Mihaela Lãmâita Ciocea ( 11 ) : va continua

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 11 )

Ma hotarasem sa scriu despre o alta presiune, si despre consecintele ei, pentru ca, intrucat presiunea facuta - a fost consumata, din nefericire a avut si consecinte dintre cele mai grave.

Era prin luna noiembrie, a anului 1998, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Ma aflam in cel de-al doilea birou ( incapere ) pe care l-am avut in cursul anului 1998, incepand din luna februarie a acelui an,  - am schimbat 3 birouri, sau trei incaperi, si aceasta pentru ca, in primavara-vara anului aceluia, 1998, am avut intentia sa cer transferul ( si l-am cerut ) catre o alta institutie, mai exact catre Institutul de Matematica Aplicata al Academiei Romane.

Am obtinut aprobarea, transferul, pentru aceasta am fost in audienta la judecatorul Dan Lupascu, inevitabil la el, pentru ca era Presedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Intre timp insa, la IMA ( institutul mentionat mai sus ), ce se intamplase ?

Acest institut al Academiei Romane avea o secretara, care dupa o activitate rodnica, si dupa multi ani de munca, iesea la o binemeritata pensie.

Prin urmare postul de secretara a institutului ramanea disponibil, a fost organizat un mic concurs, dar in cele din urma, intrucat cei din IMA se grabeau si pentru ca directorul Institutului lucra de mai multi ani la un institut de cercetari al unei Universitati din  SUA, el era o perioada mare de timp plecat in SUA, de unde conducea institutul si cand revenea in Romania dorea ca totul sa mearga rapid.

Desi am obtinut destul de repede transferul, a fost insa prea tarziu, si am pierdut postul.

A fost in cele din urma, angajata a fost o tanara ( cu vreo 2, 3 ani mai tanara decat eram eu atunci ) si care, culmea, in mare, semana cu mine, ( eram tunse, coafate, la fel, aceeasi culoare blonda a parului, cam aceeasi inaltime, ea era putin mai inalta, nu cu mult insa, slabute, si existau deci asemanari, mai ales cand cineva nu te cunoaste bine, te poate confunda, pentru ca "aerul", sau tabloul de ansamblu era cam acelasi ).

Totusi, aveam sa aflu, nici tanara fata care a obtinut postul nu a ramas mult acolo, la putin timp a eliberat postul.

Era destul de greu sa ai experienta - nu o puteai avea, in fapt ! - secretarei celei in varsta, care se tocmai se pensionase si lucrase o viata intreaga in domeniul cercetarii, al invatamantului (superior), si de mai multi ani la acel institut, ea stia bine ce are de facut, cunostea oamenii, pe cei din lumea invatamantului superior, pe cei din cercetarea stiintifica, pe cei din academia romana, ea avea contactele ei ( in acest sens, precizez ) si, in ce il priveste directorul de atunci al IMA, era un om foarte nerabdator, si pentru ca era, avea reputatia ca e inteligent, - pe undeva, da, cred ca era semet, se purta dictatorial, asa sunt unii oameni de stiinta ! - si foarte pretentios.

Tatal meu, care avusese initiativa ca eu sa imi schimb locul de munca - de ce ? va spun sincer de ce : pentru ca biata mea mama, incepuse sa planga ca toata ziua lucraza citatii, comunicari si mandate de aducere si nu are liniste nici la pensie ! - si, intr-o buna zi, a "aterizat" exact in fata biroului meu de lucru, in biroul de grefieri de la parterul Palatului de Justitie, acel birou de langa - pe atunci - Registratura si Legalizarile Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

In cercetarea stiintifica existau salarii foarte, dar foarte mici.
Iar salariul secretarei IMA era simbolic, mult mai mic decat al unei grefiere de sedinta.
Tatal meu mi-a vorbit despre directorul IMA, ca despre un fost coleg al sau de facultate, din tinerete (facultatea de matematica, a universitatii bucuresti), el se numea Dorel Homentcovski ( faulkner.me ... .edu ) si lucra la un institut din Universitatea Binghamton, dar, era la fel de dictatorial ca si tatal meu (tata fiind un dictator in relatia lui cu mine, in special, acasa, in mica noastra familie, dar foarte cumsecade cu toti ceilalti din afara familiei noastre).
Unui dictator, mai ales intr-o tara al carui "tatic" a fost dictatorul suprem, "comandantul suprem", este foarte dificil sa ii tii piept, mai ales daca dictatorul chiar este unul inteligent ( nativ, si prin educatie insa, invatand, studiind - dar si nativ, subliniez intr-un anumit domeniu al cunoasterii - caci nimeni nu poate excela si nici nu e bun in orice, in toate domeniile cunoasterii ), si acesta era cazul celor doi amintiti.

Ca o paranteza, atunci cand un om cu purtari dictatoriale este mai greoi un pic de cap, sau nu este invatat, sau nu intelege sa tina ritmul cu vremurile, in ce priveste domeniile cunoasterii, sau poate e totusi superficial, pe scurt daca este ignorant, sau semi-doct, sau chiar un idiot, ai mari sanse sa rastorni dictatura.
In caz contrar insa, trebuie sa te inarmezi si tu cu puterea pe care cunoasterea o da.

In primavara- vara 1998, intrucat eram grefiera de sedinta si lucram la masina de scris - intotdeauna mi-a placut masina de scris, dactilografia, pentru ca imi permitea sa scriu repede, iar eu de mana, nu pot scrie foarte repede ( fara sa fac prescurtari in tot textul scris ).
Eu nu stiam atunci, sa lucrez, se spune "sa operez" pe un calculator sau computer.
Inca nu lucrasem pe unul.
Judecatoria noastra inca nu avea computere.
Dar in urmatoarele cateva zile, Arhivele - civila si penala - au vazut cu bucurie, cum apar in arhiva computere, cate unul cred in fiecare arhiva, la noi in birou asa se dusese zvonul, dar nu mai stiu daca le-am vazut, a fost anul 1998 o perioada plina de evenimente, si asa se face ca ele m-au tinut foarte ocupata tot timpul.
A trebuit ca, in timpul zilei si in ziua concursului de la IMA, o zi de marti, la ora 12h00 sa fiu prezenta la acel institut, unde insa am fost privita cu dispret pentru ca nu cunoasteam computerul.
Cum am spus eu am pierdut postul - si nici cea care l-a luat nu a fost mai fericita, nici mai avantajata - pentru ca, fireste, sunt convinsa, Dorel Homentcovschi, si-o fi facut cruce ( cred ca e ateu ) cand a vazut ca fiica profesorului universitar Nicolae Marcov, fostul sau coleg de facultate, habar nu are de operare pe un computer.
De fata in sala de Consiliu a IMA, o sala mare, - nu stiti ce institute superbe sunt acelea, o sa mai explic eu, treptat, - frumoasa, mai era si un bun profesor universitar si academician Lazar Dragos, un om care il stie pe tatal meu din studentia lui, cand tatal meu inca nu gandea ca se va insura si deci nici eu nu ma nascusem, si care ma cunostea de foarte mica....
Acest domn tinea la mine.
A tacut insa, cine - o spun si eu, foarte sincer - putea sa spuna ca stiu computerul cand eu inca nu aveam unul acasa, si la Judecatorie, nici atat ?

Asta inseamna sa ai un post bun in Justitie unde - ascultati, este serios ce spun, judecatorii au o vointa rea, gresita, de a sta inchisi, incuiati, inchistati in ei si dosarele lor, iar judecatorul Dan Lupascu mi s-a parut un om foarte incuiat intotdeauna.

Sigur ca mi-a parut rau, si pe oamenii de stiinta ii intereseaza ce poti sa faci si ce stii bun si valabil din domeniul cunoasterii, de preferinta al lor, si nu ii intereseaza aerele si semetiile (aparentele, forma fara fond ), desi ei ajung cate unii chiar foarte semeti.
Numai ei stiu cat au invatat si studiat pana acolo insa !

Iar oamenii instantelor sunt oameni, ca si mine in acei ani, tinuti numai in sanctiuni, referate, reclamatii, amenintari, - sincer, - de o gresita educatie a sefilor in general, de rautatile poate ale unui sau altuia, cateodata, au existat si oameni prost educati care au ajuns magistrati, de care sa speram ca ne vom aminti (numai cand vom depana amintiri din lumea Justitiei).

De altfel, Justitia, instantele, la noi se cred si azi ca inainte de 22 decembrie 1989, nu am vazut o mentalitate mai gresita si care cu tenacitate sa ramana inchisa, si asa gresita cum este ea !
Adesea, cei care au functii de conducere, isi imprima mentalitatile lor, celorlalti care sunt subordonatii lor, magistrati sau personal auxiliar.

Mai mare rusinea !
Nu este insa numai o rusine, dar si o incalcare a dreptului la libera dezvoltare a personalitatii, la demnitatea umana, de care a mentionat si Antoanella Iulia Motoc, si despre ea unii scriu urat, dar Antoanella este o fata citita, invatata si multi nu pricep cand ea incepe sa vorbeasca, nepricepand pentru ca in viata lor nu au incercat macar, sa faca lecturile ei (preferand intriga, barfa urata, vulgara si rea, cu asta isi petrec timpul, ca doar Statul e prost si tot le plateste un salariu lunar bun !), inseamna practic o incalcarea a drepturilor omului si cetateanului - cetateanului roman, aici se cade sa deschidem Constitutia Romaniei la capitolul Drepturile Omului.

In acea marti la ora 12.00, in sala de consiliu a IMA (a anului 1998), erau si secretara care urma sa plece la pensie, in zilele imediat urmatoare, profesorul si academicianul Lazar Dragos, directorul IMA, Dorel Homentcovski si alti cercetatori ai  IMA, aflati la program si o fosta studenta a tatalui meu, Gabriela Marinoschi.

Totusi, ce nu mi-a placut a fost - asta mi-a placut, dar asteptati sa scriu toata fraza, pentru a intelege - ca, eu nestiind sa lucrez pe un computer, s-a lasat liniste in Sala de Consiliu, lucru care m-a iritat si inciudat, pentru ca nu ii interesa daca le spuneam ca eu saptamanal am vreo 685 de dosare in lucru ( a se vedea postarile anterioare ), iar Gabriela Marinoschi i-a spus cu vocea ei linistita, timida, vocea pare timida, Gaby e o fata tenace si linistita, si putin "pisicita" si calma, intotdeauna vorbeste incet, tatalui meu : "Domnule profesor, o sa o invat eu sa lucreze pe computer !" ( ce i-a spus ea mi-a placut, mai exact as fi vrut sa ma invete Gaby operarea pe computer  ).

In sinea mea insa, mi-am spus ca Gaby oricum nu va face asta - si nici nu a facut, - si ca ii spune numai de fatada tatalui meu acest lucru, pe de alta parte ma gandeam in sinea mea : "Doar nu poate fi asa de greu sa lucrezi pe un computer, de ce ma privesc toti ca si cum as fi incapabila, ca si cum nu pot invata nici macar acest lucru pentru ca iata acum nu il stiu, si de ce in acelasi timp, vorbesc despre computer ca si cum ar fi ceva greu, foarte greu, si pentru a-l invata ti-ar trebui ani din viata ?"

Ideea e, ca nu m-am simtit bine cand scena aceea s-a petrecut, pentru cei care in trecut au fost profesorii de facultate ai tatalui meu, in speta pentru Lazar Dragos, a fost un soc total.

In clipa aceea mi l-am amintit cum, cand eram mica, odata a venit in vizita la noi cu sotia lui si la un moment dat l-a intrebat pe tata : "Domnule Marcov, de ce nu te ocupi de fiica ta ? "

Stiti, el se referea la cu totul altceva, si anume la faptul ca - eram mica e drept... 8 ani ? - ...la faptul ca nu stiam matematica !

Spun matematica, nu aritmetica din clasele primare pe aceea o stiam.

De aceea eu spun, instantele romanesti sunt anacronice, sunt cufundate in Istorie, adanc, undeva in urma, foarte departe in urma.

As vrea ca macar cineva, un om dar unul cinstit, sa ma inteleaga cand spun sincer : a invata pe de rost cum se cere la Drept nu inseamna a fi un om invatat, si nici unul inteligent macar.

Vreau sa va spun cu toata sinceritatea, cu toata durerea ca am lucrat in conditii rele si proaste in judecatorii intre 1993-1999, cu toata durerea pentru ca prostia face mult rau si doare si aduce mari prejudicii, si oamenii aceia nu inteleg un lucru : va spun ceva, psihologia o spune des pentru cei care citesc si deschid cartile : un om poate fi un dement, dar sa aiba o memorie uluitoare si foarte cuprinzatoare.
Deci, sa nu punem semnul egal intre a recita cursul de drept si a fi inteligent.

Apoi, dupa ce nu am obtinut postul de secretara la IMA, mi-am reluat - aici am insa ce va povesti, insa o sa aman putin - activitatea la judecatorie, ideea era, ca ma grabesc sa spun, Dan LUpascu nu mai vroia sa ma primeasca inapoi !

Totul s-a petrecut in numai cateva ore, intr-o zi de lucru.

Am plecat la IMA cu transferul si am aflat ca am ajuns PREA TARZIU cu transferul si ca postul a fost dat.

M-am intors imediat la judecatoria sectorului 1 bucuresti si Dan LUpascu nu mai dorea sa ma primeasca.

A trebuit sa vorbesc, practic sa il rog pe judecatorul Vasile Bajan, sa ii expun situatia, lipsisem numai cateva ore din judecatorie !  - sa fiu reprimita.

El a fost acela cred, care a vorbit cu Dan Lupascu, si eu am putut sa raman in judecatorie, grefiera.

Il tin minte in acea zi pe Vasile Bajan cum urca scarile de la parter, la etajul 2 unde isi avea biroul, in Palatul de Justitie, la Judecatoria Sector 1, si eu ma tineam in urma lui, dupa el, nu se oprea din mers si urcat, si eu ii povesteam, apoi s-a intors pe jumatate, putin, dar continua sa urce si mi-a spus : "Eu cred ca trebuie sa ramaneti, dumneavoastra aveti experienta in munca de grefier si instanta are nevoie de oameni ca dumneavoastra".

Cand fusesem in cabinetul sau de presedinte al TMB, cu cererea de transfer, Dan Lupascu a aprobat-o, i-am spus si deci stia bine unde anume, unde exact, la ce institut, la IMA, plec.

IMA era un institut foarte frumos.

Tot ce nu puteam sa accept, era faptul ca nu puteau fi ferestre acolo.

De ce ?

Pentru ca la  IMA ajungeai intrand in Casa Academiei, acea cladire care pare a fi cladirea-geamana a Palatului Parlamentului, urci un deal pentru a ajunge acolo, si eu o luam pe jos de la judecatorie, prin spatele palatului de justitie, inspre - ca directie - ministerul de Finante si cel al Justitiei din str. Apolodor, si spun ca directie - si treceam pe langa ele si urcam un deal ce se iveste cand faci acest drum.
(Era canicula, foarte, foarte cald, arsita mare, si dealul fara pic de umbra, in plin soare, ma lovea soarele in cap, ma si bronzasem lejer tot mergand pe jos pana la IMA, de la Palatul de Justitie)
Cine mai stie cum eram atunci imbracata ?
Purtam o fusta verde-kaki, cu o jumatate de palma mai sus de genunchi, dreapta, "oficiala" "sobra", si o bluza ( alba, cel mai adesea in acel an 1998, dar aveam si alte culori ) si pe deasupra, de la un deux-pièces, cumparat de la etajul 2 din biroul judecatorilor, unde venise o doamna cu haine de vanzare, frumoase, cumparat deci in anul...1995 prin primavara, avea si o fusta din triplu voal bleu-marine cu flori mari albe si rosii imprimate pe triplul voal - de la acel deux-pièces eu purtam numai partea de sus, un fel de hainuta inchisa cu nasturi mari in fata ) de culoare ROSIE, cu nasturi mari, de efect, si cu maneci cam pana la jumatatea bratului ( in lungime).
Purtam sandale din piele naturala ( pe care le uzam zi de zi pe scarile si culoarele Palatului de Justitie ).

In varful dealului se afla Casa Academiei, care inca nu era terminata.

In interior.

La parter : intrai si nu urcai,  CI COBORAI.

Deoarece  IMA se afla la subsol, este o cladire incredibila, uimitoare aceea, daca este si solida cum pare, e o constructie intr-adevar iesita din comun !

Am coborat cateva etaje, pana am ajuns la  IMA.

O intreaga lume, oameni cercetatori stiintifici, romani, si care lucreaza uneori si cu strainatatea - are o viata si o activitate intensa in  STRAFUNDURILE PAMANTULUI.

Cladirea era - pe atunci - intr-o zona aproape pustie, in jurul ei era mult spatiu si cresteau balarii.

In interior era liniste si, coborand la subsol, iei calea institutelor care se afla sub nivelul pamantului, in adancime, metri intregi sub nivelul solului, pe mine m-a impresionat, este o completa izolare fonica de lumea din exterior, esti in cu totul alta lume !

Pe jos erau covoare, cred, dar in institut ( adica nu si in vastul hol de la intrarea generala in Casa Academiei, unde era inca ciment pe jos, si nefinisat ), la etajul cutare, am uitat etajul, ajungeai la o usa, si intrand acolo era IMA.

Covoare si mochete, pasii erau silentiosi si oamenii pareau ca se misca ca intr-un film mut, fara sonor.

Institutul avea sali si incaperi mari si spatioase, superbe, mobilate frumos, mobila noua peste tot si, tot acolo, un birou - o incapere mare, larga, este biroul celui care a fost Profesorul si academicianul  CAIUS IACOB.

Acolo este si masa lui de lucru si langa ea, jos, langa scaun, servieta profesorului, si cred ca sunt si cartile lui.

Dorel Homentcovschi ma primise o data in acel birou sa fi fost cred, el, in calitatea lui de director al IMA si m-a intrebat ce mai face tata.

Pentru ca eu imi petreceam foarte, dar foarte mult timp la judecatorie, din 1993, acum eram in 1998 ! - si pentru ca si acasa lucram, intrebarea m-a iritat.

Mai ales, daca au fost colegi de ce nu il intreaba direct ?, mi-am spus eu.

De unde sa stiu eu ? - acesta a fost raspunsul meu.

De unde sa stiu eu ce face tata ? - a fost cred intrebarea completa.

Dar, de aici, a rezultat o incurcatura !

Tatal meu, care este un om mai temator, imi spusese ca Dorel Homentcovschi " vrea sa lucrez pentru ei", si Dorel H. lucra in SUA sau si in SUA, tata a spus cred ceva la maniera "pentru/ si pentru americani". Se referea la faptul ca Dorel H. dorea ca tatal meu ( nu e vorba de mine ! ) sa lucreze pentru el, sau pentru IMA, etc.
Tata se referea si la o munca stiintifica, deci despre asta era vorba, despre o munca stiintifica.

Tatal meu se temea.

In plus, nu stiu de ce i se parea, poate, - e o deductie a mea aceasta din urma - ca el ar fi lucrat "pentru Dorel" "pentru ei" si pesemne nu ar fi fost apreciata munca lui !

In acest context, i-am raspuns lui Dorel H. : "De unde sa stiu eu (ce mai face tatal meu) ?"

Pe de alta parte, in 1998 tatal meu muncea si la randul sau se ducea la Facultatea de Matematica din strada Academiei ( langa libraria Mihai Eminescu ), zi de zi sau foarte des, cand avea cursuri, laboratorul lui de mecanica pentru studentii de anul III ( sala nr.318, etajul 3 - a fost, prin anii 2000 a suferit mult cand, mi-a spus el, i-au spart  SUFLERIA CU CIOCANUL, sufleria - era un aparat, o constructie aerodinamica, sau nu stiu cum sa o numesc, el avea grija de ea, tatal meu spala pe jos, cu apa si detergent, stergea praful, si spala tabla neagra de creta, in laboratorul de la sala 318, pe care totusi il impartea si cu alti colegi profesori ).

Intr-o zi i-au luat laboratorul si i-au distrus, asta nu inteleg de ce era necesara, distrugerea - sufleria !

IMA avea peste tot calculatoare, computere.
Unele sali stateau incuiate pe atunci.

Dupa aceea, dupa un numar de ani, IMA a fuzionat cu un alt institut de cercetari din aceeasi cladire si si-a schimbat denumirea.

Voi continua, in postarea urmatoare....am ajuns la numarul 12, urmatoarea....