Reactanta / noncomplianta

Reactanta / noncomplianta

În multe situatii, pacientii nu solicitã ajutor psihologic pentru a se elibera de simptome, cât pentru a se actiona asupra consecintelor negative pe care le au aceste simptome ( autostimã scãzutã, izolare socialã, reducerea calitãtii relatiilor cu persoanele apropiate, pierderea de timp, bani, pierderea serviciului ).

Acest fapt reprezintã una din principalele surse care faciliteazã aparitia reactantei / noncompliantei la terapie a pacientilor.

Modalitãtile de manifestare clinicã a acestor rezistente sunt :

1. mentinerea unei conversatii superficiale cu terapeutul ;
2. pacientul declarã cã nu are dispozitie sã vorbeascã ;
3. contradictii în relatãri, propozitii neterminate ;
4. pacientul nu participã emotional la propriul sãu discurs ;
5. utilizarea unui limbaj vag, sau a unei vorbiri afectate ;
6. adoptarea unei anumite atitudini posturale în timpul sedintei ( crispare, rigiditate, tremur ) ;
7. insistentã asupra unor evenimente din trecut, de care pacientul nu se poate desprinde, sau pe care nu le poate depãsi ;
8. adoptarea unui limbaj evaziv, cu întreruperi, ezitãri ;
9. aparitia de noi simptome.

Termenul de compliantã este utilizat în medicinã, si se referã la mãsura în care pacientul urmeazã sfaturile doctorului sãu.

În general, noncomplianta derivã din natura interactiunii doctor-pacient.

Sansele noncompliantei la terapie sunt crescute, atunci când terapeutul :

1. fie este în total dezacord cu opiniile exprimate de pacient,
2. fie este prea formal, autoritar, rejectându-si pacientul,
3. fie asteptãrile pacientului nu sunt îndeplinite de terapeut.

În psihoterapie, termenul de noncompliantã se referã la un comportament :

1. necooperant,
2. reactant,
3. rezistent, precum si la o
4. neacomodare

a pacientului la regimul psihoterapeutic.

Reactanta se poate manifesta, atât în interiorul situatiei terapeutice ( refuzul de a discuta despre sarcinile terapeutice, evitarea contactului privirii ), cât si în situatiile extraterapeutice ( întârzieri la terapie, absente, refuz de a plãti sedinta, cererea de favoruri, oferirea de cadouri ).

O situatie frecvent întâlnitã de comportament rezistent, este aceea în care pacientul refuzã sau îndeplineste doar partial, sarcinile terapeutice.

S-a pus întrebarea dacã acest comportament rezistent al pacientului constituie o secventã negativã, în derularea terapiei.

Unii autori sugereazã cã, reactanta apãrutã la mijlocul fazei de tratament poate fi asociatã cu rezultate pozitive în terapie ( cf. Schaap, Bennun, Schindler si Hoogduin, 1996 ).

Cheia succesului terapeutic o constituie respectul fatã de pacient, în sensul cã, nu trebuie fortat de terapeut sã îndeplineascã anumite sarcini, pe care pacientul le considerã de nerealizat în acel moment.

În schimb, terapeutul trebuie sã-i genereze pacientului, în mod continuu, expectatii pozitive, cu privire la rezultatele psihoterapiei.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )