“ 13, rue Jules Simon era o casa ca o cazarma. Deseori intalneam in ascensor, la portar, unde lasam cheia, sau in curtea mare, patrata, cu peluza proaspata, rara, un tanar brun, cu parul foarte lustruit si silueta suie, cu ochi verzui, ingusti si tenul palid. Tot felul de prieteni il cauta si il strigau : “ Gian ! Gian ! “
Acest nume la inceput ma irita.
- De ce nu Jean, daca e francez ?
Portarul, singurul meu prieten pe atunci la Paris, cauta sa-mi explice :
- Cand locuia aici si sora lui, Giulia, vorbeau spaniola. Tatal lor e francez. Mama, italianca, dar copiii s-au nascut in Argentina. Parintii au divortat. Italianca s-a maritat cu un german si traieste la Berlin. Frantuzul, cu o grecoaica ...
Eram naucita. Dar era greu sa-l opresti pe portarul Jules cand se pornea.
- Cum schimonosesc strainii cele mai frumoase nume ! In fond, Giulia inseamna Julie. Asa cum ma cheama pe mine Jules ... Oh ! Nu sunt ruda cu Jules Simon. Eu n-am ambitia sa ajung “ o strada “ ... Sunt Jules tout court ( Jules, pe scurt ). Nume frumos, cinstit. Fata noastra se va numi Juliette, desi nevasta mea tine mortis s-o cheme Hermione, ca pe ea. Nu e banal de loc : Hermione ! Trebuie sa recunosc. Dar cand te numesti Hermione, incepi sa ai pretentii si te mariti mai greu. Daca ati sti cate discutii se isca intre noi din cauza asta !
- Veti avea un copil, dupa cate inteleg.
- Din an in an sunt mai putine sperante. Totusi, noi facem sacrificii destule. Sotia mea pleaca vara la bai, consulta reviste si pune in aplicare tot ce se recomanda. Cheltuim ultimul ban. Altfel, Juliette ar avea zestre, va inchipuiti ! Ca doar pentru ea strangem. Dar asa, risipim toate economiile, tot pentru ea ... Ca sa vie pe lume. E ceea ce se numeste un cerc vicios.
... Si asa faceam zilnic un pas mai departe in intimitatea lui Gian si a portarului Jules, vieti a caror singura legatura era curiozitatea mea nesatioasa.
Intr-o zi, in gradina Luxemburg, urmaream pe lac vaporasele de hartie pe care le lansau copiii raand zgomotos, cand l-am recunoscut, de departe, pe Gian. Are desigur o intalnire, m-am gandit, si, lasandu-l sa treaca, m-am indreptat dupa cateva clipe pe aceeasi alee, in urma lui. Intre arbusti, pe o banca, o fata sedea ghemuita, cu capul plecat pe genunchii ridicati pana la gura. Fusta larga, albastra ii acoperea ca un clopot picioarele. Nu i se vedea decat parul stralucind ca arama si umerii fragili intr-o jacheta de lana de un cenusiu decolorat. Gian s-a asezat langa ea. Fata a ridicat capul si l-a privit cu ochi rotunzi, castanii, care, desi umezi, de parca ar fi plans cu putin inainte, izbuteau totusi sa fie vioi, ba chiar veseli.
- De ce esti necajita ?
- Fiindca sunt un copil abandonat.
- Ei dracie !
- Crezi ca numai copiii in fasa pot fi abandonati ?
- Si cine te-a abandonat ?
- Mai intai tata, pe urma mama, si acum un baiat.
- Mizerabilul !
- Nu e mizerabil, e un baiat care nu ma iubeste.
- E un prost ...
- E unul din cele cateva milioane de prosti care nu ma iubesc.
Au ras amandoi.
- Si unde locuiesti ?
- Deocamdata aici.
- Pe urma ?
- Nu stiu.
- N-ai casa ?
- Nu ! Tocmai asta imi lipseste, un pic de casa si un pic de masa.
- Si ce ai de gand sa faci ?
- Am de gand sa stau asa, sa vad ce se intampla. In romane totdeauna se intampla ceva ...
- In romane ... Fireste !
- Viata e mai tare ca orice roman.
- Ai dreptate. Atunci, sa asteptam, spuse Gian.
- Nu, dumneata trebuie sa pleci neaparat.
- De ce ?
- Daca stai langa mine nu se mai vede ca sunt un copil abandonat si nu ma mai ridica nimeni de-aici.
Gian dadu sa plece, dar dupa ce schita primul pas se opri.
- Uite, iti las adresa mea. Daca nu trece pana diseara un domn bogat cu suflet bun, ca in romane, vino sa-ti dau patul meu. Eu am sa dorm la un prieten.
- Iti multumesc. Pregateste si un corn ... pentru orice eventualitate.
Desigur, nu-mi inchipuiam ca se va duce. Era prea spirituala fata ca sa cred ca intr-adevar nu avea un pic de casa si un pic de masa. Dar a doua zi i-am vazut iesind impreuna. Indignata ( cum ar fi fost matusile mele ) si printr-o ciudata dedublare, uitand-o pe Mirona, care a coborat cu Stefan la Venetia, mi-a venit sa exclam : “ Fetele de azi ! “
Lis nu putea trece nebagata in seama. Nasul cam mare, dar in vant, spiritual, cu nari care adulmecau, intrebau, voiau sa aspire, sa afle, sa stie, ii dadea un aer inteligent, sprintar. Parul, o claie invapaiata, ii lasa in stanga cararii urechea descoperita si cadea, bogat, pe dreapta, pe obraz si pe gat. Talia, neverosimil de subtire, ii dadea atata gratie, incat nu te mai suparau picioarle cu glezne nervoase, subtiri, si gambe prea groase ; purta de altminteri o fusta creata, care se infoia la fiecare miscare, anume croita, poate, ca sa-i lase descoperite picioarele spre glezne. Talia de viespe, jocul rasfatat al umerilor, parul de foc, nasul acela nesatios – un nas care intreaba – si ochii spirituali, iscoditori, sub franjurile aramii, totul in fiinta ei starnea curiozitatea. Si parca avea totdeauna o nedumerire, si intreba mereu ceva, dar din invalmaseala cuvintelor, singurul care iesea la iveala cu un relief curios era : Gian ... Ii credeam fericiti si o pizmuiam putin. Gandul ca ma aflu intr-un oras in care tinerii sunt atat d curajosi, de liberi, si fericirea se poate ivi atat de simplu, la colt de strada, ma entuziasma, imi inaripa fantezia.
O saptamana mai tarziu, cel mult zece zile ( am prostul obicei sa nu notez data ), am scris in caiet :
Azi, coborand scara, m-am oprit in fata usii lui Gian. Ramasese intredechisa si se auzea fiecare cuvant.
- Va sa zica umbli cu altii ! striga Gian scos din minti.
- Cu unul singur ! suna ca un clopotel glasul Lisandrei.
- Cu cine, spune, cu cine ? !
- Cu baiatul cel prost ... care nu-i prost de loc. Cu Octav ...
- Octav ? Cine e acest Octav ? Ce-ai cautat acolo sau ce cauti aici ? ...
Rusinata ca ascult la usi, ca toti cei din casa batranei Catian si ca madame Hermione, portareasa, am fugit pe scara, in varful picioarelor, ca o pisica.
In aceeasi zi, am mai notat :
L-am vazut pe Gian venind acasa singur. Cand intra sa-si ia cheia, ca de obicei fara sa ma bage in seama, portarul i-a dat o scrisoare, surazand cu o ironie care ma face sa cred ca-i cunostea continutul.
Gian a luat plicul si l-a rupt, palid, nervos.
Tinea plicul intr-o mana, hartia in cealalta si avea fata alba ca varul.
- A plecat de mult ? l-a intrebat pe portar.
- Inainte de masa.
- Si n-a spus nimic ?
- A rugat-o pe madame Hermione sa va fiarba laptele in fiecare dimineata si sa va ia cornuri proaspete. I-a daruit un cordon. Numai ca talia nvestei mele si a lui mademoiselle Lis ! ... I-a lsat si colierul acesta de scoici ... Si cheia ...
Gian nu-si desprindea ochii de pe scrisoare. Era atat de lunga, sau o tot recitea ? Cand in cele din urma il privi pe portar, misca buzele ca si cand ar fi vrut sa spuna ceva. Scena aceea muta se prelungea, tacerea devenea incordata, apasatoare. Atunci, portarul exclama cu un imens dispret :
- Femeile ! Si, incantat ca a gasit cuvantul potrivit, repeta : Les femmes ! ...
Dar Gian nu parea ca aude. Privea atent colierul de scoici, ca si cand ceea ce-l interesa acum era sa stie de unde il avea, cand il purtase Lis ?
- Daca-l vreti ... intreba portarul ironic.
- Da, l-as vrea, sopti Gian.
Seara dupa seara, in fata hartiilor albe, cautam sa dibui misterul acestei povesti, sa completez cu fantezia golurile care se iveau, fara a izbuti sa fac un pas inainte. Nici Jules, portarul, nu-mi putea fi de mare folos. Dar asta nu ma impiedica sa-l trag de limba.
- Lis e un nume ciudat, nu gasesti, domnule Jules ?
- O cheama Lisandra ... O fata de la tara, spuse cu un usor dispret. Nu prea stiu cum a ajuns la Paris. Mi se pare ca a insotit un bolnav care s-a operat aici. Pe urma a ramas fara o letcaie si a lucrat intr-o fabrica de bomboane. Si macar de-ar fi fost bomboane ! Dar nu era decat o fabrica de cutii de bomboane. Pe urma, la un ziar. Facea cafele, ducea scrisori ... Vad ca e la toarta cu Jacquot si nu m-as mira sa plece in Spania. E o moda sa pleci sa ajuti Spania republicana. Nu se vorbeste decat despre asta. Mitinguri peste mitinguri, conferinte populare. M-am dus si eu o data. Chiar domnisoara Lis m-a luat. Ati fost la Maison de Culture ? E intotdeauna fum, de vede ca prin ceata si, sub pretextul unor conferinte, se discuta politica. Interventie ... neinterventie ... Chiar si femeile vor sa se inroleze. A innebunit tineretul. Nu va suparati, dar eu sustin ca femeile care fac politica nu sunt femei.
Fraze de felul acestora imi sunau familiar. Portarul Jules avea un fel de a gandi si un vocabular aidoma celor din casa batranei Catian. Dar poate ca nici curiozitatea mea nu se deosebea prea mult de a matusilor mele, a lui madame Janine si a portaresei.
- Dupa accent, parca n-ar fi frantuzoaica, cautam sa-l trag de limba pe Jules, ca sa revin la Lisandra.
- Oh ! Frantuzoaica ! Nu vedeti cum ruleaza r –ul ? E românca sadea. De altminteri, ne-au napadit o multime de români .... Nu va suparati. E vorba de cei care vor sa lupte in Spania. La urma urmei, si eu sunt democrat. Am votat pentru Frontul Popular, dar de aici pana la ajutor cu oameni si arme e o diferenta. E drept ca inceputul l-au facut italienii si bosii. Ii ajuta pe generalii rebeli, e clar. Dar asta nu inseamna ca noi trebuie sa ne amestecam. Il cunoasteti pe Jacquot ? E un baiat simpatic, istet. Mecanic la Uzinele Caudron. A urmat si scoala de piloti. Pacat ca se ocupa de politica !
Pe mine ma interesa Lisandra, dar portarul isi descarca sacul.
- Credeti ca degeaba e prieten cu studentii din cartierul Vaugirard ? ... Face propaganda. A luat o bicicleta de la domnul Gian, pe motiv ca-i fier vechi, numai ca el se pricepe ca din fier vechi sa faca biciclete, motociclete si camioane pentru Spania. Nu stiu daca trebuie sa lasam lucrurile asa. Treaba lui daca vrea sa ajute Spania, dar de ce sa-i zapaceasca pe studentii nostri ? N-are decat sa se ocupe de emigranti. Sunt destui ... Si multi români. Nu va suparati, dumneavoastra sunteti cu totul altceva. Sotia mea va apreciaza foarte mult. O fata la locul ei. Très comme il faut. ( Foarte corecta ). Si in privinta asta suntem de acord. De fapt in toate privintele ne intelegem. Numai ca prea se baga in toate. A inceput sa aiba idei si in politica. La urma urmei, si eu am facut politica, am vrut Frontul popular, ca orice francez democrat. Mi-am spus cuvantul si mi-am dat votul, la fel ca alde Jacquot. Cine a fost cu gura mai mare ca el ? ! Cine m-a convins ca n-are importanta ca-l cheama Blum ? Cine a strigat cat l-a tinut gura : “ Vrem Frontul Popular ! “ ? Si acum, deodata, tuna si fulgera. De ce ? Ca nu vrem sa ne amestecam in Spania ? Ei bine, i-am spus domnului Jacquot, mes quatres vérités. ( Pe sleau ). Dar el stie una si buna : dreptatea e de partea republicii spaniole. Asta asa-i. Ça crève les yeux. ( Iti sare in ochi ). Spania are un regim constituit pe baza de alegeri. Ei au avut Front Popular inaintea noastra, trebuie sa recunoastem. Regim legal. Perfect, sunt pentru legalitate. Atacul generalilor contra unui regim legal constituit e inadmisibil. Ordinea trebuie sa fie restabilita, ma foi ! ( Pe legea mea ! ) Dar asta acolo, la ei. Cum s-ar zice, dincolo de Pirinei ! Sa se frece pe cap intre ei si sa-si restabileasca dreptatea. Ii priveste. Dar sa le trimitem noi arme ? Asta nu ! Sunt contra interventiei !
Cautam sa revin la Lisandra, dar nu era usor, mai ales ca madame Hermione, portareasa, aparea ca din pamant oriunde te-ai fi aflat si ii tinea isonul, vorbind tar si gesticuland cu matura.
- Noi nu ne amestecam si nu intervenim.
- Pana una-alta, nu te amesteca dumneata, madame Hermione, o repezea portarul, si matura las-o din mana, ca nu e bagheta si nu esti dirijor.
- Nu ma amestec, dar de ce i-a dat lui Jacquot bicicleta ? Mai bine ti-o dadea tie, sau domnisoarei Lis ... Si coborand tonul, roti ochii imprejur, sa nu auda cumva cineva. Domnisoara Lis pretindea, intr-o discutie cu domnul Gian, ca guvernul Republicii Spaniole are depuneri la Banca Frantei si ca noi, adica noi francezii, am fi blocat banii ca sa impiedicam inarmarea ...
- Va sa zica, asculti la usi, madame Hermione, se supara portarul. Desi ti-am interzis. Noi suntem portari din tata-n fiu. Avem o traditie ...
- Dar n-am ascultat la usa, n-am obiceiul, Doamne fereste ! Am vrut numai sa vad, adica am vrut sa stiu ce se intampla acolo. Sau daca se intampla ... Ma intelegi. De obicei, inainte de zece seara, domnul Gian o lasa si pleca. Dormea la un prieten, sus la mansarda, dar in seara cu pricina nu l-am vazut plecand, si atunci m-am dus sa vad, fiindca, vedeti, domnisoara Mirona, acum, intre noi fie vorba, nu era normal sa stea impreuna si sa doarma separat, ea in camera lui, el pe unde nimerea. Bietul baiat ! Ce, asta e normal ? ! Si cand o data a ramas mai tarziu, in loc sa faca dragoste, au facut politica. Nici asta nu e normal.
- Si dumneata ce cusur ai, madame Hermione ? se otari portarul. Ati ajuns ca la piata, la macelarie si noaptea cu barbatul in pat sa trancaniti despre Spania. Si va mai mirati ca nu ramaneti insarcinate ! “
( - extras din romanul “ Cartea Mironei “, de Cella Serghi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu