In afara problemei fixarii informatiilor, discutata mai sus, o alta este aceea a reamintirii.
Conservarea amintirilor nu o putem explica, dar ea este o certitudine.
Se pune intrebarea :
Cum putem noi ajunge, tocmai la o anumita cunostinta ?
De ce, la examenul de istorie, studentul isi reaminteste detaliile luptei de la Podul Inalt, si ele nu sunt acoperite de amintirile in relatie cu nunta surorii sale ?
De ce, unele fapte ni le amintim in toate amanuntele lor, iar despre altele nu mai stim ( nu ne mai amintim ) nimic ?
Nici la aceste intrebari nu putem da astazi un raspuns complet. Exista insa aspecte bine elucidate prin mecanismul asociatiilor.
Asociatia este o legatura stabilita intre procese sau stari psihice, in asa fel incat, producerea unuia dintre ele, atrage dupa sine, imediat, aparitia celorlalte.
De exemplu : Ma plimb intr-o zi insorita la periferia orasului, si zaresc o gradina plina de flori frumoase. Deodata, din spatele casei se repede spre mine, latrand, un dulau mare ; din fericire, intre noi se afla un gard inalt.
Daca, peste catva timp revin in acelasi loc, imaginea gradinii imi va reaminti prezenta cainelui, chiar daca el nu apare din nou. Sau, invers, intalnind pe strada un caine asemanator cu acela care m-a speriat, imi va reaminti si curtea cu flori.
Inca in carticica sa, intitulata “ Despre memorie si reamintire “, Aristotel a consemnat fenomenul si conditiile in care se produce.
( 1 ) Cea mai importanta conditie ( legea fundamentala a asociatiei ) este contiguitatea in timp ( contiguitate insemnand alaturare, invecinare, coincidenta ).
Cand doua evenimente au loc simultan, sau in succesiune imediata, intre ele se produce o asociatie.
Recunoastem aici prima conditie a formarii reflexelor conditionate, precizata de I.P. Pavlov. Dar posibilitatile de asociere au fost concepute mai liber, findca nu se aminteste de conditia restrictiva a intãririi impresiei, sau a existentei unui efect cu ecou biologic ( ca la Thorndike ).
Contiguitatea ar explica si fixarea unei legaturi asociative si posibilitatea reamintirii.
( 2 ) O alta lege, cea a asemanarii, nu explica decat evocarea : intalnesc o persoana necunoscuta care imi aminteste imediat de prietenul meu N. Imi dau seama ca, de fapt, intre cele doua persoane exista o asemanare fizica. Asemanarea poate exista si in ce priveste glasul sau gesturile, rolul ei evocator se pastreaza.
S-a incercat sa se reduca legea asemanarii la contiguitate, deoarece asemanarea ar presupune o identitate partiala, datorita careia are loc asocierea. Argumentul este discutabil.
( 3 ) S-a vorbit si despre o lege a contrastului : perceptia unui cal negru mi-ar reaminti un cal alb, intalnind un om foarte inalt, imi vine in minte un pitic, s.a. Aceasta s-ar putea reduce la legea asemanarii, ambele imagini fiind extreme intr-o serie de intermediari.
Contrastul este prezent in viata psihica, dar el pare a se datora altei legi, tinand de proprietatile neuronilor : legea inductiei succesive, consecinta a metabolismului celular.
Oricum, filosofii care s-au preocupat de fenomenul asociativ, au acordat insemnatate contiguitatii in special, si, mai rar, asociatiei prin asemanare.
Contiguitatea a avut prioritate, ea explicand si fixarea cunostintelor, nu numai evocarea lor.
Primul filosof care da importanta asociatiei, ca baza a formarii obisnuintelor, este David Hume ( 1711 – 1776 ).
In aceeasi perioada, un medic, David Hartley, scrie o carte in care cauta sa explice constituirea vietii psihice numai pe baza legii contiguitatii.
In secolele XVIII si XIX, filosofii empiristi au acordat o mare importanta asociatiilor de imagini si idei.
Asociatia era privita ca o lege fundamentala pentru viata psihica, asa cum legea gravitatii era considerata de fizicieni in domeniul fenomenelor materiale.
De aceea, respectivii filosofi sunt numiti “ asociationisti “. In secolul XIX, mentionam mai intai pe James Mill, apoi J.Stuart Mill, Al.Bain, H.Spencer in Anglia, iar in Franta pe Hippolyte Taine.
Contributii importante la Teoria asociatiei a adus insa W.Hamilton ( 1788 – 1856 ). El observa ca imaginile nu se succed, datorita asociatiilor, ca inelele dintr-un lant, ( 1 ) asociatia se explica prin “ legea redintegrarii “ : producerea, amintirea unei parti, a unui element atrage dupa sine reconstituirea intregului. Astfel, in exemplul mentionat mai sus, amintirea cainelui evocat imediat intreaga imagine a gradinii cu flori, in cadrul careia am perceput dulaul.
Acest fel de interpretare este foarte modern, si coincide cu rezultatele scolii gestaltiste, de care am amintit discutand problemele perceptiei.
( 2 ) Apoi Hamilton a mai formulat o lege, legea interesului : dintre toate amintirile pe care o stare prezenta le poate evoca, sunt reamintite acelea care au un interes actual ( adica sunt in concordanta cu tendintele dominante in acel moment ).
Prin aceasta lege, se explica de ce un obiect imi evoca numai un anumit eveniment, desi de el se pot asocia multe alte evenimente. De pilda, cosul cu garoafe din fata unei Florarii imi poate reaminti nunta surorii mele, dar si moartea bunicii, sau o pictura de Luchian, ori o gradina din Olanda unde chiar am fost anul trecut, etc.
Conform cu observatia filosofului englez, daca sunt bine dispus, garoafele imi vor reaminti evenimente placute ( nunta surorii ), dar daca sunt suparat, imi va veni in minte o inmormantare.
Intr-adevar, rolul afectivitatii este esential in fixarea si reamintirea asociatiilor.
De aceea, sunt zile cand imi vin in minte numai neplaceri, necazuri si ghinioane, pe cand in alte zile, dimpotriva, imi reapar succesele, surprizele, bucuriile.
In secolul nostru, Sigmund Freud a dat o mare atentie asociatiilor, asociatia libera a ideilor permitand, dupa parerea parintelui psihanalizei, sa aflam multe detalii revelatoare pentru framantarile inconstiente.
Teoria asociatiilor s-a mai complicat ulterior. Pe langa importanta contiguitatii, asemanarii, si a starilor afective s-au mai adaugat si alte conditii influentand aparitia unei imagini sau a unei idei : natura excitantului, repetarea lui, intensitatea sa, timpul trecut de la perceptia corespunzatoare, s.a. Am vazut ca I.P. Pavlov si E. Thorndike au creat experimente precizand mecanismul asociativ. Dar astazi nu i se mai acorda o asa mare valoare.
Intr-adevar, asociatiile, conditionarile explica invatarea elementara a unor miscari. Ele sunt prezente in automatismul deprinderilor motorii sau intelectuale. Ele explica frecvente cazuri de reproducere involuntara.
Legile asociatiei justifica hoinareala gandurilor, in stare de reverie, ca si succesiunea, deseori haotica, a viselor din timpul somnului.
De asemenea, evolutia afectivitatii are un caracter preponderent asociativ.
Dar contiguitatea si asemanarea nu pot explica memorarea constienta, voluntara, nici abstractizarea, gandirea.
Mai ales vointa presupune acte de-a dreptul opuse asociatiei : cand vreau sa inteleg si sa asimilez un text dificil, sunt nevoit sa alung din minte toate ideile, imaginile care imi vin in minte, fara o legatura directa cu materialul pe care il studiez.
Aceasta alungare, aceasta inhibitie, este contrara asociatiei, si nu poate fi explicata prin ea.
Desi contiguitatea sau asemanarea joaca un rol in succesiunea ideilor, azi se prefera sa se vorbeasca de “ conexiuni “ , ori de “ legaturi temporare “, acesti termeni evocand cercetari mult mai precise, desi cu interpretari ce s-au dovedit simpliste.
Cum am aratat mai sus, acum sinteza psihica este descrisa prin formarea si imbinarea de scheme, termen care permite mai bine sa intelegem plasticitatea existenta in reproducerea miscarilor si a gandurilor.
Asociationismul a constituit o etapa de progres, in incercarea de a intelege memoria si dinamismul psihic, dar el a fost in intregime abandonat, mai ales dupa experientele efectuate de gestaltism, dupa ce s-a impus in stiinta punctul de vedere structuralist.
( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr. Andrei Cosmovici, Univ. Al.I.Cuza, Ed. Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu