Mihaela Lãmâita Ciocea ( 12 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 12 )

Spuneam ca, m-am intors la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, insa, intrucat reusisem sa obtin un transfer de la TMB, spre IMA, si pentru ca la IMA postul a fost obtinut de alta persoana, atunci cand m-am intors in biroul meu de la judecatorie, nu mai aveam birou sau masa de lucru !

Intr-adevar, daca Vasile Bajan, judecatorul si presedintele judecatoriei sectorului 1 bucuresti, a apreciat ca este nevoie de mine in colectivul grefierilor de sedinta, intrucat am experienta in aceasta munca, in schimb, o vreme am fost lasata fara birou ! Pur si simplu, fara birou la care sa ma asez, sa lucrez !

Desigur ca am insistat, fireste ca Raluca Nicolae lasase capul in jos si cu greu puteam vorbi cu ea, pana cand in cele din urma, nu mai stiu cum a fost, dar mi-au spus ca pot merge jos, la subsolul Palatului de Justitie, in biroul Executarilor Civile, unde se afla o masa de lucru disponibila.

Intr-adevar, incaperea era chiar foarte mare si in ea, mai multe birouri, si am ocupat un birou intins, aveam loc sa imi defasor dosarele pe el.

Despre colegii mei din acel birou am mai scris, intr-o postare anterioara.

I-am numit atunci : Nina, Zizi ( Arleziana / Arlesiana ), Vivi ( Ioana Pavel ), executorii judecatoresti.

In acest birou se pare ca am ramas o vreme, din moment ce ma aflam aici, prin luna noiembrie 1998, cand, intr-o buna zi, o colega grefiera - pe care o stiam ca lucrase la serviciul Executari Penale al judecatoriei - care o mai ajuta pe Raluca Nicolae in munca ei de grefiera-sefa a instantei, si care, se pare, - asa cred - uneori intra si in sedinta de judecata, ca o grefiera de sedinta - a intrat in biroul nostru si a inceput sa povesteasca ceva.

In jurul ei s-au adunat cred colege, erau niste colege in jurul ei, si am observat ca este suparata, ea povestea ceva, era si revoltata, dar mai mult suparata si mai cred ca plansese.

Colega aceea avea si ea o fetita mica de crescut, de vreo 2, 3 anisori, mama ei lucrase - din cate auzisem - la Curtea Suprema de Justitie, mai cred si ca iesise la pensie, sau se apropia data respectiva, tot ca Personal Auxiliar al instantelor.

Colega noastra era divortata.

Am intrebat-o ce s-a intamplat.

Colega mea lucra de multi ani in instanta, si la judecatoria sectorului 1 bucuresti.

Mi-a povestit ca o judecatoare a pus-o efectiv, sa scrie o Rezolutie pe o cerere de chemare in judecata (actiune), prin acea rezolutie era fixat cred termenul de judecata - eu nu am vazut rezolutia, dar despre acest gen de rezolutie fusese vorba cred - adica ziua infatisarii, ora, completul.

Numai ca, o Rezolutie - orice fel de rezolutie - se semna, se dadea, se elabora de judecator, si niciodata de grefier sau alta persoana.

Aceasta era presiunea pe care o judecatoare, o facuse asupra unei grefiere cu mai multi ani vechime ( mai multi decat ai mei ).

Eu o consider nevinovata pe grefiera aceea.

Da, stiu ce se poate spune si gandi, fireste ca stiu.

Se poate spune ca, ea, daca nu avea caderea si dreptul, daca nu intra in atributiile ei, ea nu trebuia sa o scrie si gata.

Da, numai ca o judecatoare facea presiuni asupra grefierei.

Sigur, vor spune altii, "simplu", dar grefiera ar fi trebuit sa se planga !

Cui anume sa se planga ? - ar fi intrebarea, una din ele, da, se putea plange, sigur ca putea.

Sau, altii ar putea spune ca grefiera trebuia sa faca o Plangere, in cazul in care nu era suficient sa reclame acea presiune, grefierei-sefe.

Desigur, ca si asta s-ar fi putut.

Insa, sa privim in fata realitatea cruda si anume : grefiera noastra nu o avea decat pe mama ei, in varsta si care lucrase la Curtea Suprema, era divortata, nu avea niciun sprijin de la fostul ei sot si crestea o fetita mica, care si venise adusa de bunica ei, mama grefierei la noi in birou.

Prin urmare ce inseamna o tara in care democratia este cantec la urechea surzilor si unde Statul este de drept - oriunde dar nu in Justitie - un Stat obisnuit cu abuzurile si in sanul caruia Justitia a ramas profund oarba, intr-atat incat nu ne ramane decat sa spunem Novena Maicii Domnului de la Lourdes sau sa ne rugam Sfintei Brigita - pentru a o vindeca de orbire ( as spune si de surzenie, surditate, sau chiar autism ).

"Nu este un om mai surd decat acela care nu vrea sa auda", cam asa spune un proverb francez.

In alta ordine de idei, iata ce ne spune Mihaela Lamaita Ciocea, ce rezulta din Plangerea ei nr. 154 din 7 ianuarie 2013 : o ancheta, sau o cercetare incepe, dar nu se incheie niciodata.

Niciodata pana cand omul nu e nenorocit pe veci.

Nimic nu excita mai mult aici un functionar rau si criminal, decat sa aresteze un nevinovat sau un nefericit.

Eu am ajuns la concluzia ca, acesti "anchetatori" functioneaza exact ca psihopatii sexuali : nu se pot excita daca nu omoara, si atunci omoara, lovesc, urmaresc penal, fac dosare, aresteaza, dau ordine, si asa se excita sexual !

Daca nu o fi asa, nu stiu ce sa spun !

Cu toate aceste femei rele si singure - unele nici nu vor barbat -, cu barbati care uneori sunt la fel de singuri, sau unii mai dau in placerea pentru alcool, altii au disfunctii psiho-sexuale, altii sunt nemultumiti de viata numai in doi, si invidiaza libertatea celor care nu sunt judecatori sau procurori.
Ei bine, dragilor, nu va tine nimeni, numai voi va tineti singuri si va interziceti unii altora, dreptul la viata, un drept elementar, de baza.
Cand unul dintre judecatori incearca sa traiasca o viata normala, sare in picioare intregul  CSM si il cearta, il ancheteaza, il interogheaza, il pun la zid, nu il mai vor in randul lor !

Ceea ce este anormal si periculos ca mod de actiune !

Sa dea Dumnezeu sa nu mai avem in sistemul judiciar psihopati si inhibati si constipati si impotenti si agresivi si nerusinati !

Exista oameni care nu actioneaza nici macar dupa logica simpla, daramite dupa normele de drept.

Care fac ce vor din clipa in care ajuns intr-o functie, intr-un post.

Femeile cred ca isi vor gasi fericirea, unele comportandu-se foarte neplacut sau urat, nefiind bune colege - indiferent daca sunt din randul grefierilor, magistratilor : judecatori ori procurori.

Femei singure si care ajung unele, nemernice.

Ceea ce ne trebuie sunt dovezile si ruperea tacerii.

Sa continui povestea ...

Dupa ce colega mea, grefiera, a scris o Rezolutie la "ordinul" judecatoarei cu care intra in perioada aceea in sedinta de judecata - caci a intrat cu ea in sedinta, eu asa stiam - nu stiu la cat timp dupa aceea, a inceput o ancheta.

Atunci, ancheta era la inceput.

Cum am spus, ne aflam in luna noiembrie 1998 si in viata mea, evenimentele s-au precipitat in acea perioada - intregul an 1998 a fost plin de evenimente - totusi, desi stiam ca urmarile - teoretic - nu pot fi bune, sa fiu sincera nici nu m-am gandit, totusi, dar totusi, ca va avea atat de suferit colega mea grefiera.

Din clipa in care ea nu avea nicio "pila" cum se vorbeste in Romania, limba romana  - toti spun cu repros unul altuia "Nu stii limba romana", - dar cum se vorbeste concret aici ? Foarte urat, foarte vulgar, cititi comentariile in Lumea Justitiei, pe site-ul luju.ro.

Parca e lumea iesita din Iad, sau parca unii sunt emanatii ale iadului.

Din clipa aceea, colega mea putea avea necazuri mari si sa fie complet neaparata, daca s-ar fi plans de acea judecatoare.

Nimeni nu te apara, pe atunci, daca nu stiai si tu pe cineva, care stia pe cineva, atunci unii sareau si te mai aparau sau te mai sprijineau.

Dar oamenii la noi, oricati bani ar avea, orice salarii li s-ar da au dovedit ca nu se pot ridica la inaltimea unui om.

Intrucat intram mult in sedinta de judecata si aveam continuu multe, foarte multe dosare in lucru, si pentru ca au intervenit anumite evenimente in viata mea personala, m-a prins sfarsitul de an cand deja ma pregateam sa plec in Franta.

Sa lucrez dosarele, si cum am spus inca in primele zile ale anului 1999, imi amintesc ca parca am mai intrat intr-o sedinta de judecata, sa imi fac pasaportul.

La un moment dat, din nou, am schimbat biroul, incaperea in care lucram.

De la subsol, locul in care am discutat cu colega mea despre ce anume se intamplase, ea povestise altora, parca nu prea tinea sa imi spuna, plansese, avea ochii rosii, totusi eu am insistat si i-am spus : "Lili, tu spune-mi mie, te rog, cum a fost !" - am fost mutata la parterul Palatului de Justitie si al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la biroul "Legalizari", despre care am scris in postarile mele anterioare.

Cu privire la aceasta perioada a anului, si la plecarea mea, voi scrie, dar nu acum, aici.

Exista persoane si creaturi atat de josnice si infame, incat desi nu am secrete, totusi unii vor intelege ca nu pot scrie totul pe un blog.

Eu nu am secrete, dar sufletele negre si murdare nu pot intelege asta !

Asa incat nu pot scrie chiar totul.

Exista fapturi care sunt chiar niste scursuri in societate, printre oameni.

In cursul lunii ianuarie 1999 eu am plecat in Franta, in vara anului 1999 mi-am prezentat demisia de la judecatoria sectorului 1 bucuresti.

Au trecut apoi niste ani, si iata, ne aflam acum cu povestirea catre sfarsitul anului 2004 si chiar inceputul anului 2005.

Am sa incep cu sfarsitul in acest moment al povestirii : intr-o buna zi de iarna, la inceputul lui 2005, iesisem impreuna cu o colega, era seara, tarziu, orele 20h00, poate putin peste, cateva minute, de la cursul de franceza juridica, pe care il faceam din 2004 la Institutul Francez din Bucuresti ( Bulevardul Dacia 77, sector 1 ).

Era rece afara si frigul intepa, la prima mica intersectie, acolo unde Bulevardul Dacia are un semafor, primul de la Institutul Francez, mergand inspre Piata Romana, ne-am oprit colega mea si cu mine.

Si nu mai stiu cum, din vorba in vorba ea mi-a spus atunci : "O cunosc pe Lili. Am condamnat-o".

Cum s-ar spune se intamplase ce fusese mai rau ! - mi-am spus eu.

"Pe amandoua le-am condamnat".

I-am spus colegei mele ce stiam, ca Lili a fost pusa, obligata sa scrie o Rezolutie pe care au dreptul sa o scrie ( si datoria cand se impune ) numai judecatorii.

I-am spus ca Lili e nevinovata, i-am spus ca a lucrat multi ani si nu i s-au reprosat lucruri urate.

Sigur, imi spunea ca o condamnase, in trecut, cum ce mai era de facut ?

Dar era important sa stie, pentru ca in fata judecatorului .... pentru ca eu cred ca Lili a tacut pana la sfarsit, sau cine stie daca a spus, cum a spus.

Poate a indulcit adevarul crud.

Acum va voi spune si numele lor : judecatoarea se numea Georgeta Stoican si grefiera Liliana Ticã.

Georgeta Stoican era judecatoare la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si o cunoscusem inca din 1993-1995, prima perioada in care am fost angajata si am lucrat la Judecatoria 1, ca (si) grefiera de sedinta.

Si iata, cum este lumea, cum sunt oamenii :

Valentina Tatulescu se straduise mult, si reusise sa ma faca sa plec de la Judecatoria Sector 1, in vara anului 1995, incepuse sa ridice judecatoarele ( mai mult ) impotriva mea, iar dintre judecatori unul s-a abtinut cred, altul insa mi-a luat apararea, a fost singurul care mi-a luat direct, clar, raspicat apararea in sedinta de colectiv organizata numai cu judecatorii instantei. Judecatorul care mi-a luat apararea se numea Eduardo Resteanu.

Dar Valentina Tatulescu pe atunci cauta sa le enerveze si sa le ridice pe judecatoare - si pentru ca oamenii au personalitati diferite, unii sunt submisivi, altii evitanti, altii dependenti, si asa mai departe si pentru ca ea conducea judecatoria, cauta sa le indemne sa imi faca Referat de sanctionare.

M-a pus in sedinta si cu judecatoarele Gabriela Marincas si cu Georgeta Stoican, iar Georgeta Stoican, da, - cum incepe uitare ! - cred totusi, daca o mai fi pe undeva, ca mi-a facut un referat de sanctionare, pe motiv ca nu i-am adus la semnat incheierile de sedinta in 48 de ore, cat impunea Regulamentul de organizare interioara al instantelor de judecata.

Valentina Tatulescu si valorile !

Valorile codului penal.

Atunci cand eram grefiera la Judecatoria sector 1 bucuresti - in perioada anilor 1993-1995 - intr-o buna zi, l-am gasit pe unchiul meu foarte suparat.
Era socat.
Avocatul Andrei Dumitru mi-a spus ca a avut un dosar al unui client al sau, la completul de judecata condus de judecatoarea Georgeta Stoican.
Era insa socat profund, intr-atata incat mi-a spus de ce ( el nu prea vorbea, nici timp nu avea, insa il intalneam uneori in sali de sedinta, si il ascultam cum pledeaza cand exista timpul sau cum pune concluzii, cum vorbeste ca avocat, cum isi apara clientul, drepturile clientului si interesele legitime ale acestuia, mai exact ).
Andrei Dumitru mi-a spus ca, desi avea dreptate in acel dosar, la final, solutia a fost o surpriza si anume, el a pierdut procesul !

In anul 1998, la cativa ani dupa acest final neasteptat, dupa aceasta dezlegare-surpriza a cauzei in care avocat era Andrei Dumitru si el spunea ca avea dreptatea de partea lui, dar pierduse procesul, iata ca, din nou la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, o regasesc pe judecatoarea Georgeta Stoican, subiect al unei anchete, pentru a-si fi obligat grefiera sa scrie o rezolutie pe o cerere de chemare in judecata.

Sunt convinsa ca Liliana Tica a tinut minte cat de apreciata era Georgeta Stoican, de Valentina Tatulescu judecatoarea si presedinta Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti in anul 1995 inca ( dupa aceea nu mai stiu, pana in 1998 ).

M-am tot gandit la Liliana, am fost ... nu gasesc cuvantul, ea o ajuta mereu pe Raluca Nicolae, se cunosteau de la Executari Penal - in 1993 cand m-am angajat eu, ele lucrau la acel serviciu al instantei, Raluca Nicolae in mod sigur.

Despre Raluca Nicolae s-a spus ca ar fi fost si ea ajutata si angajata - daca asa a fost, e un lucru bun, e o fapta buna - candva, mai demult, nu stiu cand, de insasi judecatoarea si inspectoarea ( de fapt, nu imi e clar, cum era in acelasi timp si judecatoare-presedinta a Sectiei Penale a TMB si judecatoare-inspectoare ) Doina Popescu.

Ceea ce ar insemna ca Doina Popescu in cele din urma poate nu e o faptura insensibila si rea.

Colega mea - colega la cursul de franceza juridica de la IFB ( Bul Dacia 77, sector 1 ) - si colega de scaun, stateam una langa alta, a fost foarte Ok atunci, acea colega, si deschisa, din pacate omul cand intra in Curtea de Apel, se sperie si de umbra lui si inlemneste si daca e judecator, era judecatoarea Elena Ursulescu, de la Sectia a II-a Penala a Curtii de Apel Bucuresti.

Mi-a spus, inca din acea seara in care am aflat ca ea a judecat procesul judecatoarei Georgeta Stoican, ca este asa o atmosfera la Curte, incat atunci cand merge undeva, ii este si rusine sa spuna ca este judecatoare.

Voi mai continua .... in alta postare...

Si, totusi, sa mai spun ceva inainte sa inchei povestea in acest punct, la sfarsitul anului 2004, cam pe atunci, intr-o zi, Elena, caci la curs asa ii spuneam, Emmanuelle asa ii spunea - Emmanuelle nu este aici, deci nu poate fi amenintata si torturata, sanctionata, tinuta la usi si data afara, anchetata la nemurire... cum sunt singura ar vrea teroristii-magistrati sau psihopatii-magistrati daca prefera asa care nenorocesc, si saboteaza cetatenii zi si noapte, nu au somn pana nu nenorocesc pe cineva ! - Elena.

Elena ne-a povestit ca a fost in Franta, pentru ca a lucrat in Cooperare, cu privire la tinerii delicventi romani care fac nazbatii pe strazile Parisului sau prin alte locuri, care cersesc, apoi, intr-o seara ne-a spus ca vor avea Sedinta Judecatorii pentru alegerea dintre ei, a unui membru si presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Imi amintesc ca i-am spus chiar ca Dan Lupascu trebuie sprijinit.

Da, chiar asa i-am spus.

Mai departe ce a fost, nu stiu, dar stiu rezultatul : judecatorul Dan Lupascu a fost ales Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Dupa acel curs, terminat candva la inceputul anului 2005, prin ianuarie candva, a urmat un examen serios, voi mai explica pe parcurs - la IFB - Elena mi-a spus ca se organizeaza un Concurs pentru un post - atentie aici - (numai) temporar de grefieri, si este nevoie de grefieri, daca vreau si eu sa ma prezint.

Da, parca de la ea aflasem despre acel concurs.

Concursul era la inceputul lunii februarie 2005.

Am alergat prin zapada si zloata - sigur asta nu e vina Elenei,  - dar imi cerereau o gramada de acte la dosarul de concurs, si pur si simplu am alergat la Notar, si pe unde a mai trebuit, la biroul traduceri, sa fac o fotografie sau mai multe, actuale, in fine, dupa aceea o amica a avut nevoie de mine, si mi-am petrecut timpul cu ea.

Nu am avut timp sa invat.

A trebuit sa dau telefon la Curtea de Apel cu o zi inainte cred, de examen, dar am telefonat sigur, am anuntat ca nu ma voi prezenta.

Intre timp, la Personal la Curtea de Apel, atunci se afla cu sediul ei din soseaua Oltenitei, cat am mers pana acolo, doamne ! - mi-au subliniat ca postul chiar castigat, nu da nastere decat la un contract de munca pe o perioada strict determinata si fara a putea deveni un contract pe perioada nedeterminata ! Adica, dadeai examen pentru un post de grefier, daca vreo grefiera 'definitiva" pe post, intra in concediu de nastere, maternitate, crestere a copilului, de boala, etc.

In primavara anului 2005 m-am dus la Scoala Nationala a Grefierilor, aceea infiintata in anul 1999, si aici lucrurile au luat o intorsatura proasta in vara 2005.

In cele din urma, in septembrie 2005 m-am inscris in anul intai la facultatea de drept.