“ In sfarsit, l-am cunoscut. Scotocea cartile la unul din anticarii de pe malul Senei. Fara sa ma bage in seama, a intrebat :
- Aveti Wuthering Heights ( La rascruce de vanturi, de Emily Brontë ) ?
Ca sa-i atrag atentia, am cerut cu glas tare Cuore.
Gian s-a uitat la mine, ca un om care se trezeste din somn. Parca ma intreba : De unde-ai rasarit ? Unde te-am mai vazut ? Anticarul i-a adus cartea. Iar catre mine :
- Regret, domnisoara, nu am Cuore.
- Ati citit Wuthering Heights
- Da, i-am raspuns cat se poate de sec.
- Dar filmul l-ati vazut ?
- Nu.
- Eu l-am vazut de trei ori. Dar as fi in stare sa-l mai vad o data ... N-ati vrea sa mergem impreuna ?
“ Nu-si pierde vremea tanarul Gian “, m-am gandit. Si, agresiva, l-am intrebat daca la cinema sta in fundul salii, sau in fata. Putin nedumerit, a raspuns :
- In fund ...
- Eu stau in fata. Asta inseamna ca nu vom putea merge niciodata impreuna.
- De ce ? Nimic nu ne impiedica sa mergem impreuna si sa stam separat.
- Mai ramane ca dumitale sa-ti placa filmul si mie nu.
Gian a ramas o clipa incurcat.
- Totusi, cred ca v-a placut romanul, e cartea mea preferata.
Ca sa-l fac sa vorbeasca mai mult, am spus stramband din nas :
- Am citit-o intr-o traducere proasta. Si apoi, prea sufla vantul tot timpul, cu furie, in landa aceea, la rascruce de vanturi. Prea sunt oameni incruntati. Au vorba aspra, cruda. Atmosfera e pra deprimanta.
- Cred ca a fost deprimanta traducerea. Ar trebui sa vedeti filmul. Neaparat. Semanati foarte bine cu actrita care joaca in rolul Catherinei.
- Nu-mi place numele Catherina !
- Cum se poate ? se supara Gian. Cat despre Merle Oberon, am o mare slabiciune, a adaugat, cu gandul in alta parte.
Eram sigura ca se gandeste la Lisandra. Si, n-as putea spune de ce, mi-era ciuda.
- Ceea ce nu v-ar impiedica, daca ati locui in aceeasi casa cu Merle Oberon, sa n-o bagati in seama ...
- De ce credeti asta ? Oricat as fi de absorbit ... Si incruntand sprancenele : Pe unde locuiti ?
- In cartierul Vaugirard.
- Atunci, totul se explica. Sunt sigur ca ne-am mai intalnit.
- In toate zilele.
- E posibil ?
- E asa.
- Dar pe ce strada ?
- 13, rue Jules Simon ....
Gian s-a oprit din mers si s-a uitat bine la mine.
- Adevarat ?
- Ingrozitor de adevarat.
A suras. Era uneori ceva atat de greu, atat de amar si de dureros in coltul gurii lui, acolo unde zambetul se stingea treptat, unde parca murea ...
- Iertati-ma ...
- De ce ? Vecinii nu sunt obligati sa se cunoasca.
- Totusi ... As vrea sa stiu daca ati mai purtat taiorul acesta alb.
- Nu. Asta intr-adevar nu. Azi l-am pus pentru intaia oara.
- Atunci, totul se explica. Sunt sigur ca nu va sta bine decat in alb.
- Sunt sigura ca nu va plac decat rochiile albastre, largi si bine stranse in talie, am spus, facand aluzie la Lisandra.
De asta data, zambetul lui s-a ivit acolo unde se pierduse inainte, in coltul amar ...
- Da, incep sa cred ca locuim in acelasi bloc ... Sunt confuz. Sunt un zapacit.
- O sa treaca.
- Ce o sa treaca ?
- Zapaceala ...
A zambit surprins, amuzat si totusi trist.
- Nadajduiesc ...
- Dimpotriva, ar fi bine sa nu va treaca ...
- De ce ?
- Fiindca-mi inchipui ca abia atunci incepe sa fie trist cu adevarat, cand trece.
M-am gandit la Stefan, la ziua cand voi spune “ A trecut “ ...
Asa a inceput prietenia mea cu Gian.
- Stii, i-am spus intr-o zi, eram la gradina Luxemburg cand ai intalnit-o pe Lis. Eram la doi pasi ... Mi-a placut dialogul.
- Ai ost acolo ? Atat de aproape ?
- Da. Si a doua zi v-am vazut impreuna.
- O, sa nu va inchipuiti, nu, nu, aparentele, sigur, au fost impotriva mea. Sau mai bine zis impotriva Lisandrei. Dupa ce am intalnit-o acolo pe banca, am plecat convins ca nu o voi mai vedea niciodata. Cand colo, tarziu, dupa miezul noptii, zbarnaie soneria. Cand am dechis usa, era ea. Mi s-a parut mai mica si cu parul mai incalcit. Se vedea ca face o sfortare sa nu planga. Parca nu putea vorbi. Totusi, a reusit sa glumeasca :
- Mi-ai pregatit cornul ?
- Fireste, am spus, aratandu-i un pachet in care aveam trei cornuri.
Le-a asezat pe masa, la rand, si a zambit ironic.
- Felul unu, felul doi, felul trei. Ma rasfeti !
I-am explicat ca am luat cornurile intr-o doara, pentru orice eventualitate, si i-am oferit un pahar de vin si mere. Pe urma am spus :
- Iti dau patul si plec ...
- Nu, a protestat Lisandra. Asta ar fi prea mult, si apoi, de ce te uiti asa ? m-a intrebat. E adevarat, sunt murdara, dar, ce vrei, am hoinarit toata ziua. O, daca mi-ai da voie sa ma spal as fi fericita, ador apa. Poate ca intr-o alta existenta am fost rata ...
- Poate lebada ... am cautat sa glumesc.
- Nu ! a spus Lisandra serioasa. Lebedele sunt ridicole, ingamfate si pretioase. Prefer ratele. Ma intreb ce-ar fi fost daca in loc de trei cornuri as fi avut acum o splendida portie de rata pe varza.
I-am promis pentru a doua zi o splendida portie. Dar n-a parut incantata.
- Maine ... E usor de spus.
- Si ce e greu ? am intrebat-o.
- E greu ca asta-seara nu am unde sa dorm.
Si privindu-ma drept in ochi m-a rugat s-o las sa doarma intr-un fotoliu, eventual cu doua scaune sub picioare. I-am explicat ca nu pot sa dorm eu in pat, si pe ea s-o las in fotoliu.
- In tren, mi-a replicat, cand ai atata spatiu e un adevarat noroc, si nu sforai, nu vorbesc in somn, nu sunt lunatics, ai sa fii foarte multumit.
- Nu sunt obisnuit sa dorm cu o femeie in aceeasi odaie : sau cu ea in pat, sau de loc ...
Lis a inteles punctul meu de vedere si m-a lasat sa plec.
Cand, cum s-a indragostit de Lisandra, Gian nu-si dadea seama. Intr-o dimineata, cand i-a adus cornuri, a gasit usa deschisa. Lisandra dormea. Uitase sa incuie usa. [ ... ]
- E asa de tarziu ? l-a intrebat. Soarele mi-a luat-o inainte. Dar cum ai intrat ? Se vede ca am uitat sa incui usa ...
De obicei, ea era aceea care se scula mai devreme. Se ducea sa cumpere laptele, il fierbea. Pe la noua, luau impreuna cafeaua cu lapte. Stateau de vorba, radeau. Gian era indragostit, o dorea exasperat, suferea. Lisandra iubea pe altcineva, dar avea nevoie de un pic de casa si de un pic de masa. Acum i se pare si lui neverosimila aceasta intamplare. Totusi, daca ar fi s-o ia de la inceput, n-ar proceda altfel. Voia ca Lis sa fie a lui cu tot sufletul, cu toate gandurile ei. Sa profite de faptul ca n-avea ce manca, unde dormi ? ... Asta nu ! Femei putea sa aiba oricate. Lis trebuia sa-l iubeasca.
Dar intr-o zi, cand a venit acasa, a gasit la portar o scrisoare ...
- Nu-i nimic de facut ! Il iubeste pe Octav, spuse Gian, cu un suras amar, resemnat.
- Octav ?
- Octav Olt, e român. Bun prieten cu Jacquot. S-au cunoscut in ‘ 32, la un congres, la Amsterdam.
- Ce cauta acolo ?
- Se formase atunci la Bucuresti un comitet antirazboinic, care a intrat in legatura cu comitetul antirazboinic de aici. La congresul de la Amsterdam si apoi la sala Pleyel, la noi, delegatul României era Octav Olt, delegatul Frantei – Jacquot. Pe urma au colaborat catva timp la buletinul pe care-l scotea comitetul mondial de lupta impotriva razboiului.
- Ce complicate mi se par toate astea !
- Fiindca nu citesti ziarele.
- La noi in casa, cand se deschide gazeta se cauta anunturile de logodna, de casatorii, de botezuri si inmormantari. Cronicile mondene, despre baluri, bazaruri de binefacere, premierele de teatru, de opera ... Nu ajunge ?
Credeam ca Gian isi va descreti fruntea, dar fata lui deveni si mai intunecata.
- Cred ca Jacquot a intervenit sa-i impace. Mie ce crezi ca mi-a spus ? “ Sarmanul meu Gian, tu n-o iubesti pe Lisandra. Tu te iubesti pe tine, numai pe tine. Conceptia ta despre iubire e mic-burgheza, egoista ... “ Intelegi cat ma scoate din sarite cand amesteca politica si iubirea, politica si literatura ?
- Si totusi, tii la el.
- Fiindca stie ce vrea si incotro merge si pentru ce traieste. Nu cunosc pe nimeni care sa iubeasca atat de mult viata ca el, si totusi ar fi in stare sa si-o dea pentru o cauza dreapta. Are 32 de ani, eu 22, si el e tanar, eu sunt batran. M-am nascut batran, Mirona. Si nu numai eu. Am sa-ti arat o fotografie, unde suntem cinci prieteni, dupa bacalaureat. Trei nu mai sunt ... Si alta fotografie, cu alti trei colegi, studenti, la Science Po ( Science Politique – Stiinte Politice ), in primul an. Am ramas doi ....
- Si ceilalti ?
- S-au sinucis ....
Nu-mi venea sa cred.
- Eram sigura ca tinerii care reusesc sa ajunga la Paris, sa studieze si sa traiasca departe de prejudecatile si tirania familiei se simt fericiti, liberi.
- Liberi ? Nu, Mirona, venim din toate partile lumii, dar cu aceeasi cocoasa : prejudecatile, obiceiurile, idealurile false, meschine, burgheze, atmosfera otravita in care am crescut. “
( - extras din Cartea Mironei de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu