Hristos, o usa care se deschide, dar se si inchide
Hristos S-a definit pe Sine drept usa spre mantuire. "Eu sunt usa. De va intra cineva prin Mine, se va mantui…" (Ioan 10, 9).
In aceasta situatie, usa nu mai este un obiect, ci o persoana. Trecerea prin ea neputandu-se realiza in chip mecanic, ci numai prin dialog.
Fiind o usa vie, ea nu are nevoie de un afis cu privire la modul ei de intrebuintare.
Fiecare o poate deschide intr-un mod propriu.
Unul o deschide prin cuvinte de multumire, de iertare, altul prin fapte de milostenie etc.
Se poate intampla ca unii sa bata in aceasta usa si sa nu li se deschida.
In astfel de situatii nu usa e cauza nedeschiderii, caci ea nu este selectiva.
Cauza neintrarii sta in cel care bate.
Acesta bate in ea ca in orice alt obiect. Nu o vede ca fiind total diferita de tot ce exista.
Gestul acestuia e asemanator cu cel care desi se roaga lui Dumnezeu, nu primeste raspuns la cereri, pentru ca doreste cele ce nu ii sunt necesare pentru mantuire.
Altii aleg sa traiasca in necunoasterea lui Hristos. Acestia sunt cei care singuri isi incuie usa spre Imparatie.
La judecata universala vor primi raspunsul cu care s-au amagit pe pamant: "Nu va stiu nici Eu pe voi; duceti-va de la Mine..." (Matei 25, 12 si 41).
In fiecare om - luat la intamplare - se afla cheia care deschide aceasta usa.
Ochii vad si urechile aud ceea ce vrea posesorul lor.
Unii dintre noi ne plasam in indoielnici, suspiciosi, neincrezatori si potrivnici fata de cuvintele Mantuitorului.
Nu credem in ceea ce vesteste Biserica, motiv pentru care cerem semne si argumente. Insa aceasta stare nu este una care sa ne ajute sa intelegem ce ni se spune.
Pentru a dobandi capacitatea de a fi intelegator, trebuie sa ne dorim cu tot dinadinsul acest lucru si vom primi darul intelegerii.
Sa nu ramanem doar la simturile noastre, sa luam in calcul si lucrarea lui Hristos in noi, ca factor determinant pentru ca, vederea sa fie vedere si auzul sa fie auz.
E adevarat ca Scriptura ne cere sa batem in usa ca sa ni se deschida: "Bate si ti se va deschide!" (Matei 7, 7), dar trebuie ca atunci cand batem sa fim locuiti de Hristos.
Sa nu uitam ca fecioarele nebune din "Pilda celor zece fecioare" bat in usa, insa nu sunt primite pentru ca Hristos nu se regaseste in ele.
Hristos ne deschide numai in masura in care si noi i-am deschis.
Putini mai iau seama la faptul ca Mantuitorul, inainte sa ne ofere intrarea, o solicita: "Iata, Eu stau la usa si bat; de-Mi va auzi cineva glasul si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apocalipsa 3, 20).
Noi oamenii suntem neputinciosi.
Din acest motiv Hristos doreste pe de o parte sa ne aduca la cunostinta limitelor noastre, iar pe de alta parte sa ne deschida spre puterile nelimitate ale dumnezeirii.
Luati seama la voi insiva si veti auzi glasul chemarii lui Hristos.
El nu face parte din categoria celor care ne cheama o singura data spre fericirea vesnica.
Daca nu L-ati auzit ieri, Il puteti auzi astazi.
Si tot astazi, puteti deschide usa spre fericirea vesnica.
Adrian Cocosila
Sursa articolului Newsletter-ul CrestinOrtodox.Ro din 11 februarie 2013, 8h07, news.crestinortodox.ro,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu