“Drumul spre tara nu mi s-a parut destul de lung pentru ca sa-mi adun gandurile, sa reflectez la toate prin cite trecusem. Erau clipe in care recapitulind cele trei zile petrecute la Viena imi venea sa dau alarma, sa opresc trenul, sa arat ce se petrece in secolul al XX-lea in inima Europei, intr-una din cele mai civilizate tari de pe glob, si erau clipe cind voiam sa sterg cu un burete miraculos capitolul Viena, ca sa ma pot gindi la Gian, la noaptea petrecuta in bratele lui la Triest.
Dar in minte imi aparea Hedda Hölden. In urechi imi rasunau cuvintele lui Jacquot : “ Ai sa cunosti o refugiata din Germania. Ai sa pipai o rana adevarata, ai sa intelegi pentru ce luptam in Spania ... “
Sfarsitul Catrinei e intitulat caietul in care povestesc ce am gasit acasa.
Odaile parca mai mici, plafoanele mai scunde, tapetele mai afumate. Mirosul de muced mai suparator. Numai pendula din sufragerie spune pitpalac si cucu la fel ca inainte. In patul ei, batrana Catian, strabunica, in numele careia fusesem atat de staruitor rechemata, avea obrazul si mai galbejit, si mai mototolit decat mi-l aminteam. Sub plapuma ramasese parca numai o gramajoara de oase. In ochiul sanatos, speriat, marit si in degetele agatate de mana mea era strinsa putina, ultima putere.
- De ce-ai zabovit atita, Mirona ? Nu ti-am trimis vorba ca te dezmostenesc ? Dar tie putin iti pasa de mostenire ; de aia am eu incredere in tine. Vreau sa dormi aici cu mine, pricepi ? Tu sa ma pazesti, numai in tine am incredere. Uite patul tau acolo. E pregatit de mult. Mi-e frica de Fana. Tie pot sa-ti spun, ca tu stii sa taci. Asta-mi place la tine, ca taci. Spune, ai auzit ceva ? Merge vestea ca traieste. Poate a venit sa-si ia mostenirea ? Cred ca fetele stiu ... Mi-au cerut sa le dau, din viata ... Dar nu le dau ... Baga mina sub perna, cheile sunt aici ...
- Cheile ?
Am inlemnit. Orice mi-as fi putut inchipui, dar ca batrina va da intr-o zi din mina cheile ei, ca altcineva ii va deschide dulapul, asta era desigur cea mai mare incercare la care o supusese viata, suprema infringere pe care trebuia s-o indure pe acest pamint. Am sovait. Cheile Catrinei Catian ! Eram sigura ca nimeni nu le-a atins vreodata.
- Hai, Mirona. Acum fiecare ia cheile si umbla in lucrusoarele mele, in banii mei, in banutii mei scumpi. Si sa vezi, au obiceiul sa stea cu spatele, sa nu vad cum scotocesc ele acolo, afurisitele ! Du-te, fetito ; uite acolo e o cutie ... penalul tau ... Tii minte ? Penalul chinezesc ... Ti l-am dat cand ai intrat in a doua primara. Pe urma tot eu ti l-am luat inapoi ... Am lasat sa cada vina pe slugi ... Nu-i nimic, si asa furau. Uita-te acolo, dar sa te dai la o parte, ca sa vad si eu. Fetelor degeaba le spun sa se dea la o parte, ele stau dinadins cu spatele, ca sa nu vad ce fac, sa nu stiu ce cotrobaiesc. Vezi, colo sus, mai la dreapta. Deasupra sunt mosorele, ibrisinuri, iglite, un ciorap de lina inceput ... Dedesubt ... mai dedesubt ... Bravo, fetito, uite ce repede te-ai intors. Sa le vezi pe ele cit zabovesc, niste prefacute si hoate ...
A scos din vechiul meu penal o cheie. Miinile-i tremurau.
- Asta e, mi-a soptit ... Si acum vezi dedesubt, sub rufele alea rupte ... e o ladita ... Asa, draguta mea, bravo ... Numai in tine am incredere, de aia te-am tot chemat ... Stiu ca nu m-ai iubit, dar nici n-ai jinduit dupa banutii mei. Si nu esti lingusitoare, semeni cu bunica-ta Fana. Dar Fana era rea. Rea ... Si imi voia moartea. Ma blestema. Tu nu mi-ai dorit nici rau, nici bine. Tu esti cu capul in nori ... Semeni cu raposatul Miron ... Asa era strabunicul tau, cu capul in nori. Stai, vino mai aproape de mine. Banutii i-am impartit in pungulite. Trei pungulite pentru fete, una sa fie a ta. Si mai am si o salba, a ei. Salba asta o purta Fana ... Era a ei ! ... Era de la ea ... Nu te priveste de la cine era ... Ti-o dau s-o pastrezi. Uite si punga mea si pungile fetelor ... Daca vine Fana in noaptea asta, sa nu gaseasca nimic. O simt de citava vreme ca da tircoale pe aici ... Crede ca mor si vrea sa-i ramina casa. Da de ce sa-i ramina ? A stat aici ? A dus greul ea ? A pazit-o ? Nu i-a placut sa stea s-o ingrijeasca, nici n-o sa aiba parte de ea ... Degeaba-i tot da tircoale ... Am vazut-o eu cum umbla la dulap. Cauta salba ... S-a apropiat si de patul meu, a bagat mina sub perna, a cautat cheile. Cheile mele ... Ei, sa pofteasca sa caute : n-o sa mai gaseasca nimic. Bine ca esti aici, fetito ! Dupa ce pleaca ea, sa-mi dai pungile inapoi. Si salba. Nu-i asa ca mi le dai ? Imi dai si partea ta, ca eu ti-o ingrijesc mai bine. In fete n-am incredere si nici tu sa n-ai. N-o sa-ti dea nimic, asculta-ma pe mine. Nici una nu te iubeste. Nici maica-ta nu te iubeste ... La drept vorbind, nici eu nu te iubesc, dar am incredere in tine, fetito. Numai in tine am incredere. Am sa-ti las si casele vechi din Stupinei. Niste cocioabe, dar nu-i nimic, ai sa le repari si ai sa stai acolo ... ca tu aici multi purici nu faci.
Nu intelegeam cum putea sa vorbeasca atat de mult, cum mai putea face atitea socoteli gramada aceea de oase, ramasita aceea de viata. Eram cutremurata. Aveam in fata mea lacrimile saracilor de la care a luat camata, banii slugilor pe care le dadea afara, cu tot felul de pretexte ca sa nu le plateasca. De ce spusese : “ Salba era a ei. O avea de la ... ? De la cine o avea ?
- Eu cred ca fetele au mai luat dinauntru, sufla batrina. Sa le numaram. Tare-s placute la pipait bãncutele ... Incuiem usa si numaram. Hai, sa vezi ... E o placere. Tu nu poti sa intelegi, fetito, tie nu-ti plac banii ... Iti place sa dai. Dar fara bani sa stii ca n-ajungi departe. Nu, lasa, acum nu pot sa numar, sint obosita. Uite, ia punga mea si salba si tot ce ti se cuvine si pune-le bine, ascunde-le in odaita ta. Baga-le acolo, in geamantan, sub caietele si hirtoagele tale ... Acolo nu umbla nimeni. Stiu ca scrii poezii sau romane. Treaba ta, te priveste. Celelalte pungi sa le pui la loc. Incuie si da-mi cheia inapoi. Cheile mele. Cheita pune-o inapoi in penal. Si cheama fetele. O sa creada ca atata avem. Ca atata a ramas. Asa ! Ne-am inteles ? Unde-s cheile ? Vezi ca am incredere in tine ? Pungulita si salba sa mi le dai inapoi daca ma fac bine, ai auzit, fetito ?
O lacrima i-a acoperit ochiul sanatos, dar atat de obosit, de tulbure, incat nu se mai deosebea de cel cu albeata.
Au mai trecut multe zile pana s-a hotarit batrina sa se desparta de banutii ei, sa imparta pungile, caci mai avea cite ceva de poruncit si voia sa fi inarmata. Mie mi-a cerut sa dorm in camera ei si sa-i pastram scaunul la masa ... Coliva sa i-o faca Floarea, cit va trai ... Eu sa ma marit cu Doru, fiul unui nepot de vara. M-am impotrivit. Matusile ma indemnau :
- Spune da, poate mai scoti ceva de la ea ...
N-am vrut s-o mint.
- Bine, conveni batrina in cele din urma. Si aratand portretul : Ti-l las tie ... a costat ... Lena .... sufla batrana Catian. “
( - extras din romanul “ Cartea Mironei “ de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu