce copilul creste.
Apoi, vine si ziua in care copilul primeste carti de la parintele sau, sau parintele ii citeste si copilul prinde gustul povestilor, si este atent, ciuleste urechea, cere el singur daca intrerupi povestea, sa auda urmarea, aratandu-ti ca a participat la lectura pe care i-ai facut-o, ca te-a urmarit, ca a inteles.
Daca lasi povestea neterminata, un copil curios, atent, sensibil te va intreba - sau te va imboldi - de ce nu continui, sau de ce adormi cand de fapt trebuie sa ii spui ce a mai facut - "apoi" sau "dupa aceea" - printul sau printesa, sau eroii povestii.

La nivelul sistemul nervos, atunci cand reproduci un comportament, sinapsele neuronale se intaresc, comunicarea ( "legatura", "legaturile" ) dintre anumiti neuroni specializati, se intaresc, si astfel se deprinde comportamentul.

De aceea se spune ca repetarea este mama invatarii, repetand intaresti sinapsele neuronale, comunicarea dintre neuronii antrenati in procesul invatarii, si in cele din urma, incepi sa vezi notiunile, lucrurile, conceptele mai clar si cu timpul sa intelegi mai bine, sa citesti mai mult, mai usor, si sa iti si placa.

Ei bine, sa mergem mai departe.

As vrea sa revin, in timp, in anul 1998, in luna februarie cand am fost nevoita sa intru in audienta la judecatorul Dan Lupascu, atunci presedinte al tribunalului municipiului bucuresti.

Sa vedeti ce s-a intamplat in cursul acelei audiente, care a comportat un discurs mai mult, din partea judecatorului Dan Lupascu, dar termenul este prea pretentios.
El a vorbit, eu am ascultat mai mult.

Asa cum am scris intr-o postare anterioara, acest judecator care conducerea Tribunalul Bucuresti, care se afla, ierarhic, "peste" cele sase judecatorii ale Bucurestiului, avea in fata lui un Referat cu o propunere de sanctionare, si in final m-a mutat la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, apreciind ca imi pot arata valoarea in cadrul celei mai asaltate de dosare judecatorii din Bucuresti si care functiona cu personal insuficient la acea data.

Ei bine, judecatorul era asezat la biroul sau masa lui de lucru, in cabinetul sau, avea o sefa de cabinet ( sau secretara, pe doamna Vanda, care l-a urmat mi se pare si la Curtea de Apel, cand in 1999 el a devenit presedintele curtii ), in cabinet era liniste, usile fiind capitonate, destul de intuneric, nu era un soare puternic si nici o lumina prea buna, biroul era mare, si prevazut cu un corp de mobila cu destinatia de biblioteca, avea si - cel putin - un fotoliu, sau chiar doua si o masuta intre ele, si cred mai multe masute, inca una in tot cazul.

La un moment dat, acest judecator s-a ridicat de la biroul sau, tinand niste carti sau dosare in mana, pentru ca dorea sa ajunga la o masuta, sa le aseze acolo, si ele sa nu fie pe biroul la care el lucra.

Pentru a face acest lucru, el s-a ridicat de la biroul sau, a inconjurat biroul, a trecut prin spatele meu - ma asezasem intr-un fotoliu in fata biroului sau, desi nu imi amintesc ca el sa ma fi poftit sa iau loc, dar nu puteam sta asa, in picioare in fata lui - cu dosarele sau cartile lui in mana, inspre masuta aflata dincolo de fotoliul meu si chiar dincolo de masuta dintre fotolii ( cam acesta era decorul ).

Cand a ajuns la masuta respectiva, el a inceput sa imi povesteasca ceva, si imi pare foarte rau ca nu imi amintesc exact cum a povestit el, ci am retinut numai ideea principala.

Poate ca, asezat fiind la biroul sau, i-ar fi fost greu sa povesteasca, dar in picioare cum se afla, cu spatele la mine, eu in fotoliu privind spre el, m-am ridicat instinctiv in picioare.
Ramanand asa, cu spatele la mine, el mi-a spus ca nu demult, in trecut oricum, a avut o initiativa buna, corecta, sau o actiune buna - in cadrul profesiei sale, poate chiar - sau poate sigur - in cadrul functiei sale de conducere, am aflat mult mai tarziu ca si la Judecatoria Sector 5 Bucuresti el ar fi avut o functie de conducere, dar ca, aplicand initiativa sau actiunea lui cea buna si frumoasa, a primit reprosuri din partea ministrului Justitiei, daca nu cumva a fost sanctionat ( asta e, nu mai tin bine minte ) !

Sa fi fost fostul judecator, tot de la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, dl Valeriu Stoica, ulterior numit ministru al Justitiei, acel ministru care l-a "certat" pe Dan Lupascu pentru bunele sale actiuni si initiative ?

Nu imi mai pot aminti ce a spus Dan Lupascu pentru ca el m-a luat prin surprindere cu destainuirea aceasta, si nu ma asteptam sa imi spuna lucruri importante pe cand se afla in picioare si cu spatele la mine.

Sa fi fost deci adevarat, si sa ii fi fost greu sa isi reaminteasca si sa spuna aceasta marturisire stand fata in fata cu tine, cu mine ?

Da, cred, cred.... ca la... dar nu stiu, in acei ani ministru era Valeriu Stoica, numit la Justitie.
Iar judecatorul Dan Lupascu mi-a povestit, intr-un fel, poate, mi-a atras si atentia, ca pentru bunele sale initiative, in loc de aprecieri frumoase sau vreo recompensa, a fost "certat", i s-au facut reprosuri, a fost intrebat " de ce ".

In acel moment, judecatorul acesta, Dan Lupascu, asa inalt de statura cum era el, drept, un om ca fizic, totusi impunator, s-a intors cu corpul pe jumatate, si cu fata spre mine, si m-a intrebat - asta m-a uimit pe mine in acel moment, m-a intrebat pe mine, asa :

"De ce, doamna grefier ? De ce ? "

Ma intreba pentru cei care nu au inteles inca, de ce ministrul Justitiei l-a certat pentru faptul de a fi facut ceva bun, pozitiv, in activitatea lui de judecator si de judecator cu functie de conducere a instantelor.

Ma gandesc ca - nu stiu cum e acum, acum am citit azi Plangerea Mihaelei Ciocea din 7 ianuarie 2013, si ce am putut citit in ea, mi-a aratat ca lucrurile nu s-au schimbat in relatia sefi-subordonati ( fie ei subordonati si numai pe linie administrativa, cum sunt judecatorii ), ba chiar s-au inrautatit, cel putin comportamentul lui Dan Lupascu m-a uimit si am gasit ca s-a inrautatit !  - ma gandesc insa, si primul lucru ce mi-a venit in minte in acea clipa in audienta :
"De ce ma intreaba pe mine ? Se asteapta, crede, ca eu ii pot aduce un raspuns la intrebarea lui ?"

Nu am stiut sa ii raspund, nu i-am raspuns, dar as fi vrut sa ii spun : "Nu stiu. Dar nu din cauza mea, in mod clar".

M-am gandit de ce, dar de ce ma intreaba pe mine, vrea oare sa ma impresioneze, vrea oare sa imi spuna ca in Justitie nu exista Justitie si sa imi arate ca pe viitor s-a hotarat sa nu mai aiba initiative si actiuni pozitive, frumoase, corecte, bune, pentru ca le socoteste ca fiind neapreciate, sanctionate, deci sortite esecului din fasa ?

La inceputul verii, sau oricum in cursul anului 1998, deci dupa luna februarie 1998, Raluca Nicolae, grefiera-sefa mi-a platit ore suplimentare la judecatoria sectorului 1 bucuresti unde incepusem lucrul, mutata prin dispozitia lui Dan Lupascu - pentru a ma pune in valoare, as spune ca m-a pus in mormanele de dosare ale instantei si in 3 sedinte de judecata saptamanal, incat 3 zile din saptamana oricum trebuia sa stau in sala de judecata si nu puteai sa stai in birou sa lucrezi incheierile de sedinta, de la dosarele din urma, din zilele trecute - iar dupa aceea, Raluca Nicolae mi-a spus, m-a intrebat ce se intampla, de ce a primit ea un telefon aspru de la TMB, de la Dan Lupascu care a intrebat-o de ce mi-a platit mie orele suplimentare, de ce ma trece la prima ( intrebarea asta i-a pus-o cred altei grefiere-sefe, o alta fosta colega grefiera, o vreme numita grefiera-sefa, Ioana Lungu ) si i-a recomandat sa inceteze sa imi mai plateasca ore suplimentare ( sau vreo prima ).

Colegele in general erau si ele cufundate in dosare, dar ca orice regula, se mai gaseste si o mica exceptie, este o constatare, o colega care intra cu mai putine dosare si odata cu un singur dosar, cu multe parti ( eu avusesem dosarul  DACIA cu vreo 300 de parti si 3 sedinte de judecata pe saptamana, din care una din sedinte era preponderent de dosare penale, avand multe parti un singur dosar, pentru citat, pentru comunicat ), si iata o colega care avea mult mai putin de lucru, a fost apreciata de presedintele instantei, si a luat si prima ( care valoric, ca si cuantum era mica, simbolica, dar era ).

Dupa ce am aflat de la Raluca Nicolae ce reactie urata si furioasa a avut Dan Lupascu, din acea clipa, pana cand am plecat prin demisie din Justitie, in vara 1999, nu am mai tinut sa il vad, mi-am spus ca aparentele sunt inselatoare.

Este adevarat ca, am fost nevoita, prin forta imprejurarilor sa mai caut sa obtin o audienta la el, el nu prea acorda audiente, sau nu il gaseai in birou, dar cine putea sti, daca se afla sau nu se afla in biroul sau, doamna Vanda ne transmitea mesajul lui, insa, cand efectiv am inceput pregatirile de plecare, a trebuit sa imi iau cartea de munca de la serviciul Personal al Tribunalului, pentru ca acolo se gasea dna Mioara Valcan care ma angajase si imi facuse cartea de munca ( de relatia Tribunal - Curte de Apel, in masura in care a fost necesar, la nivel de atributii de Personal s-a ocupat, la angajarea mea, Mioara Valcan, adica nu a trebuit sa trec pe la curtea de apel ), a trebuit sa imi instiintez sefii, presedintele judecatoriei era dl Vasile Bajan, sa il instiintez pe Tiberius - un om de exceptie a fost Tiberius, dar despre el inca nu v-am povestit pe blog ! - insa nu mi-a mai facut placere, in mod vadit, clar, imi era neplacut sa mai intru in audienta la acest om, care este Dan Lupascu.

Si, intr-adevar nu am mai intrat.
In cursul anului 1999, am spus, Dan Lupascu a devenit si a fost numit Presedintele Curtii de Apel Bucuresti, iar Mioara Valcan de la Personal de la TMB, numita sefa "Cadrelor", a serviciului Personal la Curtea de Apel Bucuresti.
Ea a fost aceea care a intrat cu cartea mea de munca, ce necesita sa fie semnata  de Dan Lupascu, la el, in noul sau cabinet de presedinte, de la etajul 1 al Palatului de Justitie ( acel etaj 1 care gazduia in special birourile Parchetului pe atunci, dar si Curtea de Apel Bucuresti ), Mioara Valcan, angajatele Personalului mi-au completat cartea de munca, dar Curtea de Apel, prin al sau presedinte trebuia sa o semneze, am vazut-o chiar pe Mioara Valcan in acea zi cand a intrat la el cu cartea mea, ma aflam undeva in spatele ei, la oarecare distanta.
Era sau parea foarte suparata.

In vara anului 2007, cand Curtea de Apel era intesata cu jandarmi care si radeau de mine, si nu puteam circula prin cladirea Palatului de Justitie ( acel palat adaposteste atat curtea de apel, cat si judecatoria sector 5 bucuresti ), a trebuit sa tin mereu in mana, pe culoare, cartea de identitate si legitimatia de student si carnetul de student, nu mai puteau jandarmii de facultatea noastra, radeau, radeti salbaticilor ! Radeti ca va hraneste Statul asta, unic in lume ! In timp ce altii se plang ca sunt saraci si nu au locuri de munca, eu am impresia sa jandarmii nu sunt scoliti corespunzator, nu trebuie sa ii faceti brute, salbatici, ci oameni, - exceptiile sunt putine !
Ei bine in acea vara, ma aflam in practica de specialitate, de la facultate, eram catre sfarsitul anului II universitar, aveam sa avem si Examen de Practica in sesiunea de examene, am si avut, la Arhiva Penala a Sectiei a II-a Penale a Curtii de Apel Bucuresti.
Tot incercand eu sa colind prin cladire pe culoare putin, jandarmii postati din metru in metru, era penibil ca atmosfera, penibil, mi-am spus ca sunt paranoici toti in Curtea aia, deci mult mai rau ca in anii trecuti ( 1993-1999),  am iesit din zona in care aveam oarecum acces, era ca in filmele despre razboiul al 2-lea mondial, cand englezii intrau intr-o zona pazita de nazisti, Doamne, ce oribil, numai Justitie nu te asteptai sa gasesti acolo ! - am iesit la... poarta de acces in cladirea Palatului de Justitie, aceea aflata in fata Bisericii Domnita Balasa.
Cum sa explic eu ?
Ma aflam in interiorul cladirii Palatului de Justitie, al Curtii de Apel, dar am mers inspre poarta mare, spre iesire unde am remarcat ca au amenajat ceva complet nou, si anume un Ascensor, sau doua Ascensoare, in trecut nici nu am fi visat noi ascensor in Palatul de Justitie, cat am urcat si coborat cele 2 etaje, ba si la subsol inca !
Trecand de postul jandarmilor, o masuta mica, am trecut la centimetru, frumosii jandarmi mi-au taiat calea si nu mi-au mai permis sa intru inapoi pe culoarul Curtii, al Palatului.
M-am si speriat, nu aveam telefon mobil, eu nu am salariul unui presedinte de Curte de Apel - eu cred ca aces Dan Lupascu e capabil sa iti sape groapa, sa mori de foame, am un motiv pentru care cred asta - si jandarmii nu imi dadeau voie sa revin, de unde venisem.

Geanta mea, lucrurile imi erau lasate in Arhiva Penala, la subsol, dar nu aveam cum ajunge acolo.
Ticalosii aceia, doamne cine ii plateste pe ei ! - adica nu ma mir ca unii, uneori sunt dati afara ! - nu ma lasau sa trec si radeau tamp, ca tampii !

Ce puteam sa fac, dar ce ?

Nici bani la mine nu aveam, cum sa ma intorc acasa, la facultate atunci nu erau cursuri deci nu gaseam pe nimeni cunoscut....
Pana la facultate in strada Ion Ghica 13, sector 3, sau strada Doamnei, ma puteam ducea pe jos, e drept.
Dar, lucrurile mele, geanta mea si tot ce aveam in ea, alte acte, ceva bani, cheile casei, daca aveam mobilul il aveam in geanta si eram mai mult apelata, eu nu sunam.

Spre norocul meu, ochii mi-au cazut pe masuta cea mica, la care statea un jandarm mai masiv, si am vazut ca pe masa lui sunt niste Liste, acelea care erau si in Arhiva Penala, pe birouri, numele angajatilor si telefonul interior.
Am luat listele si am cautat SERVICIUL PERSONAL,  unde spre bucuria mea, am gasit  MIOARA VALCAN, sef Personal si telefonul interior.
A trebuit sa rog un jandarm, el nu vroia, altul mai milostiv a vrut - incredibil mi-am spus, parca sunt in Somalia in Coreea Comunista ! - sa dea el telefon de la aparatul de pe masuta lui, la acel interior, unde dragii de jandarmi radeau de mine, cand am spus ca o caut pe Mioara Valcan.
M-am ingrozit, m-am intrebat ce se intampla in Romania ?

In cele din urma, jandarmul a sunat el la Personal si a cerut cu Mioara Valcan, a spus ca il cauta cineva,  OLIVIA MARCOV, care ar cunoaste-o spune ea !

Si, va dati seama eram in vara 2007, plecasem in 1999 prin demisie dar fara sa imi iau ramas bun de la Mioara Valcan, nici nu mai stiu in ce an o vazusem ultima oara cand inca lucram ca grefiera !

Cand a inchis telefonul, jandarmul a spus "DA. Sigur".

Apoi mi-a lasat calea libera sa urc la etajul 1, la Personal, pana acolo am intalnit si alti jandarmi si a trebuit sa le spun unde merg si ca sunt primita.

Si asa am regasit-o eu pe Mioara Valcan in vara 2007, in biroul ei cel nou si proaspat renovat - de o firma franceza, tot Palatul de Justitie a fost renovat de o firma franceza ! - si am rugat-o sa imi dea si mie Regulamentul de Organizare Interioara al Instantelor de Judecata, i-am povestit de ce sunt acolo, ce fac, si ca am lucrurile la Arhiva Penala.

Mioara mi-a imprimat Regulamentul - Dan Lupascu nu o mai poate certa - si pe ea, pentru ca a facut ce trebuia sa faca - pentru ca Mioara am auzit ca, dupa un an, doi, s-a pensionat ! - in timp ce am stat langa ea, era lung si mare, dar aveau o imprimanta rapida si buna !

M-a ajutat mult, enorm, esential, pentru ca seara, acasa, din el mi-am facut Caietul de Practica.
Adica, ce am facut eu la practica ?
A trebuit cred sa mentionez si niste spete, dar pe acelea mai ales nu de la Curtea de Apel Sectia a II-a Penala le-am luat, ci de pe site-ul ICCJ - la Curtea de Apel in Arhiva nici nu m-au lasat sa ma ating de vreun dosar, desi nu toate erau confidentiale, sau cum sunt in ziua de astazi unele, in trecut nu erau asa, insa nu toate sunt asa confidentiale !

Iata, a doua zi sau a treia zi am fost la examen, etajul 5 era plin de noi colegii de la Drept in Ion Ghica 13, am fost intrebata unde am fost in practica si ce am invatat acolo, si am primit nota 10, zece curat in carnetul meu de note, si pe loc, profesorul mi-a cerut carnetul si mi-a trecut nota.

Alaturi de o nota de la un examen din anul III de Penal Special, tot de zece curat, sunt cred singurele note trecute in carnetul meu, caci nu era obiceiul sa avem notele trecute in carnet.