Functia de comunicare
(a ) Fr.Bresson caracterizeaza vorbirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orala, cu scopul de a influenta auditoriul.
In raport cu semnificatiile ce trebuie transmise, vorbirea capata o organizare complexa. Unii psihologi, cum e B. Skinner, au subestimat acest aspect. Dupa el, succesiunea cuvintelor intr-o fraza, nu este altceva decat o succesiune de reflexe conditionate : fiecare vorba declanseaza pe urmatoarea, in virtutea frecventelor asocieri anterioare.
Conceptia lui este de un simplism evident. Cand spunem : “ Cainele care alearga pe strada este al meu “, pronumele posesiv “ al meu “ se acorda cu subiectul “ cainele “, find insa la 5 cuvinte distanta de el. Deigur, se pot da nenumarate asemenea exemple. Vorbirea este o conduita voluntara, in care respectam, constienti, o serie de reguli, chiar daca folosim uneori si expresii devenite automate, prin uz frecvent.
Cat despre structurile sintactice considerate de N. Chomsky ereditare, existenta lor e foarte improbabila : o fetita de 8 ani – gasita in India, - crescuta de lupi, nu putea vorbi deloc, ea urla ca si lupii. Cu toate eforturile educative facute, ea nu a reusit sa rosteasca decat 50 de cuvinte imbinate in propozitii extrem de simple.
Asadar, invatarea limbajului presupune modelul adultilor, corectarea greselilor, dirijarea insusirii limbii, si aceasta in primii ani de viata.
Copilul rosteste primele vorbe in jurul varstei de 1 an.
Pe la varsta de 18 luni, copilul utilizeaza propozitii de doua cuvinte.
Abia dupa varsta de 2 – 3 ani, exprimarea copilului devine mai dezvoltata.
E drept ca isi insuseste destul de repede o vorbire corecta gramatical, - cu putine erori, - dar nu e surprinzator, intrucat, chiar din anul al doilea, insusirea limbii este o preocupare permanenta, si se realizeaza o exersare extrem de intensiva : ploaia de intrebari din partea copilului de 3 – 4 ani este destinata indeosebi aflarii denumirilor pe care o au lucrurile, ori fenomenele inconjuratoare.
( b ) Perceptia sunetelor si a cuvintelor necesita o mare discriminare, si putere de sinteza.
Fiecare sunet, vocala sau consoana, nu este pronuntat la fel de toata lumea.
De pilda, consoana “ r “ are o sonoritate foarte diferita in rostirea persoanelor ce vorbesc, totusi, aceeasi limba.
Varietatea aceasta se incadreaza insa intr-o clasa in care toti “ r “ devin echivalenti : este vorba de o constanta a perceptiei, formata in cursul experientei de comunicare.
De aceea intampinam mari greutati cand invatam o limba straina : profesorul ne preda limba literara, bine articulata, dar omul de pe strada introduce multe deformari si simplificari, cu care trebuie sa ne familiarizam.
Fiecare limba are o gama limitata de sunete. O serie de alte semne ramane fara nicio semnificatie in acea limba, dar avand un rol important in alte limbi.
Limba romana are vocalele ã si i ( ca in cuvintele “ invat “, “ inteleg “, “ inceput “, “ ingrijorare “, etc. ), care nu exista insa in limba franceza, in care insa gasim sunetul “ ü “, greu de pronuntat pentru concetatenii nostri.
Investigand modificarile electrice ce se petrec in muschii limbii, si ai laringelui, cand cineva rosteste o fraza, se constata o curba similara in organele vocale ale persoanei care asculta mesajul – desi curentii electrici sunt mult mai slabi. Aceasta inseamna ca auditoriul repeta in limbaj interior, ceea ce aude.
A rezultat “ Teoria perceptiei motorii a limbii “ : cand ascultam, pentru a intelege, reproducem, imitam in gand spusele celuilalt care ne vorbeste. La fel si cand scriem : pronuntam in limbaj interior, ceea ce scriem.
Asadar, componentele motorii au un rol fundamental in limbaj.
( extras din Psihologie generala, curs universitar, prof. univ.Andrei Cosmovici, Univ. “ Al.I. Cuza “, Ed. Collegium Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu