Alte studii asupra obedientei
Experimentele lui Milgram asupra obedientei s-au desfasurat in laborator.
Psihologul social american a fost in multe randuri criticat pentru “ artificialitatea “ studiilor sale. Numerosi cercetatori au considerat ca, acest caracter artificial compromite generalitatea concluziilor formulate de Milgram.
Noi credem cu tari in validitatea ecologica a experimentului sau, dar socotim ca nu este inutil sa evocam un studiu asupra obedientei, realizat in mediul natural.
Vom evoca, de asemenea, un program de cercetari conceput pentru a demonstra ca obedienta examinata de Milgram nu se datoreaza montajului experimental.
Articolul publicat de Hofling si colegii sai ( Hofling, Brotzman, Graves si Pierce, 1966 ) se intituleaza “ An experimental study in nurse-physician relationship “.
Chiar asa au intentionat autorii : sa examineze relatiile dintre medici si personalul medical cu studii medii.
De altminteri, doi dintre cei ce semneaza articolul sunt medici, iar restul – asistente medicale.
Studiul lui Milgram nu apare ca referinta bibliografica, iar termenul obedienta lipseste cu desavarsire din text.
Totusi, in experimentul raportat s-a explorat comportamentul obedient.
Autorii au in vedere situatia in care medicul ii cere asistentei sa realizeze o sarcina, in dezacord cu standardele ei profesionale.
In cadrul experimentului, un medic necunoscut ii telefona asistentei medicale, si ii ordona sa ( 1 ) administreze o supradoza - de doua ori doza maxima zilnica – de “ Astroten “, un medicament inventat pentru nevoile experimentului.
( 2 ) In afara supradozei, neregulamentara era si procedura, intrucat normele in vigoare in spital, interziceau astfel de prescriptii medicale, prin telefon.
21 din cele 22 de asistente medicale contactate, au indeplinit ordinul.
In afara celei care a refuzat sa administreze medicamentul, niciuna dintre asistentele obediente nu a obiectat, desi o parte din ele au marturisit, in interviurile post-experimentale, ca au avut unele rezerve, mai ales in ceea ce priveste depasirea dozei maxime recomandate.
Cei cinci autori au descris situatia din experiment altor asistente, si le-au cerut sa aprecieze cum ar reactiona ele, daca s-ar afla intr-o situatie identica.
Majoritatea participantelor – 10 din 12 – au declarat ca, nu ar administra medicamentul.
Acelasi chestionar a fost aplicat cu acelasi rezultat, si elevelor de la o scoala de asistente medicale : toate cele 21 de participante credeau ca n-ar fi dus la indeplinire ordinul medicului, in conditiile descrise.
Astfel de raspunsuri indica ignorarea fortelor situationale.
Subiectii anticipeaza un comportament care apare extrem de rar in situatia reala.
Experimentului realizat de Hofling si colaboratorii sai, nu i se poate contesta validitatea externa.
Autorii au demonstrat ca, intr-o organizatie medicala, ordinele neregulamentare ale superiorilor ii pot determina pe subordonati, sa puna in pericol viata bolnavilor administrand in exces, medicamente necunoscute.
Doi cercetatori olandezi, Wim Meeus si Quinten Raaijmakers ( 1986 ; 1987 ; 1995 ) au imaginat un montaj experimental care le-a ingaduit, in ciuda restrictiilor etice severe, sa testeze ipoteze privitoare la obedienta distructiva.
Ei au renuntat la violenta fizica, pe care a folosit-o Milgram in studiile sale.
In societatile moderne, considera cu multa indreptatire acesti autori, puterea nu se mai exericta prin intermediul violentei fizice sau “ arhaice “.
Caracteristicã acestor societati, este o violenta subtila, dar nu mai putin daunatoare si traumatizanta : violenta psihologico-administrativa.
In ce masura sunt oamenii obedienti, atunci cand li se cere sa il agreseze pe un altul, “ administrativ “ ?
Meeus si Raaijmakers ( 1986 ) observa ca, in experimentul lui Milgram, intelesul nivelurilor de intensitate a socurilor electrice, a ramas ambiguu.
Pe de o parte, socurile sunt fatale – Victima nu mai raspunde deloc dupa 354 de volti.
Pe de alta parte, experimentatorul ii asigura pe subiecti ca socurile nu sunt periculoase.
In aceasta situatie ambigua, subiectii pot reactiona in doua feluri : ( a ) fie tin seama de comportamentul Victimei, si presupun ca aceasta este grav ranita, ori chiar moarta, ( b ) fie se incred in cuvantul experimentatorului, admitand ca nu exista un pericol real pentru Victima.
Este probabil ca, multi subiecti au ales cea de-a doua cale, gandindu-se ca experimentatorul cunoaste foarte bine functionarea generatorului de socuri electrice.
Cei doi cercetatori au indepartat aceasta discrepanta din procedura experimentala, facandu-i pe subiecti constienti de prejudiciul adus Victimei.
Experimentul efectuat de Meeus si Raaijmakers s-a desfasurat intr-o cladire moderna, apartinand Universitatii din Utrecht.
Studiul are aceeasi structura : X – Y – Z, ca si experimentul princeps al lui Milgram : X este Experimentatorul – personajul care exercita putere si pretinde obedienta - , Y este Subiectul naiv, si Z este un Complice al experimentatorului, care aici joaca rolul unui candidat la ocuparea unui post.
Experimentul are infatisarea unei selectii de personal.
Subiectul naiv afla ca Departamentul de Psihologie al Universitatii are sarcina de a selectiona candidati la anumite posturi din Administratia de Stat, si ca el insusi urmeaza sa aplice un test unui candidat.
Subiectul ia cunostinta, de asemenea, de faptul ca testul este fundamental in procedura de selectie : daca cel ce solicita postul, trece testul, el va fi declarat admis ; daca insa, dimpotriva, el nu reuseste sa obtina un anumit punctaj, va fi respins.
Datele personale ale candidatului sunt inscrise pe formularul care ii este inmanat subiectului, incat subiectul are prilejul sa constate ca pretendentul la post este somer.
Subiectul si candidatul se afla in incaperi diferite, comunicand prin microfoane.
Experimentatorul il informeaza pe subiect, ca ar dori sa profite de prezenta candidatului in laborator, pentru a efectua un studiu psihologic.
Catedra de Psihologie are un proiect vizand relatia dintre stres si performanta la test.
Ca atare, in afara administrarii testului, subiectul este rugat sa accepte sarcina de a-i provoca stres candidatului.
Subiectul poate face acest lucru, utilizand 15 remarce negative, privitoare la performanta candidatului, si la personalitatea lui.
Cele 15 remarce trebuie folosite dupa anumiti itemi din test.
Ele au forme variate, si devin din ce in ce mai grave si mai dure, pe masura ce administrarea testului se apropie de sfarsit.
Iata cateva dintre aceste remarce : “ Raspunsul dvs. la intrebarea 9 este gresit “ ; sau, “ Raspunsul dvs. la intrebarea 14, este, din nou, total gresit “ ; sau, “ Pana acum, scorul dvs. la test este insuficient “ ; sau, “ Cu siguranta, daca veti continua tot asa, veti pica testul “ ; sau, “ Potrivit rezultatului la test, postul acesta este prea dificil pentru dvs. “ ; sau, “ Potrivit rezultatului la test, ati face bine sa candidati la posturi inferioare “ .
Remarcele vor avea drept consecinta, obtinerea unui scor foarte slab de catre candidat si, pe aceasta baza, respingerea lui.
Cooptarea candidatilor in studiul asupra stresului nu corespunde exigentelor etice ale Universitatii, si experimentatorul admite acest lucru in fata subiectului.
Perturbat serios de remarcele cinice ale subiectului, candidatul devine tot mai nervos.
Performanta sa se deterioreaza simtitor, din cauza tensiunii psihice.
El obiecteaza la inceput, apoi protesteaza vehement impotriva remarcelor subiectului.
Ca si la Milgram, interventiile experimentatorului, aflat pe tot parcursul administrarii testului langa subiect, sunt standardizate.
Daca subiectul refuza sa continue, dupa a patra interventie – al patrulea ordine – a autoritatii, experimentul se incheie.
Urmand, de asemenea, exemplul lui Milgram, autorii au considerat obedienti, subiectii care au facut toate cele 15 remarce.
Meeus si Raaijmakers au obtinut o rata a obedientei mai inalta decat aceea din experimentul 1 al autorului american : 91, 7 %.
22 din 24 de subiecti au ascultat pana la capat ordinele experimentatorului, inserand, asa cum fusesera instruiti, toate cele 15 remarce.
Meeus si Raaijmakers au explicat ponderea covarsitoare a obedientei, prin faptul ca violenta administrativa este mai putin directa decat violenta fizica.
Subiectii au declarat in chestionarul post-experimental, ca a fost foarte neplacut pentru ei sa ii provoace stres candidatului.
Ei au avut convingerea, inca de la inceput, ca remarcele lor vor influenta negativ performanta candidatului.
Cu toate acestea, in afara celor doi subiecti independenti, niciunul nu s-a opus in mod consistent experimentatorului.
In privinta responsabilitatii, subiectii l-au considerat pe experimentator, vinovat pentru raul produs, lor ( insisi ) atribuindu-si o responsabilitate aproximativ egala cu a Victimei.
Paradigma aceasta a obedientei administrative, le creeaza acelasi tip de conflict subiectilor, ca si paradigma lui Milgram.
Sa mai adaugam ca, in incercarea de a testa aplicabilitatea propriilor concluzii in situatiile reale, Meeus si Raaijmakers ( 1987 ) au facut apel la subiecti ce functionau ca manageri in diferite organizatii.
Astfel de persoane cunosteau bine dificultatea de a gasi o slujba.
In plus, datorita pozitiei lor, ele sunt obisnuite sa-i trateze pe ceilalti onest, si sa ii ajute cand o pot face.
Autorii se asteptau, de aceea, ca managerii sa manifeste independenta in fata comenzillor experimentatorului, de a descalifica si stresa candidatul.
S-au inselat insa.
14 din 15 manageri au facut toate cele 15 remarce, iar singurul care a putut fi considerat independent, s-a oprit numai dupa ce facuse a 10 a remarca negativa.
Fortele situationale din acest experiment sunt mai puternice decat calitatile si convingerile morale ale managerilor.
( extras din Psihologia influentei sociale, prof.univ.dr. Stefan Boncu, Univ. Al. I. Cuza, Iasi, Ed. Collegium Polirom, Iasi, 2002 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu