Strategii de negociere cu reactanta / noncomplianta pacientilor la terapie (2 ). Exemple preluate din cazuisticã

Strategii de negociere cu reactanta / noncomplianta pacientilor la terapie (2 )

Exemple preluate din cazuisticã

Bunul ascultãtor

Pacientul se prezintã drept o persoanã foarte plicticoasã si, printre altele, incapabilã sã conducã o discutie interesantã.

Terapeutul accentueazã faptul cã, pentru o bunã conversatie este nevoie de doi participanti :

1. un vorbitor, si
2. un ascultãtor.

În loc sã încerce sã schimbe maniera de a discuta a pacientului sãu, terapeutul se concentreazã pe deprinderile de ascultare ale acestuia, oferindu-i urmãtoarea sugestie :

“Nu este neapãrat nevoie sã depui eforturi pentru a face o conversatie sã devinã interesantã. Unii oameni sunt pur si simplu doar buni ascultãtori !”

În acest sens, terapeutul si-a sfãtuit pacientul sã-si monitorizeze comportamentul de ascultãtor, prin valorizarea urmãtoarelor atribute :

1. ascultare activã,
2. contact vizual bun,
3. parafrazare.

Aceastã situatie a dus la diminuarea îngrijorãrii pacientului, în legãturã cu faptul cã nu este un bun vorbitor, si a avut drept rezultat o implicare mult mai vie si mai autenticã a acestuia, în situatiile de interactiune cu ceilalti.

*

Vacanta

O pacientã se prezintã drept o persoanã extrem de singurã si depresivã, dovedind putine initiative în încercarea de a-si îmbunãtãti propriul stil de viatã.

În vederea combaterii depresiei de care suferã, terapeutul considerã cã cel mai bine pentru pacienta sa, ar fi sã plece într-o vacantã.

Pentru a o mobiliza, terapeutul i-a oferit urmãtoarea sugestie indirectã :

“Fireste, o vacantã ar putea fi cel mai bun lucru pentru dumneavoastrã în momentul de fatã, oferindu-vã o perspectivã mai corectã asupra lucrurilor care vã frãmântã.

Dar, sincer vorbind, nu cred cã este momentul sã plecati undeva, în situatia în care vã gãsiti acum.

Poate peste câteva zile veti constata cã sunteti gata sã plecati, dar trebuie sã mai asteptãm un timp”.

Pacienta a rãspuns cu un mare entuziasm la ideea de a pleca într-o vacantã, mai mult, a început sã discute despre planurile sale de a pleca într-o cãlãtorie.

Într-un stadiu mai avansat al terapiei, a fost sfãtuitã din nou sã rãmânã calmã si realistã, cu privire la planurile sale de vacantã, datoritã stãrii psihice precare în care se aflã.

Imediat a devenit mai energicã, iar planurile sale de a pleca într-o cãlãtorie au început sã se concretizeze.

*

Ma(e)sajul terapeutic

Un pacient, diagnosticat cu depresie si atacuri de panicã afirmã cã, în comparatie cu cei din jurul sãu, se comportã ireprosabil.

Acesta îi mãrturiseste terapeutului :

“Superiorii mei sunt orbi, niciodatã nu-mi ascultã ideile bune, iar clientii mei sunt cu adevãrat stupizi !”

Pacientul mãrturiseste cã face fatã cu bine, senzatiei de hiperventilatie care apare în timpul atacurilor sale de panicã, spunându-si în gând :

“Din moment ce zilele mele sunt numãrate, atunci ar trebui sã mor !”

Atunci când terapeutul a rezumat problemele pacientului sãu, acest sumar s-a dovedit incomplet, pacientul încercând totdeauna sã gãseascã aspectele pe care terapeutul le trecea cu vederea.

În aceste conditii, terapeutul s-a decis sã-si modifice strategia terapeuticã.

Când pacientul i-a spus cã îsi poate controla senzatiile corporale, timp de 20 de minute, în timpul hiperventilatiei, terapeutul si-a exprimat imediat surpriza, admirându-i inventivitatea si sustinând cã, majoritatea pacientilor nu pot realiza acest lucru.

Când i-a mãrturisit din nou, cã seful nu-l ascultã niciodatã, terapeutul i-a rãspuns, în mod empatic, prin faptul cã asa sunt micii sefi, care vor sã se joace de-a Dumnezeu în micile lor firme.

Apoi, terapeutul i-a spus pacientului cã, desi admirã faptul cã îsi stãpâneste într-o mare mãsurã simptomele, ar putea sã-i ofere totusi, câteva sugestii pe care le-ar putea socoti utile.

În acelasi timp, i-a sugerat cã unii pacienti sunt încãpãtânati în privinta sfaturilor, exact asa cum se comportã clientii cu care intrã în contact pacientul sãu.

Terapia poate avea succes, doar dacã terapeutul si pacientul coopereazã în vederea gãsirii celei mai bune solutii.

Apoi, terapeutul i-a oferit câteva sugestii practice, si a continuat sã-l întrebe care este calea de schimbare pe care o socoteste cea mai eficientã în rezolvarea situatiei sale.

În mod continuu, terapeutul i-a spus cã îl socoteste mai degrabã un coleg, decât un pacient, si i-a sugerat cã un numãr mic de sedinte instructive nu ar avea de ce sã îi facã vreun rãu.

De-a lungul sedintelor ulterioare, conduse în aceeasi manierã, terapeutul nu a mai întâmpinat probleme în relatia cu pacientul sãu.

( extras din Tehnici psihoterapeutice, Odette Gîrlasu-Dimitriu, doctor in Psihologie si psihoterapeut, Facultatea de Psihologie-Sociologie si Stiinte Politice a Universitatii “Hyperion”, intre 1991-1998 cercetator stiintific la Institutul de Filozofie si Psihologie al Academiei Romane “C.R.Motru”, departamentul de Psihologie medicala si psihoterapie, sub conducerea prof.univ.dr. Irina Holdevici, Ed. Victor, Bucuresti, 2004 )