Mihaela Lamaita Ciocea ( 21 )

Mihaela Lãmâita Ciocea ( 21 )

As putea sa va dau o veste buna, postarile intitulate "Mihaela Lamaita Ciocea" au inceput sa fie lecturate, as spune, poate chiar cu putin interes.

Ieri seara m-am oprit atunci cand am spus ca Tiberius Barbacioru a devenit, din magistrat-judecator, avocat in Baroul Bucuresti.

Am expus motivele pentru care, cred eu, el a ales calea avocaturii si plecarea din magistratura.

Am vazut ca un dosar penal, care nu s-a gasit la timp, atunci cand procurorul de sedinta a dorit sa declare Recurs, a fost punctul de plecare al unei anchete, incepute mai tarziu, dupa ce Tiberius a fost promovat de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, la Tribunalul Municipiului Bucuresti, la ( o ) Sectie Civila.

( Nu mai stiu daca TMB avea una sau doua sectii civile, iata, se uita, mai ales cand incepi sa ai si alte preocupari ).
De asemenea, in postari anterioare am explicat ca, in cei sase ani cat am fost o grefiera de sedinta si am lucrat in aceasta calitate, o piatra de poticnire au fost dosarele in sine, care nu de putine ori, pur si simplu nu erau de gasit cand le cautai, cand le venea randul sa fie lucrate ( sa fie facuta incheierea de sedinta ), am scris si despre incidentul de la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti cand colegele de birou, imediat inainte de inceperea unei sedinte de judecata de ora 14h00, au ascuns intr-un dulap, - in principiu gol si care nu era al niciuneia dintre noi grefierele, da, dar una dintre colegele mele avea cheia acelui dulap ! - intreaga sedinta, toate dosarele pe care le pregatisem si asezasem pe biroul meu, cu putin timp inainte de a le duce in sala de sedinta, in timp ce ma aflam in biroul grefierei-sefe, de unde, ca de obicei, trebuia sa iau o Biblie, necesara in timpul sedintei pentru juramantul martorilor.
In principiu, toti martorii jura pe Biblie, desi nu toti spun adevarul, si ma intreb sincer daca au o reprezentare a Bibliei si a continutului ei ?
La fel de bine, in cazul unora, in loc de biblie ar putea fi asezat pe masa judecatorului, eu stiu, un numar dintr-un magazin de moda, sau din ziarul "Libertatea".

In urma cu cateva zile, am povestit cum, la inceputul activitatii mele de grefier - o perioada la inceput, grefierul este debutant - am constatat cu uimire ca nu gasesc un dosar pe care il aveam in lucru, si am reclamat lipsa lui, grefierei-sefe a instantei unde lucram atunci ( 1993-1995 ), adica a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti.
In chip de raspuns, dupa ce am insistat, am fost intrebata de ce ma agit si mi s-a spus sa nu mai reclam lipsa dosarului, intrucat el va aparea, "O sa apara el !".
Intre acel moment si vara anului 1998, dupa cum se vede, cronologic, s-au scurs cativa ani.
In acea vara, a anului 1998, o tanara si frumoasa de altfel, procuroare, care, dupa aceea, a fost promovata si numita pe o functie de conducere, ea a devenit cred prim-procuroare parchetului de pe langa judecatoria sectorului 1 bucuresti, mai exact inca, prim-procuroare adjuncta, da, adica mai sus, in ierarhie, exista un prim-procuror ( deplin, sau plin ), adica seful parchetului de pe langa judecatoria sectorului 1 bucuresti.
Insa, in acea senina si calda vara, a anului 1998, tanara noastra nu avea inca, din cate stiam, o functie de conducere, era una din procuroarele parchetului de pe langa judecatoria "noastra", adica aceea unde lucram.
Nu avusesem probleme niciodata cu procuroarele de sedinta, in privinta dosarelor.
Procurorul de sedinta, nu de putine ori, se ducea singur in Arhiva Penala si cerea sedinta de judecata, chiar inainte ca sedinta sa ii fie adusa de arhivar, grefierului de sedinta, pentru a o studia.
Astfel, procurorul de sedinta lua de la arhivar, intreaga sedinta si se ducea inapoi, in biroul sau de la Parchet, pentru a citi, lectura dosarele.
Dupa aceea, procurorul lua dosarele si le ducea inapoi si le restituia Arhivei Penale, care le ducea grefierului de sedinta al judecatoriei.
Grefierul trebuia sa le aseze in ordine, sa le numeroteze, si sa redacteze Lista de sedinta, in cateva exemplare, necesare fiecaruia dintre membrii completului de judecata si arhivelor ( civila si penala ) si avizierului, unde lista era publicata, de obicei, la usa salii de sedinta.
Cu alte cuvinte incerc sa arat ca, nu de putine ori si de mult, era o practica, anume, procurorul putea singur sa studieze sedinta de dosare, in biroul sau de la Parchet, si inainte ca grefierul sa aiba dosarele si sa intocmeasca lista ; deci, inainte ca grefierul sa numeroteze dosarele, in ordinea urgentelor, a prioritatilor, dosarele cu arestati aveau prioritate si in functie si de vechimea dosarului ( cronologica ), adica inainte ca grefierul sa se afle in posesia sedintei de judecata pe care urma sa o pregateasca.
Niciodata, sub acest aspect nu au fost diferende cu procurorii sau procuroarele de sedinta.
Insa, in vara anului 1998, intr-o buna zi, ma bucuram ( se apropia vara, vacanta judecatoreasca cand este mult mai putina activitate in instante ) ca, din Arhiva Penala am luat, pentru ca atatea erau, mult mai putine dosare penale decat de obicei ( aveam o sedinta cu multe dosare penale ), sa fi fost vreo zece dosare penale.
Le-am adus in biroul meu de grefiere, acela de langa biroul "Legalizari", al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti ( Palatul de Justitie, pe atunci ), le-am asezat pe masa mea de lucru si la foarte scurt timp in fata mea a aparut tanara si frumusica ( ei bine, instantele si parchetele aveau multe angajate, tinere fete, sau femei, mai multe fete si femei, domnisoare si doamne, si nu stiu daca era o intamplare dar erau frumoase, poate si pentru ca nimic nu se compara cu tineretea ! ) ( erau si tineri frumosi, desi nu am spus nimic despre ei, nu inseamna ca nu erau, de pilda, unul dintre ei era procurorul  Cristian Panait, nu stiu daca numele lui astazi mai spune ceva fostilor lui colegi ? ! ) procuroare de sedinta.
In acel an, 1998, unul din procurorii "nostri' de sedinta, ai lui Tiberius Barbacioru si Oliviei Marcov ( cea care scriu acum ), ai completului I din ziua de marti, ora 8h30 de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, a fost tanarul si impecabilul si preacorectul procuror Cristian Panait.
El nu a intrat mult timp cu noi in sedinta de judecata, si dupa el, au urmat alti colegi de-ai sai, procurori, tinere doamne mai exact.
Una dintre ele a fost chiar procuroarea de sedinta care a aparut in fata mesei mele de lucru, la foarte putin timp, dupa ce luasem din Arhiva penala, sedinta de dosare penale.
Nu incepusem sa redactez lista de sedinta, in care sa trec rand pe rand, fiecare dosar.
I-am explicat procuroarei ca nu am Lista de sedinta, insa ea a insistat sa ia dosarele asa, fara lista, si cum, niciodata nu avusesem probleme sub acest aspect, cu procurorii de sedinta, i-am dat dosarele sa le ia spre studiu la ea la Parchet.
Numai ca, tanara procuroare mi-a adus inapoi, cu un dosar mai putin.
Am intrebat-o si la intrebarea mea, in cele din urma, am primit un raspuns ca acesta : "Lasã. Cã nu rãspunzi tu."
Cu putin inainte de aceasta zi, despre care scriam mai sus, intr-o zi ma aflam in Arhiva Civila si cand sa ies din arhiva, am fost strigata, cu voce tare, de judecatoarea si inspectoarea - de fapt, ea era presedinta Sectiei Penale a TMB, si nu stiu cum, pesemne se putea, era si inspectoare - Doina Popescu, ea se afla cu Raluca Nicolae in Arhiva Civila.
In acea perioada, fara ca acum sa pot preciza exact un caz concret anume, ci cu titlu general, am remarcat ca intr-adevar - asa cum am tot explicat - uneori, cand doreai sa lucrezi o incheiere de sedinta, nu aflai dosarul.
Este foarte posibil ca dosarele acestea a caror prezenta era fluctuanta, cand erau, cand nu erau, sa fi fost o problema si pentru alti grefieri.
Oricum, Raluca Nicolae a fost aceea cred, care a chemat-o de la TMB, pe judecatoarea Doina Popescu, in legatura cu dosarele, si de aceea - sau poate, si de aceea - ele doua se aflau in Arhiva Civila.
Raluca Nicolae a procedat bine, pentru ca dosarele erau o problema si lipsa lor ni se imputa noua, in primul rand, grefierilor de sedinta.
Insa, Doina Popescu m-a strigat si a inceput sa imi spuna, cand dadeam sa ies din arhiva civila : "Unde mergeti doamna grefier ? Unde plecati ?"
Nu mai stiu ce a mai spus ea, dar desigur ceva legat de dosare.
Insa, iata, eu nu aveam nimic pe constiinta, desi nici eu nu acceptam lipsa dosarelor, dar ma simteam neputincioasa in fata acestei situatii.
Nici eu, nici colegele mele, daca si lor li s-a intamplat sa nu gaseasca dosare, vreun dosar, nu puteam pazi dosarele continuu, zi si noapte si in orice moment.
Da, desigur, un aspect important, pe care nu l-am uitat din ceea ce imi striga Doina Popescu, a fost insa urmatorul : "Daca nu ati gasit un dosar, ati reclamat lipsa lui ? Ati facut reclamatie ?"
Ei bine, in clipa aceea, sincer, este bine sa fim deschisi cand relatam ceva, daca tot o facem, imi venea sa ii spun asa : "Ascultati doamna Doina Popescu, eu nu sunt de vina ca sunteti toti suciti in instantele acestea ! Eu, inca din 1993 sau 1994 am constatat cu stupoare la acea data, ca nu gasesc un dosar, pe care il avusesem, si umblam pe culoare si la usa presedintei Valentina Tatulescu, ca si cum ceream mila si indurare sau o favoare, sa reclam lipsa dosarului, sa le spun ei si Vioricai Negru ca sunt nedumerita ca nu il gasesc, ca mi-a disparut, si atunci mi s-a spus dupa ce am fost lasata sa stau pe la usi, sa nu ma mai agit ca proasta, si sa incetez sa reclam dosarul, pastrand in mine credinta ca "o sa apara el !", prin urmare, de cand eram o grefiera debutanta, sau din perioada mea de debut in aceasta meserie absolut aventuroasa si fabuloasa, am primit recomandarea sa tac din gura, si am vazut ca reclamand este ca si cum as vorbi peretilor, iar acum, veniti dumneavoastra, Doina Popescu si urlati dupa mine in Arhiva, de fata cu publicul ca daca un dosar imi lipseste, trebuia sa il reclam, l-am reclamat eu ? - ma intrebati cu repros viu, dumneavoastra ? Pai, draga mea doamna, cine sa va inteleaga pe voi cei din instantele acestea romanesti ? Inseamna ca voi va bateti joc de mine, asta faceti, dragilor ! Deci, imi spui ca trebuia sa reclam dosarul ? Este bine ca mi-ai spus, eu sunt de parerea ta, Doina Popescu, si sa vezi ca imediat dupa ce am primit recomandarea ta ( care mie nu mi-ar fi dat prin cap, cum s-a vazut mai sus ) voi reclama dosarele, bazeaza-te pe mine, le voi reclama doamna mea, si sa vedem cum reactionati voi atunci !"
Judecatoarea Doina Popescu mai obisnuia sa ne faca si, inopinat, neanuntat, inspectie, atunci cand intram in sedinta de judecata, chiar inainte de a intra judecatorul, adica in acele 30 de minute, in care grefierul de sedinta se afla in sala, singur cu dosarele de pe rolul instantei cu termen de judecata in acea zi, apoi, grefierul deschidea usa salii de judecata, publicul intra si avocatii, partile, solicitau la barã, sa consulte dosarul.
Revin insa, la ziua in care, in Arhiva Civila, judecatoarea Doina Popescu a strigat in urma mea, era in orele de program cu publicul, deci "publicul", avocati si justitiabili se aflau in Arhiva.
Doina Popescu, avea sa ramana o perioada cu ochii pe noi, judecatoria sectorului 1 bucuresti, in luna august, ca de obicei, eu am plecat in concediul de odihna - in general concediul de odihna preferam sa il iau in luna august, in fiecare an - si, cand am revenit in septembrie la birou, ea a aparut si mi-a spus tare, in birou, ca "Daca lipsesc dosarele, ( inseamna ) ca le-au luat colegele ( mele ), sau cine ?" - iar colegele mele erau de fata in clipa aceea.
Eu nu spusesem ca le-au luat colegele mele de birou, insa intre timp, cum vom vedea, am reclamat lipsa dosarului aceluia, pe care nu mi-l restituise tanara procuroare de sedinta.
In schimb, constat si repet, la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in anul 1997, colegele de birou, sau una din ele, nu am fost de fata sa vad, mi-au ascuns o intreaga sedinta de dosare, intr-un dulap care nu apartinea niciuneia dintre noi, dar, a carui cheie o avea una din colegele mele de birou, grefiere.
Este posibil ca, in acea zi in arhiva civila, Doina Popescu sa imi mai fi strigat suparata, sa plec, daca nu vreau, sau nu imi place sa lucrez, i se parea pesemne ca nu eram suficient implicata in munca mea de grefiera de sedinta, si, sa nu uitam, cum am spus, intrasem si de cate trei ori pe saptamana, in sedinta de judecata, atunci cand "portia" unui grefier de sedinta, era numai de doua sedinte pe saptamana.
Acuma, revenind la ziua in care pregateam sedinta de judecata, trebuie sa fi fost o zi de luni, intrucat marti era sedinta de judecata, si, cum aveam multe dosare in lucru, si destule care erau si urgente, nu stiam ce sa fac mai repede.
A sosit si ziua de marti, ora 8h30, a intrat judecatorul Tiberius Barbacioru, a declarat deschisa sedinta de judecata, cand i-a sosit randul, dosarul acela lipsa, a fot strigat, insa nu se afla, a fost lasat la urma, insa nici in cursul sedintei, nici la urma, catre finalul sedintei, dosarul nu a aparut.
Cand s-au terminat dosarele penale, si au ramas numai cele civile, tanara procuroare de sedinta, inalta, satena, cu ochii ei frumosi caprui, patrunzatori, semeata, s-a ridicat din jiltul ei ( membrii completului de judecata sedeau chiar in jilturi, niste piese mai vechi de mobilier din Palatul de Justitie ), si a pasit tantosa, si dreapta, a trecut prin spatele jiltului lui Tiberius, indreptandu-se spre usa biroului grefierilor, usa pe care intra / iese completul de judecata in sala de sedinta, o priveam uimita, si in cele din urma mi-a intors privirea, insa privirea ei a fost una plina de satisfactie, stia de ce o privesc si ce astept de la ea, pentru ca nu intelegeam de ce nu a adus in sala, dosarul pe care cu o zi inainte nu mi-l restituise cand ii dadusem sedinta la studiat ( fara lista de sedinta ), dar ea, m-a privit semeata, bucuroasa si plina de satisfactie si a dat din cap, ca atunci cand vrei sa spui cuiva : "Da, ai vazut ? Nu ai dosarul !"
Si tantosa si semeata si-a continuat drumul spre usa biroului grefierilor si a parasit astfel, sala de judecata.
In continuare, am ramas in plina sedinta de judecata, cu judecatorul si cu dosarele civile.
Dupa terminarea sedintei de judecata, am dus dosarele in birou, le-am lasat pe masa mea, - la judecatoria sectorului 1 bucuresti nu am avut probleme cu dosarele, cum avusesem la judecatoria sectorului 2, - am dezbracat roba gri de grefier, si am plecat val-vartej din Palatul de Justitie, in cladirea de vis-a-vis, am intrat adica in cladirea Tribunalului Municipiului Bucuresti, m-am oprit exact la etajul 1, am deschis usa, si am gasit-o pe doamna Vanda, sefa de cabinet a judecatorului Dan Lupascu, am intrebat daca ( el ) este, el era fie plecat la Universitatea Titulescu sa isi predea cursul sau de drept ( de fapt, in acea perioada, la facultatea de Drept trebuie ca era fie perioada sesiunii de examene, fie chiar incepuse vacanta studentilor ), fie era in biroul sãu dar nu primea daca nu primea, adica daca nu stia ca vii, prin urmare, am intrat in cabinetul din fata cabinetului lui Dan Lupascu, unde se afla vicepresedintele TMB, pe care l-am gasit si care a fost, atunci, un om foarte ok.
I-am relatat povestea, vicepresedintelui TMB, un barbat cu putina mustacioara si care m-a privit, m-a cantarit o secunda cu privirea de sus pana jos, apoi mi-a spus pe un ton firesc ( spre deosebire de stilul, sa fiu scuzata, dar inteleasa, spre deosebire de stilul isteric cu care eram obisnuita inca din trecut de la judecatoria sectorului 1 bucuresti, din 1993, si in anii urmatori la judecatoria sectorului 2 ) exact asa : "Da. Nu ar fi prima data, cand, Onor reprezentantul parchetului ar avea ( lua ) dosarele !"
Iata, mi-am spus ca un om, un judecator poate spune simplu si concis, natural, ca este stiut faptul ca procurorii, cate unii, pastreaza si tin la ei in biroul si dulapul lor de la Parchet, dosarele instantelor de judecata.
I-am spus ca, acum, in aceasta etapa ceea ce pot face este sa reconstitui dosarul lipsa.
Apoi, intrucat am fost inteleasa si cum am primit ingaduinta, aprobarea, am plecat, si m-am intors la judecatoria sectorului 1 bucuresti, in biroul meu, am telefonat grefierei-sefe Raluca Nicolae, si i-am spus ca imi lipseste un dosar ( cred ca aflase deja ) si ca inteleg sa il reconstitui. I-am spus si ca, am fost si am reclamat lipsa dosarului, la TMB.
Pentru a reconstitui un dosar, imi trebuia o coperta de dosar, si cand ma pregateam eu sa il reconstitui, adica urma sa ii lucrez Incheierea de sedinta de la termenul de judecata din acea zi de marti ( zi in care dosarul trebuia sa se afle in sedinta, pe rol, dar nu s-a aflat ) si sa scriu in incheiere, ca, din lipsa dosarului, s-a fixat urmatorul termen, pe care il precizam, ca se va reconstitui dosarul.
Pe cand eu faceam aceste pregatiri, in legatura cu acest dosar, a carui lipsa imi putea crea neplaceri, a sunat telefonul.
Cine credeti ca era la telefon ?
Era grefiera-sefa, Raluca Nicolae, care mi-a spus, - iata, apropo de reactiile despre care spuneam mai sus - asa : "Asculta ! Auzi ? Nu mai reconstitui dosarul ala. Lasã-l asa. Lasã asa. " Aceasta s-a intamplat in vara anului 1998.
Ei bine, in acest caz, nu ne aflam noi in situatia similara din anii 1993, 1994, cand tot la Judecatoria Sector 1, care avea o alta conducere pe atunci ( Valentina Tatulescu, presedinte, Viorica Negru, grefier-sef ) eu am reclamat lipsa unui dosar ( si atunci nu aveam niciun indiciu unde ar putea fi acel dosar ) si mi s-a spus, cand am insistat, sa incetez sa il mai reclam, caci, "o sa apara el !" ?

Tot prin primavara, vara anului 1998, un barbat cu parul complet alb, si care imi amintea de barbatul sau omul cu parul alb care statea la rand la Audiente, la judecatorul Valentino Acatrinei, in primavara anului 1997, la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, a venit intr-o zi la biroul meu, adica exact langa mine, la masa mea de lucru, s-a aplecat parca, asa a fost atunci, si m-a intrebat, el a revenit apoi in alta zi, daca il poate gasi pe judecatorul Tiberius Barbacioru.
Pentru ca s-a intors intr-o alta zi, si a continuat sa ma intrebe daca este la birou Tiberius, si unde este, iar eu nu puteam sti in mod exact, presupuneam, dar chiar si asa nu aveam cum sa ii spun ca este plecat la Universitatea Titulescu, unde este asistent universitar, pesemne sa isi tina seminariile, sau poate chiar un curs in locul titularului de curs, dupa aceea, l-am rugat pe Tiberius Barbacioru sa imi lase numarul lui de mobil.
Era ceva, intemeiat sau nu, in prezenta acelui barbat care ma facea sa ma gandesc ca ceva nu este in regula.
Era cam revoltat, il simteai cumva, cum nu este un om calm, sau binevoitor, era destul de in varsta.
Se prea poate ca, acel om cu parul alb de la Judecatoria Sectorului 2 sa fi fost si imbracat in alb, dar acest om cu parul alb, din 1998 de la Judecatoria Sectorului 1, intr-o zi purta o camasa cu dungi fine, subtiri, verticale.
Mi s-a parut ca ma intreaba prea imperativ unde este Tiberius, si in general mi se parea un om imperativ, deprins sa porunceasca, sa ceara explicatii, si ma intrebam ce o fi vrand el de la mine, de la noi ?
Oricum, ca stil mi se parea mie cam impulsiv si nestilat.
De asemenea, parea un om alert, care parca nu are liniste si nu sta locului.
Atunci, in sinea mea, cand venea la mine si ma tot intreba unde se afla judecatorul Barbacioru, si ma intreba unde este el, pe un ton care parca interoga, ca si cum refuzam sa ii spun, mi s-a parut un om absurd, adica mi se parea mie ca are pretentia sa ii spun ceva, ce in primul rand, poate nu trebuie sa ii spun, si al doilea, Tiberius, daca era plecat undeva, era plecat cu treaba.
Este adevarat, da, fireste, ca era in orele de program si ca Tiberius nu era in biroul sau.
Dar in sinea mea mi-am spus : "Eu nu te cunosc omule cu parul alb, dar nu mi se pare ca tu esti chiar ok, ceva nu e in regula cu tine. Si nu incepe sa iti arogi drepturi fata de mine, caci nu imi place."
Acest om cu parul alb, era de o inaltime potrivita pentru un barbat, mai degraba inaltut, si nu prea, dar parea asa si pentru ca era slabut, drept, si uscativ. Avea pielea alba si un nas drept, nu avea trasaturi distincte pe chipul sau.
Dar reusea sa iti transmita senzatia, ca nu iti dorea binele.
As vrea sa stiu cine era el si ce a dorit el de fapt.
In final, a trebuit sa ii telefonez lui Tiberius si sa il rog sa vina la birou, pentru ca insista un domn cu parul alb.
Tiberius a sosit, la etajul 2, in biroul lui de judecatori.
La usa sa, a aparut imediat, daca nu era deja acolo, barbatul cu parul alb, apoi Tiberius m-a chemat in biroul lui.
Pe coridorul judecatoriei sectorului 1, la etajul 2, era pustiu, ca de obicei, si numai omul cu parul alb veghea in fata biroului lui Tiberius Barbacioru.
Cand am intrat, l-am gasit pe Tiberius si i-am spus ca prezenta acelui barbat o gasesc prea imperativa ( ma refeream la insistentele lui, la felul lui de a-mi vorbi ), insa Tiberius era calm si mi-a spus asa : "Da, crede-ma ca si el a alergat mult la viata lui !"
Acel barbat avea pe rolul instantei noastre un dosar de comandament, din cate imi amintesc.
Am continuat sa fiu grefiera de sedinta a completului din ziua de marti, ora 8h30, pana la sfarsitul anului 1998, si, se prea poate ca, si la inceputul anului 1999, sa fi fost repartizata si sa fi intrat in sedinta de judecata.
Stiu ca, anuntasem ca plec din instanta si a trebuit sa insist, sa reamintesc, ca, din moment ce plec, pentru a-mi termina dosarele in lucru, va trebui sa nu mai fiu repartizata in sedinta de judecata.
Am ramas cu impresia insa, din acei ani, ca poti fi grefier sau judecator, dar ca nu esti protejat de neprevazut, de situatii si imprejurari asupra carora nu detii controlul, cum este cazul asigurarii securitatii dosarelor judecatoriei, de reclamatii ale oamenilor care sunt ei insisi fie in situatii neplacute, si au procese pe rol, fie ca au procese, dar in afara de acest aspect, sunt si caractere urate, rele, oameni rai si pusi pe facut raul, sau care in tot cazul iti pot face neplaceri.
Pentru ca, in aceeasi perioada, prin primavara anului 1998, odata, imi amintesc ca, atunci cand am ajuns la birou, dimineata, un barbat - era avocat poate, nu mai stiu, insa nu imi era cunoscut ca figura, sau poate un justitiabil, adica nu un avocat - inalt, imbracat frumos, elegant, intr-un costum din stofa de culoare gri, cu camasa si cravata, mai mult saten inchis ( parul ) si cu ochi caprui, tuns frumos, regulamentar, se tinea drept in fata biroului meu, si reclamase deja ca nu ma gasise la birou, el sosise inaintea mea.
Da, se pare ca el chiar ma reclamase la presedintele judecatoriei sectorului 1 bucuresti, la judecatorul Vasile Bajan, sau cel putin, dar cel putin, la Raluca Nicolae, afata in anticamera presedintelui instantei.
Cand am aparut, vazandu-l asa suparat, sunt oameni care au reactii foarte bizare, omul era suparat, si cand am aparut, desi era ora matinala, el continua sa fie suparat si mi-a vorbit pe un ton de repros.
L-am intrebat, in fond, de ce m-a cautat, ce doreste exact, sa ma reclame ca nu m-a gasit la birou si a venit el inaintea mea, sau doreste sa ma intrebe ceva legat de vreun dosar ?
Exasperata la un moment dat i-am spus cred ceva de genul : "Remarc ca dumneavoastra doriti sa va certati cu mine, sa ma reclamati, mai degraba, ce aveti cu mine, ia spuneti !"
Era un barbat si inalt si corpolent, solid, avea multa masa adipoasa, adica adipocite, adice celule grase, grasime direct spus, si se indigna in fata mea si chiar ma intrebam la un moment dat, daca o fi Ok ? Ce il supara asa de tare ? Doar am venit, m-a cautat, iata ca m-a gasit, acum ce mai vrea ?
Cred ca tot acest barbat a tinut sa imi spuna ca m-a reclamat presedintelui Vasile Bajan, lucru care m-a intrigat de-a dreptul, imi venea sa ii spun : "Esti ciudat rãu amice, ca tine reclama multi pentru ca aici ne aflam intr-un tribunal, unde nu vin decat cei care reclama ( sau sunt reclamati ) !"
Sau, poate chiar colegele de birou mi-au spus ca acel barbat corpolent ma reclamase judecatorului Vasile Bajan, in tot cazul acesta, cel care reclamase absenta mea, se tinea drept in fata mea, de parca merita o decoratie pentru fapte de vitejie si ar fi trebuit sa il decorez chiar eu, ai fi spus ca asteapta ceva de la mine.
Sigur insa, ca nu mi-a facut placere ca ma reclamase, chiar m-am si suparat.

Intr-adevar existau si oameni despre care se spunea ca erau procesomani, adica aveau placerea sa se judece.
Totusi, asta nu inseamna ca eram reclamati chiar de toata lumea, insa, te puteai astepta la multi nemultumiti.
Cred ca ma apropii cu povestirea mea, usor, usor si de punctul final, de plecarea din instanta, unde din nou, sunt cateva aspecte de prezentat si cu privire la care m-am intrebat, voi mai scrie deci ...
Totusi, sa va spun, tanara procuroare care imi adusese cu un dosar mai putin, sedinta de dosare penale a completului I, din ziua de marti, ora 8h30, in primavara, vara anului 1998, la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, se numea doamna ( domnisoara ? ) Cozmanciuc.
Vicepresedintele Tribunalului Municipiului Bucuresti, in fata caruia am reclamat lipsa acestui dosar, si caruia i-am povestit ce patisem cu tanara procuroare de sedinta, era judecatorul Mihai, domnul Mihai.
Este ora 15h45 la Bucuresti, si numarul cititorilor postarilor cu titlul "Mihaela Lamaita Ciocea" este in vizibila crestere ...