“ Gãina moartã era plinã de raci. Trageau sfoara si-i scoteau unul cate unul. Aveau crustele reci si cenusii si gheare ascutite. Ii ciupeau de maini. Petre ii arunca in sacul lui cu gioale. Duceau si-acasa, la parinti, ii fierbeau femeile in ceaune si se numea ca avusesera carne la masa. Bagau in ei, nu se cunostea.
Dar pana seara mai era timp. De la balta treceau pe la bordeiul lui mos Leu, sa-i vada armasarii.
Falnici cai !
Se piteau in dudãu pe brânci si priveau. Animalele aveau o piele lucioasa, cu par scurt si aspru, des si lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungand mustele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice si incordate, ascultau cu urechile ciulite si muscau nepasatori smocurile proaspete.
Vara jucau risca pe maidan. Petre le cãra toti gologanii, c-avea un ban cu doua luaturi pe care-l arunca la smecherie. La pãlmicicã, mester mare era Naie, iar la peretas, nu-l intrecea nimeni de Beghe, unul mai mic, de-i curgea nasul. Se si bateau cateodata, scoteau bricegele, abia-i desparteau ãi mari. Erau iuti de mana, apucau.
Seara plecau spre mahalaua Grantului, la pod, unde tineau unii brutãrii. Mirosea inca de departe a jimblã calda, si Ene, priceput cum era, grabea pasii si se lipea de cate-o tarabã. Fura doua paini negre din ochii negustorilor si le impartea cu ceilalti, infulecau lacomi si de acolo tocmai la piatã, la Chibrit, se opreau, la ciordealã de pepeni. Intr-o jumatate de ceas, zareau dughenele de lemn si soproanele acoperite cu rogojini, sub care erau adapostiti cantalupii.
Copiii se amestecau in zarva pietii, trageau cu ochiul la taranii veniti de la Turnu. Acestia pazeau gramezile de bosari. Buni de gurã, negustorii spintecau bostanii cu cutitele si-si laudau marfa :
- Ia pepenii, pepenii ca mura ! Nu e dulce, nu-l platesti !
Cincizeci de bani bucata, marfa lu ‘ tata !
Târguiau lucratorii pe capete, lasau banii in palmele lacome ale taranilor.
Ceata ocolea camioanele si, cand le era negustorilor lumea mai draga, Petre, iute de mana, se prefacea ca incearca un pepene, doi, si le facea vant printre picioare, drept in bratele stirbului.
Pana sa bage cineva de seama, baietii fugeau. Prada o imparteau sub un gard. Ene taia bosarii cu sisul lui, felii-felii. Alora mai mici le dadea ce ramanea : coji muscate pana la margini, semintele si fruntea scobita cu bricegele.
Acasa tocmai noaptea ajungeau, mai luau cate o palma, nu se cunostea, a doua zi erau la garla de dimineata.
Unii ramaneau fara haine, ca veneau sergentii si le strangeau toalele, trecea vara fara sa stie cum, mai cu arsite, mai cu un joc de-a hotii si vardistii, era frumos, nu mai uitau ....
Toamna, in octombrie, i-a strans scoala. Era ordin sa nu mai ramana unul acasa, umblasera invatatorii din casa in casa, ii scrisesera pe toti dupa varsta, intr-o condica.
Ceferistii nu prea aveau cu ce sa le cumpere ghete si sorturi, si desculti nu se facea sa-i trimeata sa invete. Chirica de unde sa scoata bani pentru ale lui ? Pe langa casa le tinea cum putea. Nu le trebuia sort si incaltaminte.
- Le dam noi ! , fagaduisera invatatorii. Numai sa vina la scoala.
Acarul caltina din cap si mormaia pentru el :
- Le dati pe dracu ‘, parc-ati fi niscai pricopsiti si voi !
Spiridon avea o liotã de baieti. Nevasta-sa i-a spalat, i-a dichisit, i-a carpit si i-a trimis. Ene nu prea se indemna. Adica ce sa caute la scoala ? Era vremea gutuilor. In gradina oltenilor pomii aveau cracile pline cu fructe galbene. Degeaba sedeau hapsânii la panda, tot trebuiau ei, cu Oprica si cu Petre, sa le vaduveasca averea ...
Cat despre al Maritei si-al lui Matei, acestia trecusera pe langa scoala. Se prinsese invatatura de ei ca apa de gasca. Cand fusese vorba sa-i dea la meserie parintii, fugisera. Hotul de Oprica n-avea prea mare bataie de cap. Dar tamplarul il mai lovea pe-al lui !
- Invata si tu, Petre, o treaba ! Fa-te, ma, om !
Pe-o ureche-i intra, pe alta-i iesea. L-a dus odata legat la mesterul lui, la Obor. Asta avea atelier incapator, scosese calfe multe, priceput, priceput, multi ii pupau mana. Dar ce, a stat Petre ? Dupa o saptamana s-a trezit cu el la usa ! Plangea de i se rupea sufletul lui tat-sãu. Matei ar fi vrut sa-l faca si pe el tamplar, sa invete meseria lui, ca din asta traise. Fier rau, insa. N-a scos-o la capat nici cu vorba buna, nici cu bataia ... A ramas Petre golan la poarta lui ! Se inhaitase rau si degeaba se caina parintele :
- Mã, o s-ajungi prost ! Ai sa mori de foame ! N-o sa se uite nimeni la tine !
Vorbele cadeau ca ploaia in balta.
Zidarii pusesera bâta pe-ai lor. Invatatorii ii speriasera cu amenzile daca nu-si trimit copiii la scoala.
Se golise maidanul.
Nici Ene n-a facut purici multi. Cand a fost sa-i tunda, a zbughit-o pe fereastra. Dus a fost. A stat fugit o saptamana de frica lui taica-sau, dar la scoala nu s-a mai intors. Spiridon l-a facut mar, a vrut sa-l târâie inapoi la invatatori, n-a fost chip. Baiatului ii placea mai mult sa hoinareasca cu Oprica si cu Petre la sina Constantei. Cum sa lasi cerul ãla, si vrabiile, si gârla .... “
( - extras din romanul “ Groapa “, de Eugen Barbu )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu