Spock vs. Data : atunci cand cunoasterea nu este de ajuns

Spock vs. Data : atunci cand cunoasterea nu este de ajuns

Existã o dimensiune a inteligentei personale indelung scoasa in evidenta, dar putin explorata in studiile lui Gardner : rolul emotiilor.

Asta se datoreaza poate si faptului ca, asa cum imi sugera Gardner, lucrarile sale sunt determinate profund de un model al mintii cognitiv-stiintific.

Astfel, punctul sau de vedere asupra inteligentelor pune accentul pe cognitiv – intelegerea de sine si a altora in ce priveste motivatiile, obiceiurile de munca, si folosirea acestor informatii in conducerea propriei vieti, si pentru a te intelege cu ceilalti.

Dar, ca si in cazul domeniului chinestezic, unde excelenta fizica se manifesta nonverbal, domeniul emotiilor se extinde, la randul sau, dincolo de limbaj si de cognitiv.

Desi se acordã un spatiu amplu descrierilor inteligentelor personale, din perspectiva rolului pe care acestea il joaca la nivelul emotiilor si al stapanirii lor, Gardner si cei care au lucrat cu el, nu au urmarit in detaliu, rolul sentimentului in cazul acestor inteligente, concentrandu-se asupra cunostintelor despre sentiment.

Aceasta concentrare poate neintentionata, lasã neexplorat vastul ocean al emotiilor, care fac ca viata interioara si relatiile sa fie atat de complexe, de constrangatoare si adesea incurcate.

De asemenea, lasã loc descoperirilor, atat in sensul in care existã inteligenta in emotii, dar si in sensul in care inteligenta poate fi datã emotiilor.

Accentul pus de Gardner pe elementele cognitive, la nivelul inteligentelor personale, reflectã zeitgeist-ul psihologiei care i-a format punctele de vedere.

Accentul exagerat pe care psihologia il pune pe cunoastere, chiar si in domeniul emotiilor, este in parte datorat unor capricii din Istoria acestei stiinte.

Pe la jumatatea acestui secol, Psihologia la nivel universitar a fost dominata de behavioristi, dupa modelul lui B.F. Skinner, care considera ca doar comportamentul poate fi perceput obiectiv din exterior si, prin urmare, poate fi studiat cu acuratete stiintifica.

Behavioristii au reglementat toata viata interioara, - inclusiv emotiile -, care nu era(u) la indemana stiintei.

Apoi, la sfarsitul anilor 1960, a aparut “Revolutia cognitiva”, accentul in Psihologie indreptandu-se asupra registrelor mintale, ale stocarii de informatii si al naturii inteligentei.

In continuare insa, emotiile nu puteau fi abordate.

Teoria traditionala, acceptata de savantii cognitivisti, considera inteligenta ca fiind rezultanta unui proces rece al faptelor.

Totul este hiper-rational, precum Mr Spock din Star Trek, arhetipul Octetilor informationali, lipsiti de orice fel de sentimente, si care intrupeaza ideea ca emotiile nu au ce cauta la nivelul inteligentei, ele doar stricand imaginea unei vieti mintale.

Savantii cognitivisti care au imbratisat acest punct de vedere, au fost sedusi se calculator ca model operativ al mintii, uitand cã, in realitate, materia creierului este scaldata intr-o budinca dezordonata, pulsand de produse neurochimice, si nu se apropie in niciun fel de siliciul ordonat si aseptic, din care a tasnit metafora calauzitoare pentru minte.

Modelele predominante care circula printre savantii cognitivisti, referitor la felul in care mintea proceseaza informatia, au fost lipsite de recunoasterea faptului ca, rationalitatea este ghidata – si poate fi biruita – de sentimente.

Modelul cognitiv este in acest sens, o privire saracita a mintii, adica una care nu reuseste sa explice Sturm und Drang-ul sentimentelor care dau savoare intelectului.

Pentru a ramane la aceasta viziune, savantii cognitivisti au fost nevoiti, ei insisi, sa ignore relevanta, pentru modelele mintii create de ei, a sperantelor personale si a temerilor, a neintelegerilor in casnicie, sau a invidiilor profesionale – ei au indepartat sentimentele care dau savoare vietii, dar si momentele de criza si care, in fiecare clipa, influenteaza exact in masura in care ( cat de bine sau cat de slab ) sunt prelucrate informatiile.

Versiunea stiintifica unilaterala, conform careia ar exista o viata mintala fara influente emotionale – care a calauzit ultimii optzeci de ani de cercetari asupra inteligentei – se schimba treptat, pe masura ce psihologia a inceput sa recunoasca rolul esential al sentimentelor in gandire.

Precum personajul Data, din Star Trek : generatia urmatoare, Psihologia incepe sa aprecieze puterea si virtutile emotiilor la nivelul vietii mintale, dar si primejdiile pe care le reprezinta.

La urma urmei, asa cum vede Data lucrurile ( spre marea lui mirare, in masura in care poate simti asa ceva ),  logica lui rece nu reuseste sa gaseasca solutii umane.

Umanismul nostru este cel mai evident la nivelul sentimentelor.

Data incearca sa simta, dandu-si seama ca rateaza ceva esential.

El vrea prietenie si loialitate ; precum Omul de Tinichea din Vrajitorul din Oz, lui ii lipseste o inima.

Lipsindu-i simtul liric, ce insoteste sentimentele, Data poate canta sau scrie poezii, cu o mare virtuozitate tehnica, dar fara a trai pasiunea.

Lectia dupa care Data tanjeste sunt tocmai valorile mai inalte, cele ale sufletului omenesc – credinta, speranta, devotamentul, iubirea -, care lipsesc cu desavarsire unui punct de vedere rece, strict cognitiv.

Emotiile imbogatesc ; un model mintal care le ignora, este unul saracit.

Atunci cand l-am intrebat pe Gardner, despre accentul pe care il pune pe gandurile asupra sentimentelor, sau pe metacunoastere, mai mult decat pe emotii insele, el a recunoscut ca a avut tendinta sa abordeze inteligenta, din perspectiva cognitiva, dar mi-a spus totodata : “Cand am scris prima data despre inteligentele personale, de fapt vorbeam despre emotii, in special potrivit ideii mele de inteligenta intrapersonala – una dintre componente fiind acordarea, din punct de vedere emotional, cu sine.

Semnalele sentimentelor viscerale, sunt cele care devin esentiale pentru inteligenta interpersonala.

Dar, atunci cand a fost dezvoltata in practica, Teoria multitudinii inteligentelor a evoluat, concentrandu-se mai mult pe metacunoastere” – adica pe constientizarea procesului mintal al cuiva – “si mai putin asupra intregii game a capacitatilor emotionale”.

Chiar si asa, Gardner apreciaza importanta cruciala a acestor capacitati emotionale si relationale, aflate la baza vietii.

El subliniaza ca : “Multi dintre cei care au un IQ de 160, lucreaza pentru cei cu un IQ de 100, in cazul in care, cei dintai au o slaba inteligenta intrapersonala, iar a celor din urma este ridicata.

In lumea reala, nu exista o inteligenta mai importanta decat cea interpersonala.

Daca n-o ai, nu vei sti cu cine sa te casatoresti, ce slujba sa-ti iei, s.a.m.d.

Trebuie sa ne formam copiii, la nivelul ineligentelor personale, inca din scoli”.

( extras din Inteligenta emotionala, Daniel Goleman, Ed.Curtea Veche, Bucuresti, 2001 )