“ O ora mai tarziu avea ochii iar deschisi, ochi verzi, cu irizari de aur. Ma gandeam la tot ce insemnau pentru biata Trude aceste licariri galbene in ochii copilului ei. Aici trebuie sa fie sursa ei de lumina, de soare, de energie, de viata, aici, in ochii astia deschisi asupra mea. Aveam varsta lui Ines cand Trude mi-a intins un covrig cu susan : “ Na, poftim, ia ! “
- Eu sunt o buna prietena a mamei tale, Ines.
S-a ridicat deodata cu spatele drept, cu ochii mariti.
- Wo ist Pusy ? ( Unde este Pusy ? )
Probabil ca asa ii spunea mamei ei ...
- Pusy te-a trimis sa ma iei ?
Ca sa-i stimulez dorinta de a se insanatosi, i-am spus :
- Da, dar uite, trebuie sa te faci bine, Ines, e o calatorie lunga pana la Budapesta, trebuie sa fii puternica.
- Sunt puternica, mi-a raspuns, cu vocea slaba, si a cazut iar cu capul pe perna. Apoi, ridicandu-se in coate, incerca sa se scuze : Dar n-am dormit toata noaptea. Am pazit-o pe Grami, am strans-o in brate, i-am frecat mainile ca s-o incalzesc ...
Ochii i s-au umplut de lacrimi, care se desprindeau cate una, si curgeau apoi, tacute, pe obraz. Am simtit ca-i face bine.
- Plangi, Ines, plangi cat vrei tu.
- Acolo n-am plans, ca sa nu fac zgomot, mi-a marturisit printre sughituri, si deodata s-a oprit, cu nasucul in vant. Cum te cheama ?
- Mirona.
- Mirona ? Pusy are o prietena Mirona, si pe mine ma cheama Mirona. Am trei nume : Mirona – Ines – Ilse.
- Eu sunt Mirona.
- Atunci, ai fost la Paris ? E frumos acolo ? E departe ? Pusy a primit multe ilustrate de acolo si o scrisoare de la tine. Stii frantuzeste ? Si eu invat ... invatam ....
A doua zi cand am stat de vorba cu Frau Wilma mi-am dat seama ca se simtea usurata. Carase intr-o boxa a pivnitei canapeaua si toate lucrurile pe care le folosisera cele doua protejate, timp de trei saptamani, si-l instiintase pe barbatul ei ca a gasit in pivnita o femeie moarta.
Desi desfigurata, el a recunoscut-o pe mama lui Trude, fara sa banuie tot ce se petrecuse acolo si fara sa comenteze. In tot cazul, se grabi sa anunte politia. Nimeni nu se mira. Sinuciderile, mortii gasiti ici-colo, din pricina foamei si a persecutiilor rasiale, erau cazuri destul de frecvente in Viena ocupata.
De la Frau Wilma, patroana cafenelei, m-am intors cu un ibric electric, cu o sticla de lapte si o bucata de paine. In alt pachet am gasit o camasa de noapte a fetitei, una de zi, pantalonasi, pantofi aproape noi.
Nu puteam sa-mi dau seama ce-i facea bine lui Ines : fereastra mereu deschisa, faptul ca avea cu cine vorbi, ca nu-i mai era frica sau nadejdea de a pleca la Budapesta, la Pusy ? In tot cazul, dupa ce am dezbracat-o si i-am facut cateva frectii cu alcool si o baie ( nu facuse baie de luni de zile ), parca era alt copil. Dimineatã, cand s-a trezit, avea culori in obraji. Am sapunit-o din nou din cap pana-n picioare, i-am facut un dus cald. Mi l-a cerut mai fierbinte, si la urma “ rece de tot “, striga ca s-o aud. Imi dadeam seama ca insusi zgomotul apei ii face placere, ii face bine.
Dar trebuia sa ma pregatesc de plecare spre tara, sa iau o hotarare in privinta lui Ines. Un lucru era sigur : in pivnita n-o voi lasa sa se intoarca. Tot cautand o solutie, mi-am amintit de un film. Sub influenta lui, m-am dus cu Ines la Notre Dame de Sion, unde am cerut sa vorbesc cu Mère Supérieure. Acolo am inventat o alambicata poveste : Ines e copilul meu din flori, bineinteles crestina. Mi-au infiat-o niste prieteni buni, ca sa ma scoata din incurcatura. Cand m-am maritat, n-am indraznit sa marturisesc sotului meu adevarul .... I-am facut acte false lui Ines. De unde sa stiu ca are importanta religia prietenilor care au infiat-o ? ! Atunci n-avea importanta ... Dar Ines e fetita mea, e ortodoxa, am venit s-o salvez, cand am aflat ca parintii ei adoptivi au fost deportati ...
Mère supérieure a incercat sa lamureasca romanul meu complicat, dar singurul lucru pe care l-a inteles si l-a crezut e ca sunt straina si ca fetita mea trebuie sa ramana acolo catva timp, din pricina sotului meu, care daca ar afla ...
- Dar e un pacat sa-ti induci in eroare aproapele. Trebuie sa-i spui ca ai pacatuit, m-a dojenit Mère supérieure, stergandu-si ochelarii cu o batista de un alb ireal.
- E un pacat pe care l-a facut si Fecioara Maria, am spus eu zapacita.
Era cat pe ce sa stric totul, dar rezultatul a fost, dimpotriva, neasteptat de bun.
- Ai avut, desigur, o viata grea, copila mea, departe de binefacerile bisericii noastre. De altminteri, dumneata esti ortodoxa. Vezi .... Catolicismul .... In sfarsit, cred ca e mai bine pentru Ines sa ramana catva timp la noi. Cred ca ar fi mai bine sa treaca la catolicism.
- Da ! am exclamat cu toate sinceritatea. Da, asa-i. Sa aveti grija de ea. Binefacerile bisericii catolice sunt cunoscute. Si daca va veni s-o ceara o doamna, Wilma, Wilma Raeder, care e o buna catolica, sa i-o incredintati numaidecat. Va rog foarte mult.
Despartirea a fost grea. Fetita se lipea de mine cu toata deznadejdea. Nu plangea, dar ochii ii erau inecati, ca si vocea.
- Imi pare asa de rau ca pleci ! repeta Ines.
Am luat-o deoparte, i-am ridicat barbia spre mine, i-am pus mana pe umar si i-am vorbit ca unui om in toata firea.
- Asculta, Ines, trebuie sa ai grija de tine, tu singura sa ai grija de tine, trebuie sa te aperi daca e nevoie, trebuie sa rezisti. Cand mama va putea sa te ia, va trebui sa te gaseasca sanatoasa, voinica. Sunt sigura ca nu traieste decat pentru tine.
- Si papi la fel, zambi fetita.
- Cu cine semeni ? am intrebat fara sa vreau, poate ca sa mi-l pot imagina pe acest tata, ingropat cine stie in ce lagãr.
- Pusy spunea ca sunt leita taticu. Papi e frumos si face doua gropite cand rade. Eu am numai una, aici .... Si zambi ca sa-mi arate gropita, dar lacrimile incepura sa i se desprinda una cate una.
- Il iubesc atat de mult ! mi-a marturisit ca un secret. Asa de mult ! Apoi, surazand iar : Cand eram mica voiam sa ma marit cu el ...
“ Cand eram mica “, am repetat in gand cu o imensa mila ; Ines avea acum cinci ani si nu mai era mica ...
- Sa fii curajoasa, Ines, fagaduieste-mi.
- O sa fiu, cum am fost si noaptea trecuta, acolo ....
De ce nu pomenea de bunica ei ? De ce nu intreba nimic ? S-ar fi spus ca se teme, ca nu vrea sa afle ceea ce totusi stia – ca bunica murise. Cred ca refuza sa-si aminteasca grozavia acelei nopti. Era matura Ines, era un om intreg, un om batran cu fruntea aceea de cinci ani !
Cand am plecat de acolo am trecut printr-o gradina publica. Voiam sa ma reculeg. Mi-era sufletul greu si abia imi taram picioarele ; parca mi se lipise tot noroiiul orasului de talpi. Si parca eram ametita. M-am asezat, nu departe de poarta, pe o banca. Nu pricepeam de ce se aflau acolo atatia copii, stransi claie peste gramada, cand parcul se intindea departe, imens si foarte bine ingrijit. Aici, dimpotriva, un rotogol de pietris si praf, si in loc de verdeata, balarii.
Dar, cu gandul la Ines, am vrut sa mai zabovesc printre copii. O femeie tanara, palida, care statea langa mine, putin adusa din spate, cu mainile incrucisate, tacea. Am simtit nevoia sa schimb cateva cuvinte cu ea.
- De ce sunt ingramaditi copiii acolo ?
- Sunteti straina, probabil ...
Dar alta, mai in varsta, care sedea langa ea, a strans-o de brat.
- Da, sunt in trecere ...
S-au ridicat deodata. Abia atunci am vazut ca purtau cate-o banda galbena pe brat, cu o stea neagra. Copiii purtau si ei astfel de banderole, si privirile lor se indreptau spre largul gradinii, unde alti copii chicoteau veseli si se jucau cu trotinete, cu cercuri, cu triciclete. Un batran abia putea sa tina de umar un baietel care incerca sa treaca rotogolul de pietris unde stateau inghesuiti cei cu semnul pe brat.
- Aber warum ? intreba baiatul. Warum, warum dar ich nicht ? ( Dar de ce ? De ce, de ce n-am voie ? )
M-am ridicat, le-am zambit celor doua femei imbracate in negru. Una era foarte tanara, cealalta mai in varsta ; dar la fel de frumoase. Mama si fiica, dupa cum semanau. Amandoua blonde, cu buzele albe, ochii uscati. Sufletul mi-era greu, ochii inlacrimati. Am plecat fara sa spun un cuvant. Pe strada, aproape alergam. In fata mea se ridicau, ca o sfidare a tot ce vazusem, Augustiner Kirche, Votivs Kirche, Stefans Dom, superbe dantele de piatra si fier, gata sa atinga cerul cu varfurile lor. Dar la adapostul rugaciunilor cresteau, la fel de inalte, faradelegile pe care le faceau sau le tolerau, tacand, credinciosii.
Am trecut pe la Frau Wilma sa-i spun unde e Ines. Am dat buzna in cafenea, dar a trebuit sa astept un moment prielnic ca sa-i pot vorbi. Frau Wilma, uitandu-se imprejur ca sa vada daca nu-i spionata, a ras zgomotos.
- Ce mai faci ? Ce mai faci ? Ai noroc, e vreme frumoasa la Viena .... O vara minunata.
Am incercat sa-mi inveselesc fata, dar cred ca n-am izbutit.
- Tatal lui Ines a incercat sa fuga din lagar, mi-a soptit Frau Wilma. Cel putin asta e versiunea oficiala ... L-au impuscat azi-dimineata. Apoi cu o fortata, penibila voie-buna : Cum te-ai distrat ? Cum ti se pare Viena ? Ai luat cafeaua la Sacher ? Are prajiturile cele mai bune. Si in soapta : Bunicul ei s-a sinucis in aceeasi noapte cand s-a prapadit bunica. Apoi tare : Trebuie sa va duceti la Grinzing, domnisoara ! Sezonul e plin ! Calusei, trageri la tinta ...
I-am explicat unde e Ines si am rugat-o sa aiba grija de ea. S-o trimita la Budapesta de indata ce-i vin actele, s-o trimita cu orice mijloc ...
- Ce vreme frumoasa ! zambea fara incetare Frau Wilma.
- Ce vremuri ! am spus, strangandu-i mana, si, grabita, m-am strecurat printre mese.
Mi se parea ca toti ochii ma urmaresc, ca sunt inconjurata de asasini si de spioni.
La hotel am gasit lucrurile in geamantan ravasite. “
( extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu