Sfanta Brigita, ocrotitoarea Irlandei
Sfanta Brigita este praznuita de Biserica Ortodoxa pe 1 februarie numarandu-se, alaturi de Sfantul Patrick si Sfantul Columban, in randul sfintilor ocrotitori ai Irlandei. Sfanta Brigita a intemeiat primul asezamant monahal de maici de pe teritoriul Irlandei de astazi.
Cartea lui Armaugh, o veche cronica irlandeza, ii numeste pe sfintii Patrick si Brigita "stalpii irlandezilor” si spune ca, prin amandoi, "Hristos a savarsit numeroase minuni”.
Informatiile istorice despre viata Sfintei Brigita sunt putine, in Apus luand nastere o serie de legende raspandite pe seama ei.
Cele mai preotioase marturii in acest sens apartin monahului Cogitosus din Kildare care, in 655 a scris Viata Sfintei Brigita.
Din aceasta scriere aflam ca Sfanta Brigita s-a nascut in jurul anului 450 in Faughart, in apropiere de Kildare, in sanul unei familii nobiliare.
Exista insa si opinia potrivit careia ar fi provenit din relatia unui nobil cu o sclava.
Nu se cunoaste cu certitudine daca ea s-a nascut in credinta crestina sau daca s-a convertit in 468, dupa cum se afirma adesea. Cert este ca a fost influentata de activitatea misionara a Sfantului Patrick.
S-a transmis informatia ca Brigita a fost botezata chiar de catre Sfantul Patrick, "apostolul" Irlandei.
Inca din copilarie era cunoscuta pentru dragostea pe care o purta celor nevoiasi si celor aflati in suferinta. Adesea le oferea acestora din hrana si imbracamintea ei sau chiar din lucrurile tatalui ei.
Brigita s-a retras in jurul varstei de 14 ani in apropiere de localitatea Kildare si si-a construit o chilie la cateva mile departare de Dublin pe un teren ce i-a fost oferit de catre Regele de Leinster.
Deoarece in apropierea chiliei exista un stejar aceasta a primit numele de "Killdira", sau "chilia de langa stejar".
Sfanta Brigita a fost tunsa in monahism de catre Sfantului Mael de Ardagh.
Mai tarziu i s-au adaugat cateva fecioare care doreau sa traiasca in curatie, astfel luand fiinta prima manastire de maici de pe teritoriul Irlandei.
Tot din "Viata Sfintei Brigita” aflam ca aceasta a primit de la Dumenzeu darul facerii de minuni, vindecand demonizati, redand orbilor vederea.
Intr-o zi Sfanta Brigita se afla langa o maica oarba cu numele Dara.
De la rasarit pana la apusul soarelui au vorbit despre bucuriile Imparatiei Cerurilor si despre dragostea lui Hristos, pierzand masura timpului.
Pe cand Sfanta Brigita se minuna de frumusetea pamantului si cerului in lumina soarelui care apunea, a fost cuprinsa de intristare stiind ca maica Dara nu se poate bucura de aceasta priveliste.
S-a rugat si a facut apoi semnul crucii in dreptul ochilor maicii aceasta recapatandu-si vederea.
Insa dupa ce a privit frumusetea creatiei, maica i-a cerut din nou Sfintei Brigita sa-i inchida ochii, deoarece atunci cand ochii vad lumea, sufletul "Il vede mai putin" pe Dumnezeu.
Sfanta Brigita s-a rugat din nou, iar maica Dara a redevenit oarba.
Sfanta Brigita a trecut la cele vesnice la data de 1 februarie a anului 524.
A fost inmormantata la Kildare, insa moastele sale au fost mutate din Normandia la Downpatrick, in timpul invaziilor vichinge (sec. IX), pentru a fi in siguranta si asezate alaturi de moastele Sfintilor Patrick si Columban.
Imediat dupa moartea sa, cinstirea sfintei s-a raspandit in Anglia, Scotia si Wales, in multe localitati din spatiul german, chiar in Tarile Scandinave, dar si in Franta, Italia si chiar pana in Portugalia.
Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, capul Sfintei Brigita a fost adus in Portugalia de catre cavalerii irlandezi in drumul lor spre Tara Sfanta.
Cavalerii au lasat sfintele moaste in biserica din Lumiar, la cativa kilometri de Lisabona.
Particele din sfintele sale moaste au fost inapoiate in Irlanda in 1929 si asezate intr-o noua biserica a Sfintei Brigita din Dublin.
Manastirea infiintata de Sfanta Brigita in Kildare a existat pana in anul 1540, cand a fost desfiintata de catre regele Henric al VIII-lea (1491-1547).
Sursa : http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-brigita-ocrotitoarea-irlandei-137160.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu