" Septembrie, 1944
Casa batranei Catian era zavorata strasnic. Geamurile, batute in scanduri. Un lacat mai mare ca de obicei, la poarta. Am sunat, sigura ca cineva a fost lasat de paza, ca se va ivi din fundul curtii, din odaile darapanate ale slugilor. Nu se putea sa nu se fi gasit vreo fina, vreo vecina, vreun nevoias ... Familia mea se pricepea sa ajute fara sa dea nimic, ba chiar tragand foloase. Si intr-adevar, tot staruind pe butonul soneriei, a aparut cineva din spatele chioscului. Cand s-a apropiat, am vazut o figura fara varsta, o fata fara culoare, cu buza taiata. Un dinte ramanea descoperit, ca la mopsi. Dar ochii sclipeau buni, plini de caldura si mi-erau cunoscuti.
- Nu ma cunosti, duduie Mirona ? ... Ei, bata-te norocul, ce-ai mai crescut ! Erai de-o schioapa ... Eu sunt Mãrioara.
Sa fie oare Mãrioara pe care pe vremuri au dat-o afara matusile mele din pricina unei forfecute care apoi s-a gasit ?
- Cum de nu ma cunoasteti ? Ne duceam in pod impreuna, ca va era frica de soareci ... Eram si eu o fetiscana, m-am mai schimbat.
Da, era o fata cu obrajii ca marul domnesc ; ochii ii jucau in cap isteti, avea o coada castanie, cat pumnul de groasa.
- Cum se poate ? Mãrioara ? ...
Imi paru rau de brutalitatea intrebarii mele.
- Nu-i usor la stapan .... cu copil ...
- Marioara ? ! repetam prosteste, in nadejdea ca va protesta.
- Eu, domnisoara, chiar eu ... Am cazut tocmai cand trebuia sa nasc. Vedeti, mi-am taiat buza. Buza asta ma poceste, de nu m-ati recunoscut. Bine ca a scapat fata, Georgina ...
De pe treptele de piatra ale casei cobora o fata negricioasa, slaba, cu umerii ridicati, ososi, gatul scurt. As fi jurat ca-i cocosata. Bretonul, pletele negre cadeau pe umeri, amintind de o poza a Salomeei cerand capul lui Ioan. Ochii cenusii, lungi, reci, fata trecuta.
- E domnisoara Mirona, spuse Marioara.
Dar fata, ignorandu-ma, ii intinse niste bani.
- Pentru lumina, pentru apa si gunoi. Vezi sa nu te incurci. Sa-mi aduci chitantele.
Avea o voce de barbat, o atitudine de stapana. Indreptandu-si umerii, cu capul sus, se inapoie in casa.
- Asa e la inceput, uracioasa, cauta Marioara s-o scuze. Crede ca ati venit la ghicit. Si vazand ca nu inteleg : N-ati auzit de Georgina ? Da in cafea si in carti. Dar trebuie sa puneti ceasca cu apa seara intre geamuri. A doua zi faceti cafeaua si aduceti ceasca bauta si intoarsa.
Zaboveam in fata treptelor de piatra, cautand sa ma reculeg. Marioara, fosta fata in casa, e din nou angajata. Si si-a adus fata, care da in cafea si in carti.
Dar autoritatea cu care vorbea Georgina, excesiva incredere in propria ei persoana mi se pareau mai greu de inteles decat necuviinta fata de mine. S-ar fi zis ca banii care ii dadea pentru lumina, apa, gunoi erau ai ei.
- Cum de n-ati auzit de Georgina ? Nu primeste pe fistecine. Lume de soi, ministri asteapta la rand, ramane cu gura cascata.
- Spune-mi, Mãrioarã, mama e acasa ?
- Nu, e la Sinaia, cu spitalu de raniti. E numai domnisoarele acasa ...
Curtea, atat cat se vedea din fata, mi se parea acum mult mai mica ... Rondurile de flori parasite, pietrisul murdar, chioscul mai pitic si mai stramb. In stanga, in locul gardului care ne despartea de curtea vecina si pe care ma cataram, curioasa sa stiu ce se petrece acolo, se ridica acum zidul unei case cu ferestruici de serviciu si balcoane inguste. Am trecut printr-un coridor in care am dat de acelasi racitor vechi, nefolosit de cand ma stiam, de aceleasi reproduceri dupa scene de vanatoare si curse de cai – domni cu joben si doamne elegante, in stilul 1900. Trecand de cele cateva trepte care coborau in subsol, in odaia bunicului, m-am izbit de sifonierul cu oglinda. In fata acestei oglinzi imi incercam rochiile Fanei.
- Stiti ca s-a intors ...
Marioara se obisnuise sa vorbeasca misterios, dupa obiceiul casei.
- Sotul duduii Neneea ... A fugit de la balamuc. E aici.
Infiorata, mi-am grabit pasii si, cu aceeasi spaima ca in copilarie cand treceam prin intuneric, am cautat usa care dadea in sufragerie.
- In odaia lui domnu-mare sta acuma dumnealui. E linistit, nu face rau la nimeni. Eu ii duc de mancare. Numai o data s-a infuriat si a dat cu toporu in dulap.
- Era plin de lucruri, pe cate stiu.
- Ticsit. Dar fiecare a tras dinauntru ce a vrut. Si pe urma, vorba aia : nici usturoi n-am mancat, nici gura ...
Oare stiau si ele ceva despre faimosul brau rosu ?
- Cred ca bicicleta e in pod, si ghetele cu patine. As vrea sa le iau.
- Va duc eu in pod mai tarziu, sa nu stie nimeni ... Acu, dac-au prins de veste ca ati venit ...
Regaseam climatul casei batranei Catian.
In hol astepta o femeie cu palarie rosie de pai, nou-nouta ; mi se adresa familiar :
- Azi e cu toane. Iti ia banii degeaba. Ba iti mai cere si sfaturi ... Dar ce sa te bagi ? ... Fiecare cu ale lui. Uite-asa cum o vezi, un pui de cioara, ea tine toata harabaia asta de casa. Si pe bufnitele amandoua, si pe barbatu-sau si cati mai sunt ...
- Georgina e maritata ?
- Veniti prima data ? Atunci, n-aveti de unde sa stiti ... S-a maritat cu nepotul batranei. Uite cum ne iscodeste. Si aratandu-mi portretul Catrinei Catian : Doamne fereste ! Parca e vie ! Apoi, pe un ton mai scazut : A fost si asta un pui de lele ... Si uitandu-se la ceas : Nu mai astept. Norocul dumitale. Te ia numaidecat. Pe-al meu l-a vazut in cafea exact asa cum e. La inceput ii da zor ca poarta uniforma. Ce uniforma ? N-am de-a face cu militarii, niste parliti. Nu-i militar, zice. Uite, poarta o baveta, un guleras ! Dar ce-i, copil mic ? Nu, zice, parc-ar fi procuror. Si asa era ... procuror.
In clipa aceea se ivira in usa tanti Marie si Neneea. Barbiile mai tesite decat mi le aminteam, gurile mai rotunde, ochii mai bulbucati. Cand palaria rosie disparu, se napustira matusile mele :
- Mirona, cum ai crescut ...
- Da, zau, fetito ! Ai mai crescut ...
Asteptam sa aud pitpalac, cucu ...
- Hai in sufragerie, fetito. Nu pe aici. Nu mai trecem direct. Am pus bufetul in fata usii. Si suspinand : S-au schimbat multe ...
Am regasit culoarul intunecos, usile nenumarate, oficil inutile, aerul inchis de altadata, dar parca si mai inecacios, mirosul de naftalina, lumina intunecata, umbrele dese. Dar o data in sufragerie, matusile mele m-au luat in brate, intr-un elan la care nu ma asteptam. Aveau lacrimi in ochi si repetau cand una, cand alta :
- Vai, ce vremuri ... Ah, ce vremuri ... Cum te-ai incumetat sa umbli pe strada ? Nu ti-e frica ? Noi stam ascunse ...
- De ce ?
- De frica ...
- Frica ?
Se uitau una la alta cu ochii holbati, apoi impreuna ma cercetau atente.
- Tot asa cu capul in nori, fetito ? Cu nasul in carti ? Faci poezii ? Nu auzi, nu vezi, nu afli ?
- Ce sa aflu ?
Si-au facut cruce pe rand. Apoi, tusind si schimband vorba :
- Iancu [ * tatal Mironei ] ne-a parasit ...
- Pe toate trei ?
Se uitau una la alta, ca totdeauna cand li se punea o intrebare neasteptata.
- Pai cum ? Nu i-am dat banii toti ? Ne multumeam cu dobânda. Aveam incredere. Si el ii pãpa cu Mitzi [ * secretara tatalui Mironei ] ...
- O tii minte pe Mitzi ? O scandura cu ochelari ...
- Si mama ce face ?
- S-a impacat cu madam Alexandrescu ...
Si matusile mele, ca de obicei cand aveau ceva de ascuns, vorbeau de-a valma despre madam Alexandrescu, care facea pentru aviatori ceai pe aerodromul de la Pipera, despre masina ei, cu care au fugit nemtii, despre o putinica de branza care a disparut, despre o gaina care s-a furat.
- O tii minte pe Fifi ?
Noi aveam intotdeauna o gaina alba din neamul lui Fifi. Si luandu-si ghergheful, Neneea incepu sa socoteasca anii care au trecut de cand a murit cea dintai Fifi.
- Douazeci si cinci ...
- Douazeci si sase, corecta tanti Marie. Mirona era in leagan. Cati ani ai, fetito ?
- Multi, foarte multi ...
Tanti Marie facea socoteala in gand, dar brusc se indrepta spre usa, cum avea obiceiul cand i se parea ca cineva asculta. Observ ca i s-au ingrosat picioarele, s-au labartat soldurile. Apoi, intorcandu-se :
- Ar trebui sa vorbesti cu tatal tau si sa-i spui :
“ Am douazeci si sase de ani ... “
- Douazeci si opt ...
- Asa-i ! Cum trec anii ...
Neneea ma masoara din cap pana-n picioare.
- Te-ai facut fata de maritat. Chiar asa sa-i spui tatalui tau : “ Ce, vrei sa raman fata batrana ? “
Tanti Marie clipeste des, enervata. Nu-i place sa i se aduca aminte ca nu s-a maritat. Neneea tuseste. In linistea care devine apasatoare, numele Fanei pluteste in aer. Astept bataile pendulei.
- A cazut la cutremur. Iti aduci aminte, Mirona ? Atat aveam si noi de la batrana.
E curios ca nu se sfiesc sa sustina, privindu-ma in ochi, ca doar atat le-a ramas.
- Intr-o dimineata, la ceai, incepe Neneea, aud un tarait de greiere. Chiar in ceasca de ceai. Parca era o muzicuta. Mi-am facut cruce. Uite, sa spuie Marie ...
- Da, da, era si Tanti, am auzit toate trei. Ne uitam la ceasca si nu stiam daca zumzaie ceasca, sau ceaiul. “ O fi fost ceasca prea rece si ceaiul prea fierbinte “, zicea Iancu. Si-i dadea zor ca s-au dilatat porii. Il stii pe tatal tau, Toma necredinciosul. Din patru cesti de ceai, numai uneia i se dilata porii cand torni apa fierbinte ... Ce zici, Mirona ?
- Ca s-a declarat razboiul ...
- De unde stii ? holbara ochii matusile mele. Chiar asa s-a intamplat ! Chiar in ziua aia.
- Am pastrat cestile pentru spiritism, sopti tanti Marie.
De teama sa nu inceapa sa insire sfaturile pe care le primesc post-mortem de la batrana Catian, m-am ridicat sa plec. Nu stiam daca trebuie sa ma strecor pe furis pana in pod, sau sa le spun ca vreau sa-mi iau bicicleta.
- Nu stai cu noi la masa ? ma intreaba Nenea cu amabilitate prefacuta.
- Stii, Georgina mananca si ea in sufragerie cu noi, intervine tanti Marie.
- Si Marioara ?
Tanti Marie si Neneea erau indignate.
- Sa aducem slugile in casa ? ! La masa ?
- Pai cum ? Fata sta la masa, si maica-sa o serveste in picioare ?
- Mirona fetito, numai tie ti-am spus adevarul, ca tu ai idei populare ... Nimeni nu stie ca Georgina mananca la masa cu noi. Dar pe vremurile astea, vezi tu ...
- Va ocupati de politica ?
Si-au facut cruce.
- Vai, se poate ? Iti dai seama ce-ar fi ... Nici nu vrem sa auzim ... Taica-tu, cat e el de francofil, si tot are groaza de revolutie ... Cica o sa se ia mosiile ...
- Aveti mosii ?
- Avem un proces, stii tu, procesul care a bagat-o pe batrana in mormant ...
- Foarte bine, scapati de proces.
- Ne-a costat ochii din cap. Tie ti-e usor sa vorbesti. Numai noi stim cum ne zbatem. Pana a venit Marioara am stat fara slugi. Li s-a urcat la cap cu sindicatu si cu pretentiile ! Unde sunt vremurile ...
- Cand le dadeai doua perechi de palme si terminai povestea ?
Matusile mele tusesc incurcate. Imi dau seama de echilibristica, de complicatele jonglerii pe care trebuie sa le faca pentru a tine casa asta cu atatea odai inutile, si totusi lumea sa nu stie ca Georgina ia masa in sufragerie, ba si mai mult, ca au ajuns sa se inrudeasca, prin nu stiu ce nepot sau fin, cu Marioara. In casa batranei Catian se iveau mereu alte mistere, ramaneau mereu alte taine nedezlegate. Trei razboaie au trecut peste aceasta casa. In sufragerie, un tablou in stil Meissonier il infatiseaza pe strabunicul Miron luptand la Grivita, in ‘ 77. O fotografie mica, discreta, bunicul sergent in campania din ‘ 913, iar alta, tata proaspat mobilizat in ‘ 916. Acum mama, in costum de sora de caritate cu toate dichisurile. Oameni adevarati au trecut prin mainile ei, au murit in bratele ei, deci a luat parte la razboi. Dar in casa lor, in casa batranei Catian, nici o schimbare. Regaseam tot ce era absurd, degenerat, otravit : ambianta pe care o stiam. Familia, in aceste ultime zvarcoliri ale ei era in stare de orice ticalosie.
- Cu cine e maritata Georgina ? intreb cu o agresivitate care le sperie pe matusile mele.
Tanti Marie si Neneea, ca sa iasa din incurcatura, vorbesc precipitat.
- Maritata ! Vorba vine ...
- Mai mult de forma ...
- Ea tine casa.
- Ne da in carti, gratis.
- Pe Marioara tot gratis o avem.
- Trebuie sa mai inchizi ochii, daca vrei sa traiesti.
- In vremurile astea ! ...
Pe usa intra Lavinia [ * prima sotie a tatalui Mironei, casatorit apoi cu mama Mironei si instalat in casa batranei Catian ]. Ii tremura capul mai rau ca altadata. Si e numai piele si os. Am inteles ca tot ea duce greul. Biata Lavinia, ultima roaba in casa batranei Catian !
- Mirona ! M-a luat in brate. Ar fi vrut sa planga, dar parca nu mai avea acel dram de energie de care are nevoie o lacrima ... Ce faci, Mirona ?
- Uite, am venit sa va vad si sa-mi iau bicicleta din pod ...
Matusile mele erau fericite ca nu staruiam sa aflu cu cine e maritata Georgina.
- Du-te, fetito, du-te si ia-ti bicicleta. Dar sa stii ca-i plin podul de soareci si lilieci.
Bicicleta nu se vedea nicaieri. Cotrobaiam prin sertare si unghere, ma impiedicam de sobe si burlane, de mobile desperecheate, de lazi si ladite, fara sa tin seama de paienjenis si giulgiuri de praf. In cele din urma am dat peste patinele ruginite, peste ghetele cu patine insurubate, care i se vor potrivit lui Tomita, si peste o umbrela de ploaie, de care avea nevoie batrana Metzel. Manechinul de croitorie, ca o femeie decapitata, a cazut peste mine. Bluze cu maneci sfasiate, volane de dantela rupte, papusi fara cap, peruci de papusi, capete de papusi fara par, fara ochi ieseau din fundul cuferelor, unde degetele mele scotoceau febrile, in cautarea braului de catifea de care imi vorbise bunicul. In norii de praf si lumina putina cata intra prin ferestruici, am descoperit vasul de arama cu desene subtiri, misterioase si inscriptii hinduse, pe care nasul Arcadie i-l daruise Fanei. Dar cine era nasul Arcadie si cu ce prilej ii facuse acest dar, n-am aflat niciodata. Capacul, ca un coif ascutit, se latea ca o pagoda, iar vasul propriu-zis avea mijlocul gatuit ca o talie de viespe, si in continuare liniile semanau cu niste solduri frumos arcuite. Acest vas, in care ardeau pe vremuri carbuni, era mutat din loc in loc langa scaunelul pe care-si proptea picioarele batrana Catian.
Cu gandurile imprastiate, scotoceam printre pene de strut, cozi de vulpi, marabuuri, paiete, cand deodata am dat de o bucata de catifea. Inima a inceput sa-mi bata grabita. Nu puteam sa-i vad culoarea. Cu respiratia taiata, pipaiam captuseala. Era incretita pe mici balene, refractara, scortoasa. Degetele-mi ardeau si eram tulburata ca in seara cand am descoperit pe maidan o ciuperca. Fugind cu trofeul in mana, m-am izbit de ghidonul bicicletei.
Cand am trecut de poarta dantelata si inalta – faimoasa poarta a casei batranei Catian – m-am bucurat ca un orb care vede lumina. Pierdusem notiunea timpului. Trecusera parca ani din clipa in care intrasem pe aceeasi poarta. Lumina nu mi s-a parut niciodata atat de puternica, cerul atat de limpede, atat de inalt, albastrul atat de curat, strada atat de lunga, oamenii atat de vii ... Nu-mi venea sa cred ca am scapat de paianjenii care se plimbau pe panze uriase si de paienjenisul familiei. M-am oprit o clipa sa-mi trag sufletul, sa arunc o privire maidanului de peste drum. Dar maidanul copilariei mele nu mai era. Pe locul stiut aparusera tot felul de baraci. Cine stie pe unde ratacea acum printesa Ringhi-Ring, in ce tinuturi tainice se ascundeau ciupercile vrajite ... "
( - extras din romanul “ cartea mironei “ de cella serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu