Recunoasterea si reproducerea. Engramarea
Fixarea si conservarea cunostintelor creeaza posibilitatea recunoasterii si reproducerii lor ulterioare.
De obicei, recunoasterea este mai facila decat reproducerea :
De exemplu : Am citit un roman, in urma cu doi ani de zile ; astazi, rasfoind aceasta carte, gasita pe biroul unui prieten, imi aduc aminte ca am citit-o, recunosc unele pagini, dar nu as putea sa reproduc mersul actiunii.
Sunt insa cazuri de reproducere, in care recunoasterea este extrem de vaga :
Imi vine in minte o melodie, ba chiar pot sa o fluier, stiu ca am auzit-o candva, dar nu imi pot aminti nici cand, si nici unde.
Exista si situatii in care nu stiu, daca ideea care mi-a aparut in minte, am citit-o undeva, sau este propria mea inventie.
Ambele procese sunt prezente si la animalele superioare :
Astfel, cainele, calul isi recunosc stapanii, chiar dupa mai mult timp.
De asemenea, ei pot reproduce trasee parcurse anterior, si pot fi dresati pentru realizarea unui comportament anumit, mai deosebit.
Specific umane sunt : constiinta de eveniment trecut, si localizarea exacta, in timp si spatiu.
In reconstituirea momentului ne ajuta foarte mult reperele sociale, asa cum a subliniat M. Halbwachs ( Les cadres sociaux de la mémoire ) : calendarul, evenimentele sociale ( sarbatorile ), evenimentele familiale ( nasterea, nunta, decesul cuiva ), si chiar fenomenele naturale neobisnuite ( inundatii, cutremure, etc. ).
De exemplu, discutand cu un prieten, ne amintim de un coleg comun, si eu afirm ca l-am intalnit ultima oara in urma cu cativa ani, dar cand, si unde ?
Tin minte ca fusese la putin timp dupa cutremurul din anul 1977. Atunci am facut o inspectie la Campulung Moldovenesc. Desigur, l-am intalnit la Hotelul principal, unde sunt cazat de obicei. Apoi, imi amintesc : a doua zi se sarbatorea 1 Mai. Deci ne-am vazut la 30 aprilie 1977.
Reproducand cunostinte sau amintiri, ele nu ne apar exact la fel cum erau in momentul fixarii.
Conservarea in inconstient produce o serie de modificari, pe care le-am mentionat cand am studiat Imaginile.
In momentul reproducerii, ele sunt influentate si de tendintele, de interesele noastre, care opereaza o selectie. De aceea, in Justitie se examineaza cu multa grija marturiile, punand sa se confrunte diferiti martori.
Cand nu putem nici reproduce, nici recunoaste un text sau o situatie, atunci vorbim despre fenomenul uitarii.
Uitarea nu pare a se datora lipsei de fixare a unei impresii. Dupa cum am vazut, exista date care pledeaza in favoarea ideii ca totul se “ engrameaza “ in sistemul nervos.
Uitarea este o imposibilitate de a actualiza amintirile.
Uitarea se presupune a fi rezultatul instaurarii unei inhibitii.
O dovada o constitui unele particularitati ale memorizarii si uitarii.
De exemplu, daca invatam un sir de 16 silabe, retinem mai greu silabele de la mijlocul seriei.
Aceste silabe se uita cel mai repede. Pe cand, primele si ultimele silabe, se tin minte mai multa vreme.
Fenomenul se explica prin influenta inhibitiei.
In cazul primelor silabe, ele sufera numai o inhibitie retroactiva, datorata silabelor care urmeaza dupa ele. Ultimele silabe sunt inhibate numai de silabele precedente ( inhibitia proactiva ).
Pe cand, silabele de la mijlocul sirului se afla sub influenta ambelor fenomene : inhibitia retroactiva si inhibitia proactiva.
In conditii favorabile, uneori foarte speciale, pot sa apara amintiri ce pareau complet uitate.
Se citeaza cazul unui copil din Ucraina, deportat de nazisti cand avea doar cativa anisori, si abandonat in Ungaria. Copilul a crescut in Ungaria, a devenit miner, dar el nu isi amintea nici numele sau, nici localitatea unde se nascuse. Cand el avea deja 35 de ani impliniti, un medic l-a hipnotizat, si in aceasta stare el si-a amintit numele sau, prenumele sau, si al mamei, cat si denumirea localitatii de origine.
Luandu-se legatura, prin Posta, el si-a regasit mama, si a putut sa isi revada adevarata familie.
Capacitatea de reproducere nu este uniforma.
Se cunosc mari calculatori, adica persoane fizice, oameni care efectueaza mintal calcule complicate, in timp record.
Acesti oameni au o memorie uimitoare, dar numai in ceea ce priveste numerele.
Ziaristul C., citat mai sus, avea o memorie deosebita a cuvintelor, dar el avea o memorie mediocra in ce priveste fizionomiile umane.
Capacitatea de retinere variaza si in functie de organul senzorial.
Cand am discutat despre imagini, am amintit existenta unor tipuri cu predominanta senzoriala : tipul vizual, tipul auditiv, si tipul verbo-motor.
In principiu, memorarea si uitarea au caracter selectiv. Nu uitam ceea ce este foarte important pentru noi.
Interesele, sentimentele influenteaza puternic uitarea :
Sigmund Freud ( 1980 ) citeaza cazul unei fete care, in ziua nuntii sale, si-a amintit ca uitase sa se duca in ajun la croitoreasa, sa faca ultima proba la rochia de mireasa. Probabil, ea nu dorea sa se marite cu acel tanar, scrie Sigmund Freud.
Si, intr-adevar, casatoria lor s-a destramat chiar din primul an.
Desi, deseori este suparatoare, uitarea este insa indispensabila.
In lipsa ei, perceptiile s-ar amesteca mereu cu imagini vii, si orientarea in prezent ar deveni foarte dificila.
Este ceea ce s-a intamplat cu ziaristul sovietic C., despre care am mentionat. El a fost convocat ca martor la un proces.
Imaginandu-si puternic ce va fi in instanta, dar lucrurile decurgand altfel decat si-a imaginat el, el a dat nastere la incurcaturi, amestecand imaginatia sa vie, cu realitatea.
Apoi, uitarea este indispensabila pentru ca dupa moartea unei persoane indragite, sa putem totusi continua o existenta normala.
Inca H. Ebbinghaus a studiat modul cum decurge uitarea ( curba uitarii ).
Cand este vorba de cuvinte fara sens, uitarea se produce repede, in primele zile, apoi ritmul ei se diminueaza mult.
In cazul unor texte coerente, tabloul este diferit.
Uitarea decurge mai lent, si exista momente cand ne amintim, mai multe lucruri uitate in zilele precedente. Aceste scurte reveniri sunt denumite “ reminiscente “.
( - extras din Psihologie generala, prof.univ.dr. Andrei Cosmovici, Univ. Al. I. Cuza, Iasi, Ed. Collegium Polirom, Iasi, 1996 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu