Doctrina drepturilor naturale individuale
Doctrina drepturilor naturale individuale, cu radacini in diferite civilizatii istorice, a fost dezvoltata in secolele XVI – XVII, de Scoala dreptului natural, si reluata de filosofii francezi, in secolul XVIII.
Ea porneste de la ideea ca, inainte de a stabili o organizare politica, oamenii traiau in stare de totala libertate, descrisa de Thomas Hobbes, ca una de completa anarhie.
Peste aceasta, s-a suprapus formarea de comunitati umane, politic si civil organizate ; acestea au avut adesea, si perioade indelungate, un caracter absolutist, cei care exercitau puterea negau orice drepturi si libertati celor guvernati.
Treptat, s-a pus insa problema relatiei dintre guvernanti si guvernati, a legitimitatii detinerii puterii publice, de catre unii asupra celorlalti.
In cautarea unei relatii echilibrate, a concilierii autoritatii cu respectarea unui minimum de drepturi si libertati, ganditorii secolelor XVII si XVIII, au formulat Teza Contractului Social.
In conceptia lui John Locke, expusa in special in lucrarea sa Second Treaties of Government, din anul 1688, prin contractul social oamenii abandoneaza o parte din libertatea lor, in favoarea Suveranului pe care ei l-au creat ; ei determina inca cu precizie drepturile si libertatile, pe care inteleg sa le pastreze, carora Suveranul nu le poate aduce atingere.
Acest model de gandire se bazeaza, evident, pe unele din Pactele incheiate de regii Angliei cu nobilii ridicati impotriva lor, sau cu parlamentele, si anume : Magna Charta din anul 1215, Petitia drepturilor din anul 1628, Habeas Corpus Act din anul 1679, Bill of Rights ( Declaratia drepturilor ) din anul 1689.
Aceste texte proclamau libertati care reprezentau garantii contra arbitrariului regelui si agentilor regelui.
Ele nu vizau o conceptie globala, a raporturilor dintre Stat si persoana.
Pactele britanice stabileau suprematia Parlamentului, dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, dreptul la eliberarea sub cautiune, libertatea fata de pedepse cu cruzime, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juriu, si alte asemenea drepturi si libertati.
Intr-o conceptia radical diferita, Jean-Jacques Rousseau sustine ca, prin contractul social, oamenii au abandonat complet libertatea lor originara, in mainile Suveranului, respectiv, ale comunitatii organizate.
El nu vede insa, in aceasta, o pierdere a libertatii, ci, dimpotriva, considera ca, prin protectia pe care aceasta comunitate o ofera, sunt mentinute drepturile si libertatile abandonate.
El face apel la notiunea de vointa generala a Suveranului, comunitate care nu poate avea alte interese, decat pe cele ale persoanelor care o compun, si care nu poate fi decat justa.
Aceasta conceptie presupune o organizare politica, in care poporul, constituit in corp legiuitor, sa fie chemat sa adopte legile, deci un regim de democratie directa ; el reprezinta insa domnia majoritatii, si nu respecta drepturile persoanei, si cu atat mai putin ale minoritatii.
Aceasta conceptie a influentat Declaratia drepturilor omului si cetateanului din anul 1789, Constitutia din anul 1791, si alte documente adoptate de Revolutia franceza.
Declaratia ( franceza ) din anul 1789 dispune, in articolul sau 2, ca “ Scopul oricarei asociatii politice este pastrarea drepturilor naturale si imprescriptibile, ale omului. Aceste drepturi sunt : libertatea, proprietatea, siguranta si rezistenta la opresiune “.
In contextul Pactelor britanice, si al Declaratiilor franceze, mentionam Declaratiile de drept americane, si anume :
Declaratia de independenta din anul 1776, Bills of Rights, pe care fiecare din cele 13 colonii devenite state independente le-a plasat in fruntea Constitutiilor lor scrise, si primele 10 Amendamente la Constitutia federala din anul 1787, adaugate in Constitutia americana din anul 1789, si care tin loc de Declaratie de drepturi.
Documentele americane proclama ca oamenii sunt egali si au drepturi inalienabile, intre care dreptul la viata, dreptul la libertate si dreptul la urmarirea fericirii.
Se prevedea instituirea de Guverne, cu consimtamanul celor guvernati, pentru a asigura aceste drepturi, ca si independenta judecatoreasca, subordonarea militarilor puterii civile, libertatea comertului, libertatea fata de impozite(le) stabilite fara consimtamantul organelor alese, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juriu.
Aceste drepturi sunt concepute ca precautie contra Puterii, ca o afirmare a libertatii individuale, impotriva careia niciun comandament nu trebuie sa actioneze.
Prin caracterul lor concret, ele se apropie de Pactele britanice, iar prin conceptia universalista, de Declaratiile franceze.
( - extras din Protectia drepturilor omului in dreptul international contemporan, curs universitar, prof.univ.dr. Ion Diaconu, Universitatea Spiru Haret, Ed.Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu