Memoria
Domeniul memoriei
Am studiat imaginile. Dar existenta lor implica o functie fundamentala a vietii psihice : memoria.
Memoria este functia psihica de baza care face posibile fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre.
Memoria este implicata in toate procesele psihice.
Memoria imaginativa permite conservarea si reproducerea reprezentarilor ; iar memoria verbal-logica – a propozitiilor, ideilor.
Exista si o memorie afectiva – desi controversata. Se sustine ca un sentiment este o traire prezenta, legata de momentul si situatia data.
Dar, sa presupunem cazul urmator : un copil este persecutat de invatatorul sau, ajungand sa ii fie frica de acesta, si chiar de scoala. Plecand la o alta scoala si intr-o alta localitate, el se intoarce, revine, dupa ani de zile, adult, inginer, dar, cand zareste intaia sa scoala, el poate trai o strangere de inima, similara cu aceea din copilarie. Dar aceasta neliniste nu poate fi decat o amintire, intrucat invatatorul a murit demult, si nimic din momentul de fata nu justifica o asemenea emotie.
Incat, chiar daca starea afectiva actuala nu este aceeasi cu starea afectiva din clasele primare, asta nu inseamna ca nu ar fi un act de reamintire, deoarece nici imaginile evocand casa parinteasca nu sunt identice cu perceptiile corespunzatoare.
Memoria nu este un simplu depozit de informatii.
In fine, se poate vorbi si de memorie motorie, ea facand posibila formarea priceperilor si deprinderilor, explicand invatarea dansului, a inotului, a scrisului, etc.
In aceasta privinta, intalnim o divergenta de pareri si mai accentuata.
Unii filosofi, ca, de exemplu Henri Bergson, considera ca exista doua forme de memorie, net deosebite : “ memoria spiritului “, care ar conserva imaginile, ideile, rationamentele, si “ memoria materiei “ ( a creierului ), care retine imbinarea si succesiunea miscarilor.
Fara a pune in discutie esenta spirituala, ori materiala, a memoriei, psihologia stiintifica nu considera necesara o astfel de opozitie.
H. Piéron elaborand, inca din anul 1936, capitolul corespunzator, din Nouveau Traité de Psychologie, l-a intitulat “ La mémoire et l’ habitude « ( « Memoria si deprinderea « ), nefacand o distinctie clara intre ele, desi se pot inregistra unele caracteristici specifice.
Insa invatarea, atat in domeniul imaginilor, cat si in domeniul miscarilor, asculta de aceleasi legi generale – in esenta, legi inregistrate de I.P.Pavlov si E. Thorndike -, iar in evolutia lor, se observa aceleasi faze.
Apoi, astazi se subliniaza artificialitatea disocierii planului cognitiv, de planul motor : am semnalat prezenta miscarilor, atat in atentie, cat si in perceptie ; ele au un rol hotarator si in formarea gandirii.
Separarea cognitiei, de motricitate se poate face numai in vederea studiului ; in realitate, miscarea, cunoasterea si aprecierea ( tonul afectiv ) sunt prezente in orice fenomen psihic.
Se poate efectua totusi o diviziune, in sensul existentei unei memorii inferioare, prezente si la animale, o memorie mecanica, bazata pe coincidenta intre stimului, si pe “ legea efectului “, si o memorie superioara, specific umana, insotita de constiinta de sine, intemeiata indeosebi pe relatii logice, de inteles.
Memoria superioara, memorie logica, este insotita de posibilitatea localizarii in timp si spatiu, a evenimentelor inregistrate.
( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr.Andrei Cosmovici, Univ. Al. I. Cuza, Ed.Collegium Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu